Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI A CIVILĂ

……

DECIZIA CIVILĂ NR.1794 A

Ședința publică de la data de 11 Noiembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I____ C____

JUDECĂTOR - A____ P______

GREFIER - G________ M________

====

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.4590 din19.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul T___ G____ C_______.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.223 alin.2 C.pr.civ.

Față de solicitarea apelantei de judecare a cauzei în lipsă, Curtea, constatând că nu mai sunt cereri de formulat ori probe de administrat, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă sub nr.XXXXXXXXXXXXXXXX, creditorul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 1 București a chemat în judecată pe pârâtul T___ G____ C_______, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să îl oblige pe acesta la suportarea pasivului debitorului S.C. „Joy Film” SRL, în cuantum de 355 lei.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că reprezentanții societății debitoare sunt obligați conform art.27 din legea 85/2006 să solicite aplicarea dispozițiilor legii insolvenței în situația în care starea de insolvență este iminentă sau atunci când se afla în încetare de plăți.

Fapta ilicita a administratorului societății constă în exercitarea unui management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea în stare de insolvență, iar dovada acesteia rezultă implicit din simpla ajungere a debitorului în incapacitate de plată.

De asemenea, arată creditorul că, societatea debitoare nu a depus actele contabile, lichidatorul neintrând în posesia documentelor prevăzute de art.28 din legea 85/2006, instituindu-se astfel prezumția relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea.

În susținerea probatoriului au fost depuse înscrisuri.

În drept au fost invocate dispozițiile art.138 alin.1 lit. c) Legea nr.85/2006.

Fiind legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.

Prin Sentința civilă nr.4590/19.05.2015 pronunțată în dosarul nr.xxxxx/3/ 2013*/a1 Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitorului.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, s-a reținut că prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.

A mai indicat judecătorul sindic, din formularea textului alin.1 al art.138 rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței, se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când pârâtul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, s-a reținut că în speță nu s-a făcut în nici un fel dovada incidenței acestui text de lege.

În acest sens, s-a arătat că pentru aplicarea art.138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.

S-a mai adăugat că dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.

Pentru aceste considerente instanța a respins cererea reclamantei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sectorului 1 București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la data de 13 iulie 2015, a declarat apel creditoarea, cererea de apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, la data de 07 august 2015.

Prin cererea de apel creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, solicită modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, în sensul obligării acestuia să suporte în întregime datoriile societății debitoare.

În motivare plecând de la prevederile art.27 din Legea nr.85/2006 se apreciază că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 nu numai în situația de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă. În acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limită pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Susține apelanta că în această situație formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii nr.85/2006 nu este o opțiune ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar prevederile art.138 lit. c apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.

Față de aspectele învederate, constatând că societatea debitoare a ajuns în încetarea de plăți datorită conduitei culpabile a administratorului, se solicită admiterea căii de atac.

În drept au fost invocate dispozițiile art.466, art.470 și urm. C.pr.civ.; art.138 lit. c din Legea nr.85/2006 și ale Legii nr.31/1990, republicată.

Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimatul – pârât, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de apel.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 N.C.pr.civ., Curtea, constată următoarele:

După cum în mod corect a arătat și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Apelanta - creditoare a afirmat că intimatul - pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art.138 lit. c din legea nr.85/2006 invocând generic continuarea activității în interes personal de către acesta, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c din lege.

În privința susținerii potrivit căreia intimatul pârât avea obligația legală să solicite el însuși aplicarea dispozițiilor Legii nr.85/2006 la apariția stării de insolvență, Curtea constată că răspunderea pârâtului nu se poate atrage pentru neformularea unei astfel de cereri, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art.138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.

De asemenea, activitatea nerentabilă și managementul defectuos invocate de apelantă, constând în dezinteresul total în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății și lipsa eforturilor pozitive în redresarea acesteia, chiar dacă ar fi cauzat pierderi în patrimoniul debitoarei, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute în mod expres și limitativ de art.138 din lege, așa cum s-a reținut și de către prima instanță.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, deduse din împrejurarea nedepunerii la dosar a documentelor contabile, nesusținute de nici o probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Referitor la susținerea apelantei din cererea de chemare în judecată în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit. c din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, cu sediul în București, sector 2, _______________________.13, împotriva sentinței civile nr.4590 din19.05.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul T___ G____ C_______, cu domiciliul în București, sector 1, ___________________________.22, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 Noiembrie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I____ C____ A____ P______

GREFIER

G________ M________

Red. Jud. I.C./ Tehnored. I.C./G.M.

4 ex/

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Judecător sindic – S____ F_________ I___