Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CAPIT:2016:005.xxxxxx

Operator date 3918

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX DECIZIA NR.111/A-C

Ședința publică din 11 Februarie 2016

Curtea compusă din:

Președinte: A___ A______ T_____ – judecător

Judecător: S____ U___

Grefier: Drăguța-I____ C____

S-a luat în examinare pentru soluționare, apelul declarat de pârâta C_____ A___, cu domiciliul în Pitești, _____________________.5, ___________________, județul Argeș, împotriva sentinței nr. 455 din 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX, intimată fiind reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, _____________________.22, județul Prahova - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ________________________, județul Argeș – în calitate de creditor al debitoarei _____________________________ SRL, cu sediul în Pitești, ______________________, ___________, apt.14, CUI xxxxxxxx, J XXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Apelul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de lei, potrivit chitanței nr. xxxxxx din 2.11.2015 (fila 17 – dosar).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Analizând actele dosarului și observând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 223 alin. 3 coroborat cu art. 411 alin. 1 pct.2 Noul Cod procedură civilă, Curtea constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

C U R T E A

Deliberând asupra apelului :

Constată că, la data de 30.10.2014 D.G.R.F.P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, creditor unic în procedura de insolvență deschisă împotriva debitoarei Financial Consulting Trust SRL, a formulat, în temeiul art. 138alin.3 din Lg. 85/2006, cerere de chemare în judecată împotriva pârâtei C_____ A___, în calitate de administrator al societății debitoare, în vederea atragerii răspunderii patrimoniale în scopul acoperirii pasivului persoanei juridice în sumă de 40.308 lei.

În motivarea cererii creditorul fiscal arată că prin încheierea de ședință din data de 13.11.2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX13, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei Financial Consulting Trust SRL și a fost desemnat în calitate de lichidator judiciar practicianul în insolvență C_____ P____ C______.

Mai arată creditorul că, deși în raportul cauzelor lichidatorul judiciar nu a reținut săvârșirea de către pârâtă a unor fapte culpabile prevăzute la art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit evidenței contabile rezultă că pârâta a folosit în interes personal activele circulante ale debitoarei în sumă de 108.134 le, din care 100.982 lei a reprezentat soldul disponibil din casă, ceea ce constituie, în opinia acestuia, atât fapta prevăzută la art. 138 lit. a, cât și pe cea de la lit. e.

De asemenea, creditorul fiscal a susținut că pârâta a continuat activitatea persoanei juridice, deși știa, potrivit datelor contabile, că aceasta se află în insolvență, fapt ce dovedește fapta prevăzută la art. 138 lit. c din lege, respectiv a continuat o activitatea care ducea în mod sigur societatea în insolvență.

Creditorul fiscal invocă împotriva pârâtei și săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d din lege, susținând că nu a ținut contabilitatea potrivit legii.

La data de 17.02.2015 pârâta C_____ A___ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii, invocând cu prioritate neprecizarea de către creditorul fiscal a prejudiciului cauzat persoanei juridice și lipsa dovezii asupra folosirii de către pârâtă a activelor imobilizate și circulante. Mai arată pârâta că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute la art. 138, în sensul că creditorul fiscal nu a probat faptele culpabile și prejudiciul cauzat cu vinovăție.

Prin sentința nr.455 din 2 iunie 2015, Tribunalul Specializat Argeș a admis acțiunea formulată de reclamanta D.G.R.F.P. Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș – și a obligat pe pârâta C_____ A___, să aducă la masa credală a debitorului Financial Consulting Trust SRL suma de 40.308 lei.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, prin încheierea de ședință din data de 13.11.2013, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a deschis procedura simplificată de insolvență împotriva debitoarei Financial Consulting Trust SRL și s-a desemnat lichidator judiciar în persoana practicianului în insolvență C_____ P____ C______.

Prin încheierea de ședință din data de 02.04.2014 lichidatorul judiciar inițial a fost înlocuit cu practicianul în insolvență Anteus Expert SPRL.

Noul lichidator a întocmit un raport al cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei în care a reținut că la 31.10.2013 suma de 68.580 lei aflată în casieria societății a fost ridicată de către administratorul C_____ A___ fără a exista documente justificative.

Lichidatorul judiciar nu a promovat acțiune în atragerea răspunderii patrimoniale împotriva administratorului persoanei juridice, în schimb creditorul fiscal, unic în procedura de insolvență, a formulat o astfel de acțiune la data de 30.10.2014.

Creditorul a invocat săvârșirea mai multor fapte prevăzute la art. 138 de către administratorul C_____ A___, respectiv folosirea bunurilor societății în interes personal, prevăzută la lit. a, ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, prevăzută la lit. e, dispunerea, în interes personal, a continuării activității societății, deși știa că aceasta se află în insolvență, prevăzută la lit. c) și respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, prevăzută la lit. d.

Singura probă pe care creditorul fiscal reclamant o aduce în dovedirea celor afirmate o reprezintă raportul cauzal întocmit de lichidatorul judiciar Anteus Expert SPRL.

Potrivit acestui raport singura faptă care poate fi reținută în cauză împotriva administratorului statutar, conform evidențelor contabile ale persoanei juridice, o reprezintă cea de folosire a bunurilor debitorului în interes personal, prin aceea că administratorul statutar C_____ A___ a folosit suma de 68.580 lei aflată în casierie în interes propriu, fără a exista documente justificative, întrucât la data formulării cererii de deschidere a procedurii de insolvență a dat o declarație din care rezultă că în patrimoniul societății debitoare nu mai există nici un bun.

Din analizarea raportului cauzal nu s-au reținut însă, faptele culpabile prevăzute la art. 138 lit. c), d) și e) din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere că totalul masei pasive îl reprezintă suma de 40.308 lei, iar suma luată de pârâtă din casieria societății și nejustificată este de 68.580 lei, judecătorul sindic a constatat că în cauză se dovedește pe lângă faptă și vinovăție și raportul de cauzalitate între fapta culpabilă și starea de insolvență a persoanei juridice.

Constatând întrunite în cauză elementele constitutive a răspunderii civile delictuale de tip special, judecătorul sindic a admis acțiunea și a obligat pe pârâta C_____ A___ să aducă la masa credală a debitoarei Financial Consulting Trust SRL suma de 40.308 lei necesară în acoperirea pasivului acesteia.

Împotriva sentinței a formulat apel pârâta, încadrat în dispozițiile art.466, art.468 și art.476 Cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia, anularea în tot a sentinței, iar pe fond respingerea cererii privind atragerea răspunderii patrimoniale, criticând-o pentru următoarele motive:

Hotărârea primei instanțe este sumar motivată, întrucât s-a mulțumit a relua motivele expuse de reclamantă și de a indica generic fapta reținută împotriva sa, fără a analiza apărările formulate și fără a răspunde obiecțiilor ridicate cu privire la cererea de atragere a răspunderii patrimoniale. Astfel, în mod greșit și cu încălcarea legii instanța de fond a omis să analizeze și să se pronunțe asupra apărărilor formulate, încălcând grav principiul potrivit căruia instanței de judecată îi revine obligația legală de a explica punctual motivele de fapt și de drept care au condus la respingerea sau admiterea cererilor și susținerilor părților. În jurisprudența română s-a reținut în mod constant faptul că motivarea lacunară și confuză a hotărârii este echivalentă, din punct de vedere al efectelor, cu nemotivarea hotărârii și cu nesoluționarea fondului pricinii, situație în care se impune rejudecarea fondului, întrucât în lipsa unei motivări logice și corecte a hotărârii cu privire la fiecare cerere formulată s-a creat o vătămare de neînlăturat a drepturilor sale procesuale.

Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, în sensul că instanța de fond nu a motivat de ce a fost admisă proba solicitată, respectiv raportul întocmit de lichidatorul judiciar, instanța fiind total lipsită de rol activ, ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale. Mai susține apelanta că, deși a solicitat judecata în lipsă, instanța nu i-a comunicat raportul la care se face trimitere în sentință, pe baza căruia se întemeiază admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește fondul cauzei, apelanta arată că în cadrul acțiunii nu s-a precizat în niciun fel care este pretinsul prejudiciu produs în patrimoniul debitoarei și care să fi cauzat starea de insolvență a societății Financial Consulting Trust SRL, acest prejudiciu trebuind analizat luând în considerare și bunurile existente în patrimoniul societății debitoare și acțiunile formulate de lichidator. În speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, reclamanta motivând cererea sa pe o culpă prezumată. Deși invocă dispozițiile art.138 alin.1 lit. a), c), d) și e) din Legea nr.85/2006, reclamanta nu arată faptele, folosul obținut și interesul personal din aceste fapte, pretins a fi săvârșite de pârâtă cu vinovăție. Reclamanta motivează, cererea sa doar pe constatarea faptului că debitorul avea înregistrate în contabilitate anumite active imobilizate/stocuri/disponibilități bănești/creanțe. Cu privire la existența unei pierderi înregistrate de societate, cât și cu privire la existența de debite nerecuperate, ca și dimensiuni, toate acestea sunt determinate de contextul economico-financiar existent la nivel național, aspecte ce se analizează de către acționari în primul trimestru al anului următor, odată cu aprobarea situațiilor financiare anuale. Mai mult, în situația în care nu se face proba că pârâta, în perioada în care a condus activitatea societății, a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, se impunea respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Se arată că în cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 138 determinarea stării de insolvență înseamnă producerea unui prejudiciu în patrimoniul debitorului insolvent nu în cel al creditorului; răspunderea reglementată de art. 138 este o răspundere personală care împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale și astfel presupune îndeplinirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale-privind fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. Simpla invocare a prevederilor art. 138 nu este de natură să atragă în mod automat răspunderea membrilor organelor de conducere întrucât legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție, ci se impune administrarea de dovezi care să care să conducă la concluzia că prin faptele prevăzute de lege s-a ajuns la starea de insolvență a societății. D___ indicarea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. a, c, d și e nu este suficientă pentru angajarea răspunderii, în cauză trebuia să se arate și să se probeze care sunt bunurile/creditele care au fost folosite; doar constatarea faptului că debitorul avea în contabilitate anumite active imobilizate/stocuri/disponibilități bănești/creanțe nu duce în mod automat la concluzia că acestea au fost folosite de pârâtă fiind necesar să se probeze în concret cine a folosit aceste bunuri. În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 lit. c se arată că nu s-a indicat în concret nicio faptă care să conducă la concluzia că s-a dispus în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.

Se solicită admiterea apelului și pe fond respingerea cererii.

La data de 18 noiembrie 2015 s-a formulat întâmpinare de către Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Ploiești, reprezentată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, solicitând respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței, întrucât instanța a constatat că starea de insolvență a debitoarei se datorează faptelor pârâtei care, în calitate de administrator, a folosit bunurile persoanei juridice în interes personal. Mai mult, lichidatorul judiciar, prin întocmirea unui nou raport al cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, a reținut că la 31.10.2013 suma de 68.580 lei aflată în casieria societății a fost ridicată de către pârâtă fără a exista documente justificative.

Lichidatorul judiciar a indicat persoana căreia îi este imputabilă aducerea societății în stare de insolvență și apreciază că, societatea a intrat în insolvență ca urmare a folosirii sumei menționate în interesul personal. Cu privire la prejudiciul cauzat, acesta derivă din starea de insolvență a debitorului și constă în imposibilitatea recuperării integrale, în condițiile normale și de scadență a datoriilor, astfel cum rezultă din tabelul de creanțe al debitoarei. Legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății. Pârâta nu și-a îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative, în sensul că societatea nu a depus declarații fiscale conform Codului de procedură fiscală.

Pârâta a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea apărărilor formulate de către D.G.R.F.P. Ploiești, reluând,în esență, motivele din cererea de apel.

Examinând apelul prin prisma criticilor invocate, a probatoriului administrat în cauză și a normelor de drept incidente, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Potrivit probatoriului administrat în cauză, se reține că prin Încheierea din ședința camerei de consiliu din 13 noiembrie 2013, s-a admis cererea debitoarei _____________________________ SRL, prin administrator C_____ A__, s-a deschis procedura simplificată de insolvență și a fost numit lichidator judiciar provizoriu C_____ P____ C______.

Prin încheierea din ședința publică din 02.04.2014 judecătorul sindic, constând că din motive obiective lichidatorul judiciar inițial desemnat nu-și mai poate îndeplini atribuțiile a numit în calitate de lichidator judiciar provizoriu SCP Anteus Expert SPRL.

Conform tabloului definitiv de creanțe, masa credală a fost stabilită la valoarea de 40.308 lei, reprezentând creanța bugetară a D.G.R.F.P. Ploiești – A.J.F.P. Argeș – unic creditor.

În raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006, astfel cum a fost completat, lichidatorul judiciar, analizând evoluția pasivului societății în perioada 2011-2013 (filele 69-71) a reținut împrejurarea potrivit căreia capitalurile societății în valoare de xxxxx lei în anul 2011și 2012 au scăzut la xxxxx lei la data deschiderii procedurii. Scăderea, se arată în raport, s-a datorat utilizării rezervelor societății și a profitului cumulat pentru acordarea de dividende asociatului unic C_____ A___. În anul 2013 a fost repartizată pentru acordarea de dividende suma brută de xxxxxx lei din care xxxxx lei impozit pe dividende care nu a fost declarat și achitat organelor fiscale, suma de xxxxxx lei, dividende nete au fost plătite asociatului unic C_____ A___. S-a constat că deși societatea avea disponibilități-xxxxxx lei cu titlu de dividende și xxxxx lei avansuri spre decontare nejustificate, asociatul unic și le-a însușit în totalitate fără a achita nicio sumă la bugetul consolidat al statului,datoriile societății debitoare, la data de 31.10.2013 fiind de xxxxx lei.

În privința evoluției contului de profit și pierderi s-a arătat că societatea a înregistrat profit pe toată perioada analizată cifra de afaceri fiind în anul 2011 – 30.900 lei; în 2012 – 54.250 lei și de 24.950 lei în anul 2013. În raport de datele prezentate, lichidatorul judiciar a concluzionat că apariția stării de insolvență a debitorului se datorează administratorului societății care și-a însușit disponibilitățile societății în sumă de 68.580 lei.

În analiza criticilor de nelegalitate a sentinței, Curtea constată că primul motiv de apel este nefondat.

Curtea are în vedere că, într-adevăr, potrivit jurisprudenței C.E.D.O. dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, iar acestea să fie în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art.6 implică mai ales în sarcina „instanței” obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (cauza Albina versus România).

Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă însă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare invocat. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor de probă pe care o parte le poate invoca în instanță, precum și de prevederile legale. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.

În cauză, se constată că hotărârea instanței de fond a sintetizat situația de fapt comună tuturor raporturilor juridice deduse judecății și pe care a considerat-o relevantă sub aspectul soluției pronunțate. Curte constată că instanța de fond a expus argumentele de fapt și de drept care i-au format convingerea, astfel că hotărârea satisface sub acest aspect exigențele art. 425 alin.1 Cod procedură civilă, precum și pe cele ale art.6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cel de-al doilea motiv de apel, prin care se susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, este de asemenea nefondat.

În analiza acestei critici se impune a se reține că cererea de deschidere a procedurii de insolvență a fost formulată de apelantă în calitate de asociat unic și administrator al societății debitoare, astfel că nu se poate susține că nu a cunoscut despre deschiderea procedurii de insolvență astfel cum este reglementată de dispozițiile Legea nr.85/2006 încheierea din 13.11.2013 privind deschiderea procedurii de insolvență a debitoarei FINANCIAL CONSULTING TRUST SRL fiind publicată în BPI nr.xxxxx/10.12.2013(f. 35)

Pe de altă parte, raportul privind cauzele și împrejurările care au determinat starea de insolvență a debitoarei, prevăzut de art. 59 din Lg. 85/2006 a fost publicat în B.P.I. nr.xxxxx din 08.07.2014(f. 85), în aplicarea dispozițiilor art.7 alin.1 din lege, prin urmare nu poate fi primită critica apelantei prin care susține că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

Totodată, conform art.10 alin.1 din Codul de procedură civilă „Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.” Drepturile procesuale ale părților, conform art.12 trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Critica privind lipsa rolului activ al judecătorului pentru că nu a comunicat apelantei raportul prevăzut de art. 59 și nu a motivat de ce a fost admis ca probă acest raport,de asemenea, nu poate fi primită.

În cadrul procesului civil sarcina probei este împărțită între reclamant și pârât la care se adaugă și rolul activ al judecătorului definit de art.22 alin.2 Cod procedură civilă.

Cu toate acestea, existența rolului activ al judecătorului nu poate conduce la concluzia că sarcina probei ar cădea asupra instanței, exercitarea rolului activ este un drept al instanței și nu o obligație. Părțile au obligația de a-și dovedi pretențiile prin producerea unor mijloace de probă legale, verosimile, pertinente și concludente. În acest context se reține că intimatul reclamant și-a întemeiat pretențiile pe raportul prevăzut de art. 59 din Lg. 85/2006, raport întocmit de lichidatorul judiciar ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență și împotriva căruia nu s-au formulat obiecțiuni.

Pârâta, legal citată nu a propus alte probe în susținerea apărărilor sale.

Nu se poate pretinde instanței învestite cu soluționarea cauzei să realizeze în locul părților demersurile necesare dovedirii pretențiilor lor cât tip procesul civil rămâne supus principiului disponibilității.

Ca regulă generală, procesul civil este un proces al intereselor private și de aceea rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil - principiul disponibilității și principiul contradictorialității.

Aceasta înseamnă că rolul activ al instanței prevăzut de art.22 alin. 2 Cod procedură civilă nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia. Cum sarcina probei incumbă celui ce face o afirmație înaintea judecății judecătorul nu are obligația să ordone anumite dovezi, câtă vreme pârâta avea la îndemână mijloace procesuale pentru a supune cenzurii instanței administrarea probelor pe care le-ar aprecia necesare în vederea apărării propriilor interese.

Apelanta-pârâtă a cunoscut desfășurarea prezentului litigiu, și-a exercitat drepturile procesuale în sensul că și-a formulat apărările prin întâmpinarea depusă la data de 17.02.2015 (fila 22), astfel nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile art.6 pct.1 din CEDO ori principiul contradictorialității.

Cel de-al treilea motiv de apel prin care apelanta a susținut că în mod greșit s-a reținut incidența faptelor prevăzute de art.138 lit.a) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 „În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; (...) (3) Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală”.

Legea insolvenței a integrat acestei răspunderi speciale doar faptele ilicite enumerate limitativ de art.138 alin.1 lit. a-g) din Legea nr.85/2006.

Condițiile de fond și de formă instituite de legea insolvenței pentru angajarea răspunderii administratorilor în caz de insuficientă a activului societății pentru acoperirea creanțelor, sunt definite de legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită imputată și starea de insolvență, respectiv de săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ prevăzute de norma precitată care pot determina antrenarea acestei răspunderi în sarcina unei categorii speciale de subiecți arătați de art.138 alin.1 din lege.

Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de supraveghere sau conducere din cadrul societății este de natură patrimonială.

Răspunderea administratorului social față de societate se circumscrie sferei răspunderii contractuale determinate de limitele mandatului conferit acestuia prin actul constitutiv, mandat care include și obligațiile legale instituite de Legea nr.31/1990, iar răspunderea administratorului față de terți apare ca fiind o răspundere extracontractuală, o răspundere civilă delictuală aceasta din urmă fiind, de altfel și contextul în care faptele se circumscriu sferei dispozițiilor cuprinse în art.138 din Legea nr.85/2006.

Prima condiție, pentru angajarea răspunderii examinate se referă la existența unei fapte ilicite dintre cele enumerate limitativ de art.138 alin.1 din Legea nr. 85/2006 lit. a-g).

O a doua condiție pentru angajarea răspunderii în temeiul art.138 alin.1 este existența unui prejudiciu. Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, astfel cum este definită de art.3 din lege, ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență a societății debitoare constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente către creditori și implicit prejudicierea acestora

Cea de-a treia condiție, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, se materializează prin existența unei relații directe de la cauză la efect în sensul că lipsa disponibilităților bănești în patrimoniul debitoarei pentru plata creanțelor creditorilor săi se datorează săvârșirii uneia dintre faptele ilicite arătate de art. 138 alin.1 lit. a-g) de categoria de subiecți arătate expres de legiuitor .

Condiția vinovăției rezultă din examinarea conținutului faptelor ilicite enumerate în art.138 alin.1 și alin.3, unde se identifică sintagma „persoane cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență; persoane culpabile de starea de insolvență a debitorului.”

În ceea ce privește raportul de cauzalitate, în prezenta cauză, în privința faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit. a) se impune a fi îndeplinită cerința în raport de care prin aceasta să fi contribuit la ajungerea societăți în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea debitoare și indirect creditorii înscriși în tabelul definitiv de creanțe. Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență sau să fi constituit o condiție principală, favorabilă acestei stări.

În litigiul dedus judecății, Curtea constată că judecătorul sindic a reținut în mod judicios întrunite elementele răspunderii civile delictuale în legătură cu săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006.

Se reține că activul societății se reflectă în inventarul anual, bilanțul contabil, balanța de verificare. Bilanțul contabil este cel care reflectă elementele activului patrimonial: active circulante, stocuri, disponibilități bănești, creanțe de încasat.

Ieșirea acestor elemente din patrimoniu poate fi fortuită sau poate fi voluntară însă, în această ipoteză, trebuie corelată cu obținerea unei contraprestații, caz în care este obligatorie folosirea acesteia în activitatea societății.

Analizând datele evidențiate în contabilitatea societății debitoare, în Raportul completator asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, întocmit în conformitate cu art.20 alin.1 lit.b) și art.59 din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a constatat că apelanta și-a însușit disponibilitățile societății în sumă de xxxxx lei, suma a fost ridicată din casieria societății debitoare de administratorul C_____ A___ și nu a fost justificată(f.70).

Coroborând aceste mijloace de probă care fac dovada că disponibilitățile bănești au existat în patrimoniul debitoarei cu împrejurarea că nici în prezenta cale de atac apelanta-pârâtă nu a dovedit, deși această obligație îi revenea conform art.10 coroborat cu art.249 Cod procedură civilă, că au fost folosite în interesul societății debitoare ori au fost predate lichidatorului judiciar, în mod temeinic a fost reținută incidența prevederilor art.138 alin.1 lit.a) din Legea nr.85/2006.

Nepredarea acestor elemente de activ înscrise în evidențele contabile constituie un indiciu temeinic al prezumției că apelanta a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos personal sau al unei alte persoane, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit.a) din lege.

Apelanta, deși nu contestă existența acestor disponibilități în patrimoniul debitoarei, nu aduce lămuriri privind situația, circuitul acestor bunuri.

Faptul de a nu preda aceste elemente de activ ale patrimoniului debitoarei spre a servi la plata creanțelor creează prezumția folosirii lor în interes propriu sau al altei persoane, revenindu-i pârâtei-apelante, în calitate de fost administrator al societății și răspunzător pentru gestiunea activului și pasivului acesteia, sarcina de a dovedi contrariul.

Lipsa documentelor contabile privind circuitul activelor este semnul unei administrări frauduloase a averii debitoarei și constituie o premisă pentru aplicarea prevederilor legii insolvenței în sensul obligării administratorului la suportarea pasivului sau a unei părți din acesta, nu numai ca faptă de sine-stătătoare, ci și ca facta probantia sau res probantes (probe indirecte, care conduc, pe cale indirectă la stabilirea altei fapte principale), această din urmă situație regăsindu-se în speța de față.

Norma instituită de art. 138 alin. 1 lit. a) sancționează abuzul executivului, care a urmărit satisfacerea unui interes personal în detrimentul celui social, afectând astfel realitatea patrimoniului societății și implicit interesele creditorilor.Interesul social și interesul general al administratorului sunt două din limitele puterilor conferite acestuia prin lege și statut. Orice subordonare a interesului social față de alte interese este contrară regulilor bunei administrări, un act de gestiune dobândind caracter ilicit dacă acesta a fost săvârșit de administrator în interesul său personal sau al altor persoane și în prejudiciul societății.

În desfășurarea activității de manageriat al societății, administratorul trebuie să acționeze ca un bonus pater familias, obligație specifică raporturilor de mandat, fundamentată pe calitățile intuitu personae ale mandatarului care trebuie să îndeplinească însărcinarea primită ca și când actele încheiate pentru societate i-ar profita lui însuși.

Totodată, se are în vedere și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, regimul juridic al obligațiilor și al răspunderii administratorului față de societate este guvernat de dispozițiile referitoare la mandat și de cele speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Raporturile juridice dintre administrator și societate sunt raporturi de mandat contractuale, deoarece administratorul social este desemnat prin actul constitutiv sau hotărârea adunării generale a asociaților, în baza acordului de voință al acestuia, ce conferă mandatului încredințat un caracter convențional.

Prin prisma dispozițiilor art. 144¹ din Legea nr. 31/1990,(1) „administratorii trebuie să-și exercite mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator”, conform alin. 2 „ administratorul nu încalcă obligația prevăzută la alin.1 dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptățit să considere că acționează în interesul societății și pe baza unor informații adecvate”.

În aplicarea regulii actori incumbit probatio, intimatul-reclamant a făcut dovada cu înscrisuri concludente a existenței disponibilităților bănești în patrimoniul reclamantei-debitoare, astfel că fostului administrator al acesteia îi revenea sarcina de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar aceste elemente de patrimoniu ori de a face dovada modalității ieșirii lor din patrimoniu.

Apelanta-pârâtă nu a administrat probe în combaterea celor administrate de reclamantă, ci s-a rezumat să susțină nelegalitatea sentinței invocând în mod netemeinic lipsa de probe, deși în calitatea deținută avea obligația întocmirii de dovezi cu privire la toate operațiunile desfășurate în legătură cu bunurile recurentei, potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991 și art.73 alin.1 lit.e din Legea nr.31/1990.

Curtea constată că, independent de faptul că activitatea societății nu a mai putut fi continuată, elementele de activ existente în evidențele contabile ar fi putut servi la acoperirea prejudiciului creditorului, depășind, conform valorii contabile, cuantumul creanțelor cuprinse în tabelul definitiv de creanțe în sumă totală de 40.308 lei.

Criticile formulate de apelantă ce vizează incidența dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c), d) și e) nu vor fi analizate, fiind lipsite de interes întrucât, prin sentința pronunțată judecătorul sindic nu a reținut incidența acestor fapte.

Pentru aceste considerente, constatând că nu au fost identificate cauze de nelegalitate care să ducă la schimbarea sentinței apelate, Curtea, în baza art.480 Cod de procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta C_____ A___, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Pitești, _____________________.5, ___________, apt.14, județul Argeș, împotriva sentinței nr. 455 din 02.06.2015, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXXXX, intimată fiind reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, _____________________.22, județul Prahova, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ________________________, județul Argeș, în calitate de creditor al debitoarei _____________________________ SRL, cu sediul în Pitești, ______________________, ___________, apt.14, CUI xxxxxxxx, J XXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2016, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, A___ A______ T_____		Judecător, S____ U___
	Grefier, Drăguța-I____ C____

D.C. 12 Februarie 2016

Red. S.U./29.02.2016

Tehnored.E.M./4 ex.

Jud.sindic G.V.C____