R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

DECIZIE Nr. 8578/2012

Ședința publică de la 04 Decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE F______ I_____ P__

Judecător C____ M____ C_______

Judecător M______ F_____

Grefier A____ H______

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta DGFP Hunedoara împotriva sentinței administrative nr.1793/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță mandatara intimatului reclamant, avocat M_____ E____, lipsă fiind recurenta pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul că recursul a fost motivat, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru; recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Se constată faptul că intimatul reclamant a depus la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, întâmpinare, la care a fost anexată împuternicirea avocațială a mandatarului ales și chitanța reprezentând onorariul avocațial.

Mandatara intimatului reclamant depune la dosar împuternicirea avocațială pentru reprezentarea acestuia în instanță și declară că nu mai are alte cereri de formulat, împrejurare față de care, constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Mandatara intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și în consecință, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Hunedoara, ca fiind legală și temeinică.

Învederează instanței faptul că recurenta nu a formulat motive distincte de recurs, arătând doar că ar fi îndeplinite condițiile atragerii răspunderii solidare delictuale.

Arată că intimatul reclamant a fost numit membru cu puteri limitate al Consiliului de Administrație, iar la data de 4.10.1999 și-a depus demisia, întrucât devenea incompatibil.

Susținerea recurentei pârâtă că demisia trebuia înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi reținută, întrucât acesta nu a mai avut acces, atribuțiile aparținând administratorului - cu puteri depline în Consiliul de Administrație.

Arată că nu pot fi reținute fapte ilicite în sarcina intimatului reclamant, întrucât acesta nu a desfășurat nicio activitate administrativă la societate și a participat la o singură ședință a Consiliului de Administrație, aceea de constituire. Arată că au fost depuse toate bilanțurile, din care se poate observa că nu au fost semnate de intimat.

Susține că Direcția G_______ a Finanțelor Publice a județului Hunedoara nu a făcut dovada relei-credințe a intimatului reclamant, astfel că în mod corect a reținut instanța de fond că nu s-a făcut dovada că prin funcția deținută de administrator cu puteri limitate ar fi provocat insolvabilitatea societății debitoare și că ar fi acționat cu rea-credință pentru nerespectarea obligațiilor fiscale.

Arată că la dosar a fost depusă, cu titlu de practică judiciară, sentința nr. 805/CA/2012 rămasă irevocabilă.

Cu cheltuieli de judecată, conform chitanțelor depuse la dosar și bonului fiscal pe care îl depune – reprezentând cheltuieli de transport.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față :

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. XXXXXXX/07.06.2011 reclamantul P______ I___ a chemat în judecată pe pârâta Direcția G_______ a Finanțelor Publice a județului Hunedoara solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Deciziei nr.1834/30.03.2011 precum și a deciziei nr.xxxxx/22.10.2010 de atragere a răspunderii solidare pentru obligațiile restante ale ____________. Uricani în sensul excluderii răspunderii reclamantului pentru suma de 117.955 lei.

Totodată reclamantul solicită suspendarea executării deciziei nr.1834/30.03.2011 emisă de pârâtă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului.

Cererea este legal timbrată cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

În motivarea cererii reclamantul arată că actele contestate sunt nelegale întrucât a dovedit organelor fiscale că a participat numai la o singură ședință a Consiliului de administrație al ____________. Uricani, în anul 1999, care a fost ședința de constituire și nu a încasat niciodată vreo indemnizație ca membru al Consiliului de administrație. Susținerea Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Hunedoara conform căreia răspunderea este stabilită pentru perioada mandatului nu este legală întrucât mandatul lui a încetat odată cu demisia depusă, în anul 1999, dată după care nu a mai avut calitatea de membru în Consiliul de administrație.

Direcția G_______ a Finanțelor Publice a județului Hunedoara a soluționat contestația sa fără a avea în vedere faptul că a încetat calitatea de administrator la ____________. Uricani înainte de data de 04.10.1999 când a fost numit în funcția de administrator al ___________________.A. Lupeni și când înainte de semnarea contractului de administrator înregistrat cu nr.3000/04.10.1999 la ___________________.A. Lupeni și-a depus demisia din funcția de membru al Consiliului de administrație al ____________. Uricani, întrucât s-a aflat în situație de incompatibilitate.

Direcția G_______ a Finanțelor Publice a județului Hunedoara a întemeiat răspunderea sa pe dispozițiile OG 92/2003, dar acest act normativ a apărut în decembrie 2003, astfel că prevederile sale nu se aplică retroactiv și nu pot avea efecte pentru perioada anterioară, mai ales pentru anul 1999.

Din cele de mai sus a rezultat că în perioada producerii debitelor fiscale reclamantul nu a avut calitatea de membru în consiliul de administrație la ____________. Uricani și deci este cert că antrenarea răspunderii sale este nelegală.

La emiterea deciziei privind antrenarea răspunderii solidare s-a omis a se avea în vedere natura juridică a răspunderii, care poate fi o răspundere comercială potrivit legii 31/1990 sau delictuală, întemeiată pe disp.art.998, 999 . Așa cum a arătat reclamantul, nu se poate reține în sarcina sa o răspundere contractuală și nici delictuală deoarece pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală ar fi trebuit să îndeplinească funcția de administrator și trebuiau îndeplinite cumulativ condițiile aceste răspunderi, existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului și pentru că reclamantul nu a îndeplinite funcția de administrator este evident că nu a săvârșit nici o faptă ilicită.

Prin sentința civilă nr. 1793/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara s-a admis acțiunea reclamantului P______ I___ împotriva pârâtei Direcția G_______ a Finanțelor Publice a județului Hunedoara și s-a anulat în parte decizia nr. xxxxx/22.12.2010 în ce-l privește pe reclamant și în totalitate decizia nr. 1834/30 03 2011 emise de pârâtă.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că prin Decizia nr.xxxxx/22.12.2010 emisă de Direcția G_______ a Finanțelor Publice a județului Hunedoara s-a decis ca reclamantul P______ I___ în calitate de administrator la ___________________ să răspundă în solidar pentru obligațiile de plată restante ale debitorului față de bugetul general consolidat în sumă de 298.904 lei în temeiul art.27 al.2 lit.c și d din OG nr.92/2003.

Contestația formulată împotriva deciziei nr.xxxxx/2010 a fost admisă în parte prin decizia nr.1834/30.03.2011 în sensul limitării răspunderii solidare pentru obligațiile acumulate până la data de 31.03.2003 inclusiv accesoriile aferente acestora calculate până la data de 04.11.2009, adică pentru 117.955 lei.

Conform art.27 al.2 lit.c și d din OG nr.92/2003 pentru art.27 al.2 lit.c și d din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare „Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

-c)administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile fiscale aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

-d)administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale”.

Din economia textului de lege sus redat rezultă cu claritate că răspunderea operează pentru administratorii care în perioada mandatului, cu rea-credință nu și-au îndeplinit obligațiile fiscale.

În cauză deși, pârâta și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art.27 lit.c și d nu a făcut nici o dovadă în sensul provocării insolvabilității cu rea credință de către reclamant.

Atât în materia fiscală cât și în dreptul civil care constituie dreptul comun în privința instituției bunei credințe legiuitorul a instituit principiul general de drept al prezumției de bună credință.

Potrivit art.1899 al.2 Cod Procedură Civilă buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege reaua credință.

În speță, în afară de invocarea textelor din Codul de Procedură Fiscală și a calității de administrator al reclamantului pârâta nu a făcut nici o dovadă a relei credințe a acestuia.

Or, în lipsa relei credințe ca element esențial al angajării răspunderii solidare în condițiile art.27 lit.b și c din Codul de Procedură Fiscală măsura dispusă de pârâtă este vădit lipsită de suport legal.

Astfel, conform informațiilor primite de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara reclamantul a îndeplinit funcția de administrator cu puteri limitate în perioada 01.04.1999 – 31.03.2003, anterior intrării în vigoare a Codului de Procedură Fiscală.

Deci la data adoptării legii, reclamantul nici nu mai deținea oficial calitatea de administrator, calitate ce în fapt a încetat încă din anul 1999 ca urmare a demisiei, act unilateral ce însă nu a fost menționat în evidențele publice.

Dar chiar în situația în care actele devin opozabile față de terți din momentul publicității lor, atât timp cât reclamantul nu a desfășurat nici o activitate administrativă la societate, iar pârâta nu a dovedit că acesta a acționat cu rea-credință în detrimentul societății și implicit în scopul insolvabilității acesteia este evident că nu poate fi angajată răspunderea sa solidară pentru obligațiile fiscale ale societății ___________________.

Or, începând cu data de 04.10.1999 reclamantul a îndeplinit funcția de administrator la ___________________.A. Lupeni sens în care a încheiat contractul de administrare nr.3000 (f.13) devenind astfel incompatibil, motiv pentru care la prezentarea pentru concursul de selecție a administratorului reclamantului a prezentat comisiei declarația pe proprie răspundere că nu mai deține calitatea de administrator la o altă societate. Astfel este evident că de la data de 04.10.1999 reclamantul nu a mai desfășurat vreo activitate administrativă la societatea ___________________, iar pârâta nu a dovedit contrariul.

Nu numai că reclamantul nu a semnat nici unul din bilanțurile contabile ale societății de la data numirii sale dar nici nu s-a dovedit că a acționat cu rea-credință pentru neachitarea obligațiilor fiscale ale societății sau pentru neîndeplinirea obligației legale pentru a solicita deschiderea procedurii insolvenței.

În concluzie, pârâta nu a dovedit că reclamantul prin funcția deținută de administrator cu puteri limitate, a provocat insolvabilitatea societății debitoare și a acționat cu rea credință pentru nerespectarea obligațiilor fiscale.

Ținând seama că potrivit dispozițiilor de principiu ale art.12 Cod Procedură Fiscală relațiile dintre contribuabili și organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe buna credință și cum pârâta nu a dovedit reaua credință a reclamantului fără de care nu poate exista răspundere solidară în condițiile art.27 lit.b și c Cod de Procedură Fiscală, tribunalul a admis acțiunea și a anulat actele de impunere fiscală emise împotriva reclamantului.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta Direcția G_______ a Finanțelor Publice a județului Hunedoara solicitând a se dispune modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În motivarea recursului pârâta invocă prevederile art. 304 pct.9 C.pr.civ. susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește cele avute în vedere de instanța de fond cu privire la reaua credință, care poate fi definită ca fiind atitudinea unei persoane care săvârșește un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de conviețuire socială, pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale. Or, în speța de față se pune în discuție obligația de a declara și de a achita debitele către bugetul general consolidat, obligație stabilită prin lege . Or, neîndeplinirea acestei obligații este de natură a perturba bunul mers al economiei, astfel că nerespectarea prevederilor legale care instituie respectiva obligație este contrară normelor de conviețuire .

În cauză sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune atragerea răspunderii prevăzută la art. 27-28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, cu modificările și completările ulterioare și prin raportare la cerințele dreptului comun în materia răspunderii delictuale.

Astfel, există faptă ilicită, respectiv nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale, precum și neformularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței. De asemenea există și poate fi identificat și prejudiciul, respectiv creanțele datorate bugetului general consolidat . Legătura de cauzalitate este și ea evidentă, respectiv neachitarea debitelor a condus la acumularea datoriilor precum și calcularea de accesorii. Vinovăția, ca element al răspunderii, trebuie să existe în forma ei cea mai ușoară și este identificabilă, reclamantul aflându-se în culpă, fiind pe deplin conștient de consecințele nerespectării prevederilor legale, dar acceptând rezultatul conduitei sale ilicite.

Susține că instanța de fond pleacă de la premisa că reclamantul intimat nu a mai avut calitatea de administrator începând cu anul 2003 ori atragerea răspunderii solidare a reclamantului cu debitorul S.C. Cuarț SA s-a dispus pentru faptele prevăzute la art. 27 alin. 2 lit. c și D ind. 1 din Codul de procedură fiscal, întrucât s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile stabilite de lege pentru a se dispune în acest sens.

Anterior O.G. nr. 92/2003 a fost în vigoare O.G. nr. 61/2002, care la rândul ei instituia aceeași obligație de declarare și achitare a obligațiilor reprezentând creanțe către buget. Mai mult decât atât, la art. 7 din acest act normativ era reglementată instituția răspunderii solidare, preluată și dezvoltată ulterior de prevederile O.G. nr. 92/2003.

Faptul că reclamantul intimat și-a depus demisia din funcția de administrator nu prezintă nicio relevanță, atât timp cât despre aceasta nu s-a făcut mențiunea în evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, potrivit prevederilor art. 5 din legea nr. 26/1990.

În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul pârâtei este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond se bazează pe aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Astfel actul atacat - decizia de atragere a răspunderii solidare a reclamantului în calitate de administrator cu debitoarea S.C. Cuarț S.A. Uricani a fost fundamentat pe prevederile art. 27 alin. 2 lit. c și d din OG 92/2004.

În analiza deciziei de antrenare a răspunderii solidare a reclamantului două probleme esențiale au fost sesizate și rezolvate corect de instanța de fond care de altfel fac și obiectul criticilor în recurs: a legii aplicabile și a calității pe care reclamantul a avut-o în societatea debitoare.

Reclamantul a fost numit în Consiliul de administrație al ________________ Hotărârea nr. 3/01.04.1999 (f. 20), cu durată a mandatului de 4 ani.

Este de observat că din evidențele Registrului Comerțului această mențiune a fost efectuată, fiind opozabilă terților.

Demisia acestuia din funcția de administrator intervenită ca urmare a numirii sale în Consiliul de administrație la ____________________ nu a fost menționată în Registrul Comerțului.

Chiar dacă s-ar admite ca reclamantul este răspunzător pentru neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în baza mandatului de administrare pe întreaga durată a mandatului, este de observat că prevederile art. 27 C.pr.fiscală nu pot fi aplicate decât pentru fapte săvârșite sub imperiul legii, începând cu 1.01.2004, această formă de atragere a răspunderii administratorilor în solidar cu societatea administrată aflată în insolvabilitate fiind o specie a răspunderii civile delictuale al căreia conținut concret trebuie dovedit sub toate aspectele.

Într-adevăr O.G. 61/2002 prevedea la art.7 al. 3 o formă a răspunderii solidare a administratorului similară celei de la lit. „d” a art. 27 Cod procedură fiscală, dar nu identică, însă acest text de lege nu a stat la baza emiterii deciziei atacate.

Este de reținut că în O.G. 61/2002 se prevede că răspunderea solidară se stabilește numai pentru obligațiile datorate și neachitate începând cu 1.01.2003 și impune condiții specifice, respectiv administratorii răspund solidar pentru obligațiile bugetare restante ale societății debitoare, dacă au determinat cu rea credință acumularea de obligații bugetare restante pe o perioadă de 12 luni în interval de 2 ani consecutiv .

Ori decizia de atragere a răspunderii solidare în cauză se fundamentează pe prevederile art. 27 din OG 92/2003 și prin prisma acestor prevederi trebuie analizată.

Din același motiv nu poate fi considerat că anterior Codului de procedură fiscală, Legea 64/1995 poate constitui temei al răspunderii solidare, pentru că impunea administratorului să formuleze cerere de deschidere a procedurii în cazul în care societatea nu mai era solvabilă, întrucât Legea 64/1995 și apoi Legea 86/2005 instituie o formă specială de răspundere a administratorilor, distinctă de cea în cauză.

Dar chiar dacă s-ar aprecia că procedura fiscală a fost corect aplicată, în speță așa cum a reținut instanța de fond nu sunt întrunite cerințele art. 27 al.2 lit.c și d C.pr.fiscală pentru că reclamantul încetându-și mandatul de administrare prin numirea sa ca administrator al altei societăți încă din octombrie 1999, nu mai putea exercita în societate obligațiile ce-i reveneau și în fapt nu le-a exercitat din motive obiective și nu cu rea credință.

Apreciind că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct.9 și art. 304/1 C.pr.civ. invocate de pârâtă, instanța va respinge conform art. 312 al.1 C.pr.civ. recursul pârâtei ca nefondat, păstrând hotărârea atacată ca legală și temeinică.

Ca partea căzută în pretenții, pârâta va fi obligată în temeiul art. 274 C.pr.civ. să plătească reclamantei suma de 900 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat justificat cu chitanță la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DGFP Hunedoara împotriva sentinței nr.1793/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. XXXXXXXXXXXX.

Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat 900 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 4.12.2012.

Președinte, F______ I_____ P__	Judecător, C____ M____ C_______	Judecător, M______ F_____
	Grefier, A____ H______

Red. Tehnored. F.M.

H.A./ 2 ex./16.01.2013

Jud. fond C.D___