Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr intern 462/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 813

Ședința publică de la 01 aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ G_______ I___

Judecător M______ P______

Judecător P___ P______

Grefier E______-R_____ L____

****************

Pe rol judecarea recursului formulat de reclamantul CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S_____ I_____, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ___________________ împotriva sentinței civile nr. 7902/04.10.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimatul pârât A_______ D__ I____.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că în cauză recurenta a solicitat judecarea în lipsă și că intimatul a depus întâmpinare în 3 exemplare.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrata la Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, reclamantul C__ S_____ I_____, a formulat cerere de atragere a raspunderii patrimoniale a paratului A________ D__ I____, solicitându-se obligarea pârâtului la suportarea pasivului debitoarei ___________________.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 7902 din 4.10.2013 a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamant.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut că din continutul cererii formulate in contradictoriu cu paratul a rezultat ca reclamantul s-a rezumat, in general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea raspunderii in conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fara sa arate in concret care sunt faptele care se incadreaza in aceste dispozitii.

Reclamantul nu numai ca nu face dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic dar nici nu arata care este legatura de cauzalitate dintre incalcarea unor norme dintr-o lege speciala si starea de insolventa a debitoarei.

Savarasirea unei fapte ilicite dintre cele prevazute limitativ de lege si existenta unui prejudiciu sunt doua dintre conditiile necesare, dar nu sunt suficiente pentru a putea fi antrenata raspunderea unei persoane in temeiul art. 138.

Instanta trebuie sa retina ca insolventa a fost determinata in tot sau in parte de fapta ilicita a persoanelor impotriva careia este exercitata actiunea in raspundere civila.

Raportul cauzal trebuie sa existe intre vreuna dintre faptele prevazute de art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 si starea de insolventa a debitorului, in sensul ca prin savarsirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns in imposibilitatea de a acoperi datoriile exigibile.

Din cererea formulata, asa cum s-a mentionat mai sus, nu rezulta care este raportul cauzal dintre presupusele fapte invocate a fi savarsite de catre parat si starea de insolventa a debitoarei.

Nu au fost indicate, in concret, nici elemente care sa duca la concluzia indeplinirii conditiilor prevazute la art. 138 lit. c) din lege si anume sa reprezinte dovada “interesului personal”, in cauza nefiind facuta proba. Simpla continuare a unei activitati nerentabile, care duce vadit la insolventa nu este suficienta pentru stabilirea raspunderii daca nu este facuta si dovada interesului personal. De altfel, nici nedepunerea cererii de deschidere a procedurii nu poate conduce la atragerea automata a raspunderii patrimoniale, in lipsa elementelor constitutive ale raspunderii delictuale.

Acuzele aduse paratului constand in dezinteres si pasivitate in administrarea firmei, lipsa de preocupare pentru functionarea normala si in conditii de legalitate a persoanelor juridice, concretizate in neplata datoriilor catre creditor, nu sunt fapte sanctionate de art. 138 din lege.

Cu privire la fapta prevazuta la art. 138 lit. e) din lege, la dosar nu au fost depuse niciun fel de probe care sa confirme deturnarea sau ascunderea de catre administrator a activului persoanei juridice, or marirea in mod fictiv a pasivului acesteia, reclamanta intemeindu-si acuzatiile pe prezumtiile deduse din analiza evidentei fiscale, neproband in nicun mod admis de lege aceste prezumtii.

Raspunderea administratorului pentru ajungerea societatii in incetare de plati este limitata la acele fapte care implica o deturnare a activitatii societatii de la scopul comercial in vederea caruia a fost infiintata si o utilizare a societatii in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau a unor terti, ceea ce nu este cazul in speta.

Atata vreme cat nu s-a dovedit efectuarea unor manevre dolosive a administratorului, simpla afirmatie a lichidatorului nu poate conduce la ideea ca ne aflam in prezenta cadrului reglementat de dispozitiile art. 138 lit. e) din lege.

Oricum neplata unor datorii ori neformularea de acțiuni pentru recuperarea creanțelor nu sunt fapte ce s-ar încadra în prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Apoi, pârâtul a dovedit că vânzările pe care le-a efectuat s-au bazat în ce privește prețul pe raport de evaluare a acestora, în vreme ce lichidatorul judiciar nici nu a formulat acțiuni în anularea acestora.

Cât privește suma de 679 lei a fost folosită la plata de utilități (fila 60 din dosar).

Mai mult, prin raportul de activitate pe cauze, chiar reclamantul arată că “nu pot fi stabilite cu exactitate cauzele care au generat insolvența” în vreme ce pârâtul a vorbit prin întâmpinare despre criza economico-socială.

Împotriva sentinței civile nr. 7902 din 04.10.2013 a formulat recurs C__ S_____ I_____, prin care a solicitat admiterea recursul așa cum a fost formulat, și pe fond obligarea pârâtului la reîntregirea patrimoniului debitoarei cu suma de 18.193,28 lei, pentru următoarele motive:

În cauză sunt incidente prevederile art. 138, alin. 1 lit. (c), administratorul firmei dispunând continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, acest lucru reieșind din indicatorii economici calculați în raportul cauzelor, care înregistrează valori negative din ce în ce mai ridicate.

Totodată sunt incidente și prevederile art.138, alin. 1, lit. (e), administratorul firmei vânzând activele la un preț subevaluat, nu a introdus acțiuni în instanță pentru recuperarea creanțelor și și-a însușit fondurile disponibile ale debitoarei din conturile bancare, respectiv 679 lei, la data încetării activității, conform balanței de verificare de la data de 30.09.2012.

În raport de aceste aspecte, a formulat acțiune pentru atragerea răspunderii personale a fostului administrator statutar al debitoarei, acțiune care a fost în mod greșit respinsă, întrucât nu a fost dovedită o situație contrară de către fostul administrator statutar, lichidatorul judiciar arătând în raportul cauzelor că valoarea creanțele neîncasate pentru care a intervenit prescripția din culpa administratorului statutar în valoare de 19.957 lei, depășește valoarea întregii mase credale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 304, pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.

La data de 31.03.2014 intimatul A_______ D__ I____ a formulat întâmpinare, prin care, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, s-a arătat că nici unul din motivele invocate de recurentul C.I.I. S_____ I_____, nu este de natura a conduce la modificarea sentintei pronuntate de instanta de fond.

Nu sunt întrunite condițiile art.304 pct.7 si 9 C.Pr.Civ. in sensul că, hotărîrea pronuntata de judecătorul sindic nu poate fi apreciata ca nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, pe o parte, iar pe de alta parte hotararea recurata nu poate fi apreciata ca lipsita de temei legal in condițiile in care pronunțarea acesteia s-a făcut tinandu-se cont de considerentele de fapt si de drept solicitate in acțiunea formulata de către lichidator.
Pentru aplicarea prevederilor art. 138 alin. 1 lit.c din lege este necesar să se facă dovada certă că membrii organelor de conducere au dispus in interes propriu continuarea unei activitati care ducea in mod vădit persoana juridica la incetare de plați.

Or, în cazul de față, nici pe departe nu poate fi vorba despre o dispoziție in interes propriu a intimatului pârât, in calitate de fost administrator al debitoarei ___________________, in ceea ce privește continuarea unei activitati care ducea in mod vădit persoana juridica la incetare de plați, ci, dimpotrivă, el a fost cel care a finanțat în mod permanent activitatea societății, până în momentul în care nu a mai avut resursele necesare cu care să o susțină.

Astfel, intimatul a fost nevoit, pentru a achita obligațiile pe care le avea societatea către diverși furnizori și către bugetul de stat, să imprumute societatea din propriile resurse financiare.

In ceea ce privește vanzarea activelor din patrimoniul societatii, a precizat ca, potrivit normelor legale in materie, stabilirea preturilor de piața a activelor ce au făcut obiectul vanzarii s-a făcut in baza unor rapoarte de evaluare intocmite de evaluator autorizat ANEVAR, care vor fi depuse in susținerea celor aratate.

Sumele rezultate din vanzarea activelor din patrimoniul societatii au fost incasate integral, iar documentele contabile de incasare au fost operate in evidenta contabila.

Referitor la insusirea fondurilor disponibile ale debitoarei din conturile bancare, in suma de 679 lei, s-a arătat faptul ca intimatul a achitat obligații către furnizori de utilitati ai societatii, potrivit documentelor de plata.

Nici fapta de la art. 138 lit. e nu poate fi reținută, întrucât nu s-a făcut dovada de către lichidator că pârâtul ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul societății și nici că ar fi mărit pasivul acesteia.

În faza procesuală a recursului niciuna dintre părți nu a solicitat administrarea de probe.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate de recurent și a apărărilor intimatului, față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază recursul ca nefondat și în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. îl va respinge.

Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.

Această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

De asemenea, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.

Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.

Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimat a faptelor care-i sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către recurent nefiind fondate.

Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimatul pârât ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de recurs având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.

De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.

Totodată, Curtea constată că nici criticile prin care recurentul face referire la incidența cazului de la art. 138 alin. 1 lit. e nu sunt fondate.

Se reține că prin înscrisurile depuse la prima instanță (F 10 și urm. dosar Tribunal) intimatul pârât a făcut dovada că nici nu a deturnat în interes propriu și nici nu a ascuns vreo parte din activul debitoarei, ci, mai mult, a prezentat justificări cu privire la fiecare dintre valorile ce compun creanțele în sumă de 19.957 lei (soldul contului clienți, soldul contului de furnizori debitori).

Aceasta cu atât mai mult cu cât, în situația în care aprecia că administratorul statutar este în culpă pentru faptul că nu a introdus acțiuni în instanță pentru recuperarea creanțelor, lichidatorul avea posibilitatea să formuleze el însuși cereri de chemare în judecată în acest sens.

De asemenea, referitor la suma de 679 lei disponibilă în conturile debitoarei, reține Curtea, cum de altfel a observat și prima instanță, că intimatul pârât a prezentat probe din care reiese că aceasta a fost folosită pentru achitarea unei datorii a societății către furnizorul de servicii de telefonie.

Tot nefondate sunt și susținerile conform cărora intimatul pârât ar fi vândut activele debitoarei la un preț subevaluat, câtă vreme pe de o parte la dosarul primei instanțe există un raport de evaluare care a fost avut în vedere la efectuarea vânzărilor, iar pe de altă parte lichidatorul nu a formulat acțiune în anularea actelor pretins frauduloase.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamantul CABINETUL INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ S_____ I_____, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ___________________ împotriva Sentinței civile nr.7902/04.10.2013, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât A_______ D__ I____, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 01 aprilie 2014.

Președinte, C_______ G_______ I___	Judecător, M______ P______	Judecător, P___ P______
	Grefier, E______-R_____ L____

Red. Jud. C.G.I.

Tehnoredactat: CGI

2 ex./05.06.2014.

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: M____ Z_____