DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 2055A

Ședința publică din data de 10.12.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M______ M______

JUDECĂTOR: A__ M____ G___

GREFIER: L_____ E____ A_____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, împotriva sentinței civile nr.6233/30.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata M________ S_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata, reprezentată de avocat ales M_____ M_______ C_____, cu împuternicire avocațială la dosar, fila 13, lipsind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Apărătorul intimatei arată că nu are cereri de formulat și probe noi de administrat.

Curtea ia act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, Curtea declară terminată cercetarea procesului, potrivit art.244 C.pr.civ., și, în conformitate cu art.392 C.pr.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial, sens în care depune la dosar chitanța nr.150/08.10.2015. Arată că apelanta reia în calea de atac a apelului elementele răspunderii civile delictuale invocate la judecata în fond a cauzei, fără a depune la dosar dovezi în legătură cu motivele stării de insolvență a debitoarei, dar nici în legătură cu presupusa faptă ilicită a intimatei.

În conformitate cu dispozițiile art. 394 C.pr.civ., Curtea închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

C U R T E A ,

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXX la data de 07.11.2014 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, în legătura cu procedura insolvenței derulată împotriva debitoarei ________________., în dosarul nr.XXXXXXXXX14 aflat pe rolul aceluiași tribunal, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în calitate de creditor unic, a chemat în judecată pe pârâta M________ S_____, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006, să fie atrasă răspunderea personală patrimonială a acesteia pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat cererea de admitere a creanței sale în valoare de 3.963 lei, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul definitiv al debitoarei. Întrucât nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, se impune obligarea reprezentantului organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei. În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății. În speță, reclamanta a arătat că pârâta nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce prezumă culpa administratorului pentru neținerea contabilității în conformitate cu legea, fiind totodată îndeplinite celelalte condiții legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat; or, conform art. 374 Cod comercial, mandatul este prezumat a fi cu caracter oneros, administratorul răspunzând nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisă în executarea lui. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.

În drept, sunt invocate prevederile art.138 alin.1 lit.d și alin.3 din Legea nr.85/2006, ale Legii nr.31/1990, ale Legii nr.82/1991 și ale OG nr.92/2003.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Reclamanta nu a depus înscrisuri în susținerea cererii.

Prin întâmpinarea depusă la data de 17.12.2014, pârâta M________ S_____ a invocat excepția prematurității cererii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că cererea a fost formulată mai înainte de expirarea termenului de definitivare a tabelului creanțelor, iar pe fondul cauzei a precizat că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru angajarea răspunderii sale patrimoniale.

În drept, sunt invocate prevederile art.205 și urm. C.pr.civ., Legea nr.85/2006.

În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei, în copii conforme cu originalul, bilanțurile contabile pentru anii 2009 – 2013, chitanțe de plată, fișa sintetică totală, adrese și notificări.

Prin sentința civilă nr.6233/30.06.2015, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins ca neîntemeiată excepția prematurității și cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4, în contradictoriu cu pârâta M________ S_____.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că, potrivit art.139 din legea nr.85/2006, acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale se depune în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat starea de insolvență.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele legale prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei. Pentru a putea fi angajată răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa. Însa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate în dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență.

Judecătorul sindic a subliniat că reclamanta nu a administrat dovezi în sensul comiterii faptei imputate pârâtei, dar nici că aceasta ar fi cauzat starea de insolvență.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sector 4 la data de 18.08.2015, înregistrat la data de 09.09.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtei pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că intimata se face vinovată de fapta prevăzută la art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 și prin aceasta a cauzat starea de insolvență a debitoarei.

Apelanta a învederat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, atât timp cât s-au administrat dovezi în sensul nedepunerii obligațiilor fiscale, ceea ce echivalează cu neținerea contabilității în conformitate cu legea. S-a subliniat că temeiul răspunderii administratorului este unul contractual, astfel încât culpa sa este prezumată, iar obligativitatea întocmirii și depunerii bilanțurilor și raporturilor contabile semestriale este prevăzută de Legea nr.31/1990 și de Legea nr.82/1991.

S-a mai susținut că intimata nu a prezentat documentele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006, ceea ce dovedește fapta culpabilă a administratorului care arată dezinteres față de funcționarea normală a societății, dar și legătura de cauzalitate dintre această faptă și prejudiciul creat, subliniindu-se astfel îndeplinirea tuturor condițiilor legale pentru angajarea răspunderii intimatei.

În drept, sunt invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ. și ale Legii nr.85/2006.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.

Prin întâmpinarea depusă la data de 02.10.2015, intimata M________ S_____ a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că hotărârea atacată este legală și temeinică, subliniind că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru angajarea răspunderii sale patrimoniale.

În drept, sunt invocate prevederile art.205 și urm. C.pr.civ., Legea nr.85/2006.

Intimata nu a depus înscrisuri noi în apărare.

În ședința publică din data de 10.12.2015, Curtea a luat act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.6233/30.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține apelanta.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 1349 și art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la faptul că pârâta ar fi ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă în cauză nu a fost probată niciuna dintre aceste fapte. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâta nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că pârâta din prezenta cauză nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe, fiind vorba de fapte distincte, respectiv aceea de a întocmi evidențele contabile în conformitate cu legea, și respectiv aceea de a le depune în termenele și la organele stabilite de lege.

Neîntocmirea evidențelor contabile este de natură a face imposibilă stabilirea fenomenelor negative care au declanșat în final procedura insolvenței, și în niciun caz nu este de natură a dovedi în concret săvârșirea faptei prevăzută de lit. d).

Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtei de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii acesteia în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, apelanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea de către intimata pârâtă a faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nicio probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 C.pr.civ., potrivit căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

De asemenea, angajarea răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr.85/2006 nu poate constitui o sancțiune pentru atitudinea procesuală a pârâtei sau pentru refuzul de colaborare al acesteia cu lichidatorul judiciar, împrejurări oricum ulterioare intrării în insolvență.

Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, împotriva sentinței civile nr.6233/30.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata M________ S_____.

Totodată, față de soluția de respingere a apelului și reținându-se astfel culpa procesuală a apelantei, instanța, în temeiul art.453 C.pr.civ., o va obliga pe aceasta să plătească intimatei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul avocațial achitat cu chitanța nr.150/08.10.2015, depusă la fila 27 din dosar, fiind astfel dovedit caracterul necesar, real și rezonabil al acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, cu sediul în mun. București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.6233/30.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata M________ S_____, cu domiciliul în mun.București, __________________, __________, ___________, sector 4, cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de Avocat M_____ M_______ C_____ în mun. București, __________________, sector 6.

Obligă apelanta să plătească intimatei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M______ M______ A__ M____ G___

GREFIER,

L_____ E____ A_____

Red.jud.M.M./4 ex./04.01.2016

Tribunalul București – secția a VII-a civilă – dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

Judecător fond: S____ F_________ I___