Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 1175/2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1036/2013

Ședința publică de la 15 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V_______ D_______

JUDECĂTOR A____ P______

JUDECĂTOR I_____ G________

GREFIER M_____ I______

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 1050/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata D___ D___ L_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta prin cererea de recurs a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.c.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Constată că, prin sentința civilă nr. 1050/05.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă cererea formulată de DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 având ca obiect angajarea răspunderii pârâtei D___ D___ L_____, în calitate de administrator ai debitoarei ________________________ D___ D___ SRL.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că răspunderea reglementată de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care împrumută cele mai multe caracteristici de la răspunderea civilă delictuală, și intervine doar atunci când, prin săvârșirea unei fapte din cele expres enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Astfel, reclamanta este ținut să dovedească îndeplinirea cumulativă a condițiilor generale prevăzute pentru răspunderea civilă delictuală și a cerințelor speciale desprinse din dispozițiile art. 138 din lege.

În motivarea respingerii acestei cereri, prima instanță a apreciat că faptele imputate, încadrate în dispozițiile art. 138 lit. a), d) și e) din lege, nu au fost dovedite, ca și celelalte cerințe impuse de lege pentru antrenarea răspunderii foștilor administratori. S-a subliniat faptul că reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare la neținerea contabilității în conformitate cu legea care ar fi precedat ajungerea societății la insolvență, cât și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale pentru funcționarea societății, fără a indica în concret elementele ce conturau aceste fapte, calitatea de asociat și administrator neatrăgând răspunderea în lipsa dovedirii unor fapte ce ar putea fi încadrate în dispozițiile art. 138 din lege.

Împotriva acestei soluții, a declarat recurs DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea creditoarei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la suportarea pasivului debitoarei.

În motivare, recurenta a susținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 138 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, organele de conducere manifestând un dezinteres total în ceea ce privește condițiile minime de funcționare a unei societăți comerciale și continuând activitatea, deși starea de încetare de plăți era evidentă, situație ce a condus la înregistrarea unor datorii scadente neonorate și constituie premisa obligării la plată a persoanei responsabile.

În același sens, recurenta a precizat că societatea debitoare nu a depus raportările contabile în termenele prevăzute de lege începând cu anul 2-11-2012, iar administratorul nu s-a preocupat de recuperarea creanțelor și valorificarea stocurilor pentru plata datoriilor.

Recurenta a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, care operează pentru cea mai ușoară culpă, dezinteresul arătat de administratorilor societății în ceea ce privește funcționarea normală a societății și gestionarea cu atenție a patrimoniului determinând prejudicierea creditorilor prin neplata datoriilor.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre faptă și starea de insolvență, recurenta a apreciat că legiuitorul a instituit o prezumție legală de existență a acesteia, fiind suficientă dovedirea săvârșirii unei fapte enumerate în art. 138 din legea nr. 85/2006.

Totodată, recurenta a arătat că răspunderea intimaților, privită prin prisma dispozițiilor referitoare la mandatul cu caracter oneros, ar trebui apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, în sensul că aceasta devine aplicabilă chiar și în situația în care fapta sa a constituit doar o condiție favorabilă pentru realizarea efectului constând în aducerea societății în stare de insolvență și că legătura de cauzalitate între fapta reclamată și ajungerea societății intimate în stare de insolvență este dată tocmai de dezinteresul manifestat de fostul administrator în bunul mers al societății.

În drept, recurenta a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a legii și a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, cu aplicarea art. 304¹ C.proc.civ.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență. Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Astfel, faptele ilicite trebuie să aparțină persoanelor desemnate în organele de conducere ale societății debitoare, să se regăsească în rândul celor enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 și să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Recurenta a susținut aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de acest text nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic putea dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Recurenta a afirmat că intimata se face vinovată de săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, prin neîndeplinirea în mod constant a obligației de a depunere a bilanțurilor contabile sau a declarațiilor privind obligațiile de plată către bugetul de stat.

Or, recurenta nu a dovedit nici acest aspect și nici că nedepunerea la organele fiscale a acestor declarații și bilanțuri contabile ar fi determinat apariția insolvenței. Mai mult, pentru perioada 2011-2012 menționată de recurentă, nu i se poate reproșa fostului administrator nedepunerea situațiilor financiare, cât timp cererea de deschiderea a procedurii insolvenței a fost depusă din ianuarie 2012.

De asemenea, apreciem că nedepunerea actelor contabile în dosarul de insolvență și neasigurarea publicității acestora nu pot fi asimilate neîndeplinirii obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea și nu sunt de natură să determine apariția insolvenței, pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, aceste fapte constituind o contravenție în conformitate cu dispozițiile legii contabilității, sancționată ca atare.

În ceea ce privește faptelor prevăzute de art. 138 lit. a) și e) din lege, recurenta ar fi trebuit să dovedească, în concret, că pârâta a deturnat sau ascuns parte din activul societății sau a folosit bunurile acesteia, simpla neidentificare faptică a unor active evidențiate scriptic în situațiile financiare neantrenând răspunderea fostului administrator.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimat a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, cerință nerealizată în cauză.

Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatei săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. a), d) și e) din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 (1) C.p.civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 împotriva sentinței civile nr. 1050/05.02.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXX12/a2, în contradictoriu cu intimata D___ D___ L_____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

V_______ D_______ A____ P______ I_____ G________

GREFIER,

M_____ I______

Red. jud. VD/2 ex./23.05.2013

Judecător fond – L____ D______ G______

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă