Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 1563/2013)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1777/2013
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M____-SPERANȚA C_____
JUDECĂTOR G_______ G______
JUDECĂTOR I_____ P______
GREFIER C______ L____
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva Sentinței Civile nr. 1567/15.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât J____ A_________.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 potrivit art. 138 aliniatul 6 din Legea 85/2006 și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
C U R T E A
Reclamanta Direcția G_______ a Finanțelor Publice București în reprezentarea AFP Sector 4 a chemat în judecată pe pârâtul J____ A_________, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VII a Civilă la 14.12.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX, solicitându-se obligarea la suportarea pasivului debitoarei _____________________.
In motivarea acțiunii, s-a arătat, în esență, că pârâtul a dispus, în interes personal, continuarea unei activități nerentabile, în dauna creditorilor. Prin sentința civilă nr. 1567 din 15.02.2013 a Tribunalului București – Secția a VII a Civilă, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de reclamantul DGFP București în reprezentarea AFP Sector 4 în contradictoriu cu pârâtul J____ A_________.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că, răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuiau îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reieșeau din art.998-999 C.civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa.
Legea nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art.138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art.1169 C.civil.
Răspunderea patrimonială a pârâților este antrenată întrucât aceștia au cauzat starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia ori mai multora dintre faptele ilicite enumerate limitativ de la lit.a) la lit.g) ale art.138 alin.1 din lege, iar, consecutiv, prin cauzarea insolvenței, au determinat insuficiența ori lipsa lichidităților din patrimoniul debitorului necesare pentru plata integrală și la termen a datoriilor bănești certe și exigibile, prejudiciindu-i în acest fel pe creditori.
În privința faptelor de a ține o contabilitate fictivă și de a face să dispară contabilitatea societății (art.138 alin. 1 lit. d tezele I și II din Legea nr. 85/2006), instanța a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală, potrivit art.1169 C.civ., de a dovedi actele și operațiunile materiale ce ar fi fost săvârșite de pârâți și care s-ar încadra în conținutul fapte ilicite a ținerii unei contabilități fictive și nici actele materiale prin care pârâții ar fi distrus ori ascuns contabilitatea societății debitoare.
Împrejurarea săvârșirii de pârâți a faptelor ilicite în discuție nu poate conduce la angajarea răspunderii patrimoniale și obligarea lor la suportarea pasivului societății, sens în care, nefiind întrunite toate condițiile de existență cumulative ale răspunderii patrimoniale prevăzute de art.138 alin.1 din lege, a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX din 30.04.2013.
În motivarea recursului s-a arătat că instanța în mod greșit a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, ca reclamanta nu a făcut dovada săvârșirii de către pârâți a faptelor respective si nu a dovedit existenta cumulativa a elementelor generale si speciale ale răspunderii patrimoniale.
Faptele sesizate in sarcina pârâtului care se încadrau in dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d din lege erau, in concret, următoarele: faptele ilicite, culpabile ale reprezentanților debitoarei constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat de către acesta, în cazul nostru fiind vorba de neplata sumelor datorate către creditori, acesta fiind raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. O societate nu poate funcționa viabil, in situația in care administratorul sau manifesta dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății.
Deși prevederile art. 138 din lege nu conțineau in mod explicit cerința culpei sau a greșelii membrilor organelor de conducere ale societății comerciale ajunsa in încetare de plați, modul de formulare, in textul legii a faptelor care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere nu înlătura posibilitatea culpei, ci sublinia vinovăția acestor membri, noțiune care desemna atât intenția cat si culpa propriu-zisa.
Prin închiderea procedurii in baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 si radierea societății debitoare din evidentele registrului comerțului se stopa creditorilor orice posibilitate de a recupera creanțele debitoarei.
În ședința publică de la 14 octombrie 2013, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI, excepție pe care o va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 6 din Legea nr.85/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/2010, în cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 sau, după caz, alin. 3, administratorul judiciar/lichidatorul care nu intenționează să formuleze recurs împotriva acesteia va notifica creditorii asupra intenției sale. În cazul în care adunarea generală sau creditorul care deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se impune introducerea recursului, administratorul judiciar trebuie să formuleze calea de atac, potrivit legii.
Din dispozițiile legale precitate rezultă că legiuitorul a dorit să acorde vocație procesuală activă în promovarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii de respingere a acțiunii introduse în temeiul alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar administratorului/lichidatorul judiciar.
Per a contrario, nici un alt creditor, indiferent de faptul dacă acesta este titularul cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, nu poate declara recurs împotriva hotărârii de respingere a cererii ci doar să solicite aceasta administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar, în condițiile legii.
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolului 8 alineat 1 din Legea nr.85/2006, articolul 312 alineat 1 Cod procedură civilă, admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentului.
Respinge recursul ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurentei.
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 împotriva Sentinței Civile nr. 1567/15.02.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul pârât J____ A_________, ca fiind formulat de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013.
Președinte, M____-SPERANȚA C_____ |
Judecător, G_______ G______ |
Judecător, I_____ P______ |
|
Grefier, C______ L____ |
|
Red.Jud.S.M.C.
Tehnored.A.A.
2 ex.
16.10.2013
Tribunalul București-Secția a VII a Civilă
Judecător sindic: Z_____ M____