Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 372/2015

Ședința publică de la 06 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G_______ P_____

Judecător E____ G________

Grefier A__-M____ P________

S-a luat spre examinare cererea de apel formulată de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași în contradictoriu cu intimata V______ A__, împotriva sentinței civile nr. 2195/11.12.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 22.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 04.03.2014, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei V______ A__, în sensul de a fi obligată la plata pasivului neacoperit al debitoarei S S.C.”Amih Consult” S.R.L. Iași.

Reclamanta a arătat că, prin încheierea civilă 320/S/25.09.2013 a Tribunalului Iași, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și ______________________ debitoarei S.C. ”Amih Consult” S.R.L., cu sediul social declarat în Iași, _____________________. 65, jud. Iași, înmatriculată la ORC sub nr. J22/2202/03.08.2007, CUI xxxxxxxx, procedură în cadrul căreia s-a înscris la masa credală cu suma de 1. 483. 361 lei.

Pârâta a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada creării debitelor și este ținuta direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății, conform art. 73 din Legea 31/1990.

În ceea ce privește vinovăția, a considerat reclamanta că răspunderea operează și pentru cea mai ușoară culpă. Culpa administratorului constă în aceea că, la momentul în care debitoarea a ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea și nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la cumularea de noi datorii.

A apreciat reclamanta că pârâta se face vinovată de fapta reglementată de art. 138 lit c, datorită faptului că nu a solicitat aplicarea legii insolventei în 30 zile de la aparitia stătii de insolvență, precum și pentru că, din analiza realizată de personalul de specialitate din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Iași asupra dosarului fiscal, s-a constatat că societatea nu a mai depus raportări contabile din 2012, iar la acea dată în patrimoniul societății se găseau creante de 2.045 de lei, însă pârâta nu a făcut demersuri pentru recuperarea lor, precum și active circulante – stocuri de 75.226 lei si disponibilități bănesti de 2. 591 lei, nepredate lichidatorului judiciar.

A mai arătat reclamanta că existența stării de insolvență, coroborată cu inacțiunea pârâtei de a nu formula cererea prevazuta de art 27 din lege, conduce la concluzia că pârâtul a dispus in interes propriu continuarea unei activități care conducea la încetarea de plăți.

Reclamanta a considerat că pârâta se face vinovată de fapta reglementată de art. 138 lit c din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, a mai afirmat reclamanta că societatea nu s-a mai preocupat de ținerea contabilității, obligația fiind a pârâtei, în calitate de administrator statutari.

Astfel, a susținut reclamanta că pârâta este vinovată și de săvârșirea faptei de la art. 138 lit d, deoarece obligația ținerii contabilității îi revenea conform art. 10 din Legea 82/1991.

În drept, s - a invocat art. 138 lit a, c și d din Legea nr. 85/2006.

Pârâta, legal citată, nu au depus întâmpinare.

Tribunalul Iași, prin sentința civila nr. 2195/11.12.2014, a respins cererea formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iasi – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iasi, privind atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei V______ A__

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin încheierea civilă 320/S/25.09.2013 a Tribunalului Iași, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței și ______________________ debitoarei S.C. ”Amih Consult” S.R.L., cu sediul social declarat în Iași, _____________________. 65, jud. Iași, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J22/2202/03.08.2007, CUI xxxxxxxx.

Conform relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, pârâta figurează ca și administrator statutar al debitoarei.

Din raportul cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar a rezultat că starea de insolvență se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății. A apreciat lichidatorul judiciar că în cauză nu ar exista premisele aplicării art. 138.

În drept, pentru a fi atrasă răspunderea personală a administratorului unei societăți, în baza dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare, este necesar ca partea interesată să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 998 Cod Civil, respectiv a existentei unui prejudiciu, a unei fapte ilicite,aexistentei unui raport de cauzalitate între fapta ilicita și prejudiciu și a vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul respectiv.

Caracterul special al reglementarii invocate in cauza constă in aceea ca aprecierea culpei persoanei chemata sa răspundă este făcută in concreto, cerându-se o cauzalitate specifica intre fapta si prejudiciu, respectiv faptele enumerate, in măsura in care au fost săvârșite culpabil si au cauzat un prejudiciu, sa fi fost in măsura sa contribuie la ajungerea societății debitoare in insolvența.

Răspunderea instituită prin textul art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006 nu este o răspundere contractuală, pe temeiul contractului de mandat al administratorilor sociali, așa cum eronat a susținut reclamanta, ci o răspundere delictuală specială, de sine stătătoare, cu reguli proprii, derogatorii de la dreptul comun, specifice, pe baza unei reglementări proprii, ea derivând nu din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a mandatului dat organului de conducere de către societate, ci din săvârșirea faptelor mai sus enumerate care nu au nici o legătură cu mandatul primit.

Textul de lege menționat cu privire la răspunderea membrilor organului de conducere nu instituie o răspundere obiectivă pentru prejudiciul reprezentând totalul creanțelor creditorilor participanți la procedura insolvenței, ci o răspundere în care faptele imputate trebuie dovedite, atât în fapt, cât și în drept, sub aspectul condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale reglementate de dispozițiile art. 998-999 Cod civil, cât și sub aspectul condițiilor speciale prevăzute în textul legii pentru fiecare dintre faptele enumerate, condițiile generale ale răspunderii civile delictuale urmând a dobândi particularități specifice în funcție de cazul reglementat în textul legii.

Nu există instituită prin lege o prezumție legală de vinovăție și răspundere în sarcina administratorului societății debitoare.

Analizând condițiile răspunderii delictuale speciale, s- a reținut ca reclamanta, prin cererea sa, impută pârâtei săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit a, c și d din Legea insolvenței.

In speta, una dintre faptele imputate pârâtei este cea prevazuta de dispozitiile art 138 lit a din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora antrenarea raspunderii civile delictuale a unei persoane presupune întrunirea a doua conditii: folosirea bunurilor sau creditului unei persoane juridice si crearea unui profit în folosul administratorului sau al unei alte persoane.

Sub acest aspect, judecătorul sindic a retinut faptul că, deși reclamanta invocă în finalul cererii de chemare în judecata ca temei de drept al cererii sale litera a a textului de lege, nu a indicat în cuprinsul cererii elementele de fapt care ar constitui acțiunile culpabile ale pârâtei de natură a-i atrage răspunderea pe acest temei.

Este adevărat că reclamanta a invocat că în patrimoniul debitoarei ar fi existat in anul 2012 elemente de activ, însă, aceasta a înțeles să invoce împrejurarea că pârâta nu le-a folosit pentru diminuarea creanțelor fiscale, cu consecința continuării unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți, invocând fapta prevazuta de litera c a textului de lege.

Or, lipsa elementelor de activ din patrimoniul debitoarei ar fi fost de natură a atrage raspunderea pe temeiul literei a, care însă nu a fost invocată în legătură cu aceste fapte..

În acest context, nu s-a putut reține în sarcina pârâtului fapta prevazuta de art 138 al 1 lit a, așa cum a fost invocată de către reclamantă.

Referitor la celelalte fapte imputate pârâtei de care reclamanta, respectiv cele prevazute de art 138 al 1 lit c și d din Legea nr. 85/2006, constand in nesesizarea instantei pentru declanșarea procedurii de insolvență și nepredarea documentelor contabile si in nedepunerea lor la organele abilitate, judecatorul sindic a retinut ca acestea nu sunt întemeiate.

Nesesizarea instanței pentru _______________________________ art. 27, este susceptibilă de aplicarea unei sancțiuni penale, fiind infracțiunea de bancrută, reglementată de art. 143 din Legea insolvenței, dar nu reprezintă element al faptei de la art. 138 lit c sau d.

În plus, se cere ca fapta săvârșită să producă starea de insolvență, or nedeclararea acestei stări este ulterioară apariției ei.

Nu s-a probat de către reclamanta că, într-adevăr, pârâta a ținut o contabilitate fictivă sau că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, în condițiile în care însuși lichidatorul judiciar a susținut în raportul cauzal că, în baza actelor contabile analizate, insolvența s-a datorat unor cauze obiective.

Faptul că nu s-ar fi depus indicatorii financiari nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la formalitățile impuse de legislația specială fiscală, prezumție care, prin ea însăși, nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d.

Pentru invocarea art. 138 lit c, creditoarei ii revenea sarcina de a arata, pe de-o parte, care au fost actiunile sau inactiunile pârâtei care au avut ca scop satisfacerea unui interes personal, al sau ori al altuia, prevazute de art. 138 alin. 1 lit. c si care au dus la falimentul societatii si, pe de alta parte, rolul lor in determinarea falimentului, afirmatiile generice nefiind suficiente, in considerarea specificului raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Iasi – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iasi a declarat apel, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.

In motivarea apelului, se sustine ca netemeinicia sentinței rezulta din faptul ca, desi existau premisele angajării răspunderii a persoanelor din organele de conducere ale debitoarei, instanța nu a apreciat corect asupra actelor si înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu a interpretat in mod corect titlurile executorii si fisa sintetica, in sensul ca in aceste înscrisuri sunt redate impozitele si taxele generate de activitatea desfășurata de reprezentanții societatii, cu consecința neachitarii obligațiilor la bugetul de stat .

Considera apelanta ca soluția judecătorului sindic aduce atingere dreptului si interesului legitim al creditoarei in recuperarea creanțelor.

Asa dupa cum a statuat teoria si practica judiciara, obligarea organelor de conducere a societății debitoare la suportarea pasivului acesteia cu bunurile personale reprezintă, in situația închiderii procedurii falimentului, fara a fi acoperite creanțele anunțate de creditori, singura posibilitate a statului de a-si recupera creanțele.

Având calitatea de administrator al _____________________ Iași, intimata a fost persoana împuternicita sa reprezinte societatea, fiind ținuta direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun in sarcina societății, dupa cum rezulta si din art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Având in vedere dispozițiile art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, care instituie obligativitatea pentru debitor de a solicita sa fie supus dispozițiilor acestei legi in maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa, considera apelanta ca doar existenta anumitor interese personale a determinat - o pe pârâta sa nu solicite ca societatea sa fie supusa prevederilor Legii insolventei si, in consecința, apreciaza ca administratorul statutar se face vinovat de continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plați, fapta care se incadreaza in prevederile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.

Culpa administratorului consta in aceea ca, in momentul in care societatea debitoare a ajuns in imposibilitatea de a-si mai achita datoriile, nu a suspendat activitatea si nu a anunțat creditorii despre aceasta, contribuind astfel la acumularea de noi datorii.

Nerealizand profit, ba dimpotrivă, mergând in pierdere, situația financiara a societății a fost periclitata. Aceasta nu denota decât lipsa de interes a organelor de conducere pentru redresarea societății, de unde se poate înțelege ca activitatea desfășurata nu a urmărit decât realizarea unor interese personale si nu realizarea intereselor debitoarei.

Starea de insolvabilitate a debitoarei, constatata si de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, nu este decât urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății.

Acesta situație de încetare a plaților a prejudiciat creditorii prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente. Așa cum arata si doctrina in acest domeniu, simpla stare de încetare de plați constituie un prejudiciu pentru creditori.

Prezenta obligațiilor fiscale in sarcina debitoarei, in calitatea sa de contribuabil, demonstrează faptul ca s-a desfășurat activitate generatoare de venituri si ca impozitele si taxele nu au fost achitate către bugetul de stat, desi datele din evidentele fiscale demonstrează faptul ca debitoarea avea posibilitatea achitării parțiale a obligațiilor.

In urma analizei efectuate de către personalul de specialitate din cadrul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Iași asupra dosarului fiscal, a evidentei declarațiilor din programul informatic DECIMP, a fisei agentului economic, s-a constatat ca societatea nu a mai depus declarații privind obligațiile fiscale din 2012, obligația legala fiind a administratorului care poarta răspunderea pentru sustragerea de la declararea si plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului.

In anul 2012, debitoarea avea înregistrat in patrimoniu active circulante concretizate in disponibilități bănești, in suma de 2.591 lei, si stocuri, in suma de 115.978 lei, care nu au fost utilizate in vederea diminuării obligațiilor către bugetul consolidat al statului.

Prin urmare, societatea a avut capacitate de plata a obligațiilor deoarece, in anii analizați, existau imobilizări corporale, active circulante pentru valorificarea si diminuarea datoriilor existente in fisa societății

Întrucât administratorul nu a pus la dispoziție acte financiar-contabile din care sa rezulte modul de utilizare a disponibilităților bănești, se creează prezumția ca acestea nu mai exista in gestiunea societății si ca au fost valorificate in interes personal de către persoanele desemnate cu conducerea societății.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Municipiului Iași este creditoare îndreptățita sa solicite stabilirea răspunderii persoanelor vinovate de ___________________________________ de plata, având un interes legitim.

Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei si nu s-a prezentat in instanta pentru a- si formula aparari.

În apel nu au fost administrate probe noi.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, de ansamblul materialului probator administrat în cauză și de prevederile legale incidente, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.

În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit tribunalul, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a solicitat stabilirea răspunderii personale a pârâtei, V______ A__ , în calitate de administrator statutar al _____________________, în limita pasivului debitoarei ce rezultă din tabelul definitiv al creanțelor.

Reclamanta - apelantă și - a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 138 alin.1 lit. a, c, d din Legea nr. 85/2006, însă, deși instanța de fond nu a analizat săvârșirea faptei reglementate de art.138 litera a, considerând că aceasta nu a fost motivată în fapt, criticile din recurs vizează greșita aplicare a prevederilor art. 138 alin.1 lit. c, d, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași achiesând la soluția tribunalului în ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 alin.1 lit. a.

În acest context, Curtea nu va analiza criticile recurentei care vizează fondul faptei prevăzute la litera a din Legea nr. 85/2006, deoarece nu se referă la soluția tribunalului.

Potrivit prevederilor art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitoarei, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere, care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin săvârșirea uneia din faptele enumerate limitativ de lege.

Astfel, Curtea notează că natura juridică a răspunderii administratorului, potrivit conținutului art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind atrasă răspunderea delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție, condiții care capătă – în această situație - unele conotații speciale.

Caracterul special al răspunderii reglementată de art. 138 din Legea nr.85/2006 constă în aceea că textul de lege delimitează, printr-o enumerare exhaustivă, categoria faptelor (literele a-g) considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocării sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei în stare de insolvență - și are o cauzalitate tipică între faptă și prejudiciu, subliniind, uneori, că acest element trebuie dublat de un scop, vina persoanei chemată a răspunde fiind apreciată în concret.

Pe de altă parte, plecând de la principiile care fundamentează răspunderea delictuală, acoperirea prejudiciului este o sarcină directă a autorului faptului prejudiciabil aflat în legătură cu fapta.

Administratorul, chiar dacă a provocat insolvența, este ținut să răspundă în raport cu consecințele faptelor sale față de cel în patrimoniul căruia dauna a fost produsă.

În cazul insolvenței și al falimentului, prejudiciul este provocat societății și se concretizează, pe de o parte, în starea de insolvență în care societatea este plasată prin faptul ilicit, iar, pe de altă parte, în dauna efectivă și cuantificabilă printr-o apreciere pecuniară.

Rațiunea acestei interpretări rezidă chiar din prima teză a art. 138 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului în insolvență sau faliment să fie suportată de persoanele stabilite de această lege, parte care trebuie să exprime concordanța prejudiciului în legătură cu faptul prejudiciabil al celui ținut să răspundă.

Potrivit art.138 litera c din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a administratorului statutar poate fi antrenată atunci când acesta a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Dispozițiile art. 138 litera c privesc sancționarea neîndeplinirii obligației de sesizare a instanței în cazul în care instalarea stării de insolvență este iminentă, și continuarea activității în interes personal, în condițiile în care obligația de sesizare a instanței, conform art. 27 din lege, privește numai situația în care debitorul se află deja în stare de insolvență.

Conform art. 27 alin.2 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul lasă la latitudinea debitorului decizia de a sesiza instanța sau de a continua activitatea, în condițiile în care apariția stării de insolvență este iminentă.

Din interpretarea prevederilor mai sus menționate, rezultă că debitorului îi este permisă continuarea activității și în situația în care insolvența este iminentă, în condițiile practicării unei strategii manageriale viabile, a unei administrări eficiente, cu perspective de redresare a societății, prevalând soluția salvării debitorului insolvent.

Astfel, Curtea apreciază că art. 138 lit. c nu sancționează decizia continuării unei activități, în condițiile în care insolvența este iminentă, ci reaua-credință a persoanelor aflate la conducerea societății, care au decis continuarea unei activități comerciale ineficiente, exclusiv în interes personal, cu consecința prejudicierii creditorilor societății.

În speță, judecătorul sindic a reținut în mod corect că apelanta nu a administrat nicio probă în susținerea afirmațiilor sale care, prin ele însele, nu sunt de natură a face dovada întrunirii elementelor răspunderii personale ale pârâtei - intimate, care a avut calitatea de administrator statutar al societății aflate în stare de insolvență.

Împrejurarea că societatea a continuat să-și desfășoare activitatea, în condițiile în care aceasta acumula datorii la bugetul de stat și la alte instituții, tot mai mari, pe care nu reușea să le achite, nu este suficientă pentru atragerea răspunderii, câtă vreme nu s-a probat interesul personal al intimatei în continuarea activității.

În concret, apelanta trebuia să determine faptele săvârșite de V______ A__, constând în aceea că ar fi dispus continuarea activității în interes personal, deși era evidentă încetarea de plăți și să producă dovezi concludente.

Referitor la fapta prevăzută de art. 138 litera d, Curtea constată că răspunderea persoanelor de conducere ale societății aflate în stare de insolvență intervine dacă acestea au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Faptele enumerate în acest text se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, care trebuie dovedită în persoana fiecăruia dintre cei considerați răspunzători.

Curtea observa ca tribunalul a retinut corect ca imprejurarea că societatea debitoare, prin administratorul statutar, nu a mai depus declaratiile privind impozitele și taxele datorate bugetului de stat începând cu anul 2012, nu este de natură decât a determina o prezumție simplă de neîndeplinire a unor obligații legale referitoare la formalitățile impuse de legislația specială fiscală, prezumție care, prin ea însăși, nu este suficientă pentru reținerea săvârșirii faptei prevăzute de dispozițiile art. 138 litera d din Legea nr. 85/2006.

Astfel, Curtea apreciază că neîntocmirea tuturor situațiilor financiar – contabile și a raportărilor financiar – contabile, conform prevederilor Legii nr. 82/1991, nu este de natură a atrage răspunderea administratorului statutar al debitoarei în absența dovedirii legăturii de cauzalitate dintre această faptă și starea de insolvență a societății.

Mai mult, instanta de apel retine ca lichidatorul judiciar al _____________________ a concluzionat in raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a societatii debitoare, aflat la filele 11 – 15 din dosarul de apel, ca starea de insolvență se datorează unor cauze obiective și majoritatea externe societății., opinand că, în cauză, nu ar exista premisele aplicării art. 138.

Instanța constată că înseși apelanta a susținut că starea de insolvabilitate a debitoarei este urmarea unui management defectuos, a unei activități lipsite de eficienta economica si a unei administrări total necorespunzătoare a societății. însă un asemenea management, imputat intimatei, in calitate de administrator statutar, nu se regăsește printre faptele enumerate de art.138 din Legea nr. 85/2006 pentru care poate fi atrasă răspunderea personală a administratorilor statutari.

Teoria Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași construită pe existența mandatului comercial nu are sprijin în materialul probator, constituind simple prezumții pe baza cărora nu poate fi atrasă răspunderea intimatei.

Curtea observă că nu poate fi primită nici susținerea apelantei privind răspunderea prezumată a administratorului societății debitoare, natura juridică a răspunderii prevăzută prin art.138 din Legea nr.85/2006 fiind – așa cum s - a menționat - aceea a răspunderii civile delictuale, pentru care trebuie probată întrunirea cumulativă și a condițiilor reglementate prin Codul civil.

Față de cele ce preced, Curtea reține că instanța de fond a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor articolului 138 alin.1 litera c, d din Legea nr.85/2006 atunci când a apreciat că reclamanta apelantă nu a făcut dovada existenței faptelor pretins săvârșite de către V______ A__ și a existenței raportului de cauzalitate între faptele ilicite săvârșite de aceasta și starea de insolvență a debitoarei.

În consecință, în baza art. 480 alin.1 teza I din Codul de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și se va păstra sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile nr. 2195/2014 din 11.12.2014 a Tribunalului Iași, sentință pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi - 6.10.2015.

Președinte, G_______ P_____		Judecător, E____ G________
	Grefier, A__-M____ P________

Redactat/Tehnoredactat: PG

Tehnoredactat: PAM

2 exemplare/16.11.2015

Tribunalul Iași: C_____-B_____ M______