Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr intern XXXXXXXXX)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1466

Ședința publică de la 06 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ G_______ I___

Judecător M______ P______

Grefier E______-R_____ L____

*********

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de reclamanta creditoare D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5284/03.11.2014, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă O______ V______ F_________.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă.

Curtea, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea art.223 alin.3 Cod procedură civilă astfel cum a fost solicitată.

CURTEA,

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială a fost înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX cererea formulata de reclamantul Direcția Generală a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2 prin care a solicitat obligarea paratei O______ V______ F_________, administratorul debitorului ___________________, la suportarea pasivului societății debitoare.

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă prin sentința civilă nr. 5284/5.06.2015 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecată formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că răspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.

Natura juridica a răspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Pentru a putea fi angajata răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozițiile art.138 trebuie să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.

Ca atare, această formă de răspundere reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o răspundere contractuala izvorâtă din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuala.

Totodată, nu sunt suficiente simple afirmații pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Prin urmare, toate conditiile răspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.

În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitor.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societății.

Prin reglementările din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumție legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitățile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

Totodata, nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolventa, fapta fiind ulterioara aparitiei starii de insolventa, aspect ce rezulta chiar din dispozițiile art. 27 din legea insolventei -formularea cererii in termen de 30 de zile de la apariția stării de insolventa.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice, prin care solicită admiterea apelului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului mai sus menționat și obligarea la suportarea pasivului debitoarei cu bunurile din averea personală până la achitarea integrală a obligațiilor societății.

În motivarea apelului său, a arătat că scopul edictării dispozițiilor art. 138 a fost acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos, bazat pe doua principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății față de faptele administratorilor care nu iau masurile cerute de lege in cazul în care societatea se afla în încetare de plați și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.

Așa cum rezultă din actele existente la dosar, obligațiile față de creditorul bugetar sunt considerabile, ceea ce dovedește neglijarea cu vinovăție a achitării la termenele legale a taxelor, impozitelor si contribuțiilor legal datorate.

În aceste condiții, legătura de cauzalitate între faptele pârâtei (constând în exercitarea unui management defectuos al societății în sensul că a continuat să mai funcționeze deși pierderile din afaceri erau iminente) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor) este stabilită și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și in condiții de legalitate a societății. Însuși faptul ca legiuitorul uzează în cuprinsul art. 138 din Legea nr. 85/2006, republicată, de verbul "a contribui" și nu de "a cauza" denotă intenția acestuia de a da valoare cauzală si acelor fapte care, deși nu au cauzat direct starea de insolvență, au contribuit la producerea ei.

Întrucât administratorul societății este un mandatar al falitei, iar mandatul acestuia este prezumat a fi cu caracter oneros (conform art. 374 Cod Comercial), activitatea debitoarei trebuie condusă cu mai multă diligentă decât propriile interese.

Se poate concluziona că răspunderea administratorului societății debitoare este atrasă si datorită culpei cele mai simple a acestuia.

Se creează astfel si legătura de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare (nerespectarea dispozițiilor referitoare la ținerea evidentei contabile) și prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor așa cum rezultă din tabelul final al obligațiilor societății debitoare) și constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

În drept, au fost invocate dispozițiile articolului 466 și următoarele din Codul de procedura civilă coroborate cu cele ale Legii nr. 85/2006, Legii nr. 82/1991 și Legii nr. 31/1990.

La data de 10.08.2015 intimata pârâtă O______ V______ F_________ a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat de apelanta-reclamantă Direcția G_______ Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 5284 din data de 05.06.2015 pronunțata de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX si menținerea în tot a sentinței apelate ca legală și temeinică.

În motivare, a arătat că așa cum a susținut și în cuprinsul întâmpinării formulate în fața Tribunalului București, Secția a VII a Civilă, din formularea acțiunii introductive și în prezent din motivele de apel nu rezulta în mod clar care este interesul său personal în continuarea unei activități care a dus în mod vădit societatea ___________________ la încetare de plați.

Cererea este întemeiată pe dispozițiile art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006 în sensul că intimata ar fi dispus „în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetare de plați [...]”, solicitându-se aplicarea dispozițiilor art.138 pct.1 lit.c din aceeași lege a insolventei, considerând că intimata, pârâtă în prezenta cauză, este direct vinovată de existența debitului.

S-a menționat că cerere de deschidere a procedurii insolvenței ___________________ a fost formulată de către pârâtă și înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția Civilă la data de 18.04.2014.

De altfel, și-a îndeplinit obligațiile legale și a depus la instituțiile competente situațiile financiare prevăzute de lege, aspect reținut și de lichidatorul judiciar în cuprinsul raportului cauzal „Din verificările efectuate pe portalul Ministerului de Finanțe Publice reiese faptul că administratorul societății debitoare a înregistrat situațiile financiare prevăzute de legislația în vigoare în perioada 2008-2013 [...]”.

Faptul că societatea a acumulat o ________ debite, nu echivalează cu dispunerea în interes personal de continuare a unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți.

Mai mult decât atât, lichidatorul judiciar care a analizat activitatea debitoarei nu a identificat elemente incidente prevăzute de art.138 din Legea 85/2006, neavând motive temeinice pentru formularea unei cereri de antrenare a răspunderii administratorului statutar al debitoarei.

În faza apelului nu au fost administrate alte mijloace de probă.

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de către apelantă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul nu este fondat și în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC îl va respinge.

Se are în vedere că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății sau orice altă persoană au contribuit la ajungerea societății debitoare in stare de insolvență.

Se mai reține că această formă de răspundere nu izvorăște din contractul de mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la răspunderea contractuală, ci este o răspundere civilă delictuală, astfel că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale acesteia, și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate si culpa.

De asemenea, astfel cum a reținut și judecătorul sindic, din conținutul alin. 1 al art. 138, reiese că trebuie îndeplinită și cerința ca faptele prevăzute de acest text de lege să fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolvență.

Mai apreciază Curtea că pentru a se admite cererea de atragere a răspunderii a membrilor organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății este necesar ca persoana care formulează o asemenea cerere să dovedească săvârșirea de către aceștia a vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. a-g, sarcina probei revenindu-i reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de răspundere in sarcina acestora, ci a prevăzut doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi.

Având în vedere cele de mai sus și materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază că nu există elemente din care să reiasă săvârșirea de către intimată a faptelor care îi sunt imputate prin cererea de atragere a răspunderii, criticile formulate de către apelantă nefiind fondate.

Cât privește fapta de la art. 138 lit. c, reține Curtea că în cauză nu există elemente care să conducă la concluzia că prin continuarea activității intimata ar fi urmărit satisfacerea unui interes personal și care ar fi fost acesta, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru a se putea reține existența faptei imputate, criticile formulate prin motivele de apel având doar caracter de generalități, fără a se indica elemente concrete de natură să conducă instanța la această concluzie.

De asemenea, din actele și lucrările dosarului reiese că nu este îndeplinită nici condiția existenței raportului de cauzalitate între neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85 și starea de insolvență a debitoarei, nefiind întrunite așadar elementele cumulative ale răspunderii civile delictuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de reclamanta creditoare D_______ G_______ REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI in reprezentarea ADMINISTRATIEI SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 5284/05.06.2015, pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea 85/2006, în contradictoriu cu intimata pârâtă O______ V______ F_________, domiciliată în București, __________________ A, sector 2, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2015.

Președinte, C_______ G_______ I___		Judecător, M______ P______
	Grefier, E______-R_____ L____

Red. Jud. C.G.I.

Tehnoredactat: C.G.I.

4 ex./14.12.2015

Comunicat: 2 ex./..15.12.2015

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: O___ S_________