DOSAR CIVIL NR. XXXXXXXXXXXXX
JUDECĂTORIA B_____
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din: 20.09.2013
GREFIER – D______ C______
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședință publică din 09.09.2013, conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 13.09.2013, apoi pentru data de 17.09.2013, iar apoi pentru data de 20.09.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.03.2013, sub numărul de mai sus, petentul T____ S_____ S____ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I__ B_____ anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/22.02.2013.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că pietonii se aflau în traversarea străzii erau pe ________________________ Gării CFR B_____ din dreapta înspre stânga direcției sale de mers, iar petentul circula pe banda nr. 4. Petentul a arătat că nu a observat pietonii din cauză unui autovehicul care circula pe banda nr. 3, ce i-a redus vizibilitatea.
Petentul a mai arătat că fapta nu este deosebit de gravă și că nu a pus în pericol viața și integritatea corporală a pietonului în cauză.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Petentul a anexat plângerii următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravenției, carte de identitate, dovada _______ nr. xxxxxxx/22.02.2013, copie CI și dovada comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției (f. 5-12).
În dovedirea plângerii sale, petentul nu a solicitat încuviințarea niciunei probe.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art.15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995 modificată.
Intimatul a formulat întâmpinare (f. 23), prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției ca fiind legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că la data de 22.02.2013, în jurul orelor 12.55, petentul, conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ___________________. B_____, nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal dinspre partea dreapta înspre partea stângă sensului său de mers.
A mai învederat intimatul că procesul-verbal de constatare a contravenției respectă întru-totul prevederile O.G. nr. 2/2001 și, întrucât fapta a fost constatată de agent prin propriile simțuri, beneficiază de prezumția de temeinicie.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205-208 C.p.c., O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002 și H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea R.A. O.U.G. nr. 195/2002.
În susținerea celor menționate în cuprinsul întâmpinării, intimatul a depus raportul agentului constatator și dovada comunicării procesului-verbal contestat (f. 24-25).
La data de 22.07.2013, petentul a depus răspuns la întâmpinare (f.29), prin care a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal contestat și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor amenzii și a reținerii permisului de conducere cu sancțiunea avertismentului.
De asemenea, a arătat că nu a avut vizibilitate pentru a putea acorda prioritate de trecere pietonului. Totodată, a arătat că sarcina probei nu poate reveni reclamantului, întrucât se încalcă prezumția de nevinovăție.
În dovedirea susținerilor sale, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și audierea martorului-asistent.
La termenul din data de 09.09.2013, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 255 C.p.c. a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar. Totodată, instanța a respins solicitarea petentului de încuviințare a probei testimoniale, respectiv, a martorului-asistent pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 22.02.2013 a fost întocmit de către I__ B_____, procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx prin care petentului i s-a aplicat o amendă în cuantum de 300 lei (echivalentul a 4 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 și sancționate de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru faptul că, în data respectivă, la ora 12.55 a condus auto cu numărul XXXXXXXXX pe ________________________ la trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj din dreptul Gării CFR B_____, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea din dreapta spre stânga sensului său de mers. Procesul-verbal a fost semnat de către petent, iar la rubrica „Alte mențiuni” s-a specificat: Nu recunosc fapta. Voi contesta în instanță, nu mai apelez la relații. Nu semnez. De asemenea, agentul constatator a menționat în cuprinsul procesului-verbal că petentul se afla singur în mașină.
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Mai mult, potrivit art. 249 C.p.c, revine petentului sarcina să probeze criticile aduse, a demonstra că procesul-verbal este nelegal și netemeinic.
Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 parag. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale. În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de constatare a contravenției, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H______ contra României, paragraf 12).
Din raportul agentului constatator (fila 24) rezultă că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, astfel încât procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie. Procesul-verbal și raportul menționat se coroborează cu susținerile petentului, care a recunoscut că nu a acordat prioritate pietonului, pentru că nu a avut vizibilitate.
În ceea ce privește apărarea acestuia în sensul că nu a putut observa pietonul din cauza autovehiculului aflat pe banda nr. 3, instanța o va înlătura, întrucât petentul era dator sa încetinească și să se asigure că nu există niciun pieton angajat în traversarea străzii. Instanța consideră că petentul nu își poate invoca propria culpă pentru valorificarea unui drept.
În raport de cele de mai sus, instanța consideră că procesul-verbal contestat a fost întocmit în mod temeinic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța reține că acestea sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Nerespectarea obligației de a acorda prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii prezintă un pericol social concret ridicat pentru pietoni.
În acest sens, petentului i-a fost aplicată amenda minimă prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită, astfel încât nu se pune problema reindividualizării sancțiunii în condițiile în care gradul concret de pericol social al faptei exclude posibilitatea aplicării avertismentului.
Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile este legală, fiind prevăzută de dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 și proporțională cu gradul de pericol social sporit pe care îl reprezintă în concret fapta de a nu acorda prioritate.
Față de situația de fapt și de drept expuse, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât urmează să respingă plângerea formulată de petent în contradictoriu cu I__ B_____, în temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
Instanța, observă că la dosarul cauzei, petentul, prin avocat, a depus cerere de repunere pe rol a cauzei. Cererea a fost depusă la data de 12.09.2013, deși dezbaterile au fost închise la data de 09.09.2013. Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. 3 C.p.c., după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune la dosarul cauzei niciun înscris, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă. Având în vedere că cererea de repunere pe rol se încadrează în ipoteza textului de lege menționat, instanța nu o va lua în seamă.
În temeiul dispozițiilor art. 36 alin. 2 din O.G. 2/2001 („În cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat”), lege aplicabilă la momentul introducerii cererii prin raportare la dispozițiile art. 24 C. proc. civ., instanța va obliga pe petent la plata sumei de 20 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul T____ S_____ S____, domiciliat în Ghimbav, _________________, jud. B_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/22.02.2013, întocmit de intimatul I__ B_____ cu sediul în B_____, ____________________. 28, jud. B_____.
Obligă pe petent la plata sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.09.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A________ A_________ D______ C______
Red./Dact. A.A.
03.10.2013 –4 ex.