Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FOCŞANI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
3174/2015 din 26 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FOCȘANI

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILA Nr. 3174

Ședința publică din data de 26 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A____ M____

Grefier S______ L___

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta U_______ A____________ Teritorială Focșani prin reprezentant cu sediul în Focșani, _________________________.1Bis, județul V______ în contradictoriu cu pârât T________ D____ cu domiciliul în Focșani, ________________________, _____________________________, având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei se prezină pârâtul, lipsă fiind reclamanta prin reprezentant.

Instanța constata procedura de citare legal îndeplinită cu părțile.

Se prezintă pârâtul care legitimează cu carte de identitate valabilă și care solicită termen pentru angajare apărător. Totodată precizează că a achitat parțial din debit pe care urmează să îl achite în totalitate.

Instanța respinge cerea de amânare formulată de parat și pentru a da posibilitate reprezentantului convențional al reclamantei să se prezinte, dispune lăsarea cauzei la strigarea a doua.

La reluarea cauzei la apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns cons. juridic A________ O___ A______ pentru reclamanta și pârâtul.

Reprezentantul convențional al reclamantei depune la dosar delegație și înscrisuri prin care dovada achitării debitului, și precizează că pârâtul mai are de achitat o diferență de 15 lei.

Nemaifiind alte cereri sau excepții instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul convențional al reclamantei arată că pârâtul și-a îndeplinit în mare parte obligația de plată și a achitat debitul și urmează ca instanța să respingă cererea ca fiind rămasă fără obiect.

Pârâtul este de acord și se angajează să achite diferența de debit.

Instanța rămâne în pronunțare în baza cererii reclamantei și a recunoașterii pârâtului.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la data de 15.07.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamanta U_______ administrativ teritorială Focșani a solicitat în contradictoriu cu pârât T________ D____, rezilierea contractului de închiriere nr. 218/9/18.06.2010, evacuarea pârâților T________ D____, T________ L_______, T________ D_____ C_____ din spațiul locativ situat în municipiul Focșani ________________________, ____________, județul V______, obligarea pârâților la plata sumei de 6479,32 lei reprezentând contravaloarea chirie, cheltuieli electrica, cheltuieli distrigaz și cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru.

In motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esență că pârâtul deține un contract de închiriere pentru o locuință în Focșani, compusă din 2 camere în suprafață de 34,01 mp, acesta figurând cu debite restante mari la chirie și cheltuieli electrica și distrigaz. Întrucât titularul contractului nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate prin folosirea și întreținerea spațiilor care fac obiectul contractului, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii. Totodată, aceasta a precizat că, potrivit sumarului fiscal, debitul scadent se compune din suma 2298,43 lei, chirie locuință, 318,88 lei cheltuieli electrica și 3862,01 lei cheltuieli distrigaz.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1830-1832 C.civ., OUG nr.80/2013.

In dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri pe care le-a depus la dosar în copie (f.5-11).

Instanța a procedat la verificarea și regularizarea cererii, la data de 02.10.2014, reclamanta depunând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 96.73 lei (f.14).

La termenul de judecată din 26.05.2015, instanța a rămas în pronunțare asupra cauzei, față de recunoașterea pârâtului a pretențiilor reclamantului precum și față de achitarea integrală de către acesta a debitului.

Analizând cererea prin prisma probelor administrate, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, instanța retine următoarea situație:

În fapt, între reclamanta Municipiul Focșani, în calitate de locator, și pârâtul T________ D____, în calitate de locatar, s-a încheiat la data de 18.06.2010, contractul de închiriere nr. 218/79 având ca obiect închirierea locuinței situată în Focșani ________________________, ____________, județul V______, compusă din 2 camere în suprafață de 34,01 mp, dependințe interioare în suprafață de 19,48 mp și boxă în suprafață de 7,43 mp, în schimbul sumei de 109,21 lei cu titlu de chirie, în temeiul art.8 alin.4 din Legea nr.152/1998 privind înființarea agenției Naționale pentru locuințe.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 218/9/18.06.2010, evacuarea pârâților T________ D____, T________ L_______, T________ D_____ C_____ din spațiul locativ situat în municipiul Focșani ________________________, ____________, județul V______, obligarea pârâților la plata sumei de 6479,32 lei reprezentând contravaloarea chirie, cheltuieli electrica, cheltuieli distrigaz.

Dată fiind recunoașterea de către pârât a pretențiilor reclamantului și având în vedere că la data de 26.05.2015 aceasta a depus dovada achitării debitului reprezentând contravaloare chirie, cheltuieli de întreținere electrica și distrigaz, instanța constată ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând contravaloarea chirie, cheltuieli electrica, cheltuieli distrigaz.

În ceea ce privește capetele de cererea privind rezilierea contractului de închiriere și evacuarea locatarului și a membrilor familiei sale din locuința închiriată, instanța apreciază că o atare măsură nu se mai justifică în prezent întrucât scopul urmărit de reclamantă a fost atins prin achitarea integrală și voluntară a debitului de către pârât.

În aceste condiții, plecând de la specificul contractului de închiriere încheiat între părți, supus unor dispoziții legale speciale, Legea nr.152/1998 privind înființarea agenției Naționale pentru locuințe, de la faptul că scopul urmărit prin închirierea acestor locuințe, dincolo de interesul privat al părților, vizează un interes public și social, acela de a sigura un spațiu locativ persoanelor aflate în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, instanța apreciază ca inoportună și disproporționată rezilierea contractului de închiriere și evacuarea locatarilor câtă vreme scopul urmărit de reclamantă a fost atins.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată în integralitatea ei apare ca rămasă fără obiect și va fi respinsă ca atare, urmând a fi obligat pârâtul potrivit art.453 C.p.c., la plata către reclamantă a sumei de 96,73 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge cererea formulată de reclamant U_______ A____________ Teritorială Focșani prin reprezentant cu sediul în Focșani, _________________________.1Bis, județul V______ în contradictoriu cu pârât T________ D____ cu domiciliul în Focșani, ________________________, ____________, județul V______, ca rămasă fără obiect.

Potrivit art.453 C.p.c., obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 96,73 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Sub sancțiunea nulității, cererea de apel se depune la Judecătoria Focșani.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2015.

Președinte, Grefier,

M____ A____ L___ S______

Red/Dact: M.A./L.S.

4ex./26.06.2015/26.06.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025