Document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V_____
CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1176/A/2015
Ședința publică de la 07 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O___ A______ C________
Judecător M_______ C_____
Grefier A___ C_____
--------------
Pe rol se află spre soluționare cererea de apel formulată de apelanta - pârâtă ______________ TV SRL în contradictoriu cu intimata - reclamantă ________________,declarată împotriva sentinței civile nr. 552/18.02.2015 a Judecătoriei Bârlad , având ca obiect - reziliere contract, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata ________________, avocat P____ L_____, ce depune la dosar delegație de substituire a titularului contractului de asistență juridică, avocat V___ D_____, lipsă fiind apelanta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează stadiul dosarului, respectiv că acesta se află la primul termen de judecată; citația emisă apelantei a fost restituită cauzei cu mențiunea că destinatarul este mutat de la adresă; apelul este motivat, fiind declarat peste termen; se solicită ca judecarea cauzei să se facă în lipsă; apelanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 871,84 lei, aferentă cererii de apel.
Avocat P____ depune la dosar înscrisuri doveditoare privitoare la cheltuielile de judecată ocazionate de purtarea litigiului.
Instanța invocă din oficiu excepția netimbrării apelului cât și excepția tardivității declarării apelului, acordând cuvântul asupra excepțiilor invocate.
Av. P____ solicită a se constata că nu s-a complinit timbrajul impus de lege, motiv pentru care solicită anularea apelului.
În subsidiar, solicită admiterea excepției tardivității declarării apelului, întrucât apelul a fost declarat peste termenul legal în condițiile în care hotărârea instanței de fond a fost comunicată în data de 13 martie 2015, iar pârâta a declarat apel în data de 15 aprilie 2015, cu depășirea termenul de 30 zile.
Solicită acordarea de cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține dosarul spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele,
Prin sentința pronunțată de Judecătoria Bârlad, s-a admis cererea pentru reziliere contract formulată de reclamanta AUTO-ECHIP S.R.L., cu sediul în Bârlad, _____________________________, nr.27, _____________________________________, JXXXXXXXXXXX, C.U.I.xxxxxxxx, cu domiciliul procesual la biroul de avocați ”I_____ P____ V___” din Iași, _________________.4, Clădirea Habitat, corp B, ____________________. Iași în contradictoriu cu pârâta E__ 1 M____ –TV S.R.L, cu sediul în Bârlad, ______________________, jud. V_____, JXXXXXXXXXXX CUI xxxxxxxx.
S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr.47 din 25.09.2009.
S-a dispus restituirea bunului închiriat, imobil construcție situat în Bârlad, ______________________, _________________ împreună cu toate accesoriile acestuia.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 3438,36 lei cheltuieli de judecată.
Din actele depuse în probă de reclamantă instanța a reținut:
La data de 25 septembrie 2009 s-a încheiat între părți contractul de închiriere nr.47 cu privire la imobil construcție situat în Bârlad, ______________________, ________________. Prin acest contract reclamanta, în calitate de locator a închiriat pârâtei, în calitate de locatar imobilul de mai sus pentru o chirie lunară de 714 euro inclusiv TVA. La punctul III din contract s-au prevăzut condițiile de plată a chiriei, locul și termenul de plată și la punctul IV.6 din contract s-a prevăzut durata contractului, șase ani, începând cu data semnării contractului 25.06.2009. La punctul 21 din contrat s-a prevăzut ca la expirarea contractului să se restituie bunul închiriat. Dispoziția rezilierii contractului și predarea bunului a fost prevăzută și la art.4 din contract ca o consecință a nerespectării obligațiilor contractuale de plată a chiriei, la termenele și în condițiile stabilite de comun acord. La art.2 din contract s-a stipulat că locatorul a predat locatarului bunul închiriat la data de 25.09.2009. Bunul a fost predat cu centrală termică, radiatoare, grup sanitar, dotat integral și funcțional și destinația spațiului a fost pentru funcționarea televiziunii Est1: birouri, redacție și studiouri.
Prin actul adițional încheiat la data de 21.12.2012 înregistrat cu nr.428 s-a modificat art.6 din contractul inițial încheiat și s-a stabilit ca pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx13, contractul de închiriere nr.47 din 25.09.2009 își suspendă valabilitatea. În partea finală s-a stipulat faptul că în perioada suspendării, având în vedere că aparatura existentă în spațiu nu poate fi scoasă de sub tensiune,locatorul va recupera cheltuielile cu energia în condițiile stipulate în contractul de închiriere nr.47 din 25.09.2009.
La data de 06.11.2014 între părți s-a încheiat acordul privind executarea de către pârâtă a obligațiilor de plată a unor chirii restante,în baza contractului de închiriere nr.47 din 25 septembrie 2009. Părțile au convenit asupra chiriei restante rezultate din contract și au specificat că celelalte situații juridice anterioare sau ulterioare acordului născute din contractul de închiriere rămân valabile. Tot din conținutul acordului a rezultat că pârâta a recunoscut sumele cu titlu de chirie și utilități restante. A convenit ca suma să fie plătită până la 15.11.2014 însă acest termen nu a fost respectat. Cu privire la legea aplicabilă instanța apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art.1436, art.1437 cu referire la art. 1020, art.1021 din codul civil de la 1864, sub imperiul căruia s-a încheiat contractul și art.21, art.25 din Legea 114/1996, care în prezent sunt abrogate.
Principala obligație a chiriașului este aceea de a plăti chiria la termenele și în condițiile stabilite. Neplata chiriei, mai mult de trei luni consecutiv așa cum s-a dovedit în cauză atrage după sine desființarea contractului de închiriere,clauză cuprinsă și în art.21 din contract. Reclamanta a dovedit neîndeplinirea obligațiilor contractuale prin acordul depus, încheiat între părți precum și prin S.C.362/2015 din 4 februarie, pronunțată de Judecătoria Bârlad prin care pârâta a fost obligată la daune ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale de plată a chiriei și utilităților.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta E__ 1 M____ –TV S.R.L apreciind că în mod greșit s-a admis cererea de reziliere contract în condițiile în care există o înțelegere cu proprietarul pentru plata chiriei cu întârziere.
Se arată că în mod greșit s-a admis cererea de restituire a bunului închiriat, în condițiile în care s-au făcut investiții de peste 20.000 lei, cu privire al care nu s-a dispus nicio măsură.
S-a mai precizat că societatea urmează să achite toate obligațiile restante în termen de maxim 30 zile, caz în care urmează a derula în continuare contractul de închiriere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimată, s-a invocat excepția tardivității declarării apelului, solicitându-se respingerea apelului ca tardiv formula, iar în subsidiar s-a solicitat respingerea apelului ca fiind nefondat.
Analizând cu prioritate, în condițiile art. 248 C.proc.civ., excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Potrivit la art. 23 alin. 1 lit. b, raportat la art. 3 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, apelanta avea obligația de a achita o taxă de timbru de 871,84 lei, astfel cum a fost stabilită prin rezoluția instanței de apel din data de 22.04.2015.
Apelantei i s-a pus în vedere să facă dovada achitării acestei taxe în faza de regularizare a cererii de apel, precum și pentru primul termen de judecată, aducându-i-se totodată la cunoștință că are dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și cerere de ajutor public judiciar.
De asemenea, prin încheierea din data de 19.05.2015, instanța de apel a respins cererea apelantei de acordare a facilităților sub forma scutirii sau eșalonării de la plata taxei judiciare de timbru, încheiere definitivă prin neexercitarea cererii de reexaminare.
Până la termenul din data de 07.10.2015, apelanta nu a făcut dovada achitării acestei taxe judiciare de timbru, deși a fost legal citată cu această mențiune, astfel încât instanța din oficiu a invocat excepția netimbrării.
Potrivit art. 33 alin. 1 din OUG nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar debitorul acestei obligații trebuie să plătească această taxă în cuantumul stabilit și să transmită instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Instanța constată că apelanta a fost citată cu mențiunea de a depune taxă de timbru de 871,84 lei, cuantum stabilit prin rezoluție de către instanță. Cu toate acestea, până la momentul pronunțării apelanta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa și nici nu a formulat cerere de reexaminare.
Prin urmare, instanța constată că excepția netimbrării cererii de apel este întemeiată și va fi admisă, apelul urmând a fi anulat ca netimbrat.
De asemenea, față de prevederile art. 451 alin. 1 și art. 453 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere soluția de anulare a apelului ca netimbrat, constatând că nu există nici un caz de exonerare a apelantei de la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimat, respectiv onorariul de avocat în cuantum de 1327,98 lei, conform facturilor și chitanțelor depuse la dosar reprezentând onorariu pentru studiu dosar, formulare și redactare întâmpinare, pregătire dosar pentru termen, asistență și reprezentare juridică în apel pentru termenul din data de 07.10.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării cererii de apel, invocată de instanță din oficiu.
Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelanta-pârâtă ______________ TV SRL împotriva sentinței civile nr. 552/18.02.2015 a Judecătoriei Bârlad, pe care o păstrează.
Obligă apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1327,98 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.
Președinte, O___ A______ C________ |
|
Judecător, M_______ C_____ |
|
Grefier, A___ C_____ |
|
Red. jud. AOC/26.10.2015
4 ex./_____________.10.2015
Judecător fond: I___ Rădița