Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria GHERLA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Reziliere contract
Număr hotarâre:
547/2015 din 19 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G_____

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ nr. 547/2015

Ședința publică din data de 19 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D___ I____ R___

GREFIER: C_______ I____

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ________________________, în contradictoriu cu pârâta S.C. M____ A___ PRODCOM S.R.L., având ca obiect reziliere contract.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 mai 2015, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de un timp mai îndelungat pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 19 mai 2015.

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 08.01.2014, sub nr. XXXXXXXXXXX, reclamantul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI G____ a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. M____ A___ PRODCOM S.R.L.:

- să dispună rezilierea parțială a Contractului de lucrări nr. 691/24.04.2009 încheiat între Consiliul Local al comunei G____, prin Primar, și S.C. Microalfa Prodcom S.R.L.;

- să dispună restituirea către reclamantă, de către pârâtă, a sumei de 69.215,57 lei, achitată conform contractului menționat;

- să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente obligației de restituire;

- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la data de 24.04.2009, a fost încheiat între părți, contractul de antrepriză având ca obiect „Dezvoltarea infrastructurii sportive a comunei G____, jud. Cluj, prin construirea unui stadion comunal”.

Din facturile care au fost remise și din procesele verbale de recepție, reiese că au rămas de executat lucrări în valoare de 69.215,57 lei care, în fapt, au fost achitate de către reclamant, dar nu au mai fost executate de pârâtă.

Prin decizia nr. 1483/13.08.2013, Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi a județului Cluj, în urma controlului efectuat, a constatat că suma de 156.653,93 lei, evidențiată în contabilitatea Consiliului Local al comunei G____, este în sarcina pârâtei. Valoarea rămasă de recuperat din totalul debitului a fost ulterior compensată prin procesele verbale nr. 1/15.07.2013, nr. 2/30.09.2013 și nr. 3/30.09.2013, rezultând, în final, suma de 69.215,57 lei, reprezentând lucrări neexecutate.

În drept, au fost invocate dispozițiile: art. 1020, art. 1021 C.civ. 1864, art. 29 și urm., art. 453 C.proc.civ.

În probațiune, au fost depuse înscrisuri (f.5-26) și s-a mai cerut încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei și efectuarea unei expertize de specialitate.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 30 O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 14.02.2014, prin registratura instanței, pârâta S.C. M____ A___ PRODCOM S.R.L. a depus întâmpinare (f.30-33), prin care a fost invocată excepția lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului și anularea cererii, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantului, s-a arătat că, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, doar unitatea administrativ teritorială are personalitate juridică.

Pârâta a mai susținut că acțiunea este prescrisă extinctiv, deoarece toate lucrările la care se face referire au fost efectuate în anul 2009, iar termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă cel târziu din data de 31.12.2009, data încheierii anului fiscal în care au fost contractate lucrările. Prin urmare, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 31.12.2012.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că efectuat absolut toate lucrările care au vizat, în concret, construirea unui stadion pe raza comunei G____ și că aceste lucrări au fost recepționate fără nicio obiecție. Cu privire la controlul Curții de Conturi, a precizat că acesta nu îi este opozabil

A mai arătat că, din cuprinsul acțiunii, nu reiese care sunt lucrările pretins neexecutate, însă din discuțiile purtate cu reclamantul a aflat că este vorba de lucrările de la pct. 18 și 19 din contract. În acest sens, pârâta a învederat instanței că la fața locului se poate observa că lucrările au fost executate, iar constatările Curții de Conturi s-au datorat unei erori materiale din proiectul tehnic, în care sunt menționate sute de metri cubi de teren, deși, în mod corect, era vorba de plata pe unitate metru cub.

Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205, art. 405 C.proc.civ., art. 1020, art. 1021 C.civ.

În probațiune, s-a cerut încuviințarea probei testimoniale și efectuarea unei expertize în construcții.

Prin modificarea cererii de chemare în judecată (f.39), depusă la data de 05.03.2014, reclamantul, prin Primarul comunei G____, a solicitat instanței să ia act de faptul că stă în calitate de reclamant, în prezenta cauză, _________________________.

Prin răspunsul la întâmpinare (f.41), depus la data de 05.03.2014, s-a cerut respingerea excepției lipsei capacității procesuale de folosință ca rămasă fără obiect, în urma modificării acțiunii.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a arătat că este necesară administrarea de probe pentru a se dovedi data la care s-au efectuat lucrările și momentul recepției finale, de la care ar curge termenul de prescripție.

S-a mai menționat că pârâta nu poate invoca inopozabilitatea constatărilor Curții de Conturi, atâta timp cât a cunoscut, atunci când a contractat, că cealaltă parte contractantă este supusă, prin lege, unor controale obligatorii ale Curții de Conturi.

La termenul de judecată din data de 16.04.2014 (f.48), instanța a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, în sensul că are calitatea de reclamant, ____________________________ excepției lipsei capacității procesuale de folosință ca rămasă fără obiect.

La termenul de judecată din data de 13.05.2014 (f.169), reclamanta a depus dosarul aferent obiectivului contractat prin contractul de lucrări nr. 609/24.04.2009 (f.51-168).

La data de 29.09.2014, prin registratura instanței, reclamanta a depus note scrise (f.219-221).

La termenul de judecată din data de 30.09.2014 (f.299), instanța a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

În probațiune, au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisurile aflate la dosar, proba cu interogatoriul pârâtei (f.303, 304) și proba cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea construcții (f.10-32, f. 42 – vol. II), instanța respingând proba testimonială solicitată de părți.

La data de 21.04.2015, prin registratura instanței, reclamanta și-a modificat acțiunea, arătând că valoarea lucrărilor neexecutate, pe care o solicită, este de 62.558,86 lei (f.40 – vol. II).

Reclamanta a depus la dosar, la data de 19.05.2015, concluzii scrise (f.45-49 – vol. II).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 24.04.2009, a fost încheiat între Consiliul Local al comunei G____ și pârâta S.C. Microalfa Prodcom S.R.L., contractul de lucrări nr. 691, având ca obiect „Dezvoltarea infrastructurii sportive a comunei G____, jud. Cluj, prin construirea unui stadion comunal” (f.107-117).

Potrivit art. 5 din contract, prețul convenit, plătibil executantului de către achizitor, este de 603.093 lei la care se adaugă TVA 114.587,67 lei.

Cu privire la durata contractului, s-a prevăzut, în cuprinsul art. 6, că aceasta este de 8 luni, începând de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, și încetează la data semnării procesului verbal de recepție finală de către comisia de recepție.

La data de 15.12.2001, s-a încheiat, între aceleași părți contractante, actul adițional nr. 2 la contractul nr. 691/24.04.2009 (f.118), prin care s-a prelungit durata contractului, de la data de 31.12.2011 până în data de 31.12.2012.

În urma auditului financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2011 efectuat la _______________________ Conturi a României – Camera de Conturi a Județului Cluj a emis decizia nr. 34/22.10.2012 (f.123-130 – vol. I), în cuprinsul căreia, la pct. 12, s-a constatat că reclamanta a acceptat la plată și a decontat, în mod necuvenit, suma de 156.653,93 lei, reprezentând lucrări neexecutate și dotări pentru obiectivul de investiții care a făcut obiectul contractului de lucrări nr. 691/24.04.2009. S-a reținut că, în derularea contractului, S.C. Microalfa Prodcom S.R.L. a întocmit situații de lucrări cuprinse în facturile nr. 1146/04.12.2009, 1146/15.06.2010, 1147/14.07.2010, 1149/05.11.2010, 1150/08.12.2010, 1141/11.02.2011, 1142/14.04.2011 și 1645/07.09.2011, lucrări care sunt certificate ca fiind executate prin semnătură de către dirigintele de șantier și, în consecință, sunt plătite prestatorului, deși în fapt acestea nu sunt executate în totalitate.

La data de 15.07.2013, a fost încheiat, între cele două părți contractante, procesul verbal de compensare nr. 1 (f.96 – vol. I), în care se arată că valoarea maximă de compensat este de 156.653,93 lei și că, în urma controlului au fost executate lucrări în valoare de 31.113,08 lei, rămânând un rest de compensat în sumă de 125.540,85 lei.

Întrucât acest proces verbal – în care se reiau constatările Curții de Conturi, în sensul că, până la data de 15.07.2013, nu au fost executate lucrări în valoare 156.653,93 lei, deși au fost achitate – a fost semnat și de către administratorul societății pârâte, instanța constată că, astfel, pârâta a recunoscut ca fiind adevărate constatările Curții de Conturi, adică a recunoscut că, deși a încasat suma respectivă, nu a executat lucrările plătite prin aceasta.

La data de 30.09.2013, părțile contractante încheie al doilea proces-verbal de compensare (f.88), cu privire la suma de 14.710,64 lei, rămânând de compensat suma de 110.830,21 lei. Și acest act a fost semnat de către administratorul societății pârâte.

Prin procesul-verbal de compensare nr. 3/30.09.2013, semnat, de asemenea, și de către pârâtă, se mai compensează suma de 41.614,64 lei, rămânând un rest de 69.215,57 lei.

În drept, instanța constată că sunt aplicabile dispozițiile C.civ. 1864 și ale Decretului nr. 167/1958, raportat la data încheierii contractului și dispozițiile art. 3 Legea nr. 71/2011.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 7 din Decretul nr. 167/1958: Prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită. În obligațiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe sa curgă de la data nașterii raportului de drept, precum și ale art. 3, potrivit căruia termenul de prescripție este de 3 ani.

Din situația sumelor de recuperat (f.51, 52), rezultă că pârâta nu ar fi executat lucrări a căror contravaloare a fost achitată de reclamantă prin facturi emise în perioada 15.12.2009 – 21.08.2012. Instanța mai constată că nu s-a depus la dosar, de către niciuna din părți, dovezi că s-ar fi efectuat , pe durata derulării contractului, recepții parțiale, în conformitate cu prevederile art. 16 din contract, fiind depuse doar situații de lucrări, nu și acte emanând de la comisia de recepție. De asemenea, nu a fost depus nici un proces verbal de recepție a întregului obiectiv care a făcut obiectul contractului nr. 691/24.04.2009. În aceste condiții, în lipsa altor elemente, instanța reține că dreptul material la acțiunea în rezilierea contractului a început că curgă la sfârșitul perioadei contractuale – adică din data de 31.12.2012, stabilită potrivit actului adițional nr. 2 – când ambele părți aveau atât obligația, cât și posibilitatea de a cunoaște în ce măsură au fost îndeplinite obligațiile asumate, pentru reclamantă fiind momentul când avea obligația de a primi și recepționa construcția.

Ca urmare, întrucât acțiunea a fost introdusă în data de 08.01.2014, deci în interiorul termenului de 3 ani, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă.

Cu privire la fondul cauzei, constată că reclamanta a solicitat rezilierea parțială a contractului, ca urmare a neexecutării culpabile a unor lucrări, de către pârâtă.

Din cele 3 procese verbale de compensare, rezultă că pârâta a recunoscut faptul că nu a executat în totalitate lucrările a căror contravaloare a fost achitată de către pârâtă.

În cuprinsul raportului de expertiză (f.14 – vol. II), se arată că, raportat la obiectul contractului nr. 691/24.04.2009, lucrările executate de pârâtă s-au realizat în totalitate, mai puțin unele poziții de la amenajare teren. S-a mai arătat că, pentru lucrările amenajare teren, pârâta a emis facturi pentru suma de 82.871,68 lei, achitată de către reclamantă, deși au fost efectuate lucrări doar în valoare de 4.148,13 lei. Astfel, suma de 78.723,55 lei a fost achitată de reclamantă pentru lucrări care nu au fost executate de către pârâtă.

Prin modificarea de acțiune depusă la data de 21.04.2015, reclamanta a micșorat cuantumul obiectului acțiunii, solicitând doar suma de 62.558,86 lei, arătând că diferența de 16.164,69 lei a făcut obiectul unei compensări, prin procesul-verbal de compensare nr. 3/30.09.2013.

În consecință, constatând, pe baza probatoriului administrat, că pretențiile reclamantei au fost dovedite, în temeiul art. 1020 și art. 1021 C.civ., va admite acțiunea și va dispune rezilierea parțială a Contractului de lucrări nr. 691/24.04.2009 încheiat între Consiliul Local al comunei G____, prin Primar, și S.C. MICROALFA PRODCOM S.R.L., obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 62.558,86 lei, reprezentând contravaloare lucrări neexecutate, dar achitate.

În temeiul art. 1088 C.civ., va obliga pârâta să plătească reclamantei și dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 08.01.2014 (data introducerii acțiunii) și până la data achitării integrale.

În temeiul art. 453 C.proc.civ. și al principiului disponibilității, va lua act de faptul că nu s-au mai solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. M____ A___ PRODCOM S.R.L.

Admite cererea de chemare în judecată, modificată și precizată, formulată de reclamanta ________________________, cu sediul în comuna G____, ________________________, jud. Cluj și cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat Heffler-A___ A____ C______, în Cluj-N_____, Calea Dorobanților, nr. 14-16, ____________, ________________, în contradictoriu cu pârâta S.C. M____ A___ PRODCOM S.R.L., cu sediul în G_____, _________________________, jud. Cluj, JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx.

Dispune rezilierea parțială a Contractului de lucrări nr. 691/24.04.2009 încheiat între Consiliul Local al comunei G____, prin Primar, și S.C. MICROALFA PRODCOM S.R.L.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 62.558,86 lei, reprezentând contravaloare lucrări neexecutate, precum și dobânda legală aferentă debitului principal, calculată de la data de 08.01.2014 și până la data achitării integrale.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria G_____.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D___ I____ RusuCristina I____

Red./ dact. - D.I.R./ C.I. - 4 ex. – 31 iulie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025