Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria COSTEŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Sechestru asigurător
Număr hotarâre:
136/2015 din 24 februarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Sentința civilă nr.136

Ședința publică din data de 24.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: R_____ A______ A_____

Grefier: V_______ P____

Pe rol, soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea S___ I____ în contradictoriu cu intimata E__ F______ GMBH prin mandatar E__ KSI ROMANIA SRL, având ca obiect – contestație la executare și suspendarea executării silite.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Față de lipsa părților, în temeiul disp. art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HCSM 378/2005 instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Instanța procedând la verificarea competenței invocă excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Costești, în raport de domiciliul debitoarei.

În temeiul disp. art. 137 NCPC rap. la art. 131 NCPC instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile pendinte, deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub număr unic XXXXXXXXXXXXX, petenta contestatoare S___ I____ a formulat contestație la executare și contestație la titlu împotriva executării silite declanșată împotriva sa de B__ P________ F_____ A_____, în dosarul de executare silită nr. 963/2014, în baza art. 711 și 714 C.pr.civ., solicitând anularea executării silite însăși și a tuturor actelor și formelor de executare, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și cheltuieli de judecată

În motivarea, în fapt, contestatoarea a arătat că a primit o somație din partea B__ prin care a fost anunțată că s-a început executarea silită împotriva sa și a soțului său, S___ C_________, însă de o altă persoană decât B.R.D cu care ei au contractat, respectiv de mandatarul comercial E__ KSI Romania S.R.L.

Din suma comunicată de E__ KSI Romania SRL de xxxxx lei, contestatoarea arată că a achitat xxxxx lei, însă sunt executați silit pentru 7094,11 lei (6084,53 lei debit și cheltuieli de executare).

Mai arată contestatoarea că întrucât ea și soțul ei au achitat debitul în perioada 31.10.2008 – 30.10.2009, orice sumă ar fi calculată, indiferent de titlu, este prescrisă, trecând mai mult de 3 ani de la data ultimei plăți. Nu au fost înștiințați de vreo sumă de plată sau de depășirea scadenței, iar acum, după 5 ani, se începe executarea silită pentru o sumă colosală, ea și soțul ei fiind pensionari. Totodată, se contestă caracterul cert și exigibil al creanței.

Contestatoarea solicită suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, având în vedere faptul că ea și soțul său sunt pensionari, pentru a se evita prejudicierea lor, prin poprirea pensiei, în condițiile în care executorul judecătoresc dorește inclusiv executarea bunurilor mobile ale debitorilor.

S-a depus taxă de timbru în valoare de 460 lei

Contestatoarea a depus încheierea nr. XXXXXXXXXXXXX a Jud. Costești, somația nr. 218/XXXXXXXXX, emisă de biroul executorului judecătoresc, contractul de credit, adresa de poprire, citație, încheierea executorului judecătoresc nr. 963/25.04.2014.

Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației la executare silită, arătând că a dobândit dreptul de creanță izvorâtă din contractul de credit încheiat între contestatoare și BRD Groupe Societe Generale în urma contractului de cesiune nr. 19/23.05.2008. contractul de credit îndeplinește cerințele legale, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă. În subsidiar s-a solicitat respingerea contestației la executare cu privire la legalitatea titlului executoriu și continuarea executării silite în dosarul nr. 963/2014 de pe rolul B__ P________ A_____, întrucât aceasta este legală și temeinică.

Contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat solicitările din cererea introductivă de instanță.

Instanța, în raport de domiciliul contestatoarei debitoare, situat în com. Bascov, ________________, jud. Argeș, și de conținutul și dispozitivul Deciziei nr. 348/17.06.2014, adoptată de Curtea Constituțională și publicată în M.O. nr. 529/16.07.2014, a invocat, din oficiu, la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Costești.

Pronunțându-se cu prioritate asupra excepției invocate, instanța constată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, general obligatorie de la data publicării ei în MO, potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin.1 din Codul de Procedură Civilă, care reglementează instanța de executare, sunt neconstituționale.

Astfel, instanța reține că nu mai poate fi avută în vedere, pentru stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare, judecătoria în circumscripția căreia se află situat biroul executorului judecătoresc care face executarea.

Din aceste considerente, întrucât art. 650 alin.1 C.pr.civ., nu se mai poate aplica în cauză, fiind declarat neconstituțional, instanța constată că instanța de executare se determină potrivit regulilor generale, prin raportare la sediul/domiciliul debitorului, conform art. 107 C.pr.civ.

De altfel, prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, art. 650 alin. 1 a fost modificat în același sens, noile dispoziții legale prevăzând că instanța de executare este judecătoria in a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, in afara cazurilor in care legea dispune altfel. Daca domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se afla în țară, este competenta judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar daca acesta nu se afla in țară, judecătoria în a cărei circumscripție se afla sediul biroului executorului judecătoresc investit de creditor.

Cum în cauza pendinte, debitoarea are domiciliul în com. Bascov, ________________, jud. Argeș, instanța, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 3 C.pr.civ. coroborat cu art. 130 alin.2 C.pr.civ., va admite excepția invocată și va declina competența soluționării prezentei contestații la executare în favoarea Judecătoriei Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Costești.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea S___ I____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în Bascov, _________________, județul Argeș și domiciliul procesual ales în Pitești, nr. 6, _____________, ____________, județul Argeș pe intimata E__ F______ GMBH prin mandatar E__ KSI ROMANIA SRL, cu sediul procesual ales în Sibiu, _________________________. 62, _____________, județul Sibiu, în favoarea Judecătoriei Pitești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2015.

Președinte,

R_____ A______ A_____

Grefier,

V_______ P____

Red. Jud. R.A.A.

Tehnored. V.P./25.03.2015/4ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025