R O M Â N I A
JUDECĂTORIA C________
SECTIA PENALA
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 949
Ședința publică din 27.08.2015
Completul constituit din:
Președinte: E____ G______
Grefier: M______ N_______ D_________
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror M_____ I_____.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul M_______ G_______ trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infr. prev. și ped. de art. 335 alin. 1 C. p. cu aplicarea art. 5 C. p.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 21.08.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.08.2015 când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1079/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C________ a fost trimis în judecată, inculpatul M_______ G_______ pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C. p. cu aplicarea art. 5 C. p.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul M_______ G_______ la data de 08.05.2010 a condus pe DN 3 din ______________________ autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX fără a poseda vermis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Prin încheierea din data de 06.04.2015 în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1079/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C________ privind pe inculpatul M_______ G_______, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul M_______ G_______ pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C. p. cu aplicarea art. 5 C. p.
În ședința de judecată din data de 31.07.2015, inculpatul a arătat că dorește ca judecata să se facă potrivit art. 375 C. p. p., a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate în fața instanței și a declarat că este de acord să efectueze o muncă neremunerată în folosul comunității.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare și depistare; adresa nr. xxxxxx din 02.04.2013 a Serviciului Rutier din IPJ C________; declarațiile martorilor C____ V______ L__________, H____ M_____ și N___ V_______ L_____; fișa de cazier judiciar; declarații suspect, inculpat.
Analizând, conform procedurii recunoașterii învinuirii, probatoriul administrat în cauză instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 08 mai 2010, la orele 19.10, lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Poliției Rutiere C________ aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 3 din localitatea Valu lui T_____ au oprit în trafic autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX. în prezența martorilor asistenți C____ V______ L__________ și H____ M_____, organele de poliție au stabilit că autoturismul era condus de inculpatul M_______ G_______.
Din adresa nr. xxxxxx din 02.04.2013 emisă de Inspectoratul Județean de Poliție C________ - Serviciul Rutier reiese că inculpatul M_______ G_______ nu figurează în evidență ca fiind posesor de permis de conducere, pentru nici o categorie de autovehicule.
Cu ocazia audierii, martorii C____ V______ L__________ și H____ M_____ au declarat că în prezența lor inculpatul a declarat că a condus autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX. din localitatea Basarabi până în localitatea Valu lui T_____ unde a fost oprit de un echipaj de poliție și că nu posedă permis de conducere.
Încă din cursul urmăririi penale, fiind audiat în calitate de învinuit la data de 8 mai 2010 inculpatul a recunoscut fapta comisă, iar în fața instanței s-a prevalat de procedura recunoașterii învinuirii..
Instanța constată, în raport de decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, că vechea reglementare reprezintă conform art.5 C. p. lege penală mai favorabilă întrucât în cauză se impune aplicarea imediată a unei pedepse inculpatului care a fost depistat conducând fără permis de conducere și care nu se află la primul conflict cu legea penală, însă față de pedeapsa pentru care a fost condamnat în anul 2000 a intervenit termenul de reabilitare, în cauză cea mai favorabilă modalitate de individualizare a pedepsei fiind suspendarea condiționată prevăzută de art. 81 C. p. 1969.
Instanța constată dincolo de orice bănuială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat.
Având în vedere motivele expuse cu privire la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, instanța urmează a dispune schimbarea încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M_______ G_______ din infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 N. C. p. cu aplicarea art. 5 C. p. în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 5 N. C. p.
În drept, fapta inculpatului M_______ G_______ care la data de 08.05.2010 a condus pe DN 3 din ______________________ autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX fără a poseda vermis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule întrunește, atât sub aspectul laturii subiective, cât și sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea in vedere dispozițiile art. 396 alin. 10 N. C. p. p. și criteriile prev. de art. 72 C. pen. 1969 și anume: dispozițiile din partea generală a Codului Penal din 1968; limitele de pedeapsa prevăzute în legea speciala; gradul de pericol social al faptei reprezentat de starea de pericol pentru circulația pe drumurile publice care a rezultat din faptul că inculpatul a condus la data de 8 mai 2010 fără a poseda permis de conducere pe raza localității Valu lui T_____, dar și persoana inculpatului care are un loc de muncă stabil, este o persoană familistă, iar pentru infracțiunea de furt calificat pentru care a fost condamnat în anul 2000 a intervenit termenul de reabilitare.
Față de aceste considerente instanța în baza art.86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 Cod penal, și art. 396 alin. 10 C. p. p. va condamna pe inculpatul M_______ G_______, la pedeapsa de 10 luni închisoare, apreciind că pedeapsa aplicată este de natură să asigure reeducarea inculpatului și conștientizarea acestuia asupra importanței valorilor sociale apărate de norma juridică de drept penal încălcată.
În baza art. 71 Cod penal 1969 va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a doua și b Cod penal 1969.
Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. a și b C. p. și apreciază, având în vedere atitudinea de regret a faptei exprimată de inculpat în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
În baza art.81 Cod penal 1969 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art.82 Cod penal 1969.
În baza art.71 alin.5 Cod penal 1969 va constata suspendată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.
În baza art. 272 C. p. p. va dispune avansarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C________ reprezentând onorariu acordat avocatului din oficiu D______ D_____ C_______, conform delegației ________ nr. 6432 din 14.11.2014.
În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. va obliga inculpatul M_______ G_______ la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M_______ G_______ din infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 N. C. p. cu aplicarea art. 5 C. p. în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 5 N. C. p.
În baza art.86 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 Cod penal, și art. 396 alin. 10 C. p. p. condamnă pe inculpatul M_______ G_______, (fiul lui natural și G_______, născut la data de 21.04.1968 în orașul Huși,jud. V_____, domiciliat în C________, __________________,_____________. A, etaj 1, apt. 13, jud. C________, CNP xxxxxxxxxxxxx) la pedeapsa de 10 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal 1969 interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit. a teza a doua și b Cod penal 1969.
În baza art.81 Cod penal 1969, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni, stabilit conform art.82 Cod penal 1969.
În baza art.71 alin.5 Cod penal 1969, constată suspendată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal 1969, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.
În baza art. 272 C. p. p. dispune avansarea sumei de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C________ reprezentând onorariu acordat avocatului din oficiu D______ D_____ C_______, conform delegației ________ nr. 6432 din 14.11.2014.
În baza art. 274 alin. 1 C. p. p. obligă inculpatul M_______ G_______ la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.08.2015.
Președinte, Grefier,
E____ G______ M______ N_______ D_________
Red. Jud. E. G. /2.09.2015
Tehnored. Gref. N. D./ 02.09.2015 / 2ex.