ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C________ – SECȚIA PENALĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINTA PENALA NR. 850
Ședința publică din data de 23 iunie 2015
Președinte – A____ A________ B_____
Grefier - G______ M______
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror – P_______ D_____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C________
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul I_____ C____ trimis în judecată în stare de arest în altă cauză pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzuta de art. 335 alin. 1 C. pen.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 12.06.2015 și au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta încheiere, pentru când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 18.06.2015, la data de 23.06.2015 când:
INSTANȚA
A. Sesizarea instantei
1. Prin rechizitoriul nr. 998/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C________ a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul I_____ C____ –pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevazuta de art. 335 alin. 1 C. pen. .
În actul de sesizare s-a reținut in fapt că, în data de 10.09.2013, în jurul orei 23:15, a condus mopedul marca First Bike, cu număr de înregistrare MNG269, pe ________________________,din _______________________ dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule .
B. Probe administrate
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces - verbal de depistare din data de 11.09.2013; declarații martor Glojdar D______; Adresa nr xxxxxx/08.10.2013, emisă de către Serviciul Rutier C________; -B.A.T.A. nr.1233-1234/A12/13.09.2013 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală C________; declarații suspect/inculpat .
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 16.10.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.
In cursul judecatii, la termenul din data de 12.06.2015, inculpatul a solicitat să fie judecat conform dispozițiilor art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin. 10 C. proc. pen., privitor la judecarea cauzei conform procedurii recunoașterii învinuirii, declarația acestuia fiind atașată la dosar. Instanța a admis cererea.
Pentru inculpat a fost încuviințată proba cu înscrisuri în circumstanțiere fiind depuse în acest sens la dosar.
C. Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și conform procedurii prevăzută de art. 374 alin. 4, 375 C. proc. pen., instanța reține aceeași situație de fapt ca și în actul de sesizare :
La data de 10.09.2013,în jurul orei 23:15, organele de politie din cadrul Postului de Poliție C______, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu,au oprit în trafic mopedul marca First Bike, cu număr de înregistrare MNG 269,pe ________________________, din _______________________________ class="Style7" style="margin-right:1.15pt; line-height:16.3pt"> Organele de poliție au procedat la legitimarea conducătorului auto, stabilind că acesta se numește I_____ C____ și întrucât acesta emana halenă alcolică,a fost testat cu aparatul alcooltest marca Drager,care a indicat o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat în prezența martorului asistent Glojdar D______.
Având în vedere rezultatului testului, inculpatul I_____ C____ a fost condus la Spitalul Clinic Județean de Urgență C________,i-au fost recoltate două probe I biologice de sânge, rezultând o alcoolemie de 0,80 g la mie proba I, respectiv 0,55 gVo proba II, alcool pur în sânge, conform B.A.T.A. nr. 1233-1234/A12/13.09.2013 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală C________.
Potrivit Adresei nr. xxxxxx/08.10.2013, emisă de către Serviciul Rutier C________,inculpatul I_____ C____ nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Totodată a fost identificat și pasagerul. mopedului, P___ R_____-N______.
Martorul asistent Glojdar D______,a declarat că a declarat că este angajat în cadrul Primăriei C______,compartimentul Politia locală,în funcția de agent de poliție locală.
În data de 10.09.2013,în jurul orei 23:15,în timp ce efectua serviciul de patrulare împreună cu organele de poliție din cadrul Postului de Poliție C______, pe ________________________, din _________________________ la depistarea în trafic a inculpatului I_____ C____ și la testarea cu aparatul alcooltest marca Drager .
În prezența martorului asistent Glojdar D______ inculpatul I_____ C____ a declarat verbal că nu deține permis de conducere.
Fiind audiat de către organele de poliție, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei ce i se în sarcină.
În fața instanței inculpatul a recunoscut comiterea faptei.
Instanța a reținut situația de fapt de mai sus, în baza următoarelor mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală : proces - verbal de depistare din data de 11.09.2013; declarații martor Glojdar D______; Adresa nr xxxxxx/08.10.2013, emisă de către Serviciul Rutier C________; -B.A.T.A. nr.1233-1234/A12/13.09.2013 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală C________; declarații suspect/inculpat .
D. Aplicarea legii penale mai favorabile
Potrivit art. 5 C. pen. În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau amenda (astfel cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței). Pentru aceeași infracțiune prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. in vigoare la data savarsirii faptei sunt prevăzute aceleași limite de pedeapsă
Sub aspectul modalității de executare conform dispozițiilor codului penal de la 1968 sancțiunea ce poate fi aplicată inculpatului poate fi suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (cu excepția privării de libertate), cu consecința că la împlinirea termenului de încercare stabilit de către instanță, va interveni reabilitarea de drept, instituție ce nu își găsește aplicarea în noul cod penal întrucât, la expirarea termenelor pentru care au fost dispuse, față de amânarea aplicării pedepsei dar și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (prevăzute de noul cod penal) nu este prevăzută reabilitarea de drept, astfel că sub acest aspect legea penală mai favorabilă este, codul penal de la 1968 .
În ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei (prevăzută de codul penal în vigoare) deși nu este incidentă instituția reabilitării este mai favorabil codul penal de la 1968 întrucât potrivit art. 85 cod penal în vigoare, în sarcina inculpatului trebuie impuse o ________ obligații expres prevăzute de acest text de lege iar conform codului penal de la 1968, suspendarea condiționată a executării pedepsei nu impune niciun fel de obligație, împrejurare ce face ca această lege să fie favorabilă inculpatului prin neinstituirea unor obligații .
Având în vedere și decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 publicată în Monitorul oficial nr. 372 la data de 20.05.2014 , prin care s-a stabilit că aplicarea legii penale mai favorabile , conform art. 5 C. pen., se va realiza potrivit criteriului aprecierii globale, în cauză se va schimba încadrarea juridică conform dispozițiilor OUG nr. 195/2002 rep. și se va aplica codul penal de la 1968 .
E. Încadrare juridică și sancțiune
Din punct de vedere al elementului material al laturii obiective, fapta inculpatului I_____ C____ care la data de 10.09.2013, în jurul orei 23:15, a condus mopedul marca First Bike, cu număr de înregistrare MNG269, pe ________________________,din _______________________ dețină permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule .
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ce formează obectul ocrotirii penale. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (de a conduce pe drumurile publice a autoturismului știind că nu are permis) și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptelor.
Raportat la dispozitiile art. 396 alin. 2 C. proc. pen. se constată dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există , constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
Individualizarea pedepselor
La alegerea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanta de judecatã va avea în vedere criteriile de prevãzute de art. 72 și 52 C.pen. si anume: dispozitiile din partea generala a Codului Penal; limitele de pedeapsa prevazute in legea speciala; gradul de pericol social, pedeapsa și scopul acesteia infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directă, inculpatul a condus autovehiculul pe drum public, punând în pericol traficul rutier, prin lipsa reflexelor necesare unei astfel de activități valorificată în urma unui examen de verificare inclusiv a cunoștințelor teoretice, inculpatul este la primul impact cu legea penală – conform copiei de pe cazierul judiciar aflat la fila 39 dosar instanță, a recunoscut modalitatea de săvârșire a infracțiunii , este cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație sau loc de muncă .
Sancțiune
Întrucât pentru inculpat a fost admisă cererea acestuia de judecarea cauzei conform procedurii prevăzute de art. 396 alin. 10 C. proc. pen. , se va avea în vedere că limitele pedepselor sunt reduse cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii și cu ¼ în cazul pedepsei amenzii.
Pentru motivele anterior învederate, cu aplicarea art. 5 C. pen. și a dispozițiilor codului penal de la 1968, va stabili inculpatului I_____ C____ în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Cu privire la aplicarea dipsozițiilor art. 71 alin. 2 C. pen, instanța nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, în care Curtea a apreciat că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dipsusă în funcție de natura faptei sau de o gravitate deosebită a acesteia. Or, faptele inculpatului nu au conotație electorală și nici o gravitate specială, astfel încât instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. În raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. , ce trebuie particularizate și pentru situațiile specifice ce privesc modul de stabilire a pedepselor accesorii, și nu ope legis , nu va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. c C. pen. , apreciind că față de infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză nu se relevă o nedemnitate în exercitarea vreunei funcții, profesii sau activități, și nici exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e C. pen., întrucât săvârșirea unei infracțiuni de această natură nu relevă un comportament nedemn, care să vatăme interesul superior al copiilor și care să determine interzicerea drepturilor părintești. Pe cale de consecință în baza art. 71 alin. 2 C. pen. va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza II si lit. b C. pen., pentru fiecare infracțiune .
Modalitatea de executare
Întrucât sunt îndeplinite conditiile prevazute de art. 81 C. pen. instanta apreciază ca reeducarea inculpatului in sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege -având în vedere și faptul că a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcină, a avut o atitudine de colaborare, inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni - poate avea loc si fara privare de libertate , dand posibilitatea inculpatului sa reflecteze asupra propriului comportament raportat la relatiile sociale pe care a inteles sa le incalce prin savarsirea infractiunii, astfel că va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare stabilit in conditiile art. 82 C.pen. si compus din durata pedepsei aplicate la care se adauga un interval de timp de 2 ani.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare, are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen. va suspenda executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si lit. b C. pen. pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.
F. Cheltuieli judiciare
În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. va acorda onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. D___ M____ C______ în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției, conform del. 419/2015 fila 3 dosar instanță .
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român, în prezenta cauză, apreciind că aceasta este măsura în care a contribuit la provocarea aceastora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
A. În baza art. 386 C. proc. pen. și cu aplic. art. 5 C. pen. :
Schimbă încadrarea juridică a faptei reținută prin actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului I_____ C____ :
- din infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevazută de art. 335 alin. 1 în infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, faptă prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. .
B. Cu aplicarea art. 5 C. pen. și a dispozițiilor codului penal de la 1968 :
Stabilește inculpatului I_____ C____ (fiul lui E____ și Aspazia, născut la data de 06.02.1987, în jud. B_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în com. C______, _____________________. 7 A, jud. C________ cu adresă de comunicare acte de procedură în ___________________________, jud. B_______, fără antecedente penale, necăsătorit, studii 8 clase, fără ocupație sau loc de muncă )
Cu aplicarea art. 396 al. 10 C. porc. pen. :
- În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În baza art. 71 alin. 2 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II si lit. b C. pen..
În baza art. 81 C. pen. suspendă condiționat executarea pedeapsa închisorii aplicate pe o durata de 3 ani, termen de incercare stabilit conform art. 82 C. pen.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare, are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. 5 C. pen. constată suspendată executarea pedepselor accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II si lit. b C. pen. pe durata suspendării condiționate a executarii pedepsei inchisorii.
C. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen. acordă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. D___ M____ C______ în cuantum de 200 lei din fondurile Ministerului Justiției, conform del. 419/2015 fila 3 dosar instanță .
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român, în prezenta cauză.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedință publică, la data de 23.06.2015.
Președinte Grefier,
A____ B_____ A________ M______ G______
Red.Jud.AAB/08.07.15/2ex