Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA RÂMNICU SARAT
JUDETUL B____
Sentința civilă Nr. 4
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ D____
Grefier V___ V_______ L____
Ministerul public a fost reprezentat de procuror D________ G_______ din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Rm Sărat
Pe rol fiind judecarea acțiunii penal cu care a fost investită instanța de judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm Sărat nr. 1487/P/2012, privind pe inculpatul M______ A____, domiciliat în Rm Sărat, _____________________, jud. B____, dedus judecății pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul cu permisul de conducere anulat prev. de art.335 al. 2 NCP .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul M______ F_____ personal și asistat de avocat R___ M______ .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, cauza este la prim termen de judecată, după care :
Avocat R___ M______ solicită ca judecata să aibă loc pe procedura simplificată și aplicarea legii mai favorabile a vechiului cod de procedură civilă, respectiv OUG 195/2002 și art. 812 cod penal.
Reprezentantul ministerului public apreciază că față de data săvârșirii infracțiunii,legea penală mai favorabilă este vechiul cod penal, respectiv OUG 195/2002 cu art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 noul cod penal.
Instanța ia act de concluziile reprezentantului ministerului public cât și a apărătorului inculpatului, prin care se solicită aplicarea în cauză a legii mai favorabile , legea veche , inculpatul a comis infracțiunea în baza OUG 195/2002 nefiind incident noul cod penal.
În conformitate cu prev. art. 372 cod procedură penală se procedează la verificarea identității inculpatului, care recunoaște comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa și este de acord ca cercetarea judecătorească să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Conf. art. 374 cod procedură penală se dă citire actului de sesizare al instanței.
În conformitate cu prev. art. 3751 (1) cod procedură penală, se procedează la ascultarea inculpatului,declarația fiind consemnată,citită,semnată și atașată la dosar.
Avocat R___ M______ nu are cereri de formulat,solicită cuvântul în fond.
Reprezentantul ministerului public solicită cuvântul în fond.
În conf. cu prev. art. 387(2) cod procedură penală, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond .
Reprezentantul ministerului public arată că inculpatul a fost dedus judecății pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul cu permisul de conducere anulat prev. de art.335 al. 2 NCP ( fost art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 R), constând în aceea că la data de 25.08.2012 a condus pe raza Municipiului Rm Sărat autoturismul marca Dacia 1300, , având permisul de conducere anulat din data de 10.05.2007. Având în vedere actul de sesizare al instanței, poziția inculpatului care a recunoscut comiterea faptei, apreciază că acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa, solicitând ca judecata să facă pe procedura simplificată. Astfel pune concluzii de condamnare în baza art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 5 noul cod penal, urmând a se face aplicarea art. 396 al. 10 cod procedură penală. Solicită a se avea în vedere la stabilirea pedepsei poziția inculpatului care la început a negat comiterea infracțiunii,în această atitudine a fost ajutat și de tatăl său care îi susținea această poziție, însă în fața instanței recunoaște comiterea faptei și spune că a săvârșit-o. Arată că inculpatul a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni similare, la o pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea executării, fapt ne nu a fost apreciat de inculpat, care a perseverat în comiterea altei infracțiuni de același gen, având o atitudine ostilă și față de organele de cercetare penală părăsind teritoriul țării în perioada cercetărilor. Ca modalitate de executare a pedepsie solicită aplicarea art. 86 cod penal (vechiul cod din 1968), având în vedere poziția inculpatului care s-a sustras urmăririi penale și care a mai suferit o condamnare pentru o infracțiune similară. Solicită aplicarea art. 71-64 lit. a. teza a II a și lit. b. cod penal, art. 71 al. 5 cod penal . Cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Avocat R___ M______ arată că situația de fapt este cea expusă de reprezentantul ministerului public fiind și însușită de inculpat. Solicită a se avea în vedere conduita inculpatului pe parcursul urmăririi penale, care nu a recunoscut comiterea faptei însă în fața instanței de judecată și-a schimbat atitudinea și a recunoscut săvârșirea faptei . În condițiile celor invocare de reprezentantul ministerului public solicită a se avea în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, încadrarea juridică a faptei, inculpatul avea cunoștințe de a circula cu un autoturism, care a posedat permis de conducere ce i-a fost anulat .Totodată solicită a se avea în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, distanța parcursă fiind relativ scurtă și lipsită de consecințe în trafic, fapt pentru care solicită echilibrarea pedepsei ca limite ale pedepsei,cu aplicarea art. 396 pct. 10 cod procedură penală. Ca modalitate de executare a pedepsei, având în vedere data săvârșirii infracțiunii , solicită condamnarea inculpatului în baza art. 86 al. 2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 81 cod penal . În ipoteza că această pedeapsă nu este reală,solicită aplicarea art. 86 ind. 1 cod penal.. Cu cheltuieli judiciare către stat .
Inculpatul având ultimul cuvânt regretă fapta comisă,lasă la aprecierea instanței hotărârea ce se va pronunța.
JUDECATA ,
Examinând actele și lucrările de la dosar, constată că prin rechizitoriul nr.1487/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm.Sarat jud.Buzau, a fost trimis în judecată inculpatul M______ A____, domiciliat în Rm Sărat, _____________________, jud. B____, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul cu permisul de conducere anulat prev.de art.335 al. 2 Cod penal (fost art.86 al.2 din OUG 195/2002).
Se reține în actul de sesizare al instanței că la data de 18.04.2013 inculpatul a condus pe drumurile publice din Rm.Sarat autoturismul marca Volkswagen Sharan cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge iar în data de 23.04.2013 a condus pe drumurile publice același autoturism având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și având permisul de conducere reținut.
Examinând mijloacele de probă administrate in cauză, instanța retine următoarele :
în data de 25.08.2012, în jurul orelor 12,00, un echipaj de poliție aflat în serviciul de patrulare, control și supraveghere a traficului rutier, aflat la intersecția străzilor C_________ B__________ cu ____________________________________ Râmnicu Sărat, jud.B____, au făcut semnalul regulamentar de oprire autoturismului marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, care se deplasa pe _________________________________ zona centrală, deoarece conducătorul acestuia nu purta centura de siguranță, însă imediat după ce a fost oprit, conducătorul autoturismului a coborât și a fugit pe ______________________________ municipiului.
în urma cercetărilor efectuate, organele de poliție au stabilit că la volanul autoturismului respectiv s-a aflat inculpatul (aspect confirmat de către martorul L____ N_______-A_____ aflat ca pasager pe scaunul din dreapta fată, în autoturismul menționat), iar în urma cercetărilor în baza de date s-a constatat că inculpatul nu figura ca persoană cu permis de conducere.
Tot din cercetările efectuate în cauză a rezultat că Prin sentința penală nr.97/ 20 martie 2007 a Judecătoriei Râmnicu Sărat, inculpatul a fost condamnat la un an închisoare cu suspendare conform art. 81 cod penal pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 , hotărâre rămasă definitivă prin neapelare, urmare căreia în data de 10 mai 2007, conform art. 114 alin. 1 din. O.U.G. 195/2002 rep. I Serviciul Poliție Rutieră B____ a procedat la anularea permisului de conducere ______________ categoria B eliberat la 25.01.1992 a inculpatului .
Reține instanța că în data de 25.08.2012, după ce 1-a contactat telefonic pe martorul L____ N______ A_____, spunându-i că are nevoie de un instalator sanitar pentru a-i efectua o lucrare, a plecat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX , iar la intersecția ____________________ ______________________________ a oprit autoturismul pentru a se urca martorul L____ N_______-A_____ și apoi și-a continuat deplasarea pe ______________________________________>
După ce a parcurs o scurtă distanță, un polițist rutier aflat la intersecția străzii C_________ B__________ cu _________________________ făcut semnalul regulamentar de oprire, inculpatul a oprit autoturismul, a coborât și a fugit .
Până la începerea cercetării judecătorești inculpatul prezent în instanță a declarat că recunoaște săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și dorește să beneficieze de dispoz.art.396 al.10 cod procedură penală.
Din analiza probelor administrate în cauză instanța a reținut aceiași situație de fapt ca cea expusă în actul de sesizare a instanței și în temeiul art.375 al.1 cod procedură penală a admis cererea inculpatului ca judecata să aibă loc conform prevederilor art.377 cod procedură penală reținând că fapta există , întrunește elementele constitutive ale infracțiunii ce face obiectul sesizării, a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție și sunt suficiente probe pentru a permite stabilirea unei pedepse.
În drept fapta inculpatului care în ziua de 25.08.2012 a condus pe drumurile publice din Rm.Sarat autoturismul marca Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX având permisul de conducere anulat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere infracțiune prevăzuta de art.86 al.2 din OUG 195/2002 față de data faptei, infracțiune ce are corespondent și în noile reglementări in art.335 al.2 noul cod penal.
Având în vedere că între data comiterii infracțiunilor și momentul judecății au intervenit modificări legislative , s-a pus în discuție legea mai favorabilă, instanța apreciind că vechile prevederi legale sunt mai favorabile , chiar în condițiile în care noul cod penal prevede alternativ pedeapsa închisorii , pedeapsa amenzii , întrucât analiza trebuie să vizeze nu numai pedeapsa prevăzută de lege ci întreg ansamblul reprezentat de : infracțiune, pedeapsă, răspunde penală.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, din perspectiva aplicării legii mai favorabile , instanța apreciază că vechile prevederi sunt mai favorabile.
Față de cele de mai sus instanța urmează să se orienteze către pedeapsa închisorii apreciind că aceasta este de natură să răspundă mai bine față de persoana inculpatului și modalitățile concrete de comitere a faptei, scopului preventiv educativ al pedepsei, va reține ca fiind lege mai favorabilă vechile dispoziții sub imperiul cărora au fost săvârșite faptele.
Ținând seama de noile limite de pedeapsă reduse ca urmare a aplicării art.396 al.10 cod procedură penală va aplica inculpatului pedeapsa de 4luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art.86 al.2 din OUG 195/2002.
La alegerea pedepsei precum și la individualizarea cuantumului , instanța a avut în vedere pericolul social al faptelor săvârșite dar și datele personale ale inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale așa cum reiese din fișa de cazier judiciar , fiind condamnat pentru art.87 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.81 cod penal, în fața instanței recunoscând și regretând fapta comisă.
Fiind îndeplinite condițiile prev.de art.81 cod penal și apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins fără executare se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 4 luni .
În baza art.71 din vechiul cod penal se va interzice inculpatului drepturile prev.de art.64 lit.a teza II-a și lit.b din vechiul cod penal , respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei.
În baza art.71 al.5 din vechiul cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspenda și executarea pedepselor accesorii.
Se va atrage atenția inculpatului asupra prev.art.359 din vechiul cod de procedură penală a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiționate.
În baza art.274 al.1 cod procedură penală va obliga inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăște:
În baza art.86 al.2 din OUG 195/2002 R cu aplicarea art.5 noul cod penal și cu art. 396 al.10 cod procedură penală condamnă inculpatul M______ A____ fiul lui I__ și I_____ , născut la data de 20.01.1970 în mun.Rm.Sarat, judetul B____, cu același domiciliu, ______________________, de cetățenie română, studii 8 clase, zidar particular, cu antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, la 4 luni închisoare.
În baza art.81 cod penal cu art.5 noul cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 4 luni.
Aplică art.71-64 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal.
Aplică art.71 al.5 cod penal cu art.5 noul cod penal.
Atrage atenția conf. art.359 cod procedură penală.
Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare a minutei.
Pronunțata în ședința publica azi 20 ianuarie 2016.
Președinte, Grefier,
D____ M_____ L____ V___ V_______
Red.D.M.
Dact.P.C./4 ex.
26.01.2016