JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.3549
Ședința publică din 08.05.2013
Președinte : C_____ H__
Grefier : A__ P____
S-a luat în examinare cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale, formulată de petentul I____________ de Poliție al Județului A___ privind pe contravenientul B______ G______.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind alte cereri ori probe de administrat instanța declară încheiată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
În rejudecare, constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 22.08.2012, petentul I____________ de Poliție al Județului A___ a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatului B______ G______ cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii se arată că, intimatul a fost sancționat prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/05.12.2010 și nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, neexistând nici posibilitatea executării silite.
În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri privind imposibilitatea executării silite a intimatului și copia procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/05.12.2010
Intimatul, legal citat, nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile existente la dosar, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/05.12.2010 contravenientului B______ G______ i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum total de 480 lei, care a devenit susceptibilă de executare silită, ca urmare a necontestării procesului verbal de către contravenientă.
În vederea executării silite a sumei de 480 lei s-a procedat la identificarea bunurilor și veniturilor deținute de contravenient, constatându-se cu această ocazie, că intimatul nu deține bunuri, astfel încât nu există posibilitatea de a se realiza executarea silită.
Contravenientul, legal citat, nu a făcut dovada plății amenzii aplicate.
Prin sentința civilă nr.9545/2012 Judecătoria A___ a admis sesizarea petentului IPJ A___ și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu obligația de a presta o activitate în folosul comunității de 100 ore.
Sentința Judecătoriei A___ a fost casată și trimisă spre rejudecare prin decizia nr.81/07.02.2013, Tribunalul A___ apreciind că pentru termenul la care a fost pronunțată hotărârea intimatul B______ G______ nu a fost legal citat, motiv pentru care nu a fost în măsură să își formuleze o apărare corespunzătoare.
Se reține în rejudecare că, deși citat, intimatul nu s-a prezentat în cauză și nu a formulat întâmpinare.
În drept, potrivit art. 9 alin.3 din O.G. nr.2/2001, cu modificările ulterioare: ,,În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată’’
Potrivit art.13 din O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității ,,În toate situațiile, instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.’’
Față de dispozițiile legale invocate, instanța apreciază că în condițiile în care contravenientul nu a contestat procesul verbal de contravenție și acesta a devenit executoriu, iar organul de executare nu a reușit să identifice bunuri ce pot fi supuse executării silite, în mod legal organul constatator a sesizat instanța în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii aplicate cu sancțiunea muncii în folosul comunității.
Deși legal citat, pentru a-i da posibilitatea să achite amenda și să facă proba aferentă, contravenientul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
D____ urmare, în condițiile în care amenda nu a fost achitată și nu există nici posibilitatea executării sale silite, instanța apreciază întemeiată sesizarea petentului și o va admite, urmând ca sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 480 lei, aplicată prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/05.12.2010 , să fie înlocuită cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată totală de 100 ore, prin efectuarea activităților specifice de păstrare a curățeniei și igienizare a localității, sub supravegherea primarului Municipiului Cluj –N_____, întrucât contravenientul domiciliază în Cluj-N_____, _______________________.39, _________________.
În acord cu prevederile art.15 din OG nr.55/2002, după rămânerea irevocabilă a hotărârii se va emite mandatul de executare potrivit celor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de înlocuire a sancțiunii contravenționale, formulată de petenta I.P.J. A___, cu sediul în A___, ___________________-19 privind pe contravenientul B______ G______ , CNP xxxxxxxxxxxxx , cu domiciliul Cluj-N_____, _______________________.39, ________________ și, în de consecință:
Înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum total de 480 lei, aplicată de petentă contravenientului, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/05.12.2010, cu sancțiunea contravențională a prestării unei activități în folosul comunității în cuantum de 100 ore, prin efectuarea activităților specifice de păstrarea a curățeniei și igienizare a localității, sub supravegherea primarului municipiului Cluj –N_____.
Dispune emiterea mandatului de executare în sensul de mai sus.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08.05.2013.
Președinte, Grefier,
C_____ H__ A__ P____
Red./Dact./C.H/ __________________________ ex.2 ______________
Se comunică: - petentei I.P.J. A___, cu sediul în A___, ___________________-19,
- contravenientului B______ G______, cu domiciliul Cluj-N_____, _______________________.39, ________________.