Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FOCŞANI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Uzucapiune
Număr hotarâre:
2640/2015 din 05 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

Judecătoria Focșani – Județul V______

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2640

Ședința din Camera de consiliu din data de 05 mai 2015

Instanța constituită din:

Președinte – O___ A______ J____

Grefier – F_________ C______

Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamantul Ș______ I___ cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat „R______ Sprinceană” cu sediul în loc. Focșani, ________________________. 21, _______________, jud. V______ în contradictoriu cu pârâta U_______ administrativ-teritorială __________________________ cu sediul în __________________________ având ca obiect uzucapiune.

Dezbaterile orale asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.04.2015 note consemnate și în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.05.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra pricinii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de 04.02.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantul Ș______ I___ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta U_______ A____________-Teritorială Primăria Popești prin primar, să se constate dreptul său de proprietate asupra suprafeței de 162 m.p. teren situat în intravilanul comunei Popești, județul V______.

În fapt, a arătat că în martie 2004 i s-a eliberat Titlul de Proprietate nr.xxxxxx, prin reconstituirea dreptului de proprietate a suprafeței de 1200 m.p. teren situat în intravilanul comunei Popești, din care 400 m.p. teren vie situat în T10, P474 și 800 m.p. teren curți construcții situat în T10 P473, că la data emiterii actului de proprietate terenurile au fost măsurate cu ruleta, că ulterior cu ocazia întocmirii documentației cadastrale în vederea înscrierii imobilului în Cartea Funciară la OCPI VN, la data de 07.05.2013 a fost identificat și delimitat amplasamentul, fiind înregistrat provizoriu cu nr. cadastral50518, că în urma măsurătorilor a rezultat că terenul împrejmuit de reclamant cu gard este în realitate de 1362 m.p. și nu 1200 m.p. cât este cuprins în titlul de proprietate, că nu au existat litigii cu vecinii pentru această suprafață de teren, că posedă această suprafață din 1965, pe care a construit o casă de locuit și o magazie, imobilul nu a fost dobândit prin acte de violență fizică sau morală, nu a exercitat o posesie clandestină, că a achitat toate taxele și impozitele pentru terenul în suprafață totală de 1362 m.p.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art.916 NCC, art.922-934 NCC, art.35 NCPC, art.1847, 1859, 1890 VCC.

În probațiune a solicitat martori, înscrisuri și expertiză de specialitate și a depus înscrisuri (filele 8-17).

Cererea a fost timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 158 lei.

Pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea din data de 05.06.2014, instanța a dispus emiterea somației prevăzute de art.1051 alin.1 NCPC și afișarea acesteia la imobilul în litigiu, al sediul Judecătoriei Focșani, la sediul OCPI V______ și la sediul Primăriei comunei Popești precum și publicarea somației în două ziare de largă răspândire, dintre care cel puțin unul de circulație națională.

Prin încheierea din data de 26.06.2014, instanța a constatat îndeplinirea formalităților de afișare a somației acordând termen în vederea curgerii termenului de 6 luni prevăzute de art.1051 NCPC.

Instanța a încuviințat și a administrat probele cu înscrisuri și martori.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

  1. Situația de fapt reținută de instanță

Prin titlul de proprietate nr.xxxxxx/martie 2004 (fila 8), reclamantul Ș______ I___ a dobrândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 1200 m.p. situate în intravilanul comunei Urechești, județul V______, compusă din suprafața de 400 m.p. vie T.10 P.474 și 800 m.p. curți construcții T.10 P.473.

Din planul de amplasament și delimitare a imobilului (fila 14), rezultă că suprafața stăpânită de reclamant este mai mare, în suprafață totală de 1362 m.p., compusă din 499 m.p. vie T.10. P.474 și 863 m.p. curți construcții T.10 P.473.

Prin cererea sa, reclamantul a solicitat a se constata posesia sa utilă asupra diferenței de teren stăpânită și asupra căreia nu deține titlu de proprietate, dat fiind posesia sa utilă pe o perioadă de mai bine de 30 de ani.

Din declarațiile martorilor, rezultă că suprafața de 1362 m.p. în cauză se învecinează cu terenul ce a aparținut părinților reclamantului, că pe rolul instanței se află o cerere de ieșire din indiviziune asupra averii rămase de pe urma părinților reclamantului, ce are ca obiect inclusiv suprafața stăpânită de reclamant.

Dacă în ce privește suprafața de teren ce face obiectul titlului de proprietate, instanța nu poate contesta calitatea de posesor a reclamantului, având în vedere aparența de valabilitate a titlului de proprietate invocat de reclamant, în ce privește suprafața stăpânită de reclamant fără a deține un titlu de proprietate, există un dubiu cu privire la calitatea de posesor a reclamantului.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, nu rezultă cu certitudine dacă terenul în cauză a fost sau nu proprietatea părinților reclamantului. Or, în situația în care părinții reclamantului ar fi fost proprietarii acestei suprafețe, reclamantul nu poate avea calitatea de posesor ci doar de detentor precar, calitate în care nu poate îndeplini condițiile prevăzute de lege pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine exercitarea unei posesii sau a unei detenții precare dar nici intervertirea eventualei detenții precare în posesie. Simplul fapt al achitării taxelor aferente imobilului nu duce la o altă concluzie, acestea putând fi achitate de o persoană având calitatea de detentor precar. De asemenea, nu rezultă că părinții reclamantului ar fi transmis vreun drept de proprietate reclamantului.

2. legislația relevantă

Conform art. 1846 Cod civil „orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii. Posesia este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru”.

Conform art. 1847 Cod civil „ca să poată prescrie (uzucapa) se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar (…)”.

Conform art. 1890 Cod civil „toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care nu a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua-credință”.

  1. analiza situației de fapt prin raportare la legislația relevantă

Prin raportare la textele legale enunțate instanța reține că uzucapiunea reprezintă acel mod de dobândire a dreptului de proprietate prin exercitarea unei posesii neîntrerupte asupra unui bun în termenul și condițiile prevăzute de lege.

Instanța subliniază că uzucapiunea de lungă durată presupune întrunirea a două cerințe cumulative: exercitarea unei posesii neviciate, pentru o perioadă de 30 de ani.

Analizând modul de stăpânire de către reclamant a terenului nu rezultă cu certitudine îndeplinirea primei condiții, exercitarea posesiei în mod util, neviciat.

Pentru considerentele expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect acțiune în constatare a uzucapiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Respinge cererea înregistrată la nr. XXXXXXXXXXXXX formulată de reclamantul Ș______ I___ cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat „R______ Sprinceană” cu sediul în loc. Focșani, ________________________. 21, _______________, jud. V______ în contradictoriu cu pârâta U_______ administrativ-teritorială __________________________ cu sediul în __________________________ având ca obiect uzucapiune ca neîntemeiată.

Cu drept de apel care se depune la judecătorie în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05 mai 2015.

Președinte, Grefier,

O___ A______ J____ F_________ C______

Pentru grefier aflat în C.O.

semnează Grefier Șef

C______ M_____

Red. / Tehnored. OAJ

Ex: 4/04.08.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025