Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BACĂU
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
1262/2015 din 15 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BACĂU

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1262/2015

Ședința publică din 15 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M_____ A________-M____

GREFIER: C________ M_____ A_____

Ministerul Public reprezentat prin procuror T________ C_________ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău.

Pe rol este soluționarea cauzei penale, privind pe inculpatul B________ V_____ M_____, trimis în judecată, prin rechizitoriul din 17 februarie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în dos. nr. 4338/P/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. 2 din C. pen.

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 07.09.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință a cărei pronunțare a fost amânată pentru data de azi, 15.09.2015, când în urma deliberărilor s-a dat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău înregistrat sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX inculpatul B________ V_____ M_____ a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. 2 din C. pen.

Prin Încheierea din data de 11.05.2015 a judecătorului de cameră preliminară, s-a constatat competența Judecătoriei Bacău de a soluționa cauza, legalitatea actului de sesizare a instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpatul B________ V_____ M_____, pentru săvârșirea infracțiunii menționate anterior.

La termenul de judecată din data de 07.09.2015, inculpatul a solicitat judecarea sa în baza procedurii recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 375 alin. 1 C. proc. pen., recunoscând săvârșirea faptei de care a fost acuzat și solicitând ca judecarea sa să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

A fost administrată și proba cu înscrisurile depuse la dosar de inculpat.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

Raportat la probatoriul administrat în cauză, instanța constată că situația de fapt reținută în rechizitoriu reflectă adevărul judiciar.

Astfel, în fapt, se reține că în data de 06.05.2014 inculpatul B________ V_____ M_____ a fost depistat în trafic conducând autovehiculul marca F___ Ducato având nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe D.S. 140 din ________________________, jud. Bacău, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Conform procesului-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 06.05.2015 (f. 10-11 dos. u.p.), la data opririi în trafic a autoutilitarei menționate anterior, organele de poliție au depistat că la volanul acesteia se afla inculpatul.

În acea împrejurare, inculpatul a prezentat actele solicitate, cu excepția permisului de conducere, declarând că are suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice. De asemenea, acesta a precizat că autoutilitara aparține mamei sale și că motivul pentru care a condus-o constă în faptul că îi era teamă că, în cazul în care conducea numitul Z______ I___-A_____, acesta va lovi baia de ulei a autoutilitarei, în condițiile în care drumul era accidentat.

Din declarațiile martorilor R______ R_____-E______ (f. 12 dos. u.p.) și Z______ I___-A_____ (f. 13 dos. u.p.), ambii aflați la acel moment împreună cu inculpatul în autoutilitară, reiese că cel din urmă martor menționat a condus autoutilitara în cauză, la solicitarea inculpatului, pentru a transporta o cadă din fontă, la o rudă a inculpatului, care locuiește în __________________________, jud. Bacău. După ce au descărcat cada respectivă, inculpatul a ales să conducă autoutilitara la întoarcere pentru a se asigura că nu îi va fi lovită baia de ulei a vehiculului.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care a fost acuzat și a indicat ca împrejurări de comitere a acesteia aspectele prezentate de martori.

Din adresa S.P.C.R.P.C.Î.V. N____ nr. xxxxx/13.05.2014 (f. 23 dos. u.p.) reiese că inculpatul figurează în evidențe ca având permisul de conducere reținut întrucât era cercetat întru-un dosar penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni, respectiv conducerea unui vehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, refuzul recoltării de probe biologice și părăsirea locului accidentului.

Starea de fapt astfel cum a fost descrisă este probată cu procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 06.05.2015 (f. 10-11 dos. u.p.), declarațiile martorilor R______ R_____-E______ (f. 12 dos. u.p.) și Z______ I___-A_____ (f. 13 dos. u.p.), declarațiile inculpatului (f. 14, 16, 18 dos. u.p.), adresa S.P.C.R.P.C.Î.V. N____ nr. xxxxx/13.05.2014 (f. 23 dos. u.p.).

Raportat la mijloacele de probă administrate în cauză, instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat dincolo de orice îndoială rezonabilă, așa cum prevăd dispozițiile art. 396 alin. 2 C. proc. pen.

În drept, fapta inculpatului B________ V_____ M_____, care, în data 06.05.2014 a fost depistat în trafic conducând autovehiculul marca F___ Ducato având nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe D.S. 140 din ________________________, jud. Bacău, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen.

Privitor la latura obiectivă, elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen., constă în acțiunea inculpatului de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, deși avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Urmarea imediată constă în starea de pericol rezultată din nerespectarea interdicțiilor legale impuse ca urmare a încălcării unor norme juridice.

Între acțiunile ilicite ale inculpatului și starea de pericol creată se constată existența unei legături de cauzalitate, rezultate din materialitatea faptei.

În privința laturii subiective a infracțiunii analizate, se reține forma de vinovăție a intenției indirecte justificate prin acceptarea de către inculpat a faptului că prin conduita sa încalcă interdicțiile prevăzute de lege.

La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și rezultatul infracțiunii comise, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Instanța reține că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericol social întrucât acesta a dat dovadă de dispreț pentru normele juridice care reglementează conduita unui conducător auto care este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În acest sens, instanța are în vedere faptul că inculpatul este cercetat într-o altă cauză penală pentru săvârșirea altor infracțiuni privitoare la regimul circulației pe drumurile publice.

Instanța constată că inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, prezentându-se în fața instanței de judecată în momentul în care a fost citat și prevalându-se de procedura recunoașterii învinuirii.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că prin Sentința penală nr. 268/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, definitivă prin Decizia penală nr. 694/24.09.2014 a Curții de Apel Bacău, acestuia i s-a amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare (termen de supraveghere 2 ani) stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de prelevare a probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 337 C. pen. (faptă săvârșită la data de 27.12.2012).

De asemenea, prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 luni închisoare, la pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. pe o perioadă de 3 ani și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen. (faptă săvârșită la data de 10.11.2013), și la pedeapsa de 1 an închisoare, la pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. pe o perioadă de 3 ani și la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. (faptă săvârșită la data de 10.11.2013).

Prin această ultimă sentință s-a dispus anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 268/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, definitivă prin Decizia penală nr. 694/24.09.2014 a Curții de Apel Bacău, s-au contopit cele trei pedepse principale, cele 2 pedepse complementare și cele 2 pedepse accesorii menționate anterior, fiindu-i aplicate inculpatului pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare (7 luni închisoare spor), pedeapsa complementară de a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., cu suspendare sub supraveghere (termen de supraveghere 3 ani).

Scopul pedepsei constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, scop care se realizează atât cu privire la persoanele cărora li se aplică o pedeapsă menită să asigure constrângerea și reeducarea, cât și cu privire la ceilalți destinatari ai legii penale care vor adopta o conduită conformă cu exigențele acestei legi în vederea evitării apariției unui raport de conflict cu statul.

Potrivit dispozițiilor art. 335 alin. 2 C. pen. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Raportat la conduita infracțională a inculpatului, instanța apreciază că aplicarea pedepsei amenzii nu este suficientă în prezenta cauză.

Astfel, după reducerea limitelor pedepsei închisorii cu o treime, așa cum impun prevederile art. 396 alin. 10 C. proc. pen., instanța îl va condamna pe inculpatul B________ V_____ M_____ la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, infracțiune prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen.

Având în vedere conduita infracțională a inculpatului, instanța va aplică acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În consecință, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65 alin.1, 3 C. pen.

Instanța constată că această infracțiune este concurentă cu infracțiunea de refuz de prelevare a probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 337 C. pen., pentru care i s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 268/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, definitivă prin Decizia penală nr. 694/24.09.2014 a Curții de Apel Bacău (faptă săvârșită la data de 27.12.2012), cu infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen., pentru care i s-au aplicat pedeapsa de 9 luni închisoare, pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015 (faptă săvârșită la data de 10.11.2013), și cu infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen., pentru care i s-au aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015 (faptă săvârșită la data de 10.11.2013).

Potrivit prevederilor art. 97 alin. 1 C. pen. „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârșise o infracțiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.”

În baza art. 97 alin. 1 C. pen. instanța va anula suspendarea sub supraveghere din executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015.

Instanța va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015, și va repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de prelevare a probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 337 C. pen. (faptă săvârșită la data de 27.12.2012), prin Sentința penală nr. 268/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, definitivă prin Decizia penală nr. 694/24.09.2014 a Curții de Apel Bacău;

- pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen. (faptă săvârșită la data de 10.11.2013), prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015;

- pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. (faptă săvârșită la data de 10.11.2013), prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015;

- 7 luni spor pedeapsă, aplicat prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015.

Instanța va înlătura acest spor, în vederea contopirii pedepselor principale repuse în individualitatea lor, urmând ca acesta să fie luat în considerare după realizarea operațiunii juridice menționate.

Având în vedere faptul că infracțiunea pentru care a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvârșită după _____________________ NCP, instanța va avea în vedere prevederile art. 10 din Legea 187/2012 potrivit cărora „Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.”

Astfel, în baza art. 10 din Legea 187/2012 rap. la art. 38 alin. 1 și 2 C. pen., art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. și art. 40 alin. 1 C. pen., instanța va contopi cele 4 pedepse principale menționate mai sus, va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, la care va adăuga 1/3 din celelalte 3 pedepse, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 1 lună închisoare, pe care o va spori cu 7 luni închisoare (spor intrat în autoritate de lucru judecat și aplicat prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015), inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă finală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a, b și d C. pen., pe o perioadă de 3 ani, în condițiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.

În temeiul 45 alin. 5 C. proc. pen. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65 alin.1, 3 C. pen.

Instanța va menține dispoziția de anulare a amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare din cuprinsul Sentinței penale nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015.

Deși reprezentantul Ministerului Public a solicitat instanței să aplice inculpatului o pedeapsă cu executare efectivă, instanța consideră că această modalitate de executare a pedepsei este prea severă în raport cu gradul de pericol social al infracțiunii analizate.

Este adevărat că inculpatul a săvârșit patru infracțiuni, însă trebuie să se țină cont de natura juridică a acestora (infracțiuni privitoare la regimul circulației pe drumurile publice), dar și de faptul că acestea au fost săvârșite fără ca între ele să fi intervenit o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Astfel, apreciind că scopul pedepsei se poate realiza și fără privare de libertate, instanța, având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 97 alin. 2 rap. la art. 91 C. pen., va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare, iar, în baza art. 92 C. pen., va stabili un termen de supraveghere de 4 ani ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 268/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, respectiv la data de 24.09.2014.

În acest sens, instanța are în vedere prevederile art. 97 alin. 2 C. pen. potrivit cărora “În caz de concurs de infracțiuni sau pluralitate intermediară, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunțat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.”

Cu privire la această modalitate de individualizare judiciară de executare a pedepsei, instanța o apreciază ca fiind cea mai potrivită pentru inculpat, acesta îndeplinind condițiile cumulative strict și limitativ prevăzute de lege: pedeapsa rezultantă aplicată pentru infracțiunile concurente nu depășește 3 ani, inculpatul nu a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, și-a manifestat acordul în vederea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității, iar aplicarea pedepsei este suficientă, chiar și fără executarea acesteia în regim de detenție. Conduita inculpatului urmează a fi verificată pe durata termenului de supraveghere, astfel încât se apreciază că există toate premisele ca scopul preventiv și educativ al pedepsei să fie atins și prin această modalitate de individualizare a executării.

Instanța reține faptul că inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, dimpotrivă, manifestând o conduită sinceră încă de la începutul cercetărilor.

Toate aceste elemente conduc la concluzia că inculpatul nu va comite în viitor alte infracțiuni, cu atât mai mult cu cât acesta va fi supravegheat de un consilier de probațiune pe o perioadă determinată.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen., instanța va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. va impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Bacău, apreciind că un asemenea program va contribui la realizarea scopului pedepsei.

Reținând faptul că prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității este obligatorie pe parcursul termenului de supraveghere, în baza art. 93 alin. 3 C. pen., instanța va dispune îndeplinirea acestei obligații în cadrul Primăriei R____ sau a Primăriei Bacău pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare, apreciind că această durată este suficientă pentru atingerea scopului urmărit.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen. instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligațiilor impuse.

Instanța constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. instanța îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 700 lei (din care suma de 200 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 500 lei aferentă judecății) cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 396 alin. 10 C. proc. pen. rap. la art. 374 alin. 4 C. proc. pen. condamnă pe inculpatul B________ V_____ M_____, fiul lui C_________ și M____, născut la data de 19.02.1985, în Mun. R____, jud. N____, domiciliat în Mun. R____, _________________________. 11, _____________, jud. N____, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, cetățenie română, stagiu militar nesatisfăcut, divorțat, studii 7 clase, ocupația mecanic auto, loc de muncă II D____ Tinel R____, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și lit. b C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65 alin.1, 3 C. pen.

Constată că această infracțiune este concurentă cu infracțiunea de refuz de prelevare a probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 337 C. pen., pentru care i s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentința penală nr. 268/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, definitivă prin Decizia penală nr. 694/24.09.2014 a Curții de Apel Bacău (faptă săvârșită la data de 27.12.2012), cu infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 325 alin. 2 C. pen., pentru care i s-au aplicat pedeapsa de 9 luni închisoare, pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015 (faptă săvârșită la data de 10.11.2013), și cu infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen., pentru care i s-au aplicat pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsa complementară a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen. pe o perioadă de 3 ani și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015 (faptă săvârșită la data de 10.11.2013).

În baza art. 97 alin. 1 C. pen. anulează suspendarea sub supraveghere din executarea pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015, și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de prelevare a probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 337 C. pen. (faptă săvârșită la data de 27.12.2012), prin Sentința penală nr. 268/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, definitivă prin Decizia penală nr. 694/24.09.2014 a Curții de Apel Bacău;

- pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 2 C. pen. (faptă săvârșită la data de 10.11.2013), prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015;

- pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen. (faptă săvârșită la data de 10.11.2013), prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015;

- 7 luni spor pedeapsă, aplicat prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015.

Înlătură sporul de pedeapsă menționat anterior.

În baza art. 10 din Legea 187/2012 rap. la art. 38 alin. 1 și 2 C. pen., art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. și art. 40 alin. 1 C. pen., contopește cele 4 pedepse principale menționate mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea de 1 an și 2 luni închisoare, la care adaugă 1/3 din celelalte 3 pedepse, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 1 lună închisoare, pe care o sporește cu 7 luni închisoare (spor intrat în autoritate de lucru judecat și aplicat prin Sentința penală nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015), inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă finală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., pe o perioadă de 3 ani, în condițiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b C. pen.

În temeiul 45 alin. 5 C. proc. pen. rap. la art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C. pen., în condițiile prevăzute de art. 65 alin.1, 3 C. pen.

Menține dispoziția de anulare a amânării aplicării pedepsei de 1 an închisoare din cuprinsul Sentinței penale nr. 59/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, definitivă prin neapelare la data de 11.03.2015.

În baza art. 97 alin. 2 rap. la art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare sub supraveghere și stabilește, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., un termen de supraveghere de 4 ani, ce urmează a se calcula de la rămânerea definitivă a Sentinței penale nr. 268/09.07.2014 pronunțată de Judecătoria R____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, respectiv la data de 24.09.2014.

În baza art. 93 alin. 1 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bacău, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Bacău.

În baza art. 93 alin. 3 C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei R____ sau a Primăriei Bacău pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. 4 C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de neîndeplinire a obligațiilor impuse.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei (din care suma de 200 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 500 lei aferentă judecății) cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M_____ A________-M____ C________ M_____ A_____

Red. A.M.M./15.09.2015

Dact. C.M./15.09.2015

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1310/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 198/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 82/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1474/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 128/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1336/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 796/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 467/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 866/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 16/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1157/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 317/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 903/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 76/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1052/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 872/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 145/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 66/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 694/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 6/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 1078/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1172/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 12/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 315/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 712/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 61/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 42/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 315/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 4/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 909/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 288/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 56/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1664/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 787/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 61/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 664/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1499/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 32/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1713/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 557/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1608/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 792/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2269/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2473/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 112/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 614/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 392/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 884/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 52/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 831/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 815/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 29/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 782/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2626/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 108/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1197/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 171/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2036/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025