R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR.198
Ședința publică din data de 15.09.2014
Completul constituit din:
Președinte - P______ C_____ M______
Judecător – I___ O_____
Grefier- D______ D_____ R_____
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulate de contestatoarea F______ C_______ G_______, domiciliată în Predeal, ______________________. 3, _____________, jud. B_____, împotriva deciziei civile nr. 30/20.02.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ___________________.60, jud. Prahova, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție – contestație în anulare dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că nu a fost depusă la dosarul cauzei dovada calității de reprezentant a reprezentantului contestatoarei apelante, după care,
În ceea ce privește dovada calității de reprezentant, instanța apreciază că această obligație nu mai este necesară, fiind necesară sub aspectul procedurii de citare, procedură de citare care este îndeplinită la acest termen.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra contestației în anulare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. XXXXXXXXXXXXX petenta F______ C_______ G_______ a formulat contestație împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 01.04.2013 întocmit de intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, solicitând să se constate nulitatea acestuia, exonerarea petentei de la plata amenzii contaventionale , anularea punctelor de amenda si anularea sanctiunii complemenare a a suspendarii dreptului de a conduce pe o perioada de 90 zile .
În motivarea cererii petenta a arătat că în data de 01.04.2013 se deplasa pe DN 1 cu autoturismul marca Audi, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXX, în direcția Ploiești, unde a fost oprita de un agent de circulație, care i-a solicitat sa prezinte documentele autoturismului , intocmind procesul verbal de contraventie contestat, cu motivarea ca a condus cu viteza de 152 km/h pe oportiune de drum nementionata , conform inregistrarii aparatului radar .
A mai precizat petenta ca agentul de politie a aplicat sanctiunea contraventionala fara a prezenta toate elementele care au stat la baza constatarii si fara a retine eroarea aparatului radar.
S-a mai invocat de catre petenta ca agentul care a incheiat procesul verbal nu este aceiasi persoana cu agentul care se presupune ca ar fi constatat savarsirea contraventiei , iar in cadrul procesului verbal se insereaza locul incheierii acestuia insa nu se regaseste indicata locatia in care s-ar fi savarsit contraventia retinuta .
Totodata s-a aratat ca agentul constatator nu a aplicat scaderea valorii de eroare a aparatului radar fata de situatia in care aparatul radar indicat se afla montat pe un autoturism in miscare la momentul constatarii savarsirii contraventiei , iar in lipsa prezentarii inscrisurilor , agentul constataor era obligat sa mentioneze la rubrica descrierii faptei , marca tipul ________ numarul aparatului radar folosit .
În drept, plângerea a fost întemeiată pe prevederile OG nr. 195/2002, disp. art. 31 și urm. din OG nr. 2/2001.
In dovedire petentul a depus la dosar, în copie procesul verbal de constatare a contravenției (f 8)
Intimataul I____________ Județean de Poliție Prahova a formulat întâmpinare (f.26) în cauză prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât la data de 01.04.2013, pe DN 1 km 75 în afara localității, petenta a condus autoturismul marca Audi Q7 cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXX circuland cu viteza de 152 km/h (+52 km/h).De asemenea nu a avut asupra sa permisul de conducere .
De asemenea, a învederat că abaterea contravențională privind regimul vitezei a fost constatata cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, iar abaterea contraventionala privind lipsa actelor a fost constatata de catre politistul rutier ,cu propriile simturi .
În combaterea plangerii intimatul a depus, în copie la dosar , cazierul auto ( f21), raportul agentului constatator M____ G_____ D_____, în original (f 27), buletinul de verificare metrologica (f 31), fila registrului radar din 01.04.2013 (f 32),copia atestatului operatorului radar (f 33), fotografii radar (f 28-30) și certificatul aprobare de model (f 34).
Prin sentința civilă nr. 1980/04.09.2013 Judecătoria Câmpina a respins plângerea formulată de petenta F______ C_______ G_______, în contradictoriu cu intimata I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 01.04.2013 de către intimată, ca neîntemeiată, a menținut procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 01.04.2013 și a dispus obligarea petentei să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 20 lei.
Prin procesul verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 01.04.2013 întocmit de intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA , petenta F______ C_______ G_______ a fost sanctionata cu amenda in cuantum de 675 lei si respectiv 450 lei pentru savarsirea contraventiilor prev. de art 121 alin 1 din RA OUG195/2002 si art 147 alin 1 din acelasi act normativ , retinandu-se ca la data de 01.04.2013, pe DN 1 km 75 în afara localității, petenta a condus autoturismul marca Audi Q7 cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXX , circuland cu viteza de 152 km/h (+52 km/h).De asemenea nu a avut asupra sa permisul de conducere .
Potrivit prevederilor art.109 alin.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice , constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic , consemnându-se aceasta în procesul verbal de constatare a contravenției , iar potrivit prevederilor art.121 alin.2 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice , aprobat prin HG nr.1391/2006, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
De asemenea, potrivit prevederilor pct.3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 aprobată prin Ordinul nr.301 /2005 al Biroului Român de Metrologie Legală modificat prin Ordinul 153/2007 și Ordinului nr.187/2009 , înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele : data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate și imaginea autovehiculului , din care să poată fi pus în evidență nr. de înmatriculare al acestuia.
Intrucât intimatul a făcut dovada constatării contravenției privind încălcarea regimului legal de viteză , cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate și verificate metrologic , depunând la dosar buletinul de verificare metrologică al aparatului radar folosit pentru efectuarea înregistrării , dovada omologării aparatului radar , atestatul operatorului radar și înregistrare fotografică a autoturismului condus de petent care îndeplinește cerințele pct.3 .5.1. din Norma de Metrologie Legală NML 021-05, apărarea petentei în sensul că nu a depășit viteza legală pe sectorul de drum respectiv , urmează a fi înlăturată.
In legatura cu aparatului radar folosit pentru efectuarea înregistrării se retine ca in cuprinsul actului constatator, agentul de politie a indicat atat tipul (aparat radar Autoision) , cat se ________ numarul acestuia (ROM 181), fiind astfel posibila verificarea cinemometrului , conform buletinului de verificare metrologica depus la f.31 dosar .
In ceea ce privește neluarea în calcul a erorii maxime tolerate, potrivit adresei răspuns nr. 6608/18.09.2008 emisă de Institutul Național de Metrologie - Biroul R____ de Metrologie Legală , aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor , pentru cinemometrele care lucrează in regim staționar , eroarea tolerată este de +/- 3km/h pentru viteze pana la 100 km/h si de +/- 3% pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h .
Pentru cinemometrele care funcționează in regim de deplasare a autovehiculului pe care sunt instalate , eroarea tolerată este de +/- 4km/h pentru viteze de pana la 100 km/h si de +/- 4% pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.
In urma verificării cinemometrului , după analiza rezultatelor obținute conform procedurii de verificare metrologica , se eliberează buletinul de verificare cu mențiunea ,, Admis ,, . Aceasta înseamnă că cinemometrul respectiv s-a încadrat in limitele admise si funcționează corect .
Măsurările efectuate cu respectivul cinemometru , după verificarea metrologica a acestuia sunt legale si asupra lor nu se poate interveni , nu se adăuga si nu se scade nici o eroarea .Operatorul cinemometrului nu face decât să constate valoarea măsurata de cinemometru .
De asemenea potrivit adresei nr. 264/11.02.2009 , emisă de BRML , verificarea cerințelor cuprinse in NML 021-05 cu privire la erorile maxime tolerate se realizează numai cu ocazia evaluărilor in vederea aprobărilor de model si cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele.
Acestea cerințe nu se aplica in funcționarea propriu zisă a cinemometrelor.
Constatând deci , fată de adresele mai sus menționate că erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei au fost avute in vedere la momentul emiterii buletinului de verificare metrologica , iar petenta nu a solicitat in fata instanței o expertiza tehnica adresată specialiștilor Institutului Național de Metrologie pentru verificarea funcționarii mijlocului de măsurare , instanța va reține că viteza a fost corect înregistrată de aparatul radar .
Petenta a mai invocat ca motiv de nulitate a procesului verbal de contravenție faptul că polițistul care i-a întocmit procesul verbal de contravenție nu este una și aceeași persoană cu operatorul radar.
Instanța reține că acesta nu constituie un motiv de nulitate având în vedere disp. art. 181 al.1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, în care se specifică faptul că în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces verbal de constatare a contravenției. Din aceste dispoziții legale nu rezultă că polițistul rutier care încheie actul constatator trebuie să și constate cu ajutorul mijlocului tehnic contravenția și fiind consacrate printr-o lege specială, ele derogă de la prevederile generale , respectiv art . 21 din OG nr. 2/2001.
Nu poate fi retinuta nici critica petentei cu privire la neindicarea in cuprinsul actului constatator a locului savarsirii contraventiei ,atata timp cat in procesul verbal incheiat cu ocazia savarsirii faptei, la rubrica „locul savarsirii „s-a mentionat DN1 , KM 75 , Baicoi .
F___ de aceste considerente, Judecătoria Câmpina in temeiul art 31 si 34 din OG 2/2001 a respins plangerea ca neintemeiata, mentinand procesul verbal de contraventie ca temeinic si legal .
In baza art 36 alin 2 din OG 2/2001 astfel cum a fost modificata prin Legea 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii 143/2010, intrucat plangerea a fost respinsa, Judecătoria Câmpina a obligat petenta să plătească cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 20 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel F______ C_______ G_______, solicitând admiterea apelului și anularea procesului-verbal de contravenție.
În motivarea apelului a arătat că la data de 01.04.2013 se deplasa pe DN cu autoturismul Audi cu număr de înmatriculare XXXXXXXX în direcția Ploiești. La un moment dat a fost oprit de un agent de circulație pe partea dreaptă a carosabilului care i-a solicitat actele la control și i-a încheiat proces-verbal de contravenție. A invocat că agentul care a încheiat procesul-verbal nu este același cu agentul care a constatat săvârșirea contravenției. A mai arătat că procesul-verbal de contravenție nu cuprinde arătarea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenție.
A mai arătat că nu se precizează locul săvârșirii contravenției. A mai invocat faptul că agentul constatator nu a aplicat scăderea valorii de eroare a aparatului radar față de situația în care aparatul radar indicat se afla montat pe autoturismul în mișcare la acel moment al constatării contravenției. În procesul-verbal de contravenție la rubrica descrierii faptei marca, tipul, ________ numărul aparatului radar folosit.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de apel ca neîntemeiat, arătând că fapta a fost constat cu propriile simțuri.
Prin decizia nr.30/20.02.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a respins apelul ca nefundat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut următoarele:
În speța dedusă judecății, nici unul din motivele invocate prin cererea de apel nu poate duce la concluzia că instanța fondului a pronunțat o hotărâre nelegală, nu a fost încălcat dreptul la apărare, petentul a avut posibilitatea să administreze probe, a cunoscut termenele procedurale.
Probatoriul administrat în cauză inclusiv cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, raportat la disp. art. 102 alin.3 lit.e din OG 195/2002, a fost corect apreciat de către prima instanță, stabilindu-se că petentul a depășit viteza legală cu 52Km .
În ceea ce privește marja de eroare tribunalul reține că, potrivit pct. 3.1.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) " aprobată prin Ordinul Biroul Român de Metrologie Legală nr. 301 din 23 noiembrie 2005, marja de eroare acceptată la validarea cinemometrelor a vitezei este de 1- 4 km/h , în funcție de regimul în care funcționează acestea (staționar sau de deplasare). Astfel, această marjă este avută în vedere la validarea metrologică a aparatului, iar nu la determinarea vitezei într-un caz concret și la încadrarea juridică a faptei și privesc omologarea aparatelor, iar nu funcționarea ulterioara.
În mod corect a apreciat instanța de fond că nu se impune anularea procesului-verbal de contravenție pentru motivele de nulitate invocate.
În urma analizării materialului probator din dosar (planșe foto, buletin de verificare metrologică în mod corect instanța a reținut situația de fapt prin prisma căreia procesul-verbal contestat apare ca temeinic întocmit, petentul circulând cu o viteză peste limita legală admisă de lege.
În ceea ce privește motivul de nulitate că în procesul-verbal de contravenție nu este indicat tipul, ________ numărul aparatului radar tribunalul reține că în procesul-verbal de contravenție atacat s-a menționat că viteza s-a măsurat cu aparatul radar Autovision Rom 181 montat pe auto L____ MAI xxxxx aflat în mișcare, ceea ce este suficient.
Din probele administrate rezultă că petenta nu a respectat limita legală a vitezei de circulare în afara localității, fiind surprins de aparatele radar deplasându-se cu viteza de 15 2km/h (+52 km). Aceste aspecte rezultă din proba prin procesul verbal coroborat cu proba foto. Determinarea vitezei de către aparatul radar are caracter științific creând instanței convingerea că petentul a depășit viteza maximă legal admisă în afara localității cu un plus de 52 km/h. Buletinul de verificare metrologică atașat la dosar, atestatul de operator radar și ordinul de repartizare demonstrează că determinarea vitezei s-a făcut legal și de o manieră care să reflecte realitatea.
Astfel, se apreciază respectarea de către prima instanță a disp. art. 34(1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv că a verificat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, constatând îndeplinite cerințele art.16 și 17 din OG 2/2001, aplicând de asemenea corect prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal emis de către intimată, prezumție ce nu este contrară prezumției de nevinovăție, în sensul doctrinei Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât, corect a apreciat prima instanță, aceasta funcționează fără a aducere atingere altor acte prevăzute de lege. Ori, fiind în discuție un înscris emanat de la o instituție a statului, un act oficial, cu atât mai mult este de apreciat ca fiind valabil raționamentul instanței de fond.
Împotriva deciziei nr.30/20.02.2014 a Tribunalului Prahova, petenta F______ C_______ G_______ a formulat contestație în anulare.
În motivarea contestației în anulare, petenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel privind motive de anulare a procesului verbal de constatare a contravenției.
Astfel, ca motive de anulare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, petenta contestatatoare a arătat că acestea ar fi următoarele: agentul care a încheiat procesul-verbal nu este același cu agentul care a constatat săvârșirea contravenției, în cadrul procesului verbal se inserează locul încheierii acestuia, însă nu se regăsește indicată locația în care s-ar fi săvârșit contravenția, procesul-verbal de contravenție nu cuprinde arătarea împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenție, a mai invocat faptul că agentul constatator nu a aplicat scăderea valorii de eroare a aparatului radar față de situația în care aparatul radar indicat se afla montat pe autoturismul în mișcare la acel moment al constatării contravenției. În procesul-verbal de contravenție la rubrica descrierii faptei marca, tipul, ________ numărul aparatului radar folosit.
Se mai arată în motivarea contestației în anulare că decizia pronunțată cuprinde o opinie a judecătorului lipsită de analiza efectivă a legislației, o concluzie personală și fără analiza tuturor motivelor, a cadrului impus de legiuitor.
În drept, au fost invocate prevederile art.503-art.508 C.proc.civ., O.G.nr.195/2002, art.31 din O.G.2/2001.
În dovedire, a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 15.05.2014, petenta contestatoare a formulat cerere de suspendare a efectelor Deciziei civile nr.30/20.02.2014 a Tribunalului Prahova, prin Încheierea din data de 29.05.2014, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată.
Intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, legal citat, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă, având în vedere că prin motivele invocate de către petentă, se urmărește, de fapt, rejudecarea forndului cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra contestației în anulare formulate, instanța reține:
În conformitate cu prevederile art.503 alin.1 N.C.P.C., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul la care a avut loc judecata, iar în conformitate cu prevederile art.503 alin.3 N.C.P.C., hotărârile instanțelor de apel pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: hotărârea dată a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia, dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză.
Or, din analiza motivelor de contestație în anulare prevăzute de textele legale anterior invocate, prin prisma motivelor invocate de către petenta contestatoare, instanța constată aceea că niciunul dintre cazurile legale nu se circumscrie motivelor invocate de către aceasta, respectiv aceea că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel privind motive de anulare a procesului verbal de constatare a contravenției.
Practic, contestatoarea a interpretat eronat textul legal, respectiv prevederile art.503 alin.3 N.C.P.C, apreciind că printre motivele de contestație în anulare se circumscriu și cele specifice contestației în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțată de o instanță de recurs, respectiv de art.503 alin.2 pct.3 N.C.P.C.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța urmează ca în baza art.508 N.C.P.C., să respingă contestația în anulare formulată de contestatoarea F______ C_______ G_______ împotriva Deciziei civile nr. 30/ 20.02.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xxxxx/204/2013, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, ca neîntemeiată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea F______ C_______ G_______, domiciliată în Predeal, ______________________. 3, _____________, jud. B_____, împotriva Deciziei civile nr. 30/ 20.02.2014, pronunțată de Tribunalul Prahova – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xxxxx/204/2013, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ___________________.60, jud. Prahova, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.09.2014.
P_________ JUDECATOR
P______ C_____ M______ I___ O_____
Grefier
D______ D_____ R_____
Operator date cu caracter personal nr. 5595
Red. P.C.M../Tehnored P.C.M/D.D.R..
J.F. E_____ M______ L_______
d.f. XXXXXXXXXXXXX
4 ex./17.11.2014