Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria BRAŞOV
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Ucidere din culpă (art.192 NCP)
Număr hotarâre:
2116/2014 din 09 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B_____

SECȚIA PENALĂ

DOSAR PENAL NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA PENALĂ NR. 2116

Ședința publică din 09.09.2014

PREȘEDINTE – C_______ M____ - Judecător

GREFIER – A____ A___

Cu participarea procurorului C_______ M______ cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria B_____

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza penală de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 02.09.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09.09.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul numărul 5087/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B_____ din data de 27.02.2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 28.03.2014 sub număr de dosar XXXXXXXXXXXXX, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului U____ R_____ V_____ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă prev. de art. 192 al. 1, 2 NCp, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 al.1 NCp și conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al. 1 NCp, cu aplic. art. 33 lit. a Cp și cu art. 5 NCp.

Prin același act s-a dispus clasarea cauzei față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 al. 1 Cp.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că la data de 19.05.2012, în jurul orei 23.50, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a condus fără permis de conducere autoturismul marca Volkswagen B___ cu numărul de înmatriculare XXXXXXX în care se afla ca și pasager victima C____ D______ S_____ și, în timp ce rula pe ___________________________, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un imobil, în urma impactului rezultând decesul pasagerului. După accident, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice, stabilindu-se că acesta avea în organism o concentrație a alcoolului mai mare decât limita legală.

Situația de fapt expusă mai sus a fost reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: proces verbal cercetare la fața locului (fl. 7) însoțit de planșă foto (fl. 9-19), raport de constatare medico-legală (autopsie) din data de 21.05.2012 (fl. 23), buletin analiză toxicologică-alcoolemie (fl. 27), bon etilotest (fl. 31), proces verbal verificare (fl. 51)

Inculpatul a fost audiat în cursul urmăririi penale (fl. 32, 34 dup), descriind situația de fapt care a dus la producerea accidentului, iar în cursul judecății acesta s-a prezentat personal și a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, solicitând judecarea cauzei conform procedurii reglementate de art. 375 NCpp în cazul recunoașterii vinovăției. Ca urmare a admiterii cererii, în faza de judecată nu au fost administrate alte probe, cauza fiind soluționată pe baza probelor din cursul urmăririi penale care au fost însușite de inculpat.

Pe latură civilă, persoana vătămată N____ E____ nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 19.05.2012 numitul B_____ T______ a încredințat inculpatului U____ R_____ V_____, angajat al unei spălătorii auto, autoturismul său marca VW B___ cu numărul de înmatriculare XXXXXXX pentru ca acesta să îl spele, urmând ca vehiculul să fie preluat a doua zi de către proprietarul său.

În cursul serii, după programul de lucru, inculpatul s-a deplasat la diverse localuri de pe raza mun. S_____ unde a consumat băuturi alcoolice până în jurul orei 23.30. Aflat sub influența băuturilor inculpatul a hotărât să revină la spălătorie și să folosească autoturismul încredințat de B_____ T______ în interes propriu, pentru a se plimba.

Astfel, deși nu poseda permis de conducere, inculpatul s-a urcat în autoturismul menționat mai sus pe care l-a condus în cartierul Ș_____ cel M___ din S_____. În timp ce rula prin cartier numitul C____ D______, persoană pe care inculpatul o cunoștea din vedere, a făcut semn inculpatului să oprească și i-a cerut să-l ducă până în zona B____ din S_____, pentru acest serviciu urmând să-i plătească 10 lei. Inculpatul a fost de acord astfel că persoana vătămată s-a urcat în vehicul, pe locul din față, stânga (volanul fiind montat în partea dreaptă), inculpatul pornind spre direcția solicitată.

În timp ce rula pe ___________________________ consumului de alcool și probabil al vitezei ridicate, inculpatul a pierdut controlul direcției vehiculului, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu imobilul aflat la numărul 164. În urma impactului s-a produs decesul pasagerului precum și vătămare corporală a inculpatului.

Fiind transportat la spital, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 0,51 mg/l alcool pur în aer expirat la ora 01.33. Ulterior au fost recoltate probe de sânge, stabilindu-se existența unei concentrații a alcoolului de 0,90 mg/l la ora 01.40 și, respectiv, 0,70 mg/l la ora 02.40. De asemenea, în urma verificărilor, s-a stabilit că inculpatul nu poseda permis de conducere.

Pentru a reține această situație de fapt, instanța va avea în vedere toate probele administrate în cursul urmăririi penale apreciind că acestea, coroborate, conduc la situația de fapt reținută și în cuprinsul rechizitoriului, aceasta fiind recunoscută și de către inculpat prin declarația de la dosarul cauzei.

Astfel, procesul verbal de cercetare la fața locului (fl. 7 dup) atestă că la data de 19.05.2012, în jurul orei 23.55, organele de poliție s-au deplasat pe ________________________________ S_____, în dreptul imobilului cu numărul 164, ca urmare a sesizării privind producerea unui accident de circulație. La fața locului a fost identificat autovehiculul marca VW B___ cu numărul XXXXXXX condus la momentul respectiv de inculpatul U____ R_____ V_____. De asemenea, prin schiță și planșa foto anexată a fost fixată poziția la acel moment a autoturismului, acesta fiind aproape în totalitate ieșit de pe carosabil, intrând în impact cu zidul unui imobil locuință amplasat în vecinătatea străzii.

Instanța va reține, cu privire la consecințele accidentului, raportul de constatare medico-legală din data de 21.05.2012 în conformitate cu care moartea numitului C____ D______ S_____ a fost una violentă, constatându-se multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, între leziuni și deces existând o legătură de cauzalitate directă.

Cu referire la dinamica producerii accidentului, inculpatul a arătat că nu își amintește împrejurările concrete ci doar faptul că a condus pe ________________________ intersecția cu _____________________ s-a produs evenimentul rutier.

Raportat la constatările din procesul verbal de cercetare la fața locului și ținând cont de poziția în care a fost găsit vehiculul, rezultă cu certitudine că șoferul a pierdut controlul direcției astfel că autoturismul nu a rulat pe traiectoria normală, părăsind partea carosabilă și lovind imobilul situat în vecinătatea drumului.

În plus, nu există nici un fel de indiciu că această traiectorie deviată a avut o altă cauză în afara acțiunii inculpatului (de altfel, acesta nu a invocat nici un moment vreo cauză exterioară neprevăzută), astfel că rezultatul produs îi este imputabil.

În ceea ce privește consumul de alcool, declarațiile inculpatului privind faptul că în cursul serii a consumat mai multe beri se coroborează cu rezultatul etilotestului care atestă o concentrație a alcoolului de 0,51 mg/l la ora 01.33 precum și cu buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie în conformitate cu care nivelul alcoolemiei inculpatului era de 0,90 g/l la ora 01.40 și, respectiv, 0,70 g/l la ora 02.40.

De asemenea, afirmația inculpatului vizând lipsa permisului de conducere este confirmată și de procesul verbal de verificare în baza de date întocmit de agentul de poliție în conformitate cu care acesta nu apare în evidențe ca posesor de permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

În drept, fapta inculpatului U____ R_____ V_____ care, la data de 19.05.2012, în jurul orei 23.30, circulând pe ________________________________ S_____ la volanul autoturismului VW B___ cu numărul de înmatriculare XXXXXXX în dreptul imobilului cu numărul 164, pe fondul neadaptării vitezei la configurația drumului și al consumului de alcool, a pierdut controlul volanului, vehiculul părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu imobilul amplasat în vecinătate, în urma leziunilor produse în cadrul acestui accident rezultând decesul numitului C____ D______, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2 Cp, în prezent reglementată de art. 192 al. 2 NCP.

Se constată că infracțiunea de ucidere din culpă este reglementată într-o manieră identică în ambele legii succesive. Astfel, sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a realizat printr-o acțiune, respectiv conducerea unui autovehicul și lovirea în această împrejurare a unui zid, ceea ce a dus la rezultatul prevăzut de lege, respectiv moartea victimei, între acțiunea inculpatului și rezultat existând un raport de cauzalitate directă. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit fapta din culpă în sensul că nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.

Instanța va reține și faptul că inculpatul nu a respectat obligațiile impuse prin art. 35 din OUG 195/2002 care reglementează circulația pe drumurile publice și nici măsurile de prevedere impuse de această activitate, respectiv adaptarea vitezei la condițiile de trafic conform art. 48 din OUG 195/2002, dar și obligațiile de a nu consuma alcool și de a deține permis de conducere, fiind astfel realizate condițiile pentru reținerea alineatului 2 a articolului 178 Cp, respectiv 192 NCP.

Fapta inculpatului care, în la data menționată mai sus, a condus autovehiculul VW B___ fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (în prezent infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 al. 1 NCP).

Sub aspectul laturii obiective, există o acțiune a inculpatului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice în condiții ilicite, caracterul ilicit rezultând din nerespectarea obligației ce îi incubă conducătorului auto de a avea permis de conducere corespunzător categoriei autovehiculului pe care îl conduce, acțiune ce a avut ca urmare crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite, legătura de cauzalitate dintre acțiune și urmare rezultând din însăși materialitatea activității desfășurate de inculpat. Sub aspectul laturii subiective, acesta a acționat cu intenție directă.

De asemenea, aceeași faptă a inculpatului săvârșită în condițiile în care, la momentul comiterii acțiunii cât și la momentul prelevării probelor biologice, acesta avea în organism o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin 1 din O.U.G. nr. 195/2002 (în prezent infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. de art. 336 al. 1 NCP).

Sub aspectul laturii obiective, există acțiunea inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o concentrație a alcoolului mai mare decât cea prevăzută de lege (atât la momentul conducerii cât și la momentul prelevării probelor biologice), încălcând în acest fel prevederile legale care reglementează desfășurarea acestei activități. Infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una de pericol, astfel că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul socialmente periculos, în speță, punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice, rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, instanța reține că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, formă de vinovăție prevăzută de art.19 alin. 1 pct. 1 lit. b Cp. Astfel, inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică ce depășea limita legală, a prevăzut și, deși nu a urmărit, a acceptat posibilitatea ca prin fapta sa infracțională să pună în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.

Instanța va avea în vedere și faptul că, sub imperiul Codului penal din 1969, infracțiunea de conducere a unui vehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală (analizată în cuprinsul prezentei în mod distinct) era cuprinsă în infracțiunea complexă de ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2, 3 Cp. Pe cale de consecință, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, conform Codului penal din 1969, este ucidere din culpă prev. de art. 178 al. 2, 3 Cp și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 al. 1 OUG 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a Cp.

Conform Noului Cod penal, încadrarea este cea reținută prin rechizitoriu, respectiv art. 192 al. 2 NCP (nefiind necesară și preluarea alineatului 1 atâta timp cât alineatul 2 cuprinde în el însuși sintagma uciderea din culpă existentă și la alineatul precedent), art. 336 al. 1 NCP și art. 335 al. 1 NCP, cu aplic. art. 38 al. 1 NCP, alineatul 2 al textului de lege precizând expres că în varianta Noului Cod penal infracțiunea nu mai este complexă, aplicându-se regulile concursului de infracțiuni – când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Dintre aceste două acte normative succesive instanța consideră că legea penală mai favorabilă inculpatului este Noul Cod penal. În această apreciere se va avea în vedere că pentru infracțiunea de ucidere din culpă în forma prev. de art. 178 al. 2, 3 Cp limitele pedepsei închisorii sunt între 5 și 15 ani în timp ce art. 192 al. 2 NCP prevede pedeapsa închisorii între 2 și 7 ani. Ținând cont de această disproporție vădită instanța constată că, inclusiv prin aplicarea regimului sancționator mai sever al concursului de infracțiuni conform Noului Cod penal, pedeapsa rezultantă ar fi mai redusă în această ultimă variantă.

În raport de acestea, instanța va reține ca lege penală mai favorabilă Noul Cod penal, urmând ca acesta să fie avut în vedere în continuare în ansamblul său.

Pe cale de consecință, la individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, instanța va avea in vedere dispozițiile art. 74 NCP, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs sau a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după comiterea infracțiunii și elementele de natură a caracteriza persoana inculpatului, urmând a da eficiență și dispozițiile art. 396 al. 10 NCpp.

Instanța va reține că rezultatul produs – moartea unei persoane, deși neintenționat, a avut ca factori favorizanți consumul de alcool și lipsa cunoștințelor și a experienței ca și conducător auto, conducerea autoturismului în aceste circumstanțe demonstrând un grad de pericol social mai ridicat al faptei și autorului. De asemenea, se constată că inculpatul a realizat acțiunea periculoasă de conducere în condiții ilicite fără a avea cea mai mică justificare sau urgență, alegând cu extremă ușurință să încalce reguli elementare în ceea ce privește circulația pe drumurile publice. Pe de altă parte se va avea în vedere și faptul că acesta este o persoană integrată corespunzător în societate, fără antecedente penale iar în prezenta cauză a manifestat interes față de situația sa, prezentându-se în fața organelor judiciare la termenele fixate. Față de toate aceste criterii urmează a se aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat decât minimul prevăzut de lege, astfel cum a fost stabilit ca urmare a reținerii art. 396 al. 10 NCpp.

Ținând cont că toate faptele au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele sunt îndeplinite condițiile pentru existența concursului de infracțiuni conform art. 38 al. 1 NCP, urmând ca, în conformitate cu prevederile art. 39 al. 1 lit. b NCP să se aplice pedeapsa cea mai grea la care să se adauge un spor de 1/3 din restul pedepselor.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 91 NCp, pedeapsa aplicată fiind închisoarea de cel mult 3 ani, inculpatul nu a fost anterior condamnat și acesta s-a prezentat personal în fața instanței, manifestându-și acordul de a presta muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, raportat la persoana inculpatului, asumarea de către acesta a responsabilității săvârșirii faptei, conduita conformă adoptată până în prezent în societate, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni.

Pe cale de consecință, în baza art. 91 NCp, instanța va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni stabilit în condițiile art. 92 NCp.

În baza art. 93 al. 1 Cp va obliga inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B_____, la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

În baza art. 93 al. 2 lit. b Cp va impune condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 Cp cu aplic. art. 404 al. 2 Cpp va obliga inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei mun. S_____ sau a Atelierului MFC B_____ al Fundației pentru promovarea sancțiunilor comunitare.

Va pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 al. 1, 4 Cp referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în interiorul termenului de supraveghere.

Instanța va constata că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 20.05.2012.

Sub aspectul laturii civile, numita N____ E____, mama victimei C____ D______, a arătat în cursul urmăririi penale (fl. 21 dup) că va preciza pretențiile în fața instanței. Fiind citată în mod legal la domiciliul cunoscut aceasta nu s-a prezentat la termenul fixat și nici nu a arătat în scris care ar fi pretențiile în prezenta cauză, împrejurare în raport de care instanța constată că aceasta nu s-a constituit în mod legal ca și parte civilă.

În baza art. 274 al. 1 NCpp instanța va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1300 lei din care suma de 50 lei onorariu parțial apărător desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B_____ și va rămâne în sarcina statului conform art. 274 al. 1 teza finală NCpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Cu aplic. art. 5 NCP

În baza art. 192 al. 2 NCP cu aplic. art. 396 al. 10 NCpp condamnă inculpatul U____ R_____ V_____, fiul lui V_____ și E_______, ns. la data de 02.12.1987 în S_____, jud. B_____, dom. în __________________, jud. M____, ffl. în S_____, ______________________, ______________, jud. B_____, CI ________ nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 336 al. 1 NCP cu aplic. art. 396 al. 10 NCpp condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 335 al. 1 NCP cu aplic. art. 396 al. 10 NCpp condamnă inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 38 al. 1, 39 al. 1 lit. b NCP contopește pedepsele de mai sus, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani și 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din restul pedepselor, spor reprezentând 8 luni închisoare, în final rezultând 3 ani închisoare.

În baza art. 91 Cp suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni stabilit în condițiile art. 92 Cp.

În baza art. 93 al. 1 Cp obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul B_____, la datele fixate de acesta

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile

- să comunice schimbarea locului de muncă

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență

În baza art. 93 al. 2 lit. b Cp impune condamnatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 Cp cu aplic. art. 404 al. 2 Cpp obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Primăriei mun. S_____ sau a Atelierului MFC B_____ al Fundației pentru promovarea sancțiunilor comunitare.

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 al. 1, 4 Cp referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situația în care, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile impuse precum și în situația săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în interiorul termenului de supraveghere.

Constată că inculpatul a fost reținut 24 de ore în data de 20.05.2012.

Ia act că numita N____ E____ nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 1300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, suma de 50 lei onorariu parțial apărător desemnat din oficiu rămânând în sarcina statului în conformitate cu prevederile art. 274 al. 1 teza finală Cpp.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

C_______ MOISĂALINA A___

Red./Dact. MCM

18.09.14 6 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025