Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
339/2013 din 01 februarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 01 Februarie 2013

Președinte - C_____ B____

Grefier M_____ B_____

SENTINȚA Nr. 339/2013

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant A____ C______ și pe pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI IAȘI, chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F_______ PENTRU MEDIU, având ca obiect anulare act administrativ RESTITUIRE TAXĂ AUTO.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, 01.02.2013, când:

T R I B U N A L U L

Asupra actiunii in contencios administrativ de fata constata următoarele;

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr. XXXXXXXXXXXX A____ C______ a solicitat ca in contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași, Județul Iași sa se dispună restituirea taxei de poluare in suma totala de 2671 ron , plătita la data de 02.06.2010, cu plata dobânzii legale aferente, si anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr.xxxxx/26.05.2010.

Se solicita si plata cheltuielilor de judecata.

In susținerea poziției procesuale se arata ca a cumpărat din GERMANIA un autoturism marca Volkswagen, nr de identificare WVWZZZ3AZTE128160, pe care a dorit sa-l înmatriculeze si pentru care a achitat suma de 2671 ron reprezentând taxa de poluare, conform chitanței anexate; ca normele instituind aceasta taxa au fost introduse la 1 iulie 2008, iar apoi prin O.U.G. 50/2008, modificata ulterior; ca, prin modul in care a fost modificata legislația romana in aceasta privința, se creeaza un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europeana in scopul reînmatriculării lor in tara; ca pentru autovehiculele inmatriculate in tara nu se mai percepe nici o taxa cu ocazia vinzarii lor ulterioare; ca taxa este nelegala prin prisma legislației comunitare aplicabila in domeniu; ca art. 110 din TUE prevede in mod imperativ si expres ca: “nici un stat membru nu aplica direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.”

Se arata in continuare ca potrivit art 148 alin 2 din Constituția României prevederile Tratatelor Constitutive ale Uniunii Europene au întâietate fata de prevederile internaționale, daca intra in conflict cu acestea; ca procedura de restituire este reglementata de art 117 din C. pr. fiscala.

In drept, se invoca Legea 554/2004.

La termenul din 27.11.2012 parata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea actiunii si cerere de chemare in garanție a Administrației F_______ pentru Mediu.

In susținerea acestei cereri se arata ca potrivit art 1 alin 1 din OUG 50/2008 raportat la art 8 alin 5 din HG 686/2008 taxa încasata se face venit la bugetul fondului pentru mediu.

Analizând actele si lucrările dosarului reținem următoarele:

Reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism marca Volkswagen, pe care a dorit sa-l înmatriculeze in tara de domiciliu. Autoturismul au fost pentru prima data înmatriculat in Germania, facandu-se dovada provenienței bunului. Pentru a le înmatricula in tara i s-a stabilit o obligație de plata totala de 2671 ron – reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule.

În speța, plata taxei a fost achitata voluntar de reclamant, pentru a putea beneficia de achiziția efectuata .

Problema de drept care se pune este daca legislația interna potrivit căreia reclamanta ar datora taxa pe poluare este compatibila cu prevederile legislației internaționale si comunitare.
Potrivit OUG nr 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003 (art 3).

Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art 3 alin 2 si art 9 alin.1).

Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania (art 4 lit. a), fara ca textul sa facă distincția nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand.

Deoarece OUG a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008 (art 14 alin 1), rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulație inmatriculate in tara.

Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - `poluatorul plateste` -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate ________________ membru.
Potrivit OUG 208/2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, autovehiculele a caror capacitate cilindrica nu depaseste 2.000 cmc si care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania sau in alte state membre ale Uniunii Europene incepand cu data de 15 decembrie 2008, se excepteaza de la obligatia de plata a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilita potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 (art II).

Aceste prevederi se aplica pana la data de 31 decembrie 2009 inclusiv (art III).

OUG 208/2008 a fost abrogata prin OUG nr 218/2008 privind modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Pentru autovehiculul second-hand in cauza reclamanta ar datora taxa de poluare, indiferent cand are loc - dupa data de 1 iulie 2008 - prima inmatriculare in Romania.
Art. 110 par.l din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare".
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se refera la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala mai consistenta produselor provenite din alte state membre, in comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din Romania au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicarii dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008.

Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicarii directe a reglementarii comunitare.

Instanta, in lumina jurisprudentei recente a Curții Europene constatând ca, _____________________ sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul național, retine ca aceasta taxa nu este datorata de reclamantul din cauza.

Cu titlu prealabil, trebuie observat faptul că interpretarea instanței europene in ceea ce privește cauza T___ contra Romania privește, deocamdată, compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008. În plus, interpretarea privește taxa de poluare achitată pentru înmatricularea vehiculelor de ocazie, nu și o eventuală taxă achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou (întrucât, în perioada relevantă, taxa de poluare era percepută în egală măsură pentru prima înmatriculare a vehiculelor noi.)

În ceea ce ne privește, având în vedere considerentele hotărârii preliminare pronunțate în cauza T___, apreciem că nici celelalte variante ale taxei de poluare nu vor fi considerate de către Curte ca fiind compatibile cu art. 110 TFUE și eventual cu art. 191 TFUE.

In primul rând, trebuie observat faptul că cererea de restituire este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc. (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).

In al doilea rând, conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N_____), par. 62].

Pe cale de consecință, în privința taxei de poluare prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare (1 iulie 2008).

În context, merită menționat că Guvernul român nici măcar nu a solicitat în apărare limitarea efectelor temporale ale hotărârii Curții, motiv pentru care interpretarea oferită de instanța europeană în cauza T___ va produce efecte de la data de 1 iulie 2008.

Potrivit art.148 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligatia de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunitatii, dinainte de aderare.
CJE a stabilit ca judecătorul național este obligat sa aplice normele comunitare, in mod direct, daca acesta contravin normelor interne, fara a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in Romania.
Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate ________________ membru: cumparatorii sunt orientați din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
Iar ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influenta alegerea consumatorilor a devenit mai evidenta: a fost înlăturata taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro 4, capacitate cilindrica mai mica de 2.000 cm3 (or, este de notorietate ca in Romania sunt produse autoturisme cu aceste caracteristici) care se inmatriculeaza pentru prima data in Romania in perioada 15.12.xxxxxxxxxxxxxxx09, astfel incat consumatorii sunt direcționați fie spre un autoturism nou, fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat in Romania. Se protejează astfel producția interna, aspect ce reiese explicit din preambului O.U.G. nr. 208/2008 si 218/2008, potrivita căruia: `Guvernul României se preocupa de luarea masurilor care sa asigure păstrarea locurilor de munca in economia româneasca, iar la un loc de munca in industria constructoare sunt 4 locuri de munca in industria furnizoare`

O.U.G. nr. 50/2008 este contrara art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate ________________ membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu , favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or, dupa aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor

F___ de cele retinute tribunalul admite actiunea formulata si dispune restituirea taxei de poluare si anularea deciziei de calcul a acesteia.

In ceea ce privește dobânda, având in vedere art 70 alin 1 raportat la art 124 alin 1 C. pr. fiscala instanta va admite cererea de la data celei de-a 46 zi de la formularea cererii de restituire si pâna la restituirea efectiva.

Instanta va respinge cererea de chemare in garanție formulata de parata a Administrației F_______ pentru Mediu având in vedere ca nu are relevanta destinația ulterioara a fondurilor, ci, organul ce a încasat taxa de poluare si care este parata din cauza.

Văzând si disp art 274 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea astfel cum a fost formulata de A____ C______ cu domiciliul procedural ales la C__ Av. Raimondo Bogles, _____________________.24, ___________, parter, _______________. Iași, in contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a municipiului Iași, cu sediul in Iași, _______________________.24, jud. Iași si, in consecința:

Dispune anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr.xxxxx/26.05.2010 emisa de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Iași.

Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 2671,00 ron reprezentând taxa de poluare achitata la data de 02.06.2010 pentru înmatricularea autoturismului marca Volswagen, nr de identificare WVWZZZ3AZTE128160, cu plata dobânzii de la data celei de-a 46 zi a formulării cererii de restituire si pana la restituirea efectiva a sumei.

Respinge cererea de chemare in garanție a Administrației F_______ pentru Mediu formulata de parata.

Obliga paratul sa plateasa reclamantului suma de 1042 lei cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru si onorariu avocat.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata in ședința publica din 01.02.2013.

Președinte,

C_____ B____

Grefier,

M_____ B_____

Red./tehred. C.B.

5 ex./04.02.2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025