Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA V____ DE SUS
...
SENTINȚA PENALĂ Nr. 240/2015
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ S____
Grefier M____ B_____
Ministerul Public reprezentat de P___ procuror L____ B_____ din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria V____ de Sus
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul A_______ M_____ G______ trimis în judecată , în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art 228 alin 1, art 229 alin 1 lit b și d C.pen cu aplicarea art 41 alin 1 C.pen, prin rechizitoriul din data de 08.12.2014 întocmit în dosarul 508/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul din oficiu al inculpatului A_______ M_____ G______ , av G___ O_____,lipsă fiind inculpatul și partea civilă S_______ A____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care , învederează faptul că, Poliția orașului V____ de Sus a depus procesul verbal privind imposibilitatea executării mandatului de aducere în care se menționează că martorul C_______ I___ este plecat la muncă în Sibiu .
Raportat la lipsa martorului, reprezentantul Ministerului Public solicită a se da citire declarației.
Apărătorul din oficiu al inculpatului nu se opune iar instanța dă citire declarației.
Instanța, în temeiul art. 387 al. 1 NCPP, întreabă reprezentantul Ministerului Public și inculpatul dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în baza art. 387 al. 2 NCPP, închide faza de cercetare judecătorească, iar în temeiul art. 388 al. 1 NCPP, deschide dezbaterile, acordând în ordine cuvântul .
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere probațiunea administrată în faza de urmărire penală și considerând , dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, solicită, în temeiul art. 396 al. 1 și 2 NCPP , condamnarea inculpatului A_______ M_____ G______ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art 228 alin 1, art 229 alin 1 lit b și d C.pen cu aplicarea art 41 alin 1 C.pen, la pedeapsa închisorii în regim de detenție.
De asemenea, solicită admiterea acțiunii civile formulate de partea civilă S_______ A____ și obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase .
În baza art 274 C.pr.pen solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.
Apărătorul din oficiu al inculpatului, av G___ O_____, in baza art 396 alin 5 C.pr.pen raportat la art 16 lit *c* C.pr,.pen,solicită achitarea inculpatului , deoarece nu există probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
INSTANȚA
Asupra acțiunii penale de față.
Prin rechizitoriul din data de 08.12.2014 întocmit în dosarul nr. 508/P/2014 și înregistrat la instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX, P________ de pe lângă Tribunalul Maramureș a trimis în judecată în stare de libertate pe inculpatul A_______ M_____ G______ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art 228 alin 1, art 229 alin 1 lit b și d C.pen cu aplicarea art 41 alin 1 C.pen.
S-a reținut în fapt că : după executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, aplicate pentru comiterea cu intenție a unor infracțiuni, pe timp de noapre, în dimineața zilei de 24.11.2013, în jurul orei 04:00, prin efracție, cu ajutorul unui levier metalic a pătruns în clădirea societății comerciale *Î.I. S_______ A____* din orasul V____ de Sus, de unde a sustras 8 cartușe de țigări, din casa de marcat suma de 100 lei și cu același levier metalic, prin spargere a casetelor metalice cu bani încorporate în trei aparate mecanice de jocuri de noroc, suma de 3.300 lei.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 11.03.2015, rămasă definitivă la data de 11.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La termenul de judecată din data de 21 aprilie 2015 inculpatul A_______ M_____ G______ nu s-a prezentat la instanță. Fiind emis mandat de aducere pe numele acestuia, Poliția orasului V____ de sus, prin procesul verbal de executare a mandatului de aducere informează instanța că inculpatul nu a fost găsit la domiciliu, fiind plecat din țară. În cursul urmăririi penale inițial nu a recunoscut comiterea faptei, însă ulterior, în fața probatoriul administrat, a recunoscut și spune el, regretat comiterea acesteia.
Partea civilă S_______ A____ fiind prezent, arată că își menține constituirea de parte civilă din cursul urmăririi penale în sumă de 5000 lei.
Raportat la lipsa inculpatului instanța apreciază ca este necesar pentru justa soluționare a cauzei reaudierea martorilor propuși prin rechizitoriu, cereri formulate de apărătorul numit din oficiu și reprezentantului Ministerului Public.
La termenul de judecată din data de 26.05.2015, instanța a procedat la audierea martorilor Z______ C______ (fila nr. 38), P_____ C_____ V_______ (fila nr. 39) și P_____ I___ A___ (fila nr. 40).
Apărătorul din oficiu al inculpatului, av G___ O_____, in baza art 396 alin 5 C.pr.pen raportat la art 16 lit *c* C.pr,.pen,a solicitat achitarea inculpatului , deoarece nu există probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
Analizând actele si lucrările dosarului, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt :
În seara zilei de 23.11.2013 inculpatul A_______ M_____ G______ împreună cu P_____ I___ A___, P_____ C_____ V_______ , Sedlac C______ și Z______ C______ se aflau în incinta societății comerciale *Î.I. S_______ A____* situată în orașul V____ de Sus, _____________________ C, judetul Maramureș, unde au jucat mai multe jocuri mecanice de noroc. Până în jurul orei 02 :00 a dimineții zilei de 24.11.2013 în local se aflau mai multe persoane , oră după care au rămas doar cei cinci prieteni amintiți mai sus și angajata de serviciu a societății comerciale, P________ S____. În jurul orei 04 :00 aceasta i-a anunțat pe cei cinci clienți că se apropie ora închiderii, invitându-i să finalizeze consumația și să părăsească localul.
În aceste condiții supărați că au pierdut anumite sume de bani la jocurile mecanice de noroc clienții au părăsit cu greu localul societății comerciale.
După ce au ieșit , numitul Sedlac C______ a plecat spre domiciliu, inculpatul A_______ M_____ G______ a rămas in preajma localului împreună cu martorii P_____ I___ A___, P_____ C_____ V_______ și Z______ C______ purtând niște discuții demarate de inculpat care, supărat pe proprietarul societății comerciale S_______ A____ a propus celorlalți trei prieteni care se aflau acolo cu el să spargă magazinul pe care tocmai îl părăsise și să fure sume de bani sau bunuri. Propunerea inculpatului a fost refuzată de cei trei martori care au plecat spre locuințele lor, după ce în prealabil au fost atenționați să nu spună nimănui că l-au văzut sau îl cunosc ( filele 38,39 și 40 ).
Fiind ajuns pe _______________________ localitate și fiind hotărât să ducă la bun sfârșit propria rezoluție infracțională, s-a întors la societatea comercială de pe ___________________ C. În preajma acesteia a luat dintr-un tractor o daltă de fier cu care s-a îndreptat spre geamul clădirii magazinului, moment în care a fost observat de C_______ I___ ( fila 15 d.u.p.) care l-a și salutat. Cu ajutorul acestui obiect din fier, pe timp de noapte, inculpatul a spart geamul ferestrei din spatele clădirii și a reușit să intre în interiorul acesteia. Inculpatul a sustras opt cartușe de țigări, din casa de marcat 100 lei și apoi s-a îndreptat spre aparatele jocurilor de noroc, a spart la fiecare dintre cele 3 aparate cutiile metalice cu bani de unde a sustras suma de 3.300 lei , după care a părăsit interiorul magazinului prin fereastra spartă inițial
Inculpatul are multiple condamnări pentru comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, infracțiuni silvice sau la regimul circulației rutiere, iar raportat la sentința penală nr. 58/16.06.2010 a Judecătoriei L_____ , faptei inculpatului îi sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. 1 cod penal coroborate cu art. 43 alin 5 cod penal. Prin sentința indicată , inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu executare în detenție, fiind arestat la data de 2.07.2010 și liberat condiționat la data de 08.11.2012, rămânând un rest de 236 zile, inculpatul fiind recidivist postexecutor.
În ceea ce privește solicitarea apărătorului numit din oficiu de achitare a inculpatului în temeiul art. 16 lit *c* C.pr,.pen, că nu existe probe că acesta a săvârșit fapta, nu poate fi primită de instanță.
Pe parcursul acțiunii penale inculpatul a imprimat mai multe urme dintre care una digitală în interiorul aparatelor de joc mecanic, pe una dintre casetele metalice de bani incorporate în aparat. Raportul de expertiză criminalistică nr. 99.808 din 18.02.2014 efectuat de expert din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție al județului Maramureș concluzionează că *fragmentul de urmă digitală a fost creat de degetul mare de la palma stângă a numitului A_______ M_____ G______ ( fila 36-41 d.u.p.).
Numitul C_______ I___ în declarația de martor din data de 12.12.2013 ( fila 16 d.u.p.) arată că în jurul orelor 05:00-05:05 a plecat de la domiciliul său cu mașina iar la un moment dat l-a întâlnit pe A_______ M_____ G______ care mergea *în sus pe lângă gard spre magazinul lui S_______ * , martorul l-a claxonat și s-a salutat cu inculpatul care *avea în mână un obiect din fier sau lemn*.
În drept fapta inculpatului A_______ M_____ G______, zis „C______” și/sau „Cantonieru” care, după executarea unei pedepse de doi ani închisoare, aplicate pentru comiterea cu intenție a unor infracțiuni, pe timp de noapte, în dimineața zilei de 24.11.2013, în jurul orei 04:00, prin efracție, cu ajutorul unui levier metalic a pătruns în clădirea societății comerciale „II S_______ A____” situată în orașul Vieșu de Sus, ______________________ C, jud. Maramureș, de unde a sustras opt cartușe de țigări, din casa de marcat suma de 100 de lei și cu același levier metalic, prin spargere a casetelor metalice cu bani incorporate în trei aparate mecanice de jocuri de noroc, suma de 3.300 de lei, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1 Cod penal, 229 alin.1 lit. b și d Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal.
Infracțiunea consumată se realizează sub aspectul elementului material printr-o acțiune de luare a unui bun mobil din posesia persoanei vătămate. Prin această deposedare se înlătură situația de fapt, care permitea posesorului să dispună de acel bun, iar prin aproprierea lui de către inculpat s-a creat o nouă situație de fapt potrivit căreia bunurile se află în sfera de stăpânire a acestuia, fapt ce i-a permis să dispună de bun. Obiectul material (în cauză mai multe bunuri și sume de bani) constă în bunurile care au fost luate prin activitatea tipică sustragere, bunuri care au o valoare economică, după aprecierea persoanei vătămate, de 5000 de lei.
Trecerea bunurilor din sfera de stăpânire a persoanei vătămate în cea a inculpatului A_______ M_____ G______ (efectul) a fost consecința directă a activității de luare, de sustragere (cauza), desfășurată de acesta din urmă, astfel legătura de cauzalitate necesară pentru realizarea laturii obiective a infracțiunii de furt există.
Infracțiunea de furt a fost săvârșită cu intenție directă, deoarece inculpatul a fost animat de scopul special al însușirii pe nedrept, acesta a avut reprezentarea urmării activității pe care o desfășoară, adică trecerea bunurilor sustrase din posesia persoanei vătămate, în sfera sa de stăpânire și a urmărit realizarea acestui rezultat, având un plan prestabilit (premeditat).
Fapta este comisă pe timp de noapte și prin efracție (art. 229 alin.1 lit. b și d Cod penal), inculpatul fiind recidivist postexecutor (art. 41 alin.1 Cod penal coroborat cu art. 43 alin.5 Cod penal) raportat la sentința penală nr. XXXXXXXXXXXX a Judecătoriei L_____.
Pentru aceste considerente va condamna pe inculpatul A_______ M_____ G______ pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. *b* și *d* NCP cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 5 NCP precum și art. 43 al. 5 NCP la 2 ( doi) ani închisoare cu executare în detenție.
În baza art. 25 c.pr.pen. rap. la art. 1357 c.civ. va obliga pe inculpat să plătească părții civile Î.I. S_______ A____ suma de 5000 lei despăgubiri civile.
În baza art. 274 c.pr.pen. va obliga pe inculpat să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare .
Onorariul avocațial din oficiu (cameră preliminară și judecată) în suma de 520 lei pentru avocat G___ O_____ rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăște
Condamnă pe inculpatul A_______ M_____ G______ zis *C______ * sau *Cantonieru*, fiul lui G______ și I_____, născut la 15.08.1982 în V____ de Sus, județul Maramureș, CNP. xxxxxxxxxxxxx, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, , recidivist, domiciliat în V____ de Sus _______________________, județul Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. *b* și *d* NCP cu aplicarea art. 41 al. 1 și art. 5 NCP precum și art. 43 al. 5 NCP la 2 ( doi) ani închisoare cu executare în detenție.
În baza art. 25 c.pr.pen. rap. la art. 1357 c.civ. obligă pe inculpat să plătească părții civile Î.I. S_______ A____ suma de 5000 lei despăgubiri civile.
În baza art. 274 c.pr.pen. obligă pe inculpat să plătească statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare .
Onorariul avocațial din oficiu (cameră preliminară și judecată) în suma de 520 lei pentru avocat G___ O_____ rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 octombrie 2015.
Președinte Grefier
M______ Șimon M____ B_____
Red. MS. 10.11.2015
Dact C.T.18.11.2015
4.ex