Acesta nu este document finalizat

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1551 A

Ședința publică de 16 octombrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE A_______ L____ Z______

JUDECĂTOR D______ V_____

GREFIER A________ G_______ S____

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE R.L.I___ împotriva sentinței civile nr.2829 din 23 martie 2015 pronunțate de Tribunalul București-secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații V____ C_______ și V____ Ș_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea constată că nu sunt probe noi de administrat și, apreciind terminată cercetarea judecătorească, rămâne în pronunțare.

C U R T E A

Deliberand, retine urmatoarele:

Prin sentința civila nr. 2829 din 23.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 de atragere a raspunderii patrimoniale a paratilor V____ S_____ si V____ C_______.

In motivare, s-a retinut ca, fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.

Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.

Însă, prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșire, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.

Mai mult, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.

În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.

Se invocă de către reclamanta-creditoare săvârșirea de către pârâții V____ C_______ și V____ Ș_____ a faptei de a nu ține contabilitatea conform prevederilor legale, faptă prev. de art. 138 lit. d din lege.

Astfel, textul de lege reglementează strict și limitativ următoarele situații: a fost ținută o contabilitate fictivă au dispărut unele documente contabile sau nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.

Evidența contabilă, așa cum este reglementată de Legea 82/1991, se referă la registrele contabile și situațiile financiare anuale, care trebuie să reflecte întreaga activitate a societății și nu vizează nedepunerea diverselor raportări contabile, care sunt supuse unor sancțiuni distincte și care în nici un caz nu pot favoriza ajungerea societății în stare de insolvență.

Împrejurarea că debitoarea, prin reprezentanții ei, nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe .

De altfel, pentru nedepunerea actelor prevăzute de art. 28, legea 85/2006 stabilește sancționarea administratorului în condițiile art. 147 și nu în condițiile art. 138, deci, fapta nu poate fi încadrată ca o cauză a stării de insolvență .

În ceea ce privește obligația administratorilor de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Așadar, faptul că pârâții V____ C_______ și V____ Ș_____ nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă automat la angajarea răspunderii lui în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Legea nu prezumă niciunul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată, în baza art. 138 din lege, iar părțile trebuie să facă dovada celor afirmate conform art. 1169 Cod Civil.

În cauză, reclamanta-creditoarea nu probează în niciun fel că pârâții V____ C_______ și V____ Ș_____ au săvârșit fapte de natura celor enumerate în textul de lege, fapte care ar fi cauzat starea de insolvență.

Impotriva acestei sentinte, la data de 30.04.2015, a formulat apel reclamanta Direcția G_______ Regionala a Finanțelor Publice București - in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4, prin care a solicitat admiterea caii de atac, modificarea sentinței atacate si pe fond admiterea cererii formulate, in baza art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, pentru atragerea răspunderii patrimoniale a paratilor.

In motivare, se considera ca instanța de fond a procedat la soluționarea cererii formulata de instituție cu interpretarea greșita a legii.

Astfel, in motivarea hotărârii, instanța de fond a considerat ca nu s-a stabilit legătura de cauzalitate intre netinerea contabilității si ajungerea debitoarei in stare de insolventa si in considerarea acestui aspect, cererea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 a fost respinsa.

Prin cererea formulata de către instituție a solicitat instanței sa procedeze la atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății, respectiv a administratorului debitoarei pentru pasivul social rămas neacoperit ca urmare a declanșării procedurii falimentului.

De asemenea, din actele cauzei rezulta ca mai multe categorii de obligații la bugetul de stat nu au fost vărsate la termenele prevăzute de lege, acumularea acestora precum si a dobânzilor si penalizărilor de întârziere aferente, constituind cu siguranța unul din motive pentru care debitoarea a ajuns in încetare de plați.

Astfel, responsabilitatea pentru manifestarea acestor incalcari ale dispozițiilor legale revine cu certitudine administratorilor si asociaților, fata de prevederile art. 138 alin 1 lit. d din legea 85/2006 privind procedura insolventei.

Apreciaza ca au fost întrunite toate cerințele legale pentru atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv exista un prejudiciu, o fapta ilicita, o legătura de cauzalitate intre cele doua si exista, de asemenea, si prezumția de culpa a administratorilor si asociaților.

In ceea ce privește existenta unei fapte ilicite, se arătata ca, in conformitate cu prevederile Legii 82/1991, art. 1 al. 1 « societățile comerciale ... au obligația sa organizeze si sa conducă contabilitatea proprie ... potrivit prezentei legi » si art. 5 « persoanele prevăzute la art. 1 au obligația sa conducă contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca situații financiare anuale ». Coroborând aceste prevederi legale cu textele art. 73 alin 1 lit. c si art. 73 alin. 2 ca statueaza ca «administratorii sunt solidar răspunzători fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere. Acțiunea in răspundere impotriva administratorilor aparține si creditorilor societății, insa aceștia o pot exercita numai in caz de faliment al societății », rezulta fara echivoc ca in cazul nedepunerii documentelor contabile prevăzute de lege nu s-a ținut o contabilitate in conformitate cu legea.

Legiuitorul a instituit obligația tinerii contabilității in partida dubla si obligația depunerii unui exemplar din bilanțul anual si din raportarea semestriala la organele fiscale (in speța la Administrația Finanțelor Publice Sector 4) tocmai pentru a exista posibilitatea controlului activității contabile. Prin nedepunerea documentelor contabile prevăzuta de lege se incalca in mod flagrant prevederile legale care reglementează modalitatea de tinere a contabilității. De asemenea, pe baza declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul de stat a căror depunere lunara este obligatorie conform legii pentru toate societățile comerciale se intocmeste fisa sintetica de evidenta pe plătitor, care fisa centralizează toate debitele pe care o societate le are către bugetul de stat. Prin nedepunerea acestor documente se creeaza premisele eludării legii, tinerii unei contabilități fictive sau chiar a unei duble contabilități, existând posibilitatea prejudicierii bugetului de stat.

Din cele expuse mai sus, rezulta in mod clar ca societatea debitoare, prin administratorii si asociații acesteia, nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, fiind astfel indeplinita condiția esențiala prevăzuta expres de litera d) art. 138 din Legea 85/2006, privind procedura insolventei.

In privința prejudiciului, se invedereaza ca existenta unui prejudiciu cert cauzat instituției de către parați prin conducerea defectuoasa a societății s-a stabilit cu prisosința in cursul desfășurării procedurii de lichidare judiciara, prin intocmirea de către lichidatorul judiciar a tabelului final al obligațiilor debitoarei, tabel necontestat.

Sub aspectul culpei, în privința izvorului răspunderii civile, se subliniaza ca aceasta are atat sorginte delictuala (izvorand din nerespectarea obligațiilor legale), cat si contractuala (izvorâta din contractul de mandat pe care reprezentanții societății il încheie cu societatea). Primează in acest caz calitatea de mandatar a reprezentanților societății.

Administratorul având de îndeplinit un contract tacit de mandat in temeiul art. 72 din Legea 31/1990 republicata are si o răspundere contractuala fata de terții.

Pe tot parcursul desfășurării procedurii de faliment si in cursul judecării cererii, intimații nu au făcut in niciun fel dovada existentei unor cauze care sa-i absolve de aceste obligații contractuale, rezultând in mod evident existenta culpei.

In ceea ce privește legătura de cauzalitate, se sustine ca societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate in care asociații se inteleg sa puna in comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerț in scopul realizării de profit. Deci, prin contractul de societate, asociații se obliga ia săvârșirea anumitor acte de comerț de natura a produce profit. Fiind accesorii desfășurării activităților de comerț, depunerea documentelor contabile prevăzute de lege poate fi considerata o acțiune accesorie desfășurării activității comerciale la care asociații sunt obligați in conformitate cu contractul de societate.

O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii sau asociații sai manifesta un dezinteres total in ceea ce privește indeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea societății, respectiv nu tin o contabilitate in conformitate cu prevederile legale, nu varsă la buget sumele constituite ca taxe si impozite, nu depun documentele contabile prevăzute de lege. Singurul rezultat, previzibil de altfel, al acestei atitudini de dezinteres fata de prevederile legale ce guvernează si reglementează desfășurarea activității unei societăți comerciale este falimentul acelei societăți comerciale.

Acesta este raportul de cauzalitate intre faptele culpabile ale administratorului si asociatului ce constau in neindeplinirea obligațiilor legale (nerespectarea si neaplicarea legii) si prejudiciul creat creditorilor prin _______________________________.

Mai mult, nu se poate vorbi de neimplicare a administratorilor si asociaților in ajungerea in stare de faliment a societății atâta vreme cat a constituit, dar nu a virat la bugetul de stat, sume de natura impozit microintreprinderi si impozit profit. Societatea, si implicit administratorii si asociații acesteia, au obținut profit din activitățile comerciale desfășurate, fara sa plătească impozitele aferente. Nu poate fi vorba astfel de o neimplicare sau despre lipsa unei culpe, ci mai degrabă de rea voința si dezinteres fata de respectarea obligațiilor legale de plata a impozitelor.

Se mai mentioneaza ca, în încadrarea faptelor la art. 138 lit. d), instituția a avut in vedere si faptul ca la dosarul cauzei nu s-au depus documentele contabile ale societății, ceea ce reiese si din rapoartele de activitate depuse de lichidatorul judiciar, rapoarte prin care invedereaza faptul ca, desi a făcut numeroase demersuri in vederea intrării in posesia documentelor contabile ale debitoarei, acestia nu au răspuns solicitărilor. Nici dupa depunerea cererii întemeiata pe art. 138, dupa ce administratorii si asociații au devenit parați, nu au fost depuse actele contabile ale societății, fapt ce întărește prezumția de culpa a administratorilor si asociaților societății debitoare.

Urmare a activității desfășurate de administratori si asociați, societatea a intrat in încetare de plați, si pe cale de consecința in faliment, instituția fiind prejudiciata prin neplata impozitelor si taxelor, dobânzilor si penalităților aferente acestora.

In drept, se invoca art. 466 si urm. din Codul de Procedura Civila, Lg. 85/2006.

In conformitate cu prevederile art. 229 din OG 92/2003, republicat - Codul de Procedura Fiscala, organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile si orice alte masuri pe care le indeplinesc in vederea administrarii creanțelor fiscale.

In baza art. 411 alin. 2 din Codul de Procedura Civila, se solicita judecarea si in lipsa.

Intimatii-pârâti nu au depus intampinare.

Curtea nu a administrat probe noi.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art 479 alin 1 Cod Pr Civ (2010), Curtea apreciază nefondat apelul, pentru următoarele considerente:

Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtii-intimati nu au depus bilanturile contabile sau raportarile la Administratia Financiara Sector 4, astfel incat s-au incalcat prevederile legale de contabilitate.

Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin prezentul apel, apelanta invoca faptul ca izvorul raspunderii paratului este atat delictuala, cat si contractuala (in baza contractului de mandat incheiat de parat cu societatea).

Aceasta ultima sustinere nu poate fi primita.

Natura juridică a răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciu. Or, in speta, intre creditoarea-reclamanta si parati nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat invocat nu este incheiat intre creditoare si parati, ci intre acestia din urma si societate. Avand in vedere ca apelanta este tert fata de contractul de mandat, aceasta nu poate invoca o raspundere contractuala.

In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul ________________________ contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864/art. 1357 Cod Civil 2009 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.

Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art. 138 alin. 1 din legea nr 85/2006. Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.

Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratii au ținut o contabilitate fictivă, ca a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, precum si faptul ca acestea ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.

Simplul fapt ca paratii-intimati nu au depus actele contabile la administratia financiara, chiar daca este o obligatie legala, nu este suficient pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada existentei dublei contabilitati sau nerespectarii dispozitiile legale la intocmirea actelor contabile, precum si a legaturii de cauzalitate dintre aceste actiuni si insolventa societara.

Sustinerea apelantei in sensul ca dezinteresul fata de prevederile legale ce guverneaza desfasurarea activitatii unei societati (dezinteres ce ar rezulta din netinerea unei contabilitati in conformitate cu dispozitiile legale si neplata impozitelor) a condus la falimentul societatii are un caracter general, teoretic, speculativ, nefiind sustinuta de un minim de probe. Apelanta pleaca de la premisa ca nedepunerea bilanturilor contabile semnifica tinerea unei contabilitati fictive sau ilicite, insa aceasta este rezultatul unei simple prezumtii. Desi printre mijloacele probatorii se enumera si prezumtiile, acestea, in cazul in care nu sunt legale (adica instituite de lege, ceea ce este cazul in speta, intrucat Legea nr 85/2006 nu reglementeaza o astfel de prezumtie), trebuie să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea (art 329 Cod Pr Civila). Astfel, instanța trebuie sa porneasca de la fapte cunoscute (bazate pe probe directe), care să inducă existența faptului vecin și conex cu cel generator de drepturi. In speta, faptele cunoscute ar fi existenta unei contabilitati fictive sau tinerea nelegala a actelor contabile, insa acestea trebuie dovedite, nefiind suficiente simplele presupuneri sau afirmații ale reclamantului, intrucat acestea nu pot conduce la nasterea prezumției.

În ceea ce privește susținerile potrivit cărora culpa paratilor este prezumata, avand in vedere natura contractuala a raspunderii, Curtea apreciază că nu pot fi primite. Astfel cum s-a retinut mai sus, natura juridică a răspunderii administratorului societății poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, în condițiile în care mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea în Registrul Comerțului. Or, în cauză, apelanta- creditoare este terț față de contractul de mandat invocat, astfel încât nu se poate prevala de obligațiile născute în sarcina pârâtilor din acest mandat.

D___ în raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator să o reprezinte și să o angajeze în relațiile cu terți, situație ce nu se regăsește în cauză.

In cazul raspunderii delictuale, vinovatia trebuie dovedita in concret, iar nu apreciată „in abstracto”.

Concluzionând, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 480 alin. 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ____________________, sector 2 R.L.I___ împotriva sentinței civile nr.2829 din 23 martie 2015 pronunțate de Tribunalul București-secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimații V____ C_______ cu domiciliul în București _____________________, ___________, ____________, sector 4 și V____ Ș_____ cu domiciliul în București, __________________, ___________, ________________, ca nefondat.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A_______ L____ Z______ D______ V_____

PROCES-VERBAL

Pentru judecător transferat la Curtea de Apel Pitești semnează președintele completului.

GREFIER,

A________ G_______ S____

Red.Jud.ALZ/21.01.2016.

Nr.ex.: 5

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Președinte- Judecător sindic: B______ A____-E____