Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul VRANCEA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
711/2015 din 13 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL V______

SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL


DECIZIA CIVILĂ Nr. 711/2015

Ședința publică de la 13 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A__-M____ V___

Judecător A______ C_____

Grefier D______ C________


Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMÂNIA SA-CESTRIN , cu sediul în București, __________________.401 A, CUI xxxxxxxx, prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr.43/21.01.2015, pronunțată de Judecătoria P_____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul T______ A_____- CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în _____________________________________.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , care învederează că este primul termen de judecată .

Instanța, în temeiul disp. art. 131 N.C.pr.civilă verifică din oficiu competența și față de disp. art. 95 alin.2 N.C.pr.civilă și disp. art. 34 alin.2 din OG2/2001, stabilește că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

Instanța reține că apelul este scutit de plata taxei de timbru, conf. art. 30 din OUG 80/2013, și că apelul a fost promovat în termenul prevăzut de art. 468 N.C.pr.civilă.

Instanța reține că nu s-au formulat cereri conf. disp. art. 479 N.C.pr.civilă, în temeiul disp.art. 244 N.C.pr.civilă se socotește lămurită, declară cercetarea procesului încheiată și în temeiul disp. art. 394 N.C.pr.civilă reține cauza spre soluționare, apelantul solicitând judecarea cauzei și în lipsă.


TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de apel, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei P_____ sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul T______ A_____ D______, în contradictoriu cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romani SA ( CNANDR) a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx/3.09.2014 prin care i s-a aplicat sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 250 lei.

În motivarea în fapt a plângerii petentul a arătat că procesul verbal este nelegal, întrucât a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale; astfel menționează că la data constatării contravenției vehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXX nu se mai afla în proprietatea sa, întrucât la data de 25.04.2011 l-a înstrăinat numitului N__ C_________ V_______.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5, alin. 2, art. 20 alin. 2 din OG 2/2001, art. 8 alin.3 din OG 15/2002.

În scop probator a depus la dosar înscrisuri: proces verbal de contravenție nr. R 14, nr. xxxxxxx/3.09.2014 (fila 3), proces verbal de îndeplinire procedură comunicare a procesului verbal de contravenție (fila 4), carte identitate petent (fila 7), contract vânzare-cumpărare (fila 9).

Plângerea a fost legal timbră cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform facturii nr. xxxxxxxx/28.10.2014 (fila 17).

În termen legal intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că la data de 5.06.2014 pe DN24 km 0+030 m pe raza localității Tișița, vehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXX aparținând numitului A_____ T______ a fost surprins în timp ce circula pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă; a precizat că pentru modificarea în baza de date a direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Administrației și internelor nu sunt suficiente contractul de vânzare cumpărare și certificatul de atestare fiscală; că respectivul contract de vânzare cumpărare invocate de petent fiind un înscris sub semnătură privată poate fi opus terților doar ulterior înregistrării la o instituție publică, din ziua în care a fost înscris într-un registru public, din ziua morții celui care l-a încheiat sau din ziua în care a fost trecut în extras de către funcționarii publici, cum ar fi punerea de sigilii sau pentru efectuarea de inventare.

În drept și-a întemeiat poziția procesuală pe dispozițiile OG nr.2/2001, Legea nr. 455/2001, Ordinul M.T.I. 769/2010.

În scop probator a depus la dosar înscrisuri: confirmare primire (fila 29), proces verbal de îndeplinire procedură comunicare a procesului verbal de contravenție (fila 30), certificat calificat (fila 32), planșe foto (fila 33,34).

Prin sentința civilă nr.43 pronunțată la data de 21.01.2015 Judecătoria P_____ a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal de constatare a contraventiei _________, nr xxxxxxx/3.09.2014 cu consecinta exonerarii petentului de la plata amenzii contraventionale in cuantum de 250 lei.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria, verificând potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, a reținut că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente.

A mai arătat judecătorul de fond că potrivit art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 cu completările și modificările ulterioare fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Însă potrivit art. 1, alin.1, lit. b obligativitatea achitării rovinietei revine utilizatorului vehiculului adică persoanei fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

Judecătoria a concluzionat că în speță petentul nu mai avea calitatea de proprietar al vehiculului depistat în trafic fără o rovinietă valabilă, întrucât astfel cum rezultă din înscrisurile de la fila 9, acesta a fost înstrăinat către numitul N__ C_________ V_______ la data de 25.04.2011.

Împotriva acestei sentințe apelanta C_____ a declarat apel, solicitând anularea acestei sentințe, iar pe fond respingerea plângerii și menținerea sancțiunii amenzii aplicate.

Totodată mai susține faptul responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrise în cartea de identitate a autoturismului ca deținător sau utilizator, indiferent de persoana care conduce efectiv la momentul constatării contravenției. Atât timp cât T______ A_____ figurează ca și proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare și nicio altă persoană nu este menționată ca utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului contravențional.

Intimatul T______ A_____ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței apelate. Intimatul arată că la data de 25.04.2011 a vândut autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXX înstrăinat către numitul N__ C_________ V_______, după care a radiat din aevidențele fidcale acest autoturism.

Examinând hotărârea atacată și analizând cererea de apel în raport de probele administrate si de dispozițiile legale incidente, instanța retine:

Prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/3.09.2014 petentului T______ A_____ i s-a aplicat sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 250 lei urmare a încălcării dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG 15/2002; fapta reținută în sarcina petentului constă în aceea că la data de 03.09.2014, ora 10:02 a condus vehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXX pe numele său a fost surprins în timp ce circula pe drumurile naționale pe DN24 km 0+030 m (pe raza localității Tișița) fără a deține rovinieta valabilă.

În mod corect Judecătoria a apreciat că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile esențiale a căror lipsa este sancționată, prin dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cu nulitatea absoluta.

In plângerea sa petentul contestă situația de fapt reținută în procesul verbal, arătând că nu mai este proprietarul autoturismului și nu a mai circulat cu acesta. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit reiese ca autovehiculul a fost deținute de petent până la data de 25.04.2011.

Conform art.7 raportat la art.1 lit.b din OG 15/2002, așa cum a fost modificată prin OG 8/2010, obligația de plată a rovinietei revine utilizatorilor, aceștia fiind definiți ca persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.

Potrivit art.10 și 11 din OUG 195/2002, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului.

În lumina prevederilor legale și contractuale mai sus enunțate, nu petentul era cel care trebuia să se îngrijească de înmatricularea autoturismului, astfel încât lipsa de diligență a noului proprietar nu trebuie să atragă răspunderea petentului.

În cuprinsul art.8 din OG 15/2002 se stabilește că reprezintă contravenție fapta de a circula cu un autovehicul pentru care nu s-a plătit rovinietă. Simpla mențiune din certificatul de înmatriculare referitoare la numele proprietarului nu poate atrage răspunderea sa contravențională în condițiile în care acesta nu mai deține în fapt această calitate și nu a circulat cu respectivul autovehicul.

În procesul-verbal de constatare a contravenției calitatea de contravenient trebuie sa o aibă persoana fizica sau juridica care încalcă valorile si relațiile sociale ocrotite prin reglementările contravenționale. Prin urmare în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG. nr. 15/2002 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă, nefiind întrunit elementul material al contravenției.

Având în vedere că răspunderea contravențională este personală și că petentul nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, întrucât nu acestuia îi incumba obligația de a achita rovinieta, ci utilizatorului, Tribunalul, luând în considerare și cele dezvoltate anterior, va respinge apelul ca nefundat și va menține sentința atacată.

Prezenta decizie este definitivă, potrivit dispozițiilor art.634 alin.1 pct.4 C.proc.civ. raportat la prevederile art.483 alin.2 teza finală C.proc.civ. și ale art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de apelantul COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMÂNIA SA-CESTRIN , cu sediul în București, __________________.401 A, CUI xxxxxxxx, prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr.43/21.01.2015, pronunțată de Judecătoria P_____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul T______ A_____- CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în com. D______, _______________________ ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2015.


Președinte,

A__-M____ V___

Judecător,

A______ C_____

Grefier,

D______ C________


Red.A.M.V___/2.11.2015

Dact.D.C./3.11.2015, 4 ex.

Fond:D.C_______


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025