R O M Â N I A
CURTEA DE APEL A___ I____
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA PENALĂ NR.1002/A/2015
Ședința publică din 26 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S_____ I____ M____
Judecător O___ M____ P_______
Grefier D____ M____ H_____
Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel A___ I____ reprezentat prin: I___ N_____ - procuror
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de inculpatul S__ I___ împotriva sentinței penale nr. 1035/21.09.2015 pronunțate de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul apelant S__ I___, aflat în stare de arest preventiv în P____________ A___, personal și asistat de avocat Ș____ C______, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, inculpatul apelant S__ I___, precizează că este de acord cu asistarea sa de către apărătorul desemnat din oficiu. Arată că dorește să dea declarație în cauză, întrucât nu a avut parte de un proces corect.
Instanța procedează la audierea inculpatului apelant S__ I___, în condițiile art. 109 raportat la art. 378 Cod procedură penală, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal atașat la dosar.
Instanța pune în vedere părților să precizeze dacă mai au alte cereri de formulat.
Apărătorul din oficiu al inculpatului apelant și reprezentantul Ministerului Public învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Ș____ C______, apărătorul din oficiu al inculpatului apelant S__ I___, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, a se dispune reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cu reținerea circumstanțelor atenuante.
Precizează faptul că inculpatul a fost angajat la o firmă, pe ultima lună nu și-a primit remunerația și a dorit să o recupereze, singurul mod pe care l-a găsit fiind furtul.
Arată că a fost reabilitat pentru faptele săvârșite anterior.
Ca modalitate de executare, solicită amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică sentința penală atacată. Precizează faptul că apărările inculpatului sunt neverosimile.
Inculpatul apelant S__ I___, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei. Arată că s-a îmbolnăvit, este cardiac și este de acord cu prestarea muncii în folosul comunității.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față,
În deliberare, constată:
Prin sentința penală nr. 1035/2015, pronunțată de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost condamnat inculpatul S__ I___, fiul lui N______ și E_____, născut la 24.08.1958 în ______________________. Sibiu, domiciliat în ________________________________________, jud. Sibiu, cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii 4 clase, cioban, cunoscut cu antecedente penale, CNP xxxxxxxxxxxxx, la pedeapsa de:
-2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b C.p.
În baza art. 67 alin. 1 C.p. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit a, b C.p. constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 C.p. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile R______ D______ I_____, domiciliată în D___, ____________________. 29, _____________, jud. Hunedoara și f.f.l. în D___, sat Cristur, _____________________, jud. Hunedoara suma de 14.000 lei despăgubiri civile.
În baza art. 399 C.p.p. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 72 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 16.06.2015 la 21.09.2015.
În baza art. 146 N.C.p.p. s-a dispus conservarea întregului suport material sau a copiei certificate a acestuia rezultate din supravegherea tehnică (3 CD-uri rezultate în urma exploatării autorizației nr. 18/10.06.2015), prin arhivare la sediul instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității, la momentul rămânerii definitive a prezentei cauze.
S-a stabilit în sarcina MJ și în favoarea Baroului de Avocați D___ plata sumei de 520 lei reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu (cameră preliminară + fond).
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Asupra cauzei penale de față s-au constatat următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1485/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D___ și înregistrat la instanță sub nr. XXXXXXXX/10.07.2015, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului S__ I___, fiul lui N______ și E_____, născut la 24.08.1958 în ______________________. Sibiu, domiciliat în ________________________________________, jud. Sibiu, cetățean român, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii 4 clase, cioban, cunoscut cu antecedente penale, arestat preventiv, deținut în P____________ A___, CNP xxxxxxxxxxxxx pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b C.p.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 31.05/1.06.2015, a pătruns prin efracție în imobilul aparținând persoanei vătămate R______ D______ I_____, de unde a sustras bunuri diverse, cauzând un prejudiciu total în valoare de 15.000 lei, care s-a recuperat parțial.
Din declarațiile persoanei vătămate (f.12-25), proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f.26,32-41,87), extras de cont (f.27-30), procesele verbale de ridicare a bunurilor de la inculpat (f.82,83,88), declarații martori (f.69-80; f.56-57 dos. inst.), raport de constatare criminalistică (47-57), proces verbal de efectuare a experimentului judiciar și planșă foto (f.60-68), cazier (f.110-112), declarațiile și recunoașterea inculpatului (f.97-101,106-107;f.48-50,58-59 dos. inst.), precum și celelalte acte și lucrări ale dosarului instanța reține următoarele:
Inculpatul S__ I___ are vârsta de 57 de ani și e fără ocupație.
Din fișa de cazier judiciar reiese că el nu este la prima întâlnire cu legea penală.
În loc să se angajeze și să presteze o muncă utilă, acesta a preferat să se întoarcă la „vechea îndeletnicire”.
Așadar, în cursul lunii aprilie 2015, inculpatul a fost angajat în gospodăria persoanei vătămate R______ D______ I_____, situată în loc. Cristur, ____________________, jud. Hunedoara, pentru a presta munci agro-zootehnice pentru suma de 1.000 lei lunar, plus cazare și masă.
Potrivit înțelegerii dintre părți, inculpatul a fost cazat într-o cameră a imobilului menționat anterior, compus din două camere, o bucătărie de vară și o terasă deschisă. Cealaltă cameră era folosită doar de persoana vătămată și soțul ei, accesul angajaților fiind restricționat printr-o ușă asigurată cu sistem de închidere.
La finele lunii mai, inculpatul a fost plecat de la locul de muncă, unde a revenit în seara zilei de 30.05.2015, în jurul orelor 19:00.
Pe fondul unor nemulțumiri salariale, în noaptea de 31.05/1.06.2015, inculpatul a pătruns prin forțarea geamului în camera folosită exclusiv de familia persoanei vătămate, de unde a sustras un laptop marca „Toshiba”, o tabletă marca „Orion”, 18 pachete de țigări și suma de 11.500 lei, cauzând un prejudiciu total în valoare de 15.000 lei.
După comiterea faptei, inculpatul s-a deplasat în Stația CFR S______, unde – pe peronul gării – oferea spre vânzare țigări călătorilor, aspect confirmat de martorul N_____ D______ – șeful trenului nr. xxxxx care circula pe ruta Viena – București și în care a urcat și inculpatul.
În timpul călătoriei, martorul a fost abordat de inculpat care i-a oferit spre vânzare țigări. Martorul l-a refuzat pe inculpat, spunându-i că nu e fumător, dar s-a arătat interesat de alte bunuri, motiv pentru care l-a întrebat ce alte lucruri mai are de vânzare.
Cu această ocazie, inculpatul i-a oferit o tabletă marca „Orion” împreună cu o husă din material negru pentru suma de 200 lei.
Martorul a observat în geanta inculpatului și un laptop, însă el a refuzat să-l vândă, spunând că-i aparține fiului său.
Inițial, inculpatul și martorul nu s-au înțeles cu privire la prețul tabletei și al husei. Însă, înainte cu puțin timp de a ajunge la Mediaș – stația terminus a inculpatului, acesta s-a răzgândit și a acceptat oferta martorului N_____ D______, primind suma de 100 lei pentru bunurile vândute, fapt confirmat de colegul său – martorul C____ V_____.
Pe parcursul cercetărilor, tableta marca „Orion” împreună cu husa au fost ridicate de la domiciliul cumpărătorului de bună credință și restituite păgubitei.
Cu ocazia cercetării locului faptei, au fost identificate și ridicate un număr de 12 urme papilare de pe rama interioară a ferestrei camerei, pe unde s-a pătruns în imobilul persoanei vătămate.
Dintre acestea, doar șase urme au fost valorificate și conform raportului de constatare criminalistică, făptuitorul a fost identificat în persoana inculpatului S__ I___.
Inițial, inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptei, susținând că a pătruns pe ușa camerei ce era neasigurată, că nu a sustras nici o sumă de bani, ci doar tableta marca „Orion” împreună cu husa, 18 pachetele de țigări și laptopul marca „Toshiba”.
Fiind audiat în fața instanței, inculpatul și-a menținut declarația dată în faza de urmărire penală, insistând că persoana vătămată nu avea în camera sa suma de 11.500 lei, iar aceasta nu avea cum să intre într-o husă de tabletă.
Afirmațiile inculpatului au fost răsturnate, rând pe rând, de probele administrate în cauză.
Așadar, persoana vătămată a încasat suma de 11.568 lei la data de 10.03.2015 de la o societate de asigurări
Anchetatorii au dovedit că inculpatul a pătruns în camera utilizată de persoana vătămată pe geam, și nu pe ușă, conform raportului de constatare criminalistică efectuat în cauză, deoarece urmele papilare îi aparțineau acestuia.
Cu privire la momentul și identitatea persoanei căreia i-a vândut laptopul, susținerile inculpatului s-au dovedit nereale, deoarece martorii audiați au afirmat contrariul.
Inculpatul a declarat că familia persoanei vătămate avea o situație materială precară, că s-a certat cu aceștia pentru că nu-i dăduseră integral banii pentru munca prestată în gospodăria lor și suma pretinsă a fi fost sustrasă de el nu încăpea în husa de tabletă, motiv pentru care anchetatorii au efectuat un experiment judiciar.
În acest mod s-a demonstrat că husa având dimensiunile de 26/16 cm era confecționată artizanal și era posibil ca suma de 11.500 lei formată din bancnote de 50 și 100 lei să încapă în interiorul ei.
În final, susținerile inculpatului s-au dovedit a fi nesincere, dar fiind pus în fața tuturor probelor, la ultimul termen de judecată, acesta a revenit asupra declarațiilor date și a recunoscut că a sustras și suma de bani reclamată de persoana vătămată, fiind de acord să o restituie integral.
Persoana vătămată și-a recuperat parțial prejudiciul, drept pentru care s-a constituit parte civilă doar cu suma de 14.000 lei.
Inculpatul a recunoscut și regretat fapta săvârșită doar cu ocazia finalizării dezbaterilor, solicitând a fi judecat după procedura simplificată în cazul recunoașterii învinuirii potrivit art. 375 N.C.p.p. și art. 374 alin. 4 N.C.p.p., procedură pe care instanța nu a mai putut-o lua în considerare, deoarece aceasta trebuia să aibă loc după citirea actului de sesizare, însă până la momentul începerii cercetării judecătorești, drept pentru care cauza de față a urmat procedura de drept comun.
S-a apreciat că ansamblul probelor de la dosar au dovedit indubitabil vinovăția inculpatului.
S-a reținut că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 228 alin. 1, 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b C.p.
În baza acestui text de lege, inculpatul a fost condamnat.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 74 al. 1 C.p. ținându-se cont de gravitatea infracțiunii săvârșite și de periculozitatea infractorului care se va evalua după următoarele criterii:
a)împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;
b)starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c)natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d)motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e)natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;
f)conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g)nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Totodată, s-au avut în vedere împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă principală, și la pedepse complementare și accesorii.
Motivul pentru care instanța a aplicat inculpatului conform art. 67 alin. 1 C.p. pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, este acela al gravității faptei reținute în sarcina sa. Instanța apreciază că aplicarea numai a pedepsei principale ar fi insuficientă pentru atingerea scopurilor acesteia, dacă infractorul ar ști că după executarea unei astfel de pedepse ar putea exercita liber drepturile cetățenești sau civile.
Tocmai de aceea instanța a ținut cont de faptul că, în materia legii penale mai favorabile, legiuitorul a statuat regula potrivit căreia pedeapsa complementară nu are autonomie funcțională în raport cu pedeapsa principală.
S-a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii se impune în cauză, fiind necesară pentru întregirea conținutului aflictiv și moralizator al pedepsei principale.
Față de cele arătate, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Potrivit art. 67 alin. 1 C.p., instanța a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit a, b C.p., constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 1 an.
Conform art. 65 alin. 1 și 3 C.p. instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.p., constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Conform art. 397 N.C.p.p. rap. la art. 19 – 20, 25 N.C.p.p. și art. 1357 C.civ. instanța a obligat inculpatul să plătească părții civile R______ D______ I_____ suma de 14.000 lei despăgubiri civile.
În baza art. 399 C.p.p., instanța a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 72 C.p. a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 16.06.2015 la 21.09.2015.
În baza art. 146 C.p.p., instanța a dispus conservarea întregului suport material sau a copiei certificate a acestuia rezultate din supravegherea tehnică (3 CD-uri rezultate în urma exploatării autorizației nr. 18/10.06.2015), prin arhivare la sediul instanței, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității, la momentul rămânerii definitive a prezentei cauze.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal inculpatul S__ I___, invocând faptul că nu a sustras și banii de la persoana vătămată. Prin apărător din oficiu, s-a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante judiciare (respectiv motivul pentru care a sustras banii) și în consecință, s-a solicitat amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Inculpatul a invocat personal și faptul că este bolnav.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu cu raportare la dispozițiile art. 417 alin. 2 CPP, Curtea de Apel constată că apelul declarat de inculpatul S__ I___ este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Într-o primă analiză, Curtea de Apel constată că instanța de fond a reținut o corectă stare de fapt în baza materialului probator, precum și o legală încadrare juridică a faptei.
În mod întemeiat s-a reținut ca stare de fapt că în noaptea de 31.05/1.06.2015, inculpatul a pătruns prin efracție în imobilul aparținând persoanei vătămate R______ D______ I_____ în gospodăria căreia muncise, de unde a sustras un laptop marca „Toshiba”, o tabletă marca „Orion”, 18 pachete de țigări și suma de 11.500 lei, prejudiciu total în valoare de 15.000 lei care s-a recuperat parțial.
În drept, în mod întemeiat s-a reținut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b, d și alin. 2 lit. b Cod Penal.
2. În propria apreciere a materialului probator, instanța de apel reține că fapta imputată inculpatului, în materialitatea sa, precum și în ce privește latura subiectivă, a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate (f.12-25), proces verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f.26,32-41,87), extras de cont (f.27-30), procesele verbale de ridicare a bunurilor de la inculpat (f.82,83,88), declarații martori (f.69-80; f.56-57 dos. inst.), raport de constatare criminalistică (47-57), proces verbal de efectuare a experimentului judiciar și planșă foto (f.60-68), cazier (f.110-112), declarațiile inculpatului (f.97-101,106-107.).
La instanța de fond, s-a procedat la audierea inculpatului, a martorului N_____ D______, iar inculpatul a depus acte medicale, care au atestat că suferă de hipertensiune arterială. Inițial, în fața instanței de fond, inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunii de sustragere, mai puțin a sumei de bani de 11.500 lei. Apoi, după consultarea cu apărătorul din oficiu, inculpatul a dat un supliment de declarație, în care a recunoscut și sustragerea sumei de bani. Aceasta, în intenția de a beneficia de procedura recunoașterii învinuirii.
În mod justificat însă nu s-a acordat acest beneficiu inculpatului, de vreme ce solicitarea sa a fost formulată tardiv, după citirea actului de sesizare a instanței și după declanșarea administrării de probe în faza cercetării judecătorești.
Din examinarea tuturor probelor administrate instanța a reținut în afara oricărui dubiu că inculpatul este autorul sustragerii tuturor bunurilor de la persoana vătămată, inclusiv a sumei de bani.
Urmele papilare identificate la locuința persoanei vătămate au evidențiat faptul că inculpatul este cel care a pătruns prin efracție, prin escaladarea geamului, în locuința persoanei vătămate.
Martorul N_____ D______ a confirmat faptul că a cumpărat de la inculpat o tabletă contra sumei de 100 lei și că a văzut asupra inculpatului țigări pe care acesta le oferea spre vânzare, precum și un laptop.
Persoana vătămată a făcut dovada faptului că în 10.03.2015, încasase suma de 11.568 lei de la o societate de asigurare, bani pe care îi adăpostise în husa tabletei.
Inculpatul a negat sustragerea sumei de bani, pe motivul că acea sumă nu ar fi încăput în husa tabletei, însă această afirmație a sa a fost contrazisă de experimentul judiciar efectuat în faza de urmărire penală.
Mai mult, inculpatul a recunoscut cu ocazia ultimei audieri la instanța de fond, și faptul sustragerii sumei de bani. Dacă acest gest poate fi explicat prin interesul pragmatic al inculpatului de a beneficia de o pedeapsă mai ușoară, revenirea sa din fața instanței de apel, când a susținut că nu a sustras nici o sumă de bani, nu mai are nici un fel de justificare rezonabilă.
Ca atare, se constată că în mod întemeiat s-a reținut vinovăția inculpatului, cu privire la toate bunurile reclamate de persoana vătămată ca fiind sustrase.
3. În propria evaluare a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, cu referire la felul pedepsei, la durata acesteia și la modalitatea de executare, conform art. 74 CP, Curtea de Apel a reținut că pedeapsa stabilită de instanța de fond este proporțională cu gravitatea faptei comise și corespunde cerințelor asigurării împlinirii dublului scop – educativ și represiv al sancțiunii.
Pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului este apreciată justificată, raportat la împrejurările și modul de comitere a faptei, la consecințele produse, la valoarea prejudiciului, la conduita inculpatului în cursul procesului penal, la nivelul său de educație și la situația sa socială, la antecedența sa penală.
Se reține faptul că inculpatul este cunoscut cu numeroase antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea a numeroase infracțiuni de furt calificat, chiar dacă pentru parte din acestea s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească. Obiceiul infracțional al inculpatului nu poate fi însă trecut cu vederea și conferă o imagine reprezentativă în ce privește profilul său moral.
În raport de persoana inculpatului și de posibilitățile sale reale de îndreptare, Curtea de Apel apreciază, asemenea instanței de fond, că aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere sau amânarea aplicării pedepsei nu ar fi suficientă, neexistând garanții că s-ar produce efectul preventiv al sancțiunii, cu consecința ca inculpatul să nu mai comită pe viitor alte fapte penale.
În ce privește solicitarea de amânare a aplicării pedepsei, Curtea de Apel apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 83 alin. 1 lit. b Cod Penal, neputându-se aprecia, în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de posibilitățile sale de îndreptare, că aplicarea imediată a unei pedepse nu ar fi necesară.
De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția prev. de art. 91 alin. 1 lit. d Cod Penal, cu privire la acordarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în sensul că nu se poate aprecia că aplicarea pedepsei este suficientă, și chiar fără executarea sa efectivă, inculpatul nu ar mai comite alte infracțiuni, fiind necesară doar supravegherea conduitei sale.
Pe de altă parte, circumstanțele de ordin personal invocate de inculpat în apărarea sa (că a sustras bunurile întrucât persoana vătămată în gospodăria căreia muncise nu îl plătise corespunzător, că este bolnav) nu sunt în măsură să conducă la aprecierea că se justifică reducerea pedepsei aplicate sau a soluție de individualizare care să presupună neexecutarea în detenție a pedepsei.
Ca atare, se apreciază că pedeapsa aplicată, atât în ce privește durata, cât și modalitatea de executare, este aptă să împiedice inculpatul să repete comportamentul infracțional, iar pe de altă parte constituie o sancțiune eficientă ca să determine inculpatul să conștientizeze comportamentul său în afara normelor de conduită.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S__ I___ împotriva sentinței penale nr. 1035/21.09.2015 pronunțate de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
În temeiul art. 241 alin. 1 lit. c Cod Procedură Penală, se va constata încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului S__ I___, la momentul rămânerii definitive a prezentei decizii.
În baza art. 72 alin. 1 Cod Penal, se va scădea din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, cu începere din 16.06.2015, până în 26.10.2015.
În baza art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală, va fi obligat inculpatul apelant la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
În consecință,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S__ I___ împotriva sentinței penale nr. 1035/21.09.2015 pronunțate de Judecătoria D___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
În temeiul art. 241 alin. 1 lit. c Cod Procedură Penală, constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului S__ I___.
În baza art. 72 alin. 1 Cod Penal, scade din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, cu începere din 16.06.2015, până în 26.10.2015.
În baza art. 275 alin. 2 Cod Procedură Penală, obligă pe inculpatul apelant la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.10.2015.
Președinte, Judecător,
S_____ I____ M____ O___ M____ P_______
Grefier,
D____ M____ H_____
Red. M.I.S.
Tehnored. D.M.H./MIS
2 ex/10.11.2015
J. Fond P______ D______