DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 25.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE : C____ - M____ P______
GREFIER : V_____ H_____
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe contestatara D_________ M_____ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, având ca obiect „Anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Verificând competența instanței sesizate, conform disp. art. 131 C.pr.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, în temeiul disp. art. 101 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În conformitate cu disp. art. 238 C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 de zile.
Nefiind cereri prealabile ori excepții de soluționat, luând act că a fost solicitată judecarea cauzei și în lipsa părților, instanța va avea în vedere probele solicitate prin cererea de chemare în judecată și respectiv prin întâmpinare, în conformitate cu prevederile art. 223 alin. 3 C.pr.civ.
Astfel, în temeiul art. 237 alin. 2 pct. 7 C.pr.civ și art. 255 rap. la art. 258 C.pr.civ., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, apreciind-o ca fiind legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nefiind alte probe de administrat, în temeiul disp. art. 244 C.pr.civ. instanța declară cercetarea judecătorească încheiată.
Apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale cauzei, în temeiul disp. art. 394 C.pr.civ. instanța o reține spre soluționare.
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată la data de 01.09.2015, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, contestatara D_________ M_____, a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR –CESTRIN, ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție _________, nr xxxxxxx/18.08.2015.
În motivare, contestatara a învederat faptul că autoturismul marca VW GOLF nu mai este în posesia acesteia din 2012. De asemenea, acesta a învederat faptul că autoturismul este scos de pe numele său din evidența de la Taxe și impozite. Totodată, acesta a arătat că pe talonul mașinii este consemnat faptul că aceasta este înstrăinată unei alte persoane.
Contestatara nu și-a întemeiat plângerea în drept.
În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
De asemenea, acesta a solicitat judecarea în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, conform chitanței ACCxxxxxxxxxxxx/01.09.2015 (fila 1), potrivit art 19 din OUG 80/2013.
La data de 05.10.2015, intimata a formulat întâmpinare, prin care a învederat faptul că la data de 28.04.2015 vehiculul cu nr de înmatriculare XXXXXXXX aparținând lui M_____ D_________ a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține o rovinietă valabilă.
De asemenea, intimata a învederat faptul că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției întrunește toate condițiile de prevăzute de OG nr 15/2002. Coroborat cu OG 2/2001.
Totodată, intimata a învederat faptul că, în temeiul dispozițiilor legale antemenționate, proprietarii de vehicule înmatrivculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului în proprietatea altei persoane.
Mai mult, intimata a învederat faptul că în materia răspunderii contravenționale, reglementată de OG 15/2002 s-a prevăzut o modalitate specială de doândire a opozabilității vânzării și anume înscrierea în certificatul de înmatriculare și în evidența MAI- DRPCIV. Prin urmare, datorită lipsei îndeplinirii condiției de opozabilitate, chiar dacă petentul nu mai deține calitatea de proprietar și contractul de vânzare a dobândit dată certă, el va răspunde contravențional.
În drept, intimata și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002, Odinul MTI 769/2010.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, respectiv proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR și autorizația de control a agentului constatator.
Analizând acțiunea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________, nr xxxxxxx/18.08.2015 (fila 6), încheiat de către Campania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, prin agent constatator, petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art 8 alin 1 din OG 15/2002 și sancționată de art 8 alin 32 din OG 15/2002.
În fapt s-a reținut că la data de 18.08.2015, vehiculul cu categoria A, cu nr de înmatriculare XXXXXXXX aparținând lui M_____ D_________ a circulat la data de 28.04.2015, ora 09:00, locul DN2 km 456+245m, Iacobești, jud SV, fără a deține rovinietă valabilă.
Potrivit art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului verbal de constatare a contravenției, potrivit art 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contraveninetului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
În cauză, instanța constată faptul că procesul verbal _________ nr nr xxxxxxx/18.08.2015 este întocmit în conformitate cu prevederile legale, fiind consemnate mențiunile prevăzute de dispozițiile legale antemenționate.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Potrivit art 8 alin 1 din OG 15/2002, fapta de a circula fără rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Potrivit art 8 alin 32 din OG 15/2002, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin 1 și la alin 11 este prevăzut în anexa 2, respectiv anexa 4, care poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 7 din O.G. nr. 15/2002, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.
Conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. b din același act normativ, prin utilizatorii sunt persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.
Prin urmare, în cazul neachitării tarifului de utilizare a drumurilor publice, legea prevede sancționarea proprietarului sau a celui ce poate folosi vehiculul în baza unui drept legal, după caz.
Scopul art. 8 din O.G. nr. 15/2002 este acela de a sancționa persoana responsabilă pentru fapta de a circula cu un autovehicul fără a deține rovinietă valabilă.
În cauză, instanța reține faptul că potrivit contractului de vânzare (fila 4) încheiat între D_________ M_____ și P______ M____ G_________, la data de 03.12.2012, s-a transmis proprietatea autovehiculului Volkswagen Golf cu nr de identificare WVWZZZ1HZVB031696, cu nr de înmatriculare XXXXXXXX, pentru prețul de 1400 de Euro.
De asemenea, instanța constată că potrivit răspunsul dat de către Primăria Sectorului 4 București (fila 5), ca urmare a declarației nr xxxxxx.03.12.2012, numita M_____ D_________ a fost scoasă din evidența autoturismului marca VW, model Golf, ________ sasiu WVWZZZ1HZVB031696, cu nr de înmatriculare xxxxx/19.06.08.
Prin urmare, raportat la acestea, instanța reține la data de 03.12.2012 contestatara M_____ D_________ a transmis numitei P______ M____ G_________ proprietatea autovehicului VW Golf cu nr de înmatriculare XXXXXXXX, fapt ca a fost făcut opozabil prin scoaterea din evidența autoturismului a acesteia, ca urmare a declarației nr xxxxxx.03.12.2012.
Potrivit procesului verbal de constatare și sancționare contravențională _________, nr xxxxxxx/18.08.2015 (fila 6), contestatara M_____ D_________ a fost sancționată contravențional pentru circularea fără rovinietă valabilă la data de 28.04.2015, ora 09:00.
Așadar, având în vedere aceste aspecte, instanța constată faptul că la momentul constatării săvârșirii contravenției, contestatara nu mai era proprietara autoturismului VW Golf cu nr de înmatriculare XXXXXXXX.
În ce privește obligația contestatarei de a proceda la radierea vehiculului după înstrăinare, în art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 se prevede că în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că obligația de efectua formalitățile de transcriere a transmiterii dreptului incumbă noului proprietar, iar nu celui ce a transmis dreptul de proprietate, în cauză numitei P______ M____ G_________.
Mai mult, conform celor învederate anterior, scoaterea din evidența fiscală a autovehiculului VW Golf cu nr de înmatriculare XXXXXXXX s-a realizat ca urmare a declarației contestatarei, făcând astfel opozabilă înstrăinarea autovehicului.
Pentru a putea fi antrenată răspunderea contravențională este necesară existența unui comportament ilicit care să aparțină contravenientului. Astfel, în măsura în care acțiunea sau inacțiunea sancționabilă nu îi aparține, este exclusă răspunderea sa.
Vânzătorul nu poate fi ținut a răspunde pentru fapta ilicită a altei persoane, respectiv cumpărătorul, cât timp legea nu pune în sarcina sa efectuarea formalităților de publicitate, respectiv radierea autovehiculului din evidențe.
Mai mult decât atât, instanța constată că, din punct de vedere al elementelor constitutive, contravenției îi lipsește elementul subiectiv, respectiv vinovăția, în oricare din formele sale.
Așa cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin mai multe decizii (ex. Decizia nr. 670/2009, Decizia nr. 506/2010), nu se poate aplica o sancțiune contravențională în lipsa vinovăției.
Față de toate aspectele expuse, luând în considerare că nu a fost dovedită imputabilitatea faptei contravenționale în sarcina contestatarei D_________ M_____, în temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională și va anula procesul-verbal de contravenție ___________ R15, nr xxxxxxx/18.08.2015, înlăturând sancțiunile aplicate prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de contestatara D_________ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în București, sector 4, ___________________, _____________, _____________ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CESTRIN, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, cu sediul în București, sector 6, _____________________. 401A.
Anulează procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx întocmit la data 18.08.2015.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sector 4 București.
Pronunțata in ședința publica azi, 25.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C____ - M____ P______ V_____ H_____
Red. CMP/VH/4ex./2016