Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 116/2015
Ședința publică de la 01 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ R_____ L______
Judecător M____ D______
Judecător S_____ R___
Grefier A__ B______
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe recurent PATEȘAN M_______, recurent F_____ R_____ P_________ și pe intimat B_____ P_________-A__, intimat B_____ D____, intimat B_____ S___-M____, intimat M______ C_____, intimat S_____ A____, intimat S_____ G_______ - D______, intimat B_____ S___-D______, intimat B_____ P_________, intimat S_____ T_______ A_____, având ca obiect uzucapiune, împotriva sentinței civile nr.1347/2014 a Judecătoriei Sibiu.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la data de 19.03.2015 când instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de 26.03.2015 și apoi pentru data de azi,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față constată că:
Prin Sentința civilă nr. 1347/10.03.2014 pronunțate de Judecătoria Sibiu s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M______ C_____, S_____ A____, S_____ G_______ în calitate de succesori ai fostului proprietar tabular G____ C. I___ decedat în 1997.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele PATEȘAN M_______ și F_____ R_____ P_________ împotriva pârâților M______ C_____, S_____ A____ , S_____ G_______ (decedat), B_____ S___ și B_____ P_________.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond reține:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M______ C_____, S_____ A____ și S_____ G_______ instanța o va admite pentru următoarele considerente :
Asupra imobilului înscris în CF xxxxxx Cisnădie ( CF vechi 4072) nr. top 4667/1 este înscris dreptul de proprietate al pârâților B_____ S___ și B_____ P_________.
Pârâții S_____ și S_____ nu sunt titulari ai dreptului de proprietate pentru ca uzucapiunea invocată să producă efecte față de patrimoniul acestora atâta vreme cât titlu cu care acest teren a fost transmis fam. B_____ nu a fost atacat.
Iar, în măsura în care încheierea de intabulare prin care a fost înscrisă transcrierea dreptului de proprietate către familia B_____ nu este desființată , acțiunea prezentă nu poate produce nici un efect juridic în patrimoniul pârâților .
Pe fond, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
Situația faptică dedusă judecății vizează solicitarea reclamatelor de a se constata că antecesorul acestora P________ M__ decedat în 18.06.2009 a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF xxxxxx Cisnădiei,CF vechi 4072 Cisnădiei , nr.top 4667/1 A+1 nr. cadastral xxxxxx fânaț , ca efect al uzucapiunii.
Pentru a opera uzucapiunea conform art.1847 C.civ.”… se cerere o posesiune continuă. neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar…”.
Ori chiar din stare de fapt prezentată de reclamante rezultă, fără urmă de dubiu neîndeplinirea acestor calității ale posesiei pentru a putea fi considerată o posesie utilă și aptă să ducă la dobândirea dreptului de proprietate fapt confirmat și de declarația martorilor M______ I_____(f.61), S____ G_______ (f.62) R_____ A__ (f.66) și C____ T_____ (f.67) audiați în cauză.
S-a arătat , în acțiune că în anul 1984 terenul din litigiu a fost preluat de IAS Sibiu, iar în anul 1990 a fost revocată Decizia preluare și terenul predat antecesorului reclamantelor,astfel că în perioada 1984-1990 nu a existat o exercitare a posesiei de către autorul reclamantelor ,astfel condiția continuității nu este îndeplinită.
Prin decizia de preluare a terenului emisă în anul 1984, posesia a fost întreruptă ,iar orice posesie exercitată ulterior nu a mai fost exercitată sub nume de proprietar , fapt susținut și de cererile depuse de antecesorul reclamantelor pentru reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul L18/1991.
Așa fiind și cum antecesorul reclamantelor nu a îndeplinit toate cerințele legale ,pentru a uzucapa, acțiunea se privește a fi neîntemeiată urmând a fi respinsă.
Împotriva acestei hotărâri reclamantele au declarat recurs în termen, motivat, legal timbrat solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se reține că instanța de fond a „comis” trei erori care au condus la soluția adoptată și anume:
1.nu a analizat sub toate aspectele nici acțiunea introductivă și nici apărările opuse de cele două categorii de pârâți, ci doar s-a mulțumit să preia o „secvență” din evoluția unei realități complexe care a generat raporturile dintre părți;
2.terenul în litigiu nu a fost preluat de IAS în anul 1984 cum greșit s-a reținut;
3.Chiar dacă preluarea abuzivă ar fi întrerupt cursul prescripției cum greșit prescripției cum greșit pretinde instanța – este de notorietate situația terenurilor preluate abuziv de CAP – fără ca această preluare să aibă vreo repercusiune față de cursul unei eventuale prescripții aptă de a conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar termenul s-ar fi împlinit în mai 2010, cu mult înainte ca descendenții proprietarilor tabulari să dezbată succesiunea și să înstrăineze fraudulos imobilul.
În fine recurentele arată că și în prezent sunt în posesia imobilului.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a celor două categorii de pârâți se arată că aceștia justifică calitatea în considerarea a două împrejurări diferite.
În fine recurentele fac o prezentare amplă a problemei de drept dedusă judecății și a modului de calcul al termenelor legale pentru uzucapiune.
În drept se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă.
Intimații prin întâmpinarea depusă la f. 32-33 dosar solicită respingerea recursului cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât motivele de recurs sunt doar enunțate, dezvoltarea acestora nefiind altceva decât schimbarea motivelor din acțiunea introductivă.
Instanța de fond, se arată în continuare, a analizat acțiunea și apărările formulate reținând că nu sunt întrunite condițiile uzucapiunii – respectiv cele privind posesia prev. de art. 1847 Cod civil.
Mai mult de atât instanța a cercetat condițiile prescripției achizitive raportat la cererea formulată și la termenul arătat în cerere, noua prescripție începută în anul 1990 nu a fost invocată în fața instanței de fond și apare ca o cerere nouă formulată direct în recurs.
În fine intimații arată că recurentele nu critică soluția instanței privind admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, soluție corectă având în vedere că proprietarii tabulari înscriși în C.F. sunt pârâții B_____ S___ și P_________, iar față de aceștia nu a fost formulată nici o cerere privind atacarea titlului prin care aceștia și-au dobândit dreptul de proprietate.
Analizând sentința atacată sub aspectul motivelor invocate și în condițiile art. 3041 Cod procedură civilă Tribunalul constată ca nefondat recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost investit la 11 ianuarie 2013 cu o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate de către antecesorul reclamantelor – prin uzucapiune.
În drept se invocă art. 28 din Dec. –L.115/1938.
Dispozițiile art. 28 din Decretul Lege 115/1938 invocat de reclamante prevede că posesorul unui bun imobil care l-a posedat în condițiile legii timp de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară poate cere întabularea dreptului în favoarea sa, în temeiul uzucapiunii.
Pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, condițiile cerute de textul de lege prezentat sunt:
Analizând condițiile enunțate raportat la probatoriul administrat în cauză rezultă că proprietarii tabulari ai imobilului în litigiu înscris în C.F. xxxxxx Cisnădie sunt B_____ S___ și B_____ P_________ a căror titlu de proprietate nu a fost contestat.
În atare situație în mod corect instanța de fond admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S_____.
Asupra celei de a doua condiție și anume „posesia utilă” în mod corect se reține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1847 Cod civil – posesia fiind întreruptă în perioada 1984 – 1990 – împrejurare necontestată de reclamante.
Față de stare de fapt enunțată motivele invocate de recurente în sensul lipsei de analiză a acțiunii formulate sub toate aspectele ori a lipsei de analiză a probatoriului administrat nu pot fi reținute fiind doar simple afirmații ce vin în contradicție cu situația juridică a imobilului din litigiu și nu în ultimul rând cu probatoriul administrat.
Dealtfel, recurentele – în motivarea amplă a căii de atac declarată – nu aduc nici o critică asupra hotărârii primei instanțe ci reiterează aceiași stare de fapt supusă judicios analizei de către prima instanță.
Pentru considerentele expuse constatând că instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății și a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cazului de speță, în condițiile art. 312 (1) Cod procedură civilă recursul astfel cum a fost formulat va fi respins.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenții Pateșan M_______ și F_____ R_____ P_________ împotriva sentinței civile nr.1347/2014 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 1.04.2015.
Președinte, D______ R_____ L______ |
Judecător, M____ D______ |
Judecător, S_____ R___ |
|
Grefier, A__ B______ |
|
Red. M.D.
Tehnored. A.B.
2 ex./15.04.2015
J.F. V_______ J_____