R O M Â N I A
JUDECĂTORIA ONEȘTI
JUDEȚUL BACĂU
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - validare poprire -
Înreg. 28.04.2015
SENTINȚA CIVILĂ NR.2589
Ședința publică de la 10.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E_______ P______
GREFIER: M______ L____
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de creditoarea S.C. E__ R_____ SERVICES IFN S.A. în contradictoriu cu debitorul B______ V_____ și terțul poprit S.C. A & R C______ S.R.L., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează:
- cauza are ca obiect „ validare poprire”,
- dosarul se află la al treilea termen de judecată,
- procedura de citare legal îndeplinită cu părțile,
- stadiul procesual,
- prin compartimentul registratură la data de 02.11.2015, ITM-Bacău a depus prin fax și ulterior, la data de 28.10.2015, prin poștă adresa nr. R12802/28.10.2015;
Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Nemaifiind formulate alte cereri, chestiuni prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța potrivit art. 244 Cod procedură civilă, constată terminată cercetarea judecătorească.
Față de cererea formulată de creditoare de judecare a cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor prev. de art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, în temeiul art. 394 al. 1 din Codul de procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra cererii.
I N S T A N Ț A
-deliberând-
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A____ sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 28.04.2015 și declinată către Judecătoria Onești prin sentința civilă nr. 985/11.08.2015, creditoarea S.C E__ R_____ SERVICES IFN SA a solicitat în contradictoriu cu debitorul Bucalău V_____ și terțul poprit S.C. A&R C______ S.R.L. validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 391/2014 asupra sumelor de bani datorate de terțul poprit debitorului, până la concurența sumei de 1.337,28 lei, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea cererii s-a arătat că, în cadrul executării silite încuviințate de Judecătoria Onești, a fost comunicată, la data de 20.03.2015, către terțul poprit adresa de înființare a popririi din data de 13.03.2015 de către executorul judecătoresc A______ C______. Creditoarea a arătat că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau și nici nu a comunicat că nu datorează sume de bani debitorului.
În drept a invocat dispozițiile art. 789 și urm. C.pr.civilă.
În susținerea cererii a depus copiile următoarelor înscrisuri: încheierea nr. 3205/19.08.2014(f. 9), încheiere de stabilire cheltuieli de executare(f. 8) adresa de înființare a popririi din 13.03.2015(f. 7), dovada de comunicare din data de 20.03.2015(f. 6 dosar declinat), adresă privind terțul poprit(f. 10), adresa nr. xxxxx/21.10.2014(f. 11), cerere de executare silită(f. 14), contract de credit nr. xxxxxxxxxxxxxxxx/22.11.2007 (f. 15-17), copie carte de identitate debitor(f. 18).
Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei conform OUG 80/2013.
Debitorul, deși legal citat nu a depus întâmpinare.
La data de 19.06.2015, terțul poprit a depus întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de validare a popririi deoarece debitorul nu mai e salariat la această societate comercială de la data de 28.05.2015.
La întâmpinare terțul poprit a anexat: decizia de încetare a contractului individual de muncă de la data de 28.05.2015(f. 29) și cererea de demisie dn 28.05.2015(f. 30).
Creditoarea a dspus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității depunerii întâmpinării precum și excepția inadmisibilității apărărilor invocate de către terțul poprit deoarece validarea de poprire a fost înființată la data de 13.03.2015 iar contractul de muncă a încetat la data de 28.05.2015.
La termenul din data de 29.09.2015, instanța a admis excepția tardivității depunerii întâmpinării, a încuviințat părților proba cu înscrisuri și din oficiu a dispus emiterea unei adrese către ITM, aceasta depunând răspunsul său prin adresa nr. R11989/12.10.2015(f. 15).
La termenul din data de 20.10.2015, instanța a revenit cu adresă către ITM Bacău în vederea verificării aplicației REVISAL deoarece există contradicții între datele furnizate de această instituție și cele furnizate de ANAF iar ITM Bacău a depus răspunsul său prin adresa nr. R12802/28.10.2015(f.25).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Situația de fapt
În baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr. xxxxxxxxxxxxxxxx/22.11.2007(f. 15-17) și a încheierii de încuviințare nr. 3205/19.08.2014(f. 9) pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Onești, la data de 13.03.2015 s-a emis de către Biroul Executorului Judecătoresc A______ C______, în dosarul de executare silită nr. 391/2014, adresa de înființare a popririi asupra veniturilor salariale obținute de debitorul Bucalău V_____ de la terțul poprit S.C. A&R C______ S.R.L., până la concurenta sumei de 2127,28 lei.
Calitatea de angajator al terțului poprit pentru debitor a rezultat din adresa nr. xxxxx/21.10.2014 (f. 11, dosar declinat) emisă de Serviciul Fiscal Municipal Onești.
Totodată, s-a pus în vedere terțului poprit obligația ca în termen de 5 zile de la comunicarea adresei de înființare a popririi, să consemneze pe seama și la dispoziția executorului sumele poprite.
Adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit la data de 20.03.2015.
Din adresa nr. R12802/28.10.2015 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău rezultă că numitul Bucalău V_____ a fost angajat la ______________ SRL în mai multe perioade, ultimele două fiind 04.03.xxxxxxxxxxxxx14 și 24.04.xxxxxxxxxxxxx15.
Dispoziții legale aplicabile
Articolul 781 C.pr.civ. reglementează obiectul popririi: ”(1) Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.”
Conform dispozițiilor art. 790 alin.1 C. pr. civ. „dacă terțul poprit nu-și îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi”.
De asemenea, potrivit art. 790 alin. 4 Cod pr.civ. „dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.
Validarea popririi se încuviințează de instanță ca urmare a verificării îndeplinirii cumulative a două condiții: existența raporturilor juridice între terțul poprit și debitor și obligația terțului poprit de a plăti debitorului sume de bani.
În cauză, din probele administrate a rezultat că la data înființării popririi-13.03.2015- și a comunicării adresei de înființare a popririi- 20.03.2015- debitorul nu mai avea calitatea de salariat al terțului poprit astfel că acesta din urmă nu datora vreo sumă către debitor. Este adevărat că în perioadele 04.03.xxxxxxxxxxxxx14 și 24.04.xxxxxxxxxxxxx15, debitorul a fost angajatul acestei societăți dar la data emiterii adresei de înființare a popririi, singura dată la care instanța se poate raporta, nu mai avea această calitate.
Pentru aceste considerente, instanța constată că nu sunt îndeplinite dispozițiile legale anterior citate astfel că va respinge cererea de validare a popririi și, în conformitate cu art. 790 alin. 4 teza finală, va desființa poprirea înființată de Biroul Executorului Judecătoresc A______ C______, în dosarul de executare silită nr. 391/2014.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea ______________________ IFN SA, cu sediul în București, _________________________. 6A, sector 2, JXXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxxx, în contradictoriu cu debitorul BUCALĂU V_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Com. Urechești, _________________________, și terțul poprit A&R C______ SRL CUI xxxxxxxx, cu sediul în A____, _______________________ A, Jud. V______, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Onești.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E_______ P______ M______ L____
Red E.P.: 18.11.2015
Tehnored.L.M: 18.11.2015 – 5 ex
_________________: 3 ex.:
1 ex. cred., 1ex. terț poprit, 1 ex. debitor..