Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
17933/2015 din 06 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. xxxxx/2015

Ședința publică de la 06.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M_____ E____ P____

GREFIER: V_______ D_________


Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B_______ A________ I_____ și pe intimata DGPMB-B______ R______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a acorda posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea succesiv la data de 22.09.2015 și 06.10.2015.


INSTANȚA


Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instante sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul B_______ A________ I_____ a solicitat, în contradictoriu cu intimata DGPMB B______ RUTIERA anularea procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, ________, nr. xxxxxxx/04.12.2014 si a sanctiunilor aplicate.

In motivare, petentul a aratat ca sanctionarea sa pentru ca nu ar fi respectat culoarea rosie a semaforului nu corespunde adevarului. Acesta a sustinut ca se deplasa la data de 04.12.2014 pe bulevadrul D_____ G______, din directia Gara de Nord, spre _________________________ petentul ca a fost oprit de un echipaj de politie, agentul sustinand ca a trecut pe culoarea rosie a semaforului, fara a specifica insa despre ce semafor era vorba. A mai aratat petentul ca inainta in coloana si ca a fost foarte atent la semafoare. A mai arata petentul ca mentiunea nu am vazut semaforul inscrisa in procrsul verbal nu-i apartile, aceasta fiind deja scrisa de agentul constatator la momentul inamanarii procesului-verbal

In drept au fost invocate prevederile OUG 195/2002.

In dovedire s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Legal citată, intimata a formulat Intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii, aratand ca faptele retinute in sarcina petentului corespund realității, au fost constatate personal de agent și ca procesul verbal este intocmit cu respectarea tuturor prevederilor legale.

In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal contestat, petentul a fost sancționat cu amenda contraventionala in cuantum total de 360 lei pentru ca a trecut pe culoarea rosie a semaforului de pe bulevadrul D_____ G______ aflat la intersectia cu _______________________-a dispus de asemenea masura suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.

Analizând cauzele de nulitate care se iau în considerare din oficiu potrivit art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța constată următoarele:

Procesul-verbal conține toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de textul de lege citat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Asupra situației de fapt și a temeinicei procesului-verbal, în prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă din ansamblul probatoriu administrat în cauză nu a rezultat o stare de fapt contrară celei consemnate în procesul-verbal.

Astfel, se constata ca petentul neaga savarsirea faptei contraventionale.

Martorul audiat in cauza a sustinut ca se afla pe locul din dreapta al autoturismului condu se petent si ca acesta a trecut de toate semfoarele doar pe culoare verde.

Martorul nu a putut preciza insa care era exact semaforul cu privire la care se presupune ca a fost incalcata semnificatia cunorii rosii.

Se considera asadar ca aceste afirmatii, desi aparent sustin afirmatiile petentului, nu au puterea de a rasturna prezumtia de veridicitate a procesului-verbal atacat.

Acest aspect este apreciat de instanta in primul rand prin prisma faptului ca petentul a semnat procesul-verbal, la rubrica mentiuni fiind consemnata afirmatia „nu am vazut semaforul”.

Petentul a sustinut ca mentiunea fusese deja scrisa de agentul constatator desi nu facuse aceasta afirmatie, insa in aceste conditii nu se explica de ce petentul a mai fost de acord sa semneze procesul-verbal, daca acesta era intocmit cu nersepectarea situatiei de fapt si a celor afirmate.

Avand in vedere toate motivele de fapt si de drept retinute, instanța constată că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 2/2001, fapta fiind comisa de petenta, cu vinovăție și incriminata contravențional de OUG 195/2002, drept urmare, instanta va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională ce face obiectul prezentei cauze.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B_______ A________ I_____, cu domiciliul în sector 3, București, _________________, _____________. A, ____________ în contradictoriu cu intimata DGPMB-B______ R______, cu sediul în sector 3, București, ________________________. 9-15.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2015.


PREȘEDINTE,

GREFIER,



Red. M.E.P./thred. V.D./4ex/ 02.12.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025