DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 526/R/2015

Ședința publică din data de 24.09.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: A__ M____ G___

JUDECĂTOR: M______ M______

GREFIER: S_____ I_____ S____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.4447 din 14.05.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât L_______ G_______.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea pune în discuție calificarea căii de atac, în raport de data la care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în ceea ce privește pe debitoarea S.C. Setacim International S.R.L., respectiv 14.01.2013.

Curtea, în considerarea dispozițiilor art.3 alin.1 din Legea nr.76/2012 și art.8 din Legea nr. 85/2006, procedează la recalificarea căii de atac ca fiind recurs, motiv pentru care urmează a se constitui în complet de recurs, prin includerea celui de al treilea judecător din completul C10 Recurs, domnul judecător A_____ A____, raportat la dispozițiile derogatorii prevăzute de art. 114²³ alin. 3 și 5 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005.

Curtea constată că partea recurentă a solicitat judecarea cauzei în lipsă și administrarea de probe noi în calea de atac, fără însă a le atașa cererii sale de recurs, împrejurare ce pune instanța în imposibilitatea de a se pronunța asupra utilității probei.

Curtea constată cercetarea judecătorească încheiată și reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII a Civilă la data de 13 ianuarie 2015 reclamanta creditoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice a solicitat în conformitate cu dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 suportarea pasivului neacoperit al societății debitoare de către administratorul acesteia L_______ G_______.

Prin sentința civilă nr.4447 din 14.05.2015, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că reclamanta nu a făcut dovada susținerilor sale. S-a evidențiat că răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, existența unui prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa.

Formularea unei cereri prin invocarea numai a aspectelor teoretice privind angajarea răspunderii, fără a se arăta în concret care sunt faptele care se încadrează în dispozițiile art.138, dovada susținerilor și legătura de cauzalitate dintre faptele descrise și starea de insolvență a debitoarei, nu este suficientă pentru a angaja răspunderea persoanei.

Sub aspectul faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d) din Legea nr.85/2006 se reține că textul de lege cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se referă la ținerea unei contabilități fictive și dispariția unor documente contabile, iar cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea.

S-a evidențiat că în cursul procedurii de insolvență, lichidatorul judiciar a constatat că debitoarea nu a depus raportări anulare începând cu anul 2005, respectiv declarații începând cu 2009. Debitele neachitate către bugetul statului au produs dobânzi și penalități, situație care a concis și cu stoparea definitivă a activității iar în data de 29.10.2009, societatea a fost declarată agent economic inactiv.

Evidența contabilă nu a fost predată lichidatorului, care nu a putut analiza activitățile desfășurate de debitor și nici modul în care a fost condusă contabilitatea, dar Legea nr.85/2006 stabilește la art.147 că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la art.28 din lege, se pedepsește. Așadar, un prim aspect ce decurge din această împrejurare este că lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale, prin formularea unei plângeri.

Pe de altă parte, predarea înscrisurilor prevăzute de art.28 din lege lichidatorului judiciar este o obligație a debitorului ulterioară deschiderii procedurii de insolvență, astfel că neîndeplinirea acestei obligații nu poate cauza starea de insolvență.

În ceea ce privește obligația de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

În condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că prejudiciul cauzat creditorilor a fost determinat de faptul că societatea debitoare nu a ținut contabilitatea la zi, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu este inexistent.

Descrierea generică a faptei prin reiterarea conținutului textului de lege care reglementează această răspundere în motivarea cererii de chemare în judecată, fără a fi însoțită de dovezi care să permită individualizarea faptelor și conținutul lor obiectiv nu acoperă cerința procesuală impusă reclamantului de a-și proba susținerile, iar în aceste condiții acțiunea promovată apare lipsită de suportul temeiniciei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de Apel București Secția a VI a Civilă la data de 25.06.2015, prin care a solicitat instanței de apel să modifice sentința și să admită cererea de atragere a răspunderii patrimoniale.

În motivarea cererii sale apelanta a reclamat incidența art.138 lit.d întrucât reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să înregistreze la organul fiscal declarațiile și bilanțurile contabile aferente activității desfășurate.

Este arătat conținutul dispozițiilor art.72 și 73 din Legea nr.31/1990, art.6 din Legea nr.82/1991.

În opinia apelantei este dovedită legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtului constând în neținerea contabilității în conformitate cu prevederile legale și a dispus continuarea unei activități ce ducea în mod vădit societatea la încetare de plăți.

În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și 470 și urm. din Codul de procedură civilă, art.138 lit.c Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.

La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2015 Curtea a recalificat cererea de apel ca fiind recurs.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Curtea apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Curtea arată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale, împrejurare reținută, de altfel, în mod temeinic, de către instanța fondului.

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Potrivit art.138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Recurenta a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, prin faptul că nu a transmis lichidatorului actele contabile.

Or, recurenta nu a dovedit că încălcarea acestei obligații legale ar fi determinat apariția insolvenței.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptei reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Nici o probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între presupusa faptă și ajungerea societății în stare de insolvență.

Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.1169 Cod civil, iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.312 alin.1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 4447 din 14.05.2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât L_______ G_______, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A__ M____ G___ M______ M______ A_____ A____

GREFIER,

S_____ I_____ S____

Red. AMG/4ex./2 octombrie 2015

Jud. Fond B_______ A___

Tribunalul București Secția a VII-a Civilă