Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel PLOIEŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
54/2016 din 20 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA PENALĂ NR. 54

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2016

Președinte – L_____ C_________

Judecător – F________ T______

Grefier – A_____ Ț___

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V_______ I______ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești


Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul Zadară I__ împotriva sentinței penale nr.1764 din data de 25 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Găești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit apelantul inculpat Zadară I__.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat.

Curtea, luând act că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, întrucât judecătorul fondului a făcut o justă individualizare a pedepsei în raport cu circumstanțele concrete de comitere a faptei.


C U R T E A


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1764 din data de 25 septembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Găești, s-au dispus următoarele:

În temeiul art.335 alin.2 din Cod penal cu referire la art.61 alin.4 lit.c Cod penal și art.396 alin.2 și 10 Cod procedură penală, inculpatul Zadară I__, fiul lui M____ și C________, născut la data de 15.08.1957, în ________________________________, CNP: xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în ______________________________, nr. 620, județul Dâmbovița, cetățean român, fără antecedente penale, a fost condamnat la 4.200 lei amendă penală, reprezentând 140 de zile amendă cu un cuantum de 30 lei/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere unui vehicul având permisul de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul, faptă din data de 29.10.2014.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63 Cod penal, potrivit cărora, în cazul în care, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

S-a luat act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul din data de 15.06.2015, întocmit în dosarul nr.3064/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului Zadară I__, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere faptă prevăzută de art.335 al.2 Cod penal (2009).

În fapt s-a reținut că, în data de 29.10 2014 organele de cercetare penală din cadrul Postului de Poliție Ș_____, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, l-au depistat în trafic pe inculpatul Zadară I__ în timp ce conducea pe drum public, respectiv pe DJ 611, pe raza satului Fierbinți, ________________________________, autoturismul marca Dacia 1310, nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, având direcția de deplasare dinspre __________________________ Ș_____, satul Fierbinți, județul Dâmbovița. Cu ocazia efectuării de verificări în baza de date, organele de poliție au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere.

Potrivit adresei nr.xxxxxx emisă la data de 06.11.2014 de Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița - Serviciul Rutier, Zadară I__ nu figura în baza automată de date ca posesor al permisului de conducere, însă din adresa nr.xxxxx emisă la data de 12.01.2015 de Instituția Prefectului Județului Dâmbovița - Serviciul Public Comunitar Regim Premise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor acesta figura cu permisul de conducere nr.xxxxxx eliberat la data de 12.04.1987 pentru categoria „F" (Tr).

Fiind audiat în cauză, Zadară I__ a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că în data de 29.10.2014, în jurul orei 1300, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe drum public, respectiv pe DJ 611, pe o distanță de aproximativ 10 km, având direcția de deplasare _____________________________, județul Dâmbovița. A parcat autoturismul pe raza comunei Vișina și s-a deplasat ulterior în orașul Găești în vederea efectuării de cumpărături. La întoarcere a condus din nou autoturismul pe drum public, respectiv pe DJ 611, având ca pasager și pe O____ F______, iar la ___________________________, ________________________________ a fost oprit de către organele de poliție cărora le-a menționat că nu are permis de conducere pentru autoturism, ci doar pentru categoria "F" - tractor.

Fapta este confirmată și de martora O____ F______, pasager în autoturismul condus de Zadara I__.

Din rechizitoriu rezultă că situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii declarațiile suspectului/inculpatului Zadară I__, adresa nr.xxxxxx emisă la data de 06.11.2014 de Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița - Serviciul Rutier, adresa nr. xxxxx emisă la data de 12.01.2015 de Instituția Prefectului Județului Dâmbovița - Serviciul Public Comunitar Regim Premise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, copia permisului de conducere xxxxxxx categoria "F" - titular Zadara I__ și declarația martorei O____ F______.

Prin ordonanța din data de 29.10.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, în forma prev. de art.335 alin.1 Cod penal, încadrarea juridică a faptei fiind schimbată prin ordonanța din data de 24.01.2015 în art.335 alin.2 Cod penal.

Prin ordonanța din data de 24.02.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul Zadară I__ pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin 2 Cod penal, iar prin ordonanța din data de 10.06.2015 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru comiterea infracțiunii anterior menționate.

Numitului Zadară I__ i-au fost aduse la cunoștință drepturile atât în calitate de suspect la data de 03.06.2015 cât și în calitate de inculpat la data de 11.06.2015.

Cu privire la inculpat s-a arătat că are studii liceale, este pensionar, are stagiu militar satisfăcut, cetățenie română, este necăsătorit și a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Găești sub nr.XXXXXXXXXXXXX din data de 24.06.2015.

Analizând probatoriul administrat în cauză, în raport de dispozițiile legale, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 29.10.2014, în jurul orei 1700, lucrători de poliție din cadrul Postului de Poliție Ș_____ au oprit pentru control autovehiculul Dacia cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX care circula pe DJ 611 la ieșirea din satul Fierbinți către ________________________________. Lucrătorii de poliție au constatat că autoturismul era condus de inculpatul Zadară I__, care a declarat că nu posedă permis de conducere (fila 14 dup).

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit faptul că inculpatul figura cu permis de conducere cu seria xxxxxx eliberat la data de 12.04.1987 pentru categoria F (Tr), aspect ce rezultă din adresa nr.xxxxx/12.01.2015 Instituția Prefectului Județului Dâmbovița - Serviciul Public Comunitar Regim Premise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (fila 27 d.u.p.).

În faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că în data de 29.10.2014, în jurul orei 1300, a condus autoturismul marca Dacia pe drum public, pe o distanță de aproximativ 10 km, având direcția de deplasare _____________________________, județul Dâmbovița. A parcat autoturismul pe raza comunei Vișina și s-a deplasat ulterior orașul Găești în vederea efectuării de cumpărături. La întoarcere a condus din nou autoturismul pe drum public, respectiv pe DJ 611, având ca pasager și pe O____ F______. A precizat inculpatul că nu posedă permis de conducere pentru această categorie de vehicule, ci doar pentru categoria "F" – tractor (filele 18-27 d.u.p.)

De asemenea, la termenul de judecată din data de 25.09.2015, în ședință publică, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele săvârșite și își însușește probele administrate în faza de urmărire penală, solicitând ca judecata să se realizeze în procedura prevăzută de art.375 și următoarele Cod procedură penală.

Cererea inculpatului a fost pusă în discuție și admisă de instanța de fond, cu concluzii în același sens din partea reprezentantului Ministerului Public.

Coroborând recunoașterea inculpatului cu celelalte probe administrate în faza de urmărire penală, prima instanță a reținut că acesta a săvârșit fapta pentru care este trimis în judecată în modalitatea descrisă în rechizitoriu, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.335 alin.2 Cod penal (2009).

Astfel, potrivit art.335 alin.2 Cod penal (2009), „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv (…) se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Sub aspectul laturii obiective, prima instanță a reținut că elementul material constă în fapta inculpatului de a conduce pe drumul public DJ611 autovehiculul marca Dacia cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX, având un permis de conducere care este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, urmarea imediată o reprezintă starea de pericol cu privire la siguranța circulației, iar legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși materialitatea faptei.

Instanța de fond a reținut că inculpatul a fost depistat de organele de poliție conducând un autoturism marca Dacia pe drumurile publice, fiind de notorietate faptul că pentru conducerea acestui tip de autovehicul este necesară deținerea obligatorie a unui permis de conducere pentru categoria B.

De asemenea, a mai reținut că, potrivit probatoriului administrat, inculpatul obținuse în anul 1987 un permis de conducere, dar pentru vehicule care se încadrau în categoria F.

Sub aspectul laturii subiective, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea acestui rezultat.

A constatat prima instanță că, din probele administrate în faza de urmărire penală, reiese că faptele inculpatului sunt stabilite și că există suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea de pedepse.

La stabilirea naturii și a cuantumului/duratei pedepsei instanța de fond a avut în vedere gravitatea infracțiunii precum și periculozitatea infractorului, care au fost apreciate după criteriile prevăzute de art.74 Cod penal (2009).

Astfel, instanța de fond a constatat că infracțiunea săvârșită prezintă pericol social, deoarece inculpatul a condus vehiculul având un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul, deci fără să constate un organ abilitat că are cunoștințele și deprinderile necesare manevrării unui astfel de automobil.

Prima instanță a avut în vedere situația că nu s-au produs pagube materiale, conduita inculpatului după săvârșirea infracțiunii, acesta recunoscând și regretând fapta atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, precum și că, potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

De asemenea, a apreciat că reeducarea inculpatului Zadară I__ și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către acesta se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse cu amenda.

Având în vedere dispozițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală, de care beneficiază inculpatul ca urmare a recunoașterii vinovăției, prima instanță a redus cu o pătrime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.

La stabilirea amenzii instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.61 Cod penal (2009) constatând că potrivit art.335 alin.2 Cod penal amenda este prevăzută alternativ cu închisoarea mai mare de 2 ani, la stabilirea cuantumului unei zile amendă având în vedere situația materială a inculpatului, care desfășoară activități lucrative, este necăsătorit și nu are persoane în întreținere.

Concluzionând, prima instanță l-a condamnat pe inculpatul Zadară I__ la 4.200 lei amendă penală, reprezentând 140 de zile amendă cu un cuantum de 30 lei/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul având un permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul, faptă din data de 29.10.2014.

De asemenea, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.63 Cod penal (2009) potrivit cărora, în cazul în care, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor amendă se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Zadară I__, criticând-o sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, cuantum pe care îl consideră prea aspru în raport cu gravitatea faptei comise, cât și în raport cu circumstanțele personale, respectiv că a recunoscut și regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, este pensionar și are probleme de sănătate.

Curtea, examinând hotărârea apelată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit dispozițiilor art.420 alin.8 C.pr.pen., în raport de criticile invocate de apelant, dar și din oficiu sub toate aspectele, constată că apelul declarat de inculpatul Zadară I__ este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, pe baza probelor administrate în cauză în timpul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile de recunoaștere date de inculpatul Zadară I__, așa cum s-a arătat mai sus.

La termenul din data de 25.09.2015, inculpatul a fost audiat de instanța de fond, iar în declarația dată a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa. Totodată, a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv prin parcurgerea procedurii de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art.375 și următoarele Cod procedură penală.

Curtea mai reține că în motivele de apel inculpatul nu a contestat fapta pentru care a fost condamnat, ci numai faptul că nu au fost avute în vedere circumstanțele sale personale, respectiv faptul că a recunoscut și regretat fapta comisă, nu are antecedente penale, este pensionar și are probleme de sănătate

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate, Curtea reține că pedeapsa aplicată inculpatului apelant a fost stabilită de instanța de fond într-un cuantum orientat către limitele minime prevăzute de art.61 alin.2 Cod penal și, respectiv art.61 alin.4 lit.c Cod penal cu aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală.

De asemenea, individualizarea pedepsei a fost făcută în conformitate cu dispozițiile art.74 Cod penal, având în vedere circumstanțele persoanle ale inculpatului, dar și gravitatea infracțiunii, rezultată din modalitatea în care a fost săvârșită, respectiv conducerea autovehiculului pe drumurile publice la o oră cu trafic intens, pe o distanță relativ mare – circa 10 km, având și un pasager în persoana martorie O____ F______.

Față de aceste considerente, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Zadară I__ împotriva sentinței penale nr.1764/25.09.2015 pronunțată de Judecătoria Găești.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelantul va fi obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:


Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Zadară I__, fiul lui M____ și C________, născut la data de 15.08.1957 în ________________________________, domiciliat în ______________________________, nr.620, județul Dâmbovița, CNP: xxxxxxxxxxxxx, împotriva sentinței penale nr.1764/25.09.2015 pronunțată de Judecătoria Găești.

Obligă apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.01.2016.


Președinte, Judecător,

L_____ C_________ F________ T______

Grefier,

A_____ Ț___

Red./Th.-LC/AȚ

4 ex./01.02.2016

Dosar fond XXXXXXXXXXXXX Judecătoria Găești

Judecător fond -D_____ M____

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 981/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 922/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2491/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2193/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 215/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 170/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1083/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 52/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 887/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 20/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2143/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 253/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1837/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 756/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 776/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2513/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1050/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 956/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 50 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1450/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 226/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 480/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 739/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1543/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 572/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 599/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 231/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1918/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 188/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 130/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 437/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 176/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 310/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 748/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 169/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 160/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2232/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 81/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1559/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 116/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 4/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 205/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 41/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 745/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 239/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 561/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 410/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 270/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1111/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 551/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2898/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1202/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 246/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 512/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1008/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2372/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 260/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 707/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 610/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025