Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL A___ I____
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 215/A/2015
Ședința publică de la 24 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E____ B___
Judecător C______ M_______ M__
Grefier D______ M____
P________ de pe lângă Curtea de Apel A___ I____ reprezentat prin
M______ C_____ - procuror
Pe rol apelurile declarate de P________ de pe lângă Judecătoria Mediaș și inculpatul R_______ I____ A________ împotriva sentinței penale nr. 204/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul apelant R_______ I____ A________, asistat de apărătorul ales, doamna avocat G______ L_______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Întrebat fiind, inculpatul apelant R_______ I____ A________ arată că nu dorește să facă declarații în fața instanței de apel.
Doamna avocat G______ L_______, apărătorul ales pentru inculpatul apelant R_______ I____ A________, depune la dosar, în ședință publică, un set de înscrisuri în circumstanțiere.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat în scris în ceea ce privește nelegalitățile cu privire la starea de recidivă care nu a fost reținută de către instanța de fond raportat la sentința penală 339/09.12/2011. În privința pedepsei rezultante pentru cele două infracțiuni pentru care a fost condamnat inculpatul să se constate că pentru pedeapsa rezultantă sporul aplicat este de 9 luni și zece zile închisoare. Apreciază că în ceea ce privește pedepsele complementare, acestea trebuiau aplicate pentru fiecare infracțiune și mai apoi să se facă aplicarea art. 45 alin3 și a art. 5 C.pen.
Doamna avocat G______ L_______, apărătorul ales pentru inculpatul apelant R_______ I____ A________, solicită respingerea apelului formulat de P________ de pe lângă Judecătoria Mediaș. Arată că starea de recidivă a fost avută în vedere de către instanța de fond iar pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni a fost corect aplicată, fiind stabilit sporul legal de 9 luni și zece zile.
Solicită admiterea apelului declarat de inculpat care în principal vizează modalitatea de stabilire a pedepsei. Apreciază că inculpatul, pentru faptele și modul în care acestea au fost săvârșite, având în vedere că a mers pe recunoaștere, putea beneficia de pedeapsa alternativă a amenzii, aceasta fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei. În prezentarea stării de fapt, arată că inculpatul a fost oprit în trafic, în timp ce transporta o persoană din localitatea Copșa care a încercat să sustragă un autoturism. Arată că, deși inculpatul avea dreptul de conducere suspendat, instanța ar fi trebuit să facă diferența între o persoană care nu a deținut niciodată permis de conducere și o persoană care deține permis fiindu-i suspendat temporar dreptul de a conduce.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpat.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș din data de 7 octombrie 2014 inculpatul Rezmuves I____ A________ a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. și ped. de art.335 alin.2 C.P. și art.336 alin.1 C.P. reținându-se că în seara zilei de 05.03.2014, în jurul orelor 23:30, a condus pe drumurile publice un autovehicul, deși avea permisul de conducere suspendat, iar în momentul prelevării mostrelor biologice avea în sânge o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor de care este acuzat.
Prin sentința penală nr. 204/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX în baza art. 335 alin.2 Cod penal,cu aplicarea art. 396 aliniat 10 Cod procedură penală s-a dispus condamnarea inculpatului REZMUVES I____ A________, fiul lui I____ și V______ J______, născut la data de 23.11.1991 în Mediaș, județul Sibiu, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, studii primare, recidivist, cu domiciliul în Mediaș, __________________, nr. 2, județul Sibiu, posesorul C.I. ________ nr. xxxxxx eliberată de SPCLEP Mediaș, CNP xxxxxxxxxxxxx la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere ,
În baza art. 336 alin.1 Cod penal ,cu aplicarea art. 396 aliniat 10 Cod procedură penală a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În temeiul art. 39 litera b Cod penal s-au contopit cele două pedepse urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare cu un spor de o lună închisoare având de executat pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare.
În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, precum și dispozițiile art.83 alin.1 din Codul penal adoptat în anul 1968 s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.339/09.12.2011 a Judecătoriei Mediaș,pe lângă pedeapsa nou aplicată.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în fapt că în seara zilei de 05.03.2014, în jurul orei 23:30, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, inculpatul REZMUVES I____ A________ a fost oprit în trafic de către organele de poliție ale Poliției Orașului Copșa M___ în timp ce conducea autovehiculul marca Opel, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe D.N. 14 în localitatea Copșa M___. La controlul documentelor de identitate și a permisului de conducere s-a constatat că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice începând cu data de 26.02.2014 pe o perioadă de 30 de zile.
Întrucât emana halenă alcoolică, în prezența martorului asistent L___ V_____ I__ (pasager în autoturismul condus de inculpat), inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a înregistrat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inculpatul a fost condus la C_____________ Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Mediaș, unde i s-a recoltat o probă de sânge.
Conform buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. IX/A/207 din data de 10.03.2014 emis de SML Sibiu, rezultă că inculpatul a avut alcoolemie de 1.00 g/l alcool pur în sânge.
In drept fapta inculpatului care în seara zilei de 05.03.2014, în jurul orelor 23:30, a condus pe drumurile publice un autovehicul, deși avea permisul de conducere suspendat,a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.2 Cod penal pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare.
Fapta aceluiași inculpat care în seara zilei de 05.03.2014, în jurul orelor 23:30, a condus pe drumurile publice un autovehicul iar în momentul prelevării mostrelor biologice avea în sânge o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
S-a reținut că faptele au fost săvârșite în concurs real, potrivit dispozițiilor art.38 din Codul penal .
La dozarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere împrejurarea că inculpatul este recidivist dar și împrejurarea că a recunoscut faptele de care este acuzat.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei solicitând ca instanța să se pronunța pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală astfel că au beneficiat de dispozițiile favorabile prevăzute de art. 396 aliniat 10 Cod procedură penală din Codul de procedură penală privind reducerea sub minimul prevăzut de lege a pedepselor aplicate.
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au formulat apel P________ de pe lângă Judecătoria Mediaș și inculpatul Rezmuves I____ A________ .
P________ de pe lângă Judecătoria Mediaș a solicitat admiterea apelului desființarea sentinței atacate în ce privește greșita încadrare juridică a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților sub aspectul omisiunii reținerii stării de recidivă prev de art. 41alin.1 Cod penal, a stabilirii greșite a pedepsei rezultante conform dispozițiilor art.39 alin.1 lit.b Cod penal,și a aplicării pedepsei complementare și pedepsi accesorii pe lângă pedeapsa rezultantă și nu pentru fiecare din cele 2 pedepse principale stabilite.
În dezvoltarea motivelor de apel P________ de pe lângă Judecătoria Mediaș arată că în ce privește starea de recidivă potrivit mențiunilor înscrise în cazierul judiciar, inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 339/2012 a Judecătoriei Mediaș la pedeapsa închisorii de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Ca atare, inculpatul se află în stare de recidivă, întrucât în cursul termenului de încercare a săvârșit din nou o infracțiune intenționată pedepsită cu închisoarea mai mare de 1 an.
Instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 39 alin.l lit. b C.penal, stabilind o pedeapsă rezultantă nelegală.
Instanța a stabilit 2 pedepse principale, de 4 luni și respectiv 8 luni închisoare, pentru comiterea a 2 infracțiuni concurente. Potrivit art. 39 alin. 1 lit. b C.penal, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea , se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse. în cazul de față, pedeapsa cea mai grea este de 8 luni, însă o treime din 4 luni este 1 lună și 10 zile și nu o lună, așa cum a stabilit instanța de judecată.
Ca atare, pedeapsa rezultantă trebuia să fie de 9 luni și 10 zile închisoare și nu de 9 luni închisoare.
Arată că în mod greșit instanța de judecată a aplicat pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. decari. 66 alin.l lit. a, b d C.penal pe lângă pedeapsa rezultantă și nu pentru fiecare dintre cele 2 pedepse principale stabilite.
Din interpretarea art. 45 C.penal, care reglementează situația pedepselor complementare, accesorii și a măsurilor de siguranță în caz de pluralitate de infracțiuni, rezultă că aceste pedepse trebuie aplicate pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită, și nu pe lângă pedeapsa rezultantă.
Inculpatul prin apelul formulat a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate și aplicarea unor pedepse cu amenda față de faptele și modul în care acestea au fost săvârșite, având în vedere că a recunoscut săvârșirea faptelor, aceasta fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.
Curtea de apel analizând sentința atacată potrivit criticilor formulate precum și analizând cauza din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în temeiul efectului devolutiv al apelului potrivit art.417, art.420 Cod procedură penală constată că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș este fondat sentința atacată fiind nelegală pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În fapt instanța de apel reține că probele administrate în cursul urmăririi penale probe recunoscute și însușite de inculpat care a solicita desfășurarea cercetării judecătorești conform procedurii simplificate,dovedesc că în seara zilei de 05.03.2014, în jurul orelor 23:30, a condus pe drumurile publice un autovehicul, deși avea permisul de conducere suspendat, iar în momentul prelevării mostrelor biologice avea în sânge o alcoolemie de 1,00 g/l alcool pur în sânge.
In drept fapta inculpatului care în seara zilei de 05.03.2014, în jurul orelor 23:30, a condus pe drumurile publice un autovehicul, deși avea permisul de conducere suspendat, constituie infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin.2 cu aplicarea art. 41 alin1 Cod penal iar fapta aceluiași inculpat care în seara zilei de 05.03.2014, în jurul orelor 23:30, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influența alcoolului constituie infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prevăzută de art. 336 alin.1 cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal.
La reținerea stării de recidivă instanța de apel a avut în vedere cazierul judiciar al inculpatului conform căruia acesta a fost condamnat prin sentința penală 339/09 12 2011 definitivă prin nerecurare la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,b,i g cu aplicarea art.320/1 ,art.71 alin.5,art.64 alin.1 lit.a,b ,art.81, 82 Cod penal prin sentința penală 339/09 12 2011 definitivă prin nerecurare la data de 21 12 2011.
Potrivit art. 41 alin.1 Cod penal există recidivă ,când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare ,condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
În cauză inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii de 2 ani,pedeapsă a cărei executare a fost suspendată pe un termen de încercare de 4 ani pe durata termenului de încercare inculpatul a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 335 alin.2 Cod penal pedepsită cu pedeapsa închisorii de la unu la cinci ani și infracțiunea prevăzută de art.336 alin. 1 Cod penal.
Reținând concursul de infracțiuni, potrivit dispozițiilor art.Art. 39*) - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni
(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:
a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detențiune pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detențiunii pe viață;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii;
e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform lit. c).
(2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață.
____________
*) Tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. (a se vedea art. 10 din L. nr. 187/2012)
39 Cod penal se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Așa fiind urmează ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, având de executat pedeapsa principală rezultantă de 1 an închisoare și pedeapsa complementară de 1 an constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen.
În temeiul art. 15 alin.2 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, și dispozițiile art.83 alin.1 din Codul penal din 1969 se va revoca beneficiul suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.339/09.12.2011 a Judecătoriei Mediaș, și se va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând a executa un total de 3 ani pedeapsă principală.
Analizând aplicabilitatea legii penale mai favorabile Curtea de apel reține că în mod legal instanța de fond a determinat legea mai favorabilă ca fiind noul Cod penal având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare a faptelor săvârșite potrivit OUG 195/2002 și potrivit Codului penal.
În cauză ca urmare a stabilirii legii noi ca lege mai favorabilă, Curtea de apel va da eficiență și dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost calificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
În cauză urmare a reținerii concursului real se impunea potrivit art. 45 Cod penal în cazul pluralității de infracțiuni pedepsele complementare și accesorii se aplică pentru fiecare infracțiune în parte .
Analizând în continuare apelul declara de inculpat instanța de apel reține netemeinicia acestuia.
Curtea reține că la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului instanța de fond a făcut o evaluare completă și temeinică a criteriilor legale privind individualizarea judiciară a pedepselor, cu referire atât la circumstanțele reale ale faptelor la gradul mediu de pericol social al faptelor la conduita inculpatului de recunoaștere și regret a faptelor săvârșite. Exigențele impuse de principiul legalității nu se rezumă doar la cerința ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele stabilite prin norma de incriminare ci, pe lângă aceasta, este necesar ca individualizarea judiciară să se realizeze pe baza unor criterii de apreciere, determinate, de asemenea, de lege.
Alegerea mijloacelor de individualizare a pedepsei și a modalității de executare nu se face în mod arbitrar, ci, dimpotrivă, instanța este obligată să țină seama de criteriile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, evaluarea gradului de pericol social al faptei impune nu numai examinarea conținutului concret al infracțiunii ci și examinarea tuturor celorlalte situații, stări, împrejurări care însoțesc săvârșirea faptei și care, deși exterioare conținutului infracțiunii sunt de natură să particularizeze fapta și să-i fixeze un anumit grad de pericol social. În cauză relevant sub aspectul pericolului social relevantă este starea de recidivă post-executorie ,inculpatul săvârșind prezentele infracțiuni în cursului termenului de încercare ceea ce denotă perseverența infracțională a inculpatului care prin beneficierea de suspendarea executării pedepsei nu a înțeles să respecte normele legale.
Atitudinea inculpatului în cursul procesului penal este relevantă sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, dar aceasta nu este suficientă pentru a conduce la reducerea pedepselor sub limita stabilită de instanța de fond.
Acestea au fost valorificate în procesul de individualizare a pedepsei, aplicându-se sancțiuni orientate spre minimul special.
Nu poate fi ignorată, pe lângă gravitatea fiecărei fapte reținute în sarcina inculpatului, cauzele de agravare a pedepsei, respectiv concursul de infracțiuni și starea de recidivă.
Față de considerentele expuse în baza art. 421 alin.2 pct.2 lit. a Cod procedură penală se va admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Mediaș împotriva sentinței penale nr. 204/16.12, pe care o desființează și rejudecând cauza în fond în baza art. 335 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 aliniat 10 Cod procedură penală, art. 41 alin.1 și art. 43 C.pen. va condamna inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În baza art. 404 alin.5 C.pr.pen. raportat la art. 67 alin.1 C.pen. va aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen. pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 aliniat 10 Cod procedură penală, art. 41 alin.1 și art. 43 C.pen. va condamna pe același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art. 404 alin.5 C.pr.pen. raportat la art. 67 alin.1 C.pen. va aplica inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen.
În temeiul art. 39 litera b și art. 45 alin. 3 lit a C.pen.va aplică pedeapsa principală cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, având de executat pedeapsa principală rezultantă de 1 an închisoare și pedeapsa complementară de 1 an constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen..
În temeiul art. 15 alin.2 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, și dispozițiile art.83 alin.1 din Codul penal din 1969 revocă beneficiul suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.339/09.12.2011 a Judecătoriei Mediaș, și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând a executa un total de 3 ani pedeapsă principală și pedeapsa complementară de 1 an constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen..
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. se vor interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la judecarea pe fond a cauzei, în cadrul cărora sunt cuprinse și cheltuielile din faza urmării penale.
În baza art. 421 alin.pct.1lit b se va respinge apelul declarat de inculpatul REZMUVES I____ A________ împotriva aceleiași hotărâri penale.
În baza art. 275 alin.2 C.pr.pen. va obliga inculpatul apelant să achite suma de 100 lei, cheltuieli judiciare efectuate în apel.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare, efectuate în apel, vor fi avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
I. Admite apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria Mediaș împotriva sentinței penale nr. 204/16.12.2014 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o desființează și rejudecând cauza în fond :
În baza art. 335 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 aliniat 10 Cod procedură penală, art. 41 alin.1 și art. 43 C.pen. condamnă inculpatul :
REZMUVES I____ A________, fiul lui I____ și V______ J______, născut la data de 23.11.1991 în Mediaș, județul Sibiu, cetățean român, necăsătorit, fără ocupație, fără loc de muncă, studii primare, recidivist, cu domiciliul în Mediaș, __________________, nr. 2, județul Sibiu, posesorul C.I. ________ nr. xxxxxx eliberată de SPCLEP Mediaș, CNP xxxxxxxxxxxxx la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În baza art. 404 alin.5 C.pr.pen. raportat la art. 67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen. pe o perioadă de 1 an.
În baza art. 336 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 aliniat 10 Cod procedură penală, art. 41 alin.1 și art. 43 C.pen. condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În baza art. 404 alin.5 C.pr.pen. raportat la art. 67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen.
În temeiul art. 39 litera b și art. 45 alin. 3 lit a C.pen. aplică pedeapsa principală cea mai grea de 10 luni închisoare la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, având de executat pedeapsa principală rezultantă de 1 an închisoare și pedeapsa complementară de 1 an constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen..
În temeiul art. 15 alin.2 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, și dispozițiile art.83 alin.1 din Codul penal din 1969 revocă beneficiul suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.339/09.12.2011 a Judecătoriei Mediaș, și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând a executa un total de 3 ani pedeapsă principală și pedeapsa complementară de 1 an constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, prev. de art. 66 lit.a C.pen. și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit.b C.pen..
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la judecarea pe fond a cauzei, în cadrul cărora sunt cuprinse și cheltuielile din faza urmării penale. .
II. Respinge apelul declarat de inculpatul REZMUVES I____ A________ împotriva aceleiași hotărâri penale.
În baza art. 275 alin.2 C.pr.pen. obligă inculpatul apelant să achite suma de 100 lei, cheltuieli judiciare efectuate în apel.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen. celelalte cheltuieli judiciare, efectuate în apel, vor fi avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24. 02.2015.
Președinte, Judecător,
E____ B___ C______ M_______ M__
Grefier,
D______ M____
Red /tehn/EB
2ex/23.03.2015
Jud.fond I___ V___