Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL G_____
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 756/A
Ședința publică din data de 19 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D______ L______ C_____________ - judecător
Judecător - M______ C________
Grefier - G___ V______
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M______ P_______ - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G_____
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea apelului declarat de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA G_____ împotriva sentinței penale 335 din 04.03.2015 a Judecătoriei G_____, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, privind pe inculpatul S______ I____, domiciliat în mun. G_____, ________________________. 33, ______________, jud. G_____, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal.
La apelul nominal a lipsit intimatul inculpat S______ I____.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul că astăzi este primul termen de judecată în apel.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sentința penală nr,. 335/2015 a Judecătoriei G_____ este netemeinică pentru următoarele motive:
Inculpatul S______ I____, deși avea dreptul de a conduce suspendat, s-a urcat la volanul autoturismului proprietate personală pe care l-a condus pe ____________________________ fost oprit de un echipaj de poliție. Întrucât nu avea asupra sa permisul de conducere, s-a procedat la verificarea inculpatului în baza de date, constatându-se că acesta era suspendat pe o perioadă de 90 de zile.
Din adresa Inspectoratului Județean de Poliție G_____ - Serviciul Rutier reiese că inculpatul nu a susținut testul la regulile de circulație, conform art. 106 din OUG 195/2002, perioada de suspendare majorându-se cu 30 de zile, până la 05.10.2014.
Având în vedere cele arătate și față de gravitatea infracțiunii comise de inculpat, consideră că aspectele reținute de instanță nu sunt elemente care să conducă la minimizarea pericolului social, astfel încât amenda penală să fie orientată spre minimul special.
Pentru considerentele expuse pe larg în scris, prezentate astăzi pe scurt, solicită admiterea apelului declarat de P________ de pe lângă Judecătoria G_____, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și, în rejudecare, să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat.
C U R T E A
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 335 din 04.03.2015 a Judecătoriei G_____, a fost condamnat inculpatul S______ I____ la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 140 (unasutăpatruzeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 10 (zece) lei, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârșită la data de 05.09.2014).
S-au pus în vedere inculpatului prevederile art. 63 din Codul penal, potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii penale în cuantum de 1400 lei, instanța va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 140 de zile.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul S______ I____ la plata sumei de 200 lei (din care suma de 100 lei aferentă urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 272 din Cod de procedură penală, s-a dispus ca onorariul apărătorului (avocat C___________ D__ G_____) desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați G_____.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 7668/P/2014 din data de 18.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S______ I____ pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului că, la data de 05.09.2014, în jurul orei 19:00, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare TX0433XK, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Actele procesuale specifice efectuate in cursul urmăririi penale s-au concretizat în următoarele mijloace materiale de probă : proces-verbal de constatare a infracțiunii (filele 4-5 dosar de urmărire penală); raport întocmit de Serviciul Rutier (fila 8 dosar de urmărire penală); copie adresă nr. xxxxxx/11.06.2014 emisă de Biroul Rutier (fila 17 dosar de urmărire penală); declarații martor asistent (fila 14 dosar de urmărire penală); declarații inculpat S______ I____ (filele 10-13 dosar de urmărire penală).
Prin ordonanța din data de 05.09.2014, Poliția Mun. G_____ – Biroul Rutier a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. (2) din Codul Penal (fila 3 dosar de urmărire penală).
Prin ordonanța din data de 30.10.2014, a Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____ s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul S______ I____, pentru săvârșirea acestei infracțiuni (fila 2 dosar de urmărire penală).
Inculpatului i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute la art. 10 și art. 78 Cod procedură penală în referire la art. 83 din Cod procedură penală și obligațiile prevăzute de art. 108 alin. (2) lit. a) și b) Cod procedură penală și a fost audiat în calitate de suspect, în data de 05.11.2014, întocmindu-se un proces-verbal în acest sens (fila 10 dosar de urmărire penală).
Prin ordonanța din data de 06.11.2014, a Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S______ I____. (fila 1 dosar de urmărire penală).
Inculpatul S______ I____ avea 28 de ani la data săvârșirii faptei. Pe parcursul urmăririi penale inculpatul S______ I____ a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea acesteia. Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, așadar acesta este la primul impact cu legea penală.
În termenul de 20 de zile stabilit de judecătorul de cameră preliminară nu au fost ridicate cereri sau excepții, astfel că a dispus începerea judecății.
În fața instanței, asistat de apărătorul ales, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul S______ I____ a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 375 alin.1 și 2 Cod procedură penală, arătând că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și că și le însușește. Instanța a procedat la audierea inculpatului în acest sens și, având în vedere poziția procesuală a acestuia, dar și probele administrate în cursul urmăririi penale, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 375 alin.1 și 2 Cod procedură penală.
Inculpatului i-a fost asigurat dreptul la apărare prin avocatul desemnat din oficiu C___________ D__ G_____ (fila 6 dosar de fond) și avocat ales P____ L_______.
La dosarul de urmărire penală au fost depuse acte în circumstanțiere (filele 22-23 dosar de urmărire penală) și a fost atașată și fișa de cazier judiciar (fila 13 dosar de fond).
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut:
În fapt, la data de 05.09.2014, în jurul orei 19:00, lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Mun. G_____ - Biroul Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe ___________________________________ G_____, au procedat la oprirea regulamentară a autoturismului cu nr. de înmatriculare TX0433XK, care se deplasa pe _____________________________________> Lucrătorii de poliție, după ce și-au prezentat calitatea, au solicitat conducătorului să le prezinte documentele de identitate și cele ale autoturismului. În prezența martorului asistent S________ I_____, conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana inculpatului. Inculpatul se afla singur în autoturism.
Întrucât conducătorul vehiculului nu avea asupra sa permisul de conducere s-a procedat la verificarea identității acestuia in baza de date, rezultând astfel ca permisul de conducere al inculpatului fusese suspendat pe o perioadă de 90 de zile până la dat de 08.09.2014.
Cu ocazia audierii, inculpatul S______ I____ a recunoscut săvârșirea faptei (declarații suspect/inculpat filele 11, 13 dosar de urmărire penală).
Declarațiile inculpatului, prin care a recunoscut săvârșirea faptei, se coroborează cu declarațiile martorului asistent S________ I_____, precum și cele constatate prin procesul-verbal de depistare, astfel că rezultă că inculpatul S______ I____ a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
În fața instanței, asistat de apărătorul ales, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul S______ I____ a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 375 alin.1 și 2 Cod procedură penală, arătând că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și că și le însușește.
Vinovăția inculpatului S______ I____ este dovedită de mijloacele de probă existente la dosarul cauzei, respectiv procesul verbal de constatare, (filele 4-5 dosar de urmărire penală); raport întocmit de Serviciul Rutier (fila 8 dosar de urmărire penală); copie adresă nr. xxxxxx/11.06.2014 emisă de Biroul Rutier (fila 17 dosar de urmărire penală) prin care inculpatul era atenționat cu privire la consecințele conducerii unui vehicul în perioada suspendării dreptului de a conduce; declarații martor asistent (fila 14 dosar de urmărire penală); declarații inculpat S______ I____ (filele 10-13 dosar de urmărire penală).
Instanța a reținut că inculpatul a prevăzut că va conduce autoturismul respectiv pe drumurile publice din România având suspendată exercitarea dreptului de conducere, vinovăția fiind manifestată sub forma intenției indirecte.
În drept, fapta inculpatului S______ I____ care la data de 05.09.2014, în jurul orei 19:00, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare TX0433XK, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. 2 Cod penal.
Instanța a apreciat că fapta întrunește toate trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni, respectiv, este prevăzută de legea penală ca infracțiune, este săvârșită cu vinovăție, este nejustificată și este imputabilă inculpatului, nefiind incidente în cauză nici una din cauzele limitativ prevăzute de art. 18-31 Cod penal.
Fiind vorba de o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea periculoasă produsă rezultă din materialitatea faptei săvârșite de inculpat. Chiar dacă mai erau 3 zile până să expire suspendarea aplicată, inculpatul trebuia să aștepte expirarea acesteia, așa cum făcuse până atunci.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, așadar acesta este la primul impact cu legea penală.
La individualizarea pedepsei aplicate, instanța, având în vedere dispozițiile art. 74 alin. 2 Cod penal, a ținut seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs (starea de pericol pentru persoanele angrenate în trafic) ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului (inculpatul nu are antecedente penale), conduita după săvârșirea infracțiunii (recunoaștere și regret) și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta (28 de ani), starea de sănătate, situația familială și socială (acte în circumstanțiere - filele 22-23 dosar de urmărire penală) precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din actele depuse în circumstanțiere rezultă faptul că inculpatul a primit o caracterizare favorabilă de la persoane care îl cunosc de mai multă vreme și care s-au bazat pe activitatea desfășurată de el în societate.
Pentru fapta săvârșită de inculpat, legiuitorul a prevăzut pedepse alternative, respectiv închisoarea sau amenda penală. Inculpatul se poate încadra la minimul prevăzut de partea specială a Codului penal, având în vedere circumstanțele în care a fost depistat (nu produsese vreun eveniment rutier, ci a fost oprit de poliție pentru un control de rutină), lipsa vreunei sancțiuni de drept penal, atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, care în opinia instanței a avut deja un efect educativ pentru inculpat.
Instanța a considerat că o pedeapsă cu amenda penală constituie un mijloc apt de reeducare a inculpatului, astfel încât să se formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, în consecință a aplicat inculpatului o amendă penală în sistemul zilelor-amendă orientată spre minimul special, cuprinsă între limitele stabilite de art. 61 alin. 4 lit. c Cod penal (între 180 și 300 zile-amendă), reduse cu 1/4 conform art. 396 alin.10 Cod procedură penală (între 135 și 225 zile-amendă), respectiv 135 zile amendă, în considerarea faptului că inculpatul este la primul impact cu legea penală și a arătat instanței că regretă situația incomodă în care a fost pus prin comiterea acestei fapte.
S-a apreciat că pericolul pentru societate a fost unul real și doar întâmplarea a făcut să nu existe urmări tragice, rezultate prin conducerea unui vehicul ce necesită pentru a putea fi stăpânit deplinătatea abilităților și reflexelor conducătorului precum și deprinderile formate după urmarea cursurilor unei școli de șoferi.
Suma corespunzătoare pentru o zi amendă a fost orientată tot spre minimul special prevăzut de art. 61 alin. 2 Cod penal, respectiv 10 lei, în baza considerentelor arătate anterior.
Instanța a pus în vedere inculpatului prevederile art. 63 din Codul penal, potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii penale, instanța va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii egală cu numărul zilelor-amendă stabilit.
Văzând dispozițiile art. 272 din Cod de procedură penală, instanța a dispus ca onorariul apărătorului (avocat C___________ D__ G_____) desemnat din oficiu pentru procedura de cameră preliminară, în sumă de 200 lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați G_____.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, instanța l-a obligat pe inculpatul S______ I____ la plata sumei de 200 lei (din care suma de 100 lei aferentă urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, această sumă fiind generată de desfășurarea procesului penal ca urmare a comportamentului penal al inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P________ de pe lângă Judecătoria G_____, criticând-o pe motive de netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.
În susținerea apelului promovat, parchetul a arătat că față de gravitatea infracțiunii săvârșite, față de importanța valorilor sociale încălcate, se impune o reanalizare a cuantumului pedepsei, în sensul majorării cuantumului acesteia.
Apelul este nefondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, constatăm că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului S______ I____ pe baza unei analize complete a materialului probator administrat în cursul urmăriri penale coroborat cu declarația acestuia dată în faza cercetării judecătorești urmare a incidenței prevederilor art. 375 și art. 377 Cod procedură penală.
Inculpatul S______ I____ a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. 2 Cod penal.
Ca situație de fapt, reținem că la data de 05.09.2014, inculpatul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare TX 0433XK, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Probatoriile administrate în cauză, analizate și detaliate de prima instanță, în privința cărora nu au intervenit modificări cu ocazia soluționării căii de atac, confirmă fără nici un dubiu că fapta dedusă judecății există în materialitatea ei, este prevăzută de legea penală ca infracțiune și a fost comisă cu vinovăție de inculpat.
Astfel, soluția de condamnare a inculpatului S______ I____ apare ca fiind legală, neexistând aspecte care să incidența unuia din cazurile reglementate de art. 16 Cod procedură penală.
Considerăm că prima instanță a realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului, respectând criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, sens în care pedeapsa aplicată acestuia, de 1.400 lei amendă penală, este legală și temeinică, neimpunându-se reformarea acesteia (prin prisma motivelor de apel invocate de parchet).
Apreciem că activitatea infracțională concret desfășurată de inculpat nu prezintă o gravitate extrem de ridicată, care să impună modificarea cuantumului sancțiunii aplicate.
Mai mult, circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, în sensul că nu are antecedente penale, iar anterior comiterii faptei a avut un comportament demn în societate, dar și atitudinea sa procesuală, manifestată prin recunoașterea comiterii infracțiunii, justifică legalitatea și temeinicia sancțiunii cu amendă penală în cuantumul stabilit de prima instanță.
Față de cele de mai sus, neexistând aspecte de nelegalitate și netemeinicie care să impună reformarea hotărârii, se va respinge ca nefondat apelul declarat de P________ de pe lângă Judecătoria G_____.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea cauzei în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, apelul declarat de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA G_____ împotriva sentinței penale 335 din 04.03.2015 a Judecătoriei G_____, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, privind pe inculpatul S______ I____ (fiul lui L________ si A_____, născut la data de 09 februarie 1986 în mun. G_____, domiciliat în mun. G_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, ________________________. 33, ______________, jud. G_____).
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 iunie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D______ L______ C_____________ M______ C________
Grefier,
G___ V______
Red.D.L. C_____________/01.07.2015
Tehnored. G.V./3 ex./02.07.2015
Fond: A_____ D_____