Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria CALAFAT
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Număr hotarâre:
76/2014 din 19 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXart. 335 cod penal.

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CALAFAT

SENTINȚA PENALĂ Nr. 76/2014

Ședința publică de la 19 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE D_____ S________

Grefier M_______ Z_______

Ministerul Public reprezentat prin procuror V_______ C_____ de la P________ de pe lângă Judecătoria Calafat

*

Pe rol , soluționarea acțiunii penale pusă în mișcare împotriva inculpatului N_____ M_____ D_____ pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 5 cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: inculpatul asistat de avocat B____ M____ și martorul Văcuța N___.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat declarație martorului sub prestare de jurământ, după care apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în fond.

Reprezentantul Parchetului, după ce a făcut o prezentare a stării de fapt și o analiză a probelor administrate, a arătat că vinovăția inculpatului este dovedită și a solicitat să se dispună amânarea aplicării pedepsei și să fie obligat inculpatul la cheltuieli judiciare.

Avocat M____ B____ pentru inculpat, a solicitat să se facă aplicare prevederilor art. 81 , 74 și 76 cod penal, și art. 320 ind. 1 cod pr. penală întrucât inculpatul nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei.

În ultimul cuvânt, inculpatul regretă săvârșirea faptei.

J U D E C A T A

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul D___ nr. 973 din 25.02.2014 a fost trimis în judecată penală inculpatul N_____ M_____ D_____ pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 5 cod penal.

În fapt, s-a stabilit că la 11.05.2013 inculpatul N_____ M_____ D_____ a circulat pe drumurile publice cu un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

Din probele administrate în cauză și anume: recunoașterea inculpatului,declarațiile martorilor N______ Nicușor și M____ M______, precum și adresa SPCRPATV D___ , instanța a reținut că la 11.05.2013 în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, organele de poliție din cadrul Secției 9 Cetate, au oprit pentru control autoturismul înmatriculat sub nr. AT-230-HM care circula pe DN 56 A. Autoturismul era condus de inculpatul N_____ M_____ D_____ care nu putea prezenta pentru control permisul de conducere și documentele autoturismului.

La sediul poliției, inculpatul a declarat că nu posedă permis de conducere pentru nici-o categorie de autovehicule , fapt confirmat și de S________ Permise și Înmatriculări Autovehicule D___.

Inculpatul a condus autoturismul din _____________________ ___________________ distanță de 20 Km.

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În raport de prevederile art. 5 cod penal, instanța apreciază că legea favorabilă în speță este codul penal nou, și anume art. 335 alin. 1.

Având în vedere gradul de pericol social al faptelor, împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța apreciază că în cauză pot fi aplicate prevederile art. 83 cod penal, urmând să dispună amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 cod penal.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebuii să respecte măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. 1 cod penal .

Se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În conformitate cu art. 274 alin. 1 cod pr.penală, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 396 alin 1 și 4 cod pr.pen. rap. la art. 83 c.pen stabilește pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului N_____ M_____ D_____, fiul lui P____ și M____, născut la 10.05.1991 în C______, jud. D___, cu domiciliu în Vârvoru de Jos, nr. 580, jud. D___, studii generale, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 c.pen.

În baza art. 83 alin. 1 c.pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 c.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 85 alin. 1 c.pen. pe durata termenului de supraveghere , inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S________ de probațiune D___ la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 c.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit.c-e se comunică Serviciului de Probațiune D___.

În baza art. 404 alin. 3 C.p. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 c.p. penală. obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Sentință cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Iunie 2014.

PREȘEDINTE,

D_____ StoenescuGrefier,

M_______ Z_______

Red DS 5 ex.

Tehnored. MZ. 14 Iulie 2014

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 635/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 6/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 4/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1129/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 455/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1455/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 130/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 742/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 417/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 173/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 524/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 12/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 106/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 911/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 145/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 8/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1310/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 826/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1006/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 312/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2410/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 494/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2051/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 275/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1427/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 614/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 17/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 93/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 260/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3146/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 83/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 5049/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2092/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 392/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 2448/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1119/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 17/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1367/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 96/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 4/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 3767/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 579/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 26/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 310/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 853/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 197/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 1/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 872/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 632/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 783/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 1341/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 29/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2028/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 32/2016 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 727/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 2214/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Fond
  • Hotărârea 462/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 908/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 646/2015 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Hotărârea 779/2014 - Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP) - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025