Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUCUREŞTI
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
867/2016 din 05 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 867

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 05.02.2016

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – JUDECATOR SINDIC — S_________ O___

GREFIER — G______ B_____



Pe rol fiind soluționarea cauzei civila, având ca obiect cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 formulată de reclamantul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 cu sediul în sector 2, București, ______________________ în contradictoriu cu pârâtul M_____ N______ D_____ cu domiciliul în sector 4, București, _________________________. 42, ______________.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, constată că s-a solicitat judecarea în lipsa părților. În baza art. 258 coroborat cu dispozițiile art. 255 din Noul Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării prezentei cauze.

Instanța, analizând actele dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare cu privire la cererea întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei formulată de reclamantul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4.


TRIBUNALUL,

Pe rolul instanței a fost înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX cererea formulata de reclamantul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 prin care a solicitat obligarea pârâtului M_____ N______ D_____, administratorul debitorului S.C. DAVEL B____ RESTAURANTE SI TURISM S.R.L., la suportarea pasivului societății debitoare.

În motivare, în fapt, a arătat ca paratul a manifestat lipsa de diligenta prin aceea ca au încălcat prevederile art. 27 din legea insolventei care statuează obligația debitorului aflat in stare de insolventa de a se adresa tribunalului cu o cerere de deschidere a procedurii insolventei. Pârâtul nu a fost preocupat de eficientizarea activității desfășurate, continuând o activitate ce ducea in mod vădit societatea la starea de insolventa. Mai multe obligații catre bugetul de stat nu au fost achitate.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 138 alin 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Pârâtul M_____ N______ D_____ a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, având în vedere că, formularea în mod corespunzător a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale sub aspectul obiectului și motivării acesteia, trebuie să fie susținută cu probe, iar răspunderea nu poate fi reținută în baza unor interpretări ale legii, titularul cererii trebuind să dovedească prin probe concludente și pertinente îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 138 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 85/2006.

În motivare, au arătat că în speță de față conditia interesului personal în continuarea activității, nu a fost dovedita în nici un fel de către reclamanta, care de asemenea nu a dovedit existenta nici unei fapte ilicite, culpa pârâților și legătură de caizalitate dintre fapta și starea de insolvență.

S-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.


Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta de alin. (1), la cererea presedintelui comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deține mai mult de jumătate din valoarea creanțelor inscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:

a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;

b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;

c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;

d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;

e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;

f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;

g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.

Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.

Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.

Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.

Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.

Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.

Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 C.civ., sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.

În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.

Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

Totodata, nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolventa, fapta fiind ulterioara aparitiei starii de insolventa, aspect ce rezulta chiar din dispozitiile art. 27 din legea insolventei-formularea cererii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.

Pentru aceste motive, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulata de către reclamantul Direcția G_______ Regionala a Finanțelor Publice Bucuresti in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 împotriva paratului M_____ N______ D_____.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 cu sediul în sector 2, București, ______________________ în contradictoriu cu pârâtul M_____ N______ D_____ cu domiciliul în sector 4, București, _________________________. 42, ______________.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2016.


PREȘEDINTE, GREFIER,

S_________ O___ G______ B_____





Red./tehn./S.O./10.02.2016/4 ex.

Comunicat prin Poștă 2 ex……………………




Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 1080/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 120/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 322/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1476/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 182/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 759/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1306/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 661/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 3515/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1543/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1114/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1520/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 296/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1892/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 555/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2442/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 256/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 695/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 202/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 75/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 45/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 1570/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1865/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 5274/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 433/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 455/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 921/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1994/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2033/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 65/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 489/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 3259/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 937/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1862/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 275/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 697/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1199/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1408/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 64/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 591/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 38/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 293/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 370/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 837/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 391/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1646/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1741/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1459/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 759/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 519/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 279/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 333/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1378/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 624/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 687/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 327/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 508/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 882/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 109/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1826/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025