Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1892 A

Ședința publică de la data de 20 noiembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE C_____ F_____ P____

JUDECĂTOR D____ M_____

GREFIER A________ G_______ S____

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.4920 din 26 mai 2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul F_______ S____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea încuviințează pentru apelanta proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și rămâne în pronunțare pe apelul formulat, având în vedere că apelanta a solicitat prin motivele de apel judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin.1 pct.2 C. proc.civilă.

C U R T E A

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

1. Sentința obiect al apelului

1.1. Prin sentința civilă nr.4920/26.05.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a civilă în dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6, reprezentată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu pârâtul F_______ S____, ca neîntemeiată și s-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

1.2. În motivarea sentinței amintite, s-au arătat, în esență, următoarele:

1.2.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VII-a Civilă la data de 28.01.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta creditoare Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6, reprezentată de Direcția Generală Regională Finanțelor Publice București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul F_______ S____, să dispună obligarea acestuia din urmă la suportarea pasivului societății debitoare S.C. SKF Gemina Expert S.R.L., în temeiul art. 138 alin. 1 lit. c) și d) din Legea 85/2006.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că:

- prin încheierea pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în cauza nr. XXXXXXXXX14, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. SKF Gemina Expert S.R.L.;

- reclamanta a formulat cerere de admitere a creanței sale în valoare de 74.272 lei, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul creanțelor debitoarei de către lichidatorul judiciar;

- în urma demersurilor lichidatorului judiciar, a rezultat lipsa oricăror bunuri în patrimoniul societății debitoare, astfel încât nu a fost posibilă recuperarea creanțelor înscrise în tabelul definitiv consolidat;

- față de această situație, se impune obligarea reprezentanților organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei;

- răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății;

- în speță, pârâtul nu au înțeles să depună documentele financiar-contabile, aspect ce are valoarea unei prezumții relative de neținere a contabilității în conformitate cu legea, potrivit art. 28 din Legea nr. 85/2006, precum și a legăturii de cauzalitate între această faptă și situația încetării de plăți în care se află societatea debitoare;

- răspunderea organelor de conducere se află în strânsă legătură cu fapta culpabilă de nedepunere a documentelor financiar – contabile, omisiune ce este imputabilă acestora, față de calitatea de mandatari ai societății falite, calitate ce le impunea o diligență superioară celei manifestate în apărarea propriilor interese;

- pârâtul, în calitate de administrator al societății debitoare, a exercitat un management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la starea de insolvență;

- în vederea menținerii unui climat economic sănătos, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, care impune obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi suspus dispozițiilor acesteia, în termen de maximum 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, aceeași posibilitate fiind prevăzută și pentru debitorul aflat în stare iminentă de insolvență;

- în această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu reprezintă o opțiune, ci o obligație, astfel că aplicarea prevederilor art.138 din Lege reprezintă o sancțiune aplicată administratorului pentru nerespectarea acesteia.

1.2.2. Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe, invoca excepții ori pentru a-și prezenta mijloacele de apărare.

1.2.3. În urma analizării actelor dosarului, Tribunalul a reținut, în esență, că:

- prin hotărârea pronunțată de Secția a VII-a Civilă a Tribunalului București în cauza nr.XXXXXXXXX14 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitoarei S.C. SKF Gemina Expert S.R.L.;

- în urma cererii de admitere a creanței formulate de reclamantă și a verificării acesteia de către lichidatorul judiciar, creditoarea a fost înscrisă în tabelul obligațiilor cu o creanță în cuantum de 74.272 lei;

- față de imposibilitatea de recuperare a creanței cu care reclamanta creditoare a fost înscrisă pe tabelul obligațiilor, aceasta a înțeles să invoce răspunderea pârâtului F_______ S____, în calitate de administrator al societății debitoare, solicitând obligarea acestuia la suportarea pasivului societății;

- faptele imputate de către reclamantă pârâtului vizează, pe de parte, omisiunea acestuia de a depune documentele financiar contabile ale societății, iar, pe de altă parte, continuarea de către acesta a unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, prin omisiunea de a se adresa Tribunalului, în vederea aplicării prevederilor Legii insolvenței;

- sunt incidente în cauză dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006;

- angajarea răspunderii în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 presupune îndeplinirea cumulativă atât a condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul invocat și vinovăția, cât și a unei condiții speciale, fiind, în acest sens, necesar ca persoanele cărora le sunt imputate pretinsele fapte ilicite legate de falimentul societății debitoare să aibă calitatea de membri ai organelor de conducere ori ai organelor de supraveghere a debitoarei;

- pârâtul a făcut parte din organele de conducere ale societății debitoare, având calitatea de administrator, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, fiind, în consecință, întrunită în speță condiția specială prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006;

- în ceea ce privește întrunirea condițiilor generale ale răspunderii civile delictuale în cauză, s-a observat că faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)-g) ale art. 138 din lege și că, din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege, rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere ori de conducere din cadrul societății, precum și orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență prin una din faptele enumerate;

- or, în speță, reclamanta s-a limitat la simple alegații referitoare la omiterea de către pârât, cu știință, de a solicita declanșarea procedurii de reorganizare judiciară a societății îndată ce a observat că societatea se află în iminentă încetare de plăți, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. c) în persoana acestuia, aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, ce privește fapte anterioare apariției stării de insolvență și care au determinat-o ori au contribuit la aceasta, motiv pentru care angajarea răspunderii nu poate interveni pentru o faptă ulterioară apariției insolvenței, respectiv omisiunea de a formula cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile;

- în același sens, și susținerile relative la încălcarea de către pârât a obligației de ținere a contabilității reprezintă aprecieri generice, lipsite de suport probatoriu, având în vedere că reclamanta se limitează la a afirma, fără a indica în concret și fără a proba îndeplinirea condițiilor reglementate de art. 138 alin. 1 lit. d) în persoana acestuia;

- fără a ignora pertinența argumentelor reclamantei legate de necesitatea manifestării unei diligențe sporite a administratorului în activitățile legate de managementul societății, se apreciază că simpla calitate de administrator statutar a pârâtului nu poate impune per se concluzia existenței unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c) și d), atragerea răspunderii pârâtului neputând fi decât rezultatul unor probe certe, de natură a releva atât săvârșirea faptei imputate, cât și vinovăția acestuia și legătura de cauzalitate;

- niciuna dintre cele trei ipoteze la care se referă art. 138 alin. 1 lit. d) din lege nu a fost dovedită însă în cauză de către reclamantă, împrejurarea că debitoarea nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la Oficiul Registrului Comerțului neputând fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe;

- mai mult, distinct de încălcarea obligației de a ține contabilitatea conform prevederilor legale, atragerea răspunderii presupune în mod concret ca această faptă să fi determinat starea de insolvență a societății debitoare ori să fi contribuit la apariția acesteia;

- în consecință, simpla constatare că pârâtul nu a înțeles să își îndeplinească în mod corespunzător obligația de a ține contabilitatea societății potrivit legii nu este de natură să atragă angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență, o astfel de probă nefiind făcută în cauză de către reclamantă.

2. Apelul declarat în cauză și procedura în fața instanței de apel

2.1.1. Împotriva sentinței nr.4920/26.05.2015, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice a declarat, în termen legal, apel, prin care a solicitat ca, în urma admiterii apelului, să se modifice sentința apelată și să se admită cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a S.C. SKF Gemina Expert S.R.L.

2.1.2. În motivarea apelului, în esență, s-a învederat că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute la art.28 din legea insolvenței, fiind astfel încălcate prevederile art.35 din același act normativ și că, prin nedepunerea actelor contabile conform dispozițiilor art.28 din Legea nr.85/2006, se instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.

S-a susținut că, din verificările efectuate, rezultă că reprezentanții legali ai debitoarei nu și-au îndeplinit cu regularitate obligațiile declarative în sensul că societatea nu a înregistrat situațiile financiare la organul fiscal în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, ale legii nr.31/1990 și ale legii contabilității.

Se învederează instanței, de asemenea, că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societatea debitoare este o răspundere civilă delictuală specială care intervine în situația în care faptele administratorilor au cauzat starea de insolvență a societății și aceasta este o stare de fapt care se asociază acțiunii sau omisiunii delictuoase a conducătorilor ei.

Apelanta apreciază că, în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit. c) din Legea nr.85/2006, în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legală să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Amintind prevederile art.27 din legea nr.85/2006, apelanta susține că administratorii societății comerciale sunt obligați să solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor legii nr.85/2006 nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar în situația în care această stare este iminentă și că formularea unei cereri întemeiată pe dispozițiile legii nr.85/2006 nu este o opțiune ci o obligație pe care administratorii nu o pot încălca, iar dispozițiile art.138 lit. c) apar ca o sancțiune aplicată administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art.27 din lege.

Se mai adaugă că, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune și că se creează astfel legătura de cauzalitate între fapta ilicită a asociaților societății debitoare și prejudiciul creat, care constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.

2.2. În faza apelului, intimatul-pârât F_______ S____ nu a depus întâmpinare.

3. Considerentele instanței de apel care au fundamentat soluția dată în cauză

Analizând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și cu observarea prevederilor art.476 C.proc.civ., Curtea constată următoarele:

Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, nefiind o răspundere contractuală.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din prevederile relevante ale Codului civil (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta-creditoare susține aplicarea dispozițiilor art.138 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art.138 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, precum și aceea de a fi ținut o contabilitate fictivă, a fi făcut să dispară unele documente contabile sau nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Apelanta a afirmat că intimatul-pârât se face vinovat de faptele prevăzute de art.138 lit. c) și d) din Legea nr.85/2006, făcând însă numai afirmații generice referitoare atât la continuarea activității, și neformularea de către acesta a cererii de deschidere a procedurii, cât și la nerespectarea prevederilor legii contabilității.

Or, simpla calitate a intimatului-pârât de administrator al debitoarei S.C. SKF Gemina Expert S.R.L. nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, apelanta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimatul-pârât a faptelor reclamate, cât și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată, cum în mod neîntemeiat pretinde apelanta.

Or, nicio probă administrată nu relevă legătura de cauzalitate între faptă și ajungerea societății SKF Gemina Expert S.R.L. în stare de insolvență.

Simplele aserțiuni ale apelantei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 C.proc.civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, așa cum susține apelanta, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, constată Curtea că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare, în relațiile cu terții, însă, fiind aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.

4. Soluția instanței de apel și temeiul legal al acesteia

Prin urmare, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constată că judecătorul-sindic, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului- pârât săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit. c) și lit. d) din Legea nr.85/2006, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, cu observarea prevederilor art.480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat, apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ____________________, sector 2 împotriva sentinței civile nr.4920 din 26 mai 2015, pronunțate de Tribunalul București – Secția a VII a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul F_______ S____ cu domiciliul în București, __________________________.5, ___________, ___________, sector 6.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 20.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C_____ F_____ P____ D____ M_____

GREFIER,

A________ G_______ S____

Red.Jud.PCF

Nr.ex.: 4/27.11.2015

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte-Judecător-sindic: E____ B______ M_______