Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
274/2015 din 17 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXXX


CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ


DECIZIA CIVILĂ NR. 274 R

Ședința publică de 17 aprilie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE D______ V_____

JUDECĂTOR D____ M_____

JUDECĂTOR A_______ L____ Z______ GREFIER A________ G_______ S____



Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta D_______ GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚÂELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.359 din 13 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București–Secția a VII a Civilă, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M______ F_____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, având în vedere că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispozițiile art.223 alin.3 C. proc.civilă.


C U R T E A


Constată că prin sentința civilă nr.359/13.01.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă a fost respinsă cererea formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice în contradictoriu cu pârâtul M______ F_____, ca inadmisibilă.

Pentru a decide astfel judecătorul-sindic a constatat că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului M______ F_____ pentru pasivul debitoarei _______________; sub motiv că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 lit.c) din Legea nr.85/2006 deoarece pârâtul nu a respectat obligația legală de a solicita deschiderea procedurii insolvenței în maxim 30 de zile de la apariția stării de insolvență și a continuat activitatea debitoarei.

Analizând cererea judecătorul-sindic a constatat că cererea de angajare a răspunderii este inadmisibilă deoarece aceasta a fost depusă după ce a fost emisă sentința civilă de închidere a procedurii insolvenței, 16.09.2014.

La 10.02.2015 Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice în reprezentarea Administrației Sectorului 1 a Finanțelor Publice a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

Greșit instanța de fond a reținut că nu este admisibilă cererea de angajarea răspunderii pârâtului, administrator al societății, după închiderea procedurii insolvenței.

Se arată că prin închiderea procedurii insolvenței este antrenată descărcarea de obligații a debitorului și a lichidatorului, însă poate fi formulată acțiunea în răspundere.

Recursul nu este fondat.

Curtea reține că nu sunt fondate criticile recurentei, încadrate din oficiu de Curte în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Curtea observă că potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 din Legea nr.85/2006 prin închiderea procedurii de faliment debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de _________________________ rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăți ori transferuri frauduloase

Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E


Respinge recursul formulat de recurenta D_______ GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚÂELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.359 din 13 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M______ F_____, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2015.

Președinte, Judecător, Judecător, D______ V_____ D____ M_____ A_______ L____ Z______

Grefier,

A________ G_______ S____

Red.Jud.D.V.

Tehnored.F.L.

26.06.2015

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte: E____ B______ M_______

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 554/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1494/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 954/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1439/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 33/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 463/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2777/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 279/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 705/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1379/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 527/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1291/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 702/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 707/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 827/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1506/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 827/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 313/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 4193/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 700/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1380/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 781/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 5713/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1022/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 598/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 926/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1554/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 184/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 363/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 898/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 916/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 584/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 641/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 440/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1137/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1045/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 620/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 808/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1721/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 5031/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 820/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 347/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 145/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 684/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1315/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1274/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 437/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 2206/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1148/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 684/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 430/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 392/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1403/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1331/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 20/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 739/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 218/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1939/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 818/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 520/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025