Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
3412/2015 din 19 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. XXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR.3412

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17 DECEMBRIE 2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – A___ J____

GREFIER - G_______ P_____

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta A____ F___ Produktion GMBH, în contradictoriu cu pârâții C______ Național al Cinematografiei, _______________.L. și L____ F___ Productions S.R.L., având ca obiect „anulare act administrativ Hotărârile C.N.C. 166/27.05.2014 și 169/27.05.2014”.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din data 09.12.2015 fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.12.2015, când a pronunțat prezenta sentință,


C U R T E A,

1.In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile

Potrivit art.50 din OG nr.39/2005:

(1) Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea creditului direct pentru producție și dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Cultelor.
(2) Prin ordin al ministrului culturii și cultelor se numește o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri.

(3) Comisia de soluționare a contestațiilor se pronunță în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestațiilor.

(4) Hotărârile comisiei de contestație pot fi atacate la Curtea de Apel București, în 30 de zile de la comunicare.

(5) Decizia Curții de Apel București emisă în soluționarea acestor contestații este definitivă și irevocabilă.

Instanta retine ca textele legale de mai sus instituie o procedura speciala pentru contestarea administrativa si judiciara a actelor administrative emise de C______ N_______ al Cinematografiei in baza OG nr.39/2005, procedura care va deroga deci de la procedura de drept comun reglementata de Legea nr.554/2004.

Analizand masura in care aceasta procedura speciala a fost respectata in speta, curtea retine urmatoarele:

Sesiunea nr.1 de concurs organizata in anul 2013 de C______ N_______ al Cinematografiei (in continuare CNC), pentru acordarea de credite directe pentru proiecte, productie si dezvoltare de filme, s-a finalizat prin emiterea de catre CNC a Hotararii nr.40/08.04.2014 (prin care s-a stabilit lista proiectelor selectionate si a creditelor acordate la sectiunea filme de fictiune de lung metraj) si a Hotararii nr.43/08.04.2014 (prin care s-au stabilit listele proiectelor finantate pentru toate categoriile de filme).

Impotriva acestor hotarari, reclamanta a formulat contestatia administrativa nr.1438/30.04.2014, in baza art.50, alin.1 din OG nr.39/2005 (f.145), aceasta fiind admisa de Ministerul Culturii prin Hotararea nr.2395/26.05.2014 (f.150).

Prin Hotararea de mai sus, Ministerul Culturii a obligat CNC sa ia masurile legale si administrative pentru stabilirea ierarhizarii proiectelor, prin eliminarea din concurs a producatorilor care nu indeplineau conditiile de eligibilitate prevazute de Hotararea nr.258/2012 emisa de CNC.

Cu alte cuvinte, Ministerul Culturii a revocat implicit Hotararile nr.40 si 43/08.04.2014 emise de CNC si a obligat aceasta din urma entitate sa reanalizeze dosarele solicitantilor din perspectiva respectarii Hotararea nr.258/2012 emisa de CNC si sa emita noi hotarari prin care sa stabileasca noile proiecte declarate castigatoare, deci noile rezultate ale concursului din sesiunea 1 a anului 2013.

Se observa ca desi contestatia administrativa depusa de reclamanta a continut referiri exprese la producatorii de filme si la motivele pentru care, in opinia sa, acestia nu indeplineau conditiile de eligibilitate prevazute de Hotararea nr.258/2012, enumerandu-i expres printre acestia si pe paratii L____ F___ si _________________________________ nu a analizat situatia concreta a niciunui producator, ci doar a constatat ca Hotararea CNC nr.258/2012 era in vigoare si ca trebuia avuta in vedere si respectata la momentul organizarii sesiunii de concurs nr.1 din anul 2013, lasand in sarcina CNC sa aplice aceasta hotarare cu ocazia reanalizarii dosarelor candidatilor si emiterii noilor hotarari cuprinzand noile rezultate ale concursului.

Rezulta deci ca emiterea noilor hotarari de catre CNC nu urma sa aiba un simplu caracter formal, ci, dimpotriva, trebuia sa fie rezultatul unor verificari concrete ale conditiilor de eligibilitate ale fiecarui concurent din perspectiva Hotararii CNC nr.258/2012, fiind posibil ca in urma acestor verificari lista finala proiectelor selectate sa ramana aceeasi sau sa se modifice.

Cum primele rezultate ale sesiunii de concurs nr.1 din anul 2013, stabilite prin Hotararile nr.40 si 43/08.04.2014, au fost revocate, rezulta imediat ca rezultatele acestei sesiuni urmau a fi stabilite prin noile hotarari ce urmau a fi emise de CNC, mai exact prin Hotararile nr.166 si 169/27.05.2014.

Ca atare, pentru contestarea acestora, era necesara parcurgerea aceleasi proceduri prevazute de art.50 din OG nr.39/2005.

Sustinerea reclamantei in sensul ca parcugerea acestei proceduri speciale nu mai era necesara deoarece Ministerul Culturii isi exprimase deja opinia asupra spetei, este neintemeiata, deoarece, dupa cum s-a aratat deja, Ministerul indicase doar actul administrativ ce trebuie avut in vedere la emiterea noilor hotarari CNC, dar nu si modul de aplicare a lui cu privire la fiecare concurent si nici efectele ce urmau a se produce.

In plus, procedura prevazuta de art.50 din OG nr.39/2005 nu face distinctie dupa cum forul ierarhic superior, respectiv Ministerul Culturii, si-a exprimat sau nu pozitia cu privire la o speta si nici nu limiteaza numarul de contestatii ce se pot adresa ministerului doar la prima ________ hotarari CNC.

Ca atare, procedura se va aplica ori de cate ori CNC va emite o hotarare privind acordarea creditului direct pentru producție și dezvoltare de proiect cinematografic, indiferent daca aceasta este emisa in prima faza, la initiativa CNC, sau in vederea punerii in aplicare a unei hotarari a comisiei de contestatii din cadrul Ministerului Culturii.

Curtea constata insa ca, desi contesta incidenta acestei proceduri, reclamanta a parcurs totusi procedura speciala de mai sus, si in privinta Hotararilor CNC nr.166 si 169/27.05.2014, depunand contestatia administrativa nr.2289/03.07.2014 (f.173).

Ca atare, exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevazute de art.50 din OG nr.39/2005 este neintemeiata, urmand a fi respinsa.

2.In ceea ce priveste exceptia tardivitatii actiunii

Ca raspuns la contestatia administrativa nr.2289/03.07.2014 depusa de reclamanta in privinta Hotararilor CNC nr.166 si 169/27.05.2014, Ministerul Culturii a emis adresa nr.3529/09.07.2014 prin care a comunicat reclamantei ca a fost desfiintata comisia de solutionare a contestatiilor (f.177), refuzand practic sa solutioneze contestatia.

Adresa a fost comunicata reclamantei in data de 24.07.2014.

Potrivit art.2, alin.2 din Legea nr.554/2004, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, mai exact refuzul de a solutiona contestatia administrativa, se asimilează actelor administrative unilaterale.

Ca atare, de la data de mai sus, incepea a curga termenul de 30 de zile, prevazut de art.50, alin.4 din OG nr.39/2005, pentru contestarea in instanta a acestui raspuns si implicit a hotararilor CNC nr.166 si 169/27.05.2014.

Or, actiunea in anulare a fost introdusa in data de 26.01.2015, cu depasirea termenului de 30 de zile de mai sus, fiind deci tardiva.

Pentru a evita aplicarea termenului special de contestare in instanta de 30 de zile, prevazut de art.50, alin.4 din OG nr.39/2005, reclamanta a facut referire la termenul general de 6 luni prevazut de art.11 din Legea nr.554/2004, facand in continuare referire la faptul ca a parcurs si procedura prealabila generala prevazuta de art.7 din aceeasi lege, solicitand emitentului CNC revocarea propriilor hotarari nr.166 si 169/27.05.2014.

Instanta va inlatura apararile reclamantei, dat fiind faptul ca, dupa cum s-a aratat deja mai sus, procedura generala de contestare administrativa si judiciara prevazuta de Legea nr.554/2004 nu este aplicabila in cazul hotararilor CNC, acestea urmand regimul juridic special prevazut de OG nr.39/2005.

Ca atare, instanta va admite exceptia tardivitatii si va respinge actiunea ca atare, fara a mai analiza celelalte exceptii invocate de parati si, evident, nici fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neintemeiata.

Admite exceptia tardivitatii actiunii.

Respinge actiunea formulată de reclamanta A____ F___ Produktion GMBH, cu sediul ales în București, _________________,sector 3, în contradictoriu cu pârâții C______ Național al Cinematografiei, cu sediul în București, sre.D__.I. D_______, nr.4-6, sector 1, _______________.L. cu sediul în Voluntari, _______________________, nr.41, ______________________ și L____ F___ Productions S.R.L., cu sediul în București, _________________________.27, __________, _______________, având ca obiect „anulare act administrativ Hotărârile C.N.C. 166/27.05.2014 și 169/27.05.2014”, ca tardiva.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 17.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

A___ J____ G_______ P_____



Red.AJ- 6 ex/2016

Comunicat 4 exemplare la data de


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025