Cod ECLI ECLI:RO:CATIM:2016:016.xxxxxx

ROMÂNIAOperator 2928

Curtea de apel Timișoara

Secția contencios administrativ și fiscal

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 352

Ședința publică din 09 februarie 2016

Președinte: R_____ P____

Judecător: C_____ B____

Judecător: D____ P_______-D___

Grefier: E____ M_____

S-a luat în examinare recursul declarat de intimatul recurent Inspectoratul de poliție al județului C____-S______ în contradictoriu cu reclamantul intimat I_______ G_______ A_____, împotriva sentinței civile nr. 908/16.10.2015 pronunțată de Tribunalul C____-S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect „anulare act administrativ fiscal”.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat Humița A______ din Baroul T____ în substituirea avocatului P_________ D_____ din Baroul T____, lipsă fiind reprezentantul intimatului recurent Inspectoratul de poliție județean C____-S______.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu art. 30 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire și practică judiciară a Curtea de apel Timișoara în speță similară.

Nemaifiind cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Noul Cod de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală, având în vedere că Tribunalul C____ S______ a reținut corect că nu rezultă din întreg probatoriul administrat faptul că reclamantul ar fi o persoană care constituie pericol pentru ordinea publică; solicită de asemenea instanței de control judiciar să constate că dispoziția atacată în cauză este nelegală și că nu se pot informa susținerile intimatului recurent. Mai arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

1. Recursul autorității pârâte:

Pârâtul Inspectoratul de poliție județean C____-S______ a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 908 pronunțată de Tribunalul C____-S______ la data de 16.10.2015, solicitând admiterea cererii de recurs, modificarea în tot a hotărârii primei instanțe și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs arată că instanța de fond și-a motivat hotărârea prin faptul că probatoriul administrat în cauză de către autoritatea emitentă a actului contestat nu este în măsură a conduce la anularea dreptului de port, deținere și de folosire a armelor letale față de reclamant; solicită instanței de recurs să constate că măsura luată față de reclamant are la bază prevederile art. 28 alin. 1 raportat la art. 14 lit. f din Legea nr. 295/2014, act normativ prin care legiuitorul a acordat organelor competente libertatea de a aprecia cazurile în care titularul dreptului de port, deținere și folosire a armelor și munițiilor letale prezintă pericol pentru ordinea publică, viața și integritatea corporală a persoanelor, măsura anulării acestui drept putând fi luată pentru prevenirea unor infracțiuni cu grad ridicat de pericol social, care ar implica folosirea armelor, prevederi în conformitate cu care nu este necesară condamnarea titularului dreptului la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție, fiind suficientă existența de date și informații la nivelul organului competent, conform cărora acesta prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor. Arată astfel că în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că reclamantul se află în conflict cu mai multe persoane de pe raza localității de domiciliu, acesta prezentând un pericol pentru ordinea publică și pentru integritatea corporală a persoanelor.

Apreciază recurentul că instanța de fond nu a analizat în întregime argumentele pe care Inspectoratul de poliție județean C____-S______ le-a adus, și a constatat că nu au intervenit modificări între situația avută în vedere la eliberarea permisului și cea de la data anulării dreptului de port și folosire a armelor letale, drept pentru care, în raport de cele menționate, consideră că sentința recurată este netemeinică și nelegală, iar cererea de recurs este întemeiată.

2. Aprecierea Curții de Apel:

Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 499 din noul Cod de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la obiectul litigiului, Curtea constată că în prezenta cauză, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul C____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, reclamantul I_______ G_______ A_____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M_________ A_________ Interne – prin Inspectoratul Județean de Poliție C____-S______ – anularea, ca netemeinică și nelegală, a Dispoziției de anulare a autorizării și retragerii permisului de armă nr. 1150/05.08.2014 aparținând reclamantului, și pe cale de consecință, prin restabilirea situației anterioare să se dispună privitor la menținerea dreptului de port armă neletală și restituirea armei și muniției ridicate abuziv.

În fapt, prin Dispoziția de anulare a autorizării și retragerii permisului de armă nr. 1150/05.08.2014 emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului C____ S______ s-a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 295/2004, măsura anulării dreptului de port, deținere și folosire a armelor și munițiilor letale față de reclamantul I_______ G_______ A_____, pentru încălcarea prevederilor art. 28 alin. 1 lit. a, coroborat cu art. 14 alin. 1 lit. f din Legea 295/2004.

Prin sentința civilă nr. 908/16.10.2015, Tribunalul C____ S______ a admis acțiunea în justiție, motiv pentru care pârâtul a declarat recurs.

Cu privire la regimul juridic al armelor și al munițiilor, Curtea reține că este acesta este reglementat prin Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, care a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004.

Legea nr. 295/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 17 noiembrie 2011 fiind, ulterior republicării, modificată prin Legea nr. 288/2011 pentru modificarea art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 16 decembrie 2011.

Totodată, în prezent Legea nr. 295/2004 a fost republicată a doua oară în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012 și rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.

Curtea urmează să aibă în vedere Legea nr. 295/2004 – astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. nr. 425 din 10 iunie 2014, aceasta fiind reglementarea în vigoare în anul 2014, când a fost emis actul contestat de reclamant.

Conform art. 28 alin. 1 lit. a din Legea 295/2004, „dreptul de deținere a armelor se pierde, dacă titularul se află în una dintre următoarele situații: a) nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c), e) și f)”

De asemenea conform dispozițiilor art. 45 alin. 1 lit. b), „anularea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații: b) nu mai îndeplinește vreuna dintre condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. b), c), e) și f)”.

Ambele prevederi legale invocate în dispoziția contestată fac trimitere la condițiile de acordare a autorizației de procurare a armelor letale prevăzute la art. 14 din Legea 295/2004, una dintre aceste condiții, prevăzută la lit. f) fiind aceea ca persoana care solicită autorizația de procurare a armelor letale, respectiv persoana care are drept de deținere, port și folosință a acestor arme, „să nu prezinte pericol pentru ordinea publică, siguranță națională, viata și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor si informațiilor existente la organele competente”.

Examinând hotărârea recurată, Curtea constată că instanța de fond a omis să analizeze critica reclamantului referitoare la lipsa motivelor de fapt care au stat la baza acestuia, deși în cererea de chemare în judecată, acesta a susținut că măsura de retragere a dreptului de port armă trebuie expres motivată și dovedită faptic, invocând și o hotărâre judecătorească definitivă – respectiv decizia civilă nr. 7927/30.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – Secția contencios administrativ și fiscal în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Întrucât reclamantul a reiterat acest motiv de nulitate a actului contestat, Curtea a fost învestită cu examinarea a motivului de nulitate referitor la absența motivării în fapt a actului contestat.

Cu privire la absența motivării actului contestat, Curtea subliniază că motivarea unui act administrativ are două laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situației date, precum și, în al doilea rând, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale.

În privința obligației autorităților administrative de a-și motiva deciziile, instanța observă că, potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, „autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.”

De asemenea, conform art. 1 alin. 3 din Constituția României, „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.”

Or, în condițiile în care autoritățile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, în condițiile în care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține că este permisă absența motivării explicite a actului administrativ atacat.

Motivarea reprezintă o obligație generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Ea reprezintă o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

În lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiție a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură. Absența acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce lipsa motivării lipsește de orice eficiență controlul judecătoresc al actelor administrative.

Instanța subliniază că art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacră „dreptul la bună administrare”. Conform alineatelor 1 și 2 din acest articol, (1) „orice persoană are dreptul de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

(2) Acest drept include în principal:

(a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere;

(b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial;

(c) obligația administrației de a-și motiva deciziile.”

Date fiind aceste obligații, instanța apreciază că absența motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o bună administrare și a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora.

Pe de altă parte, subliniind importanța motivării actului administrativ fiscal, Curtea reține și că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul posibilității suplinirii absenței motivării actului administrativ prin inserarea acestei motivări în actul care a stat la baza primului și la care reclamantul a avut acces.

În acest sens, Curtea menționează Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal nr. 1470 din 11 martie 2011, în care s-a reținut că „este îndeplinită cerința motivării actului administrativ și atunci când în conținutul acestuia nu sunt reluate in extenso toate temeiurile de fapt și de drept care au fost reținute într-un alt înscris pe care actul administrativ s-a fundamentat și pe care îl înglobează”.

De asemenea, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal nr. 4331din 5 decembrie 2006, s-a reținut că „în conformitate cu principiul transparenței administrației publice, consacrat în art. 31 alin.(1) și (2) din Constituția României dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora li se adresează actele emise de către acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.

Suplinește condiția motivării actului administrativ existența unei corespondențe anterioare între autoritatea emitentă și reclamantă, în care acesteia din urmă, i-au fost prezentate consecințele unei eventuale neconformări la cerințele legale”.

În raport cu aceste considerații teoretice, Curtea constată însă că Dispoziția șefului Inspectoratului de Poliție Județean C____ S______ nr. 1150/05.08.2014 nu îndeplinește cerințele unei motivări complete, în condițiile în care nu se face referire în cuprinsul acesteia la motivele concrete pentru care a fost emisă – nefiind indicate decât dispozițiile legale în temeiul cărora s-a dispus măsura anulării dreptului de port-armă, respectiv dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. b), ale art. 28 alin. 1 lit. a), coroborate cu art. 14 alin. 1 lit. f) din Legea 295/2004.

Astfel, Curtea reține că din actul contestat nu rezultă care sunt acele împrejurări concrete pe baza cărora autoritatea pârâtă a reținut că reclamantul prezintă „pericol pentru ordinea publică, siguranță națională, viata și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor si informațiilor existente la organele competente”.

Este adevărat că la baza dispoziției contestate stă propunerea de anulare a permisului de port-armă din Referatul nr. 189.026/5.08.2014 (fila 20 dosar Tribunalul C____ S______), care cuprinde motivele concrete pe care s-a întemeiat concluzia că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranță națională, viata și integritatea corporală a persoanelor, dar Curtea subliniază că nu s-a făcut dovada că ar fi fost comunicat reclamantului acest înscris, iar dispoziția de anulare a permisului de armă nu a inserat motivele de fapt conținute în respectiva adresă. Rezultă de aici că reclamantul nu a avut acces la motivele de fapt care au determinat luarea măsurii contestate. Or, Curtea reamintește că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal nr. 4331din 5 decembrie 2006 s-a reținut că „suplinește condiția motivării actului administrativ existența unei corespondențe anterioare între autoritatea emitentă și reclamantă, în care acesteia din urmă, i-au fost prezentate consecințele unei eventuale neconformări la cerințele legale”. Din această decizie rezultă că posibilitatea suplinirii absenței motivării actului administrativ este admisă în cazul inserării acestei motivări într-un alt înscris, care a stat la baza actului contestat și la care reclamantul a avut acces, ceea ce nu este cazul în speță.

Nu se poate reține argumentul conform căruia nu se impune motivarea actului de anulare a permisului de port-armă pe considerentul că Legea 295/2004 nu menționează expres această cerință. Cerința motivării actului administrativ este una de ordin general, menționată în dispozițiile din Curtea Constituțională și din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene citate anterior, admisă la nivelul întregii jurisprudenței a instanței supreme ca o cerință aplicabilă tuturor actelor administrative. Prin urmare, nu se poate reține posibilitatea unei derogări de la acest principiu, decât, eventual, în măsura în care Legea 295/2004 ar fi precizat expres că nu este necesară motivarea – caz în care s-ar fi pus problema neconstituționalității unei astfel de reglementări.

Este de asemenea, adevărat că reclamantul a făcut referire, în cererea de chemare în judecată, la plângerile penale formulate de alte persoane împotriva sa, dar faptul că reclamantul a intuit motivele de fapt care au stat la baza actului contestat nu absolvă autoritățile administrative de obligația indicării în mod concret a acestor motive, pentru a și le asuma și pentru a se evita emiterea unor acte administrativ abuzive.

Nici reclamantul și nici instanța de contencios administrativ nu au obligația de a specula asupra motivelor de fapt care au determinat emiterea actului administrativ.

Raportat la aceste aspecte, Curtea constată absența unor explicații privind temeiurile concrete care au determinat anulare a permisului de port-armă al reclamantului încalcă prevederile art. 1 alin. 3 și ale art. 31 alin. 2 din Constituția României, precum și dispozițiile art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Curtea admite necesitatea unei vigilențe sporite a organelor competente în ceea ce privește respectarea de către particulari a regimului armelor și al munițiilor. Cu toate acestea, o astfel de vigilență nu poate autoriza emiterea unor acte prin care se aduce atingere în mod arbitrar drepturilor reglementate de Legea nr. 295/2004.

Referirile la alte cazuri în care persoane autorizate să dețină arme le-au folosit în scopul uciderii sau vătămării altor persoane nu pot fi luate în considerare, Curtea având obligația de a examina temeinicia actului contestat în raport cu dispozițiile legale și circumstanțele speciale ale cauzei de față.

Raportat la această concluzie, Curtea reține nelegalitatea dispoziției contestate.

Având în vedere aceste constatări, Curtea consideră că actul contestat de reclamant – întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale menționate mai sus – este lovit de nulitate, impunându-se desființarea acesteia.

Reținând temeinicia excepției nulității actului administrativ pentru lipsa motivării acestuia, Curtea constată inutilitatea și imposibilitatea examinării fondului cauzei, acțiunea în anularea acestui act fiind întemeiată în raport cu concluzia reținută anterior.

În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.

Soluția Curții de Apel Timișoara:

Curtea constată că Tribunalul C____ S______ a respins excepția nulității actului administrativ pentru lipsa motivării acestuia, admițând însă acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată. Ajungând la o concluzie diferită cu privire la nulității actului administrativ, pe care o consideră întemeiată, Curtea reține că prezenta acțiunea se impunea a fi admisă pe temeiul lipsei motivării în fapt a actului contestat, iar nu ca urmare a constatării netemeiniciei motivelor de fapt care au stat la baza actului contestat.

Având în vedere acest aspect, Curtea reține că soluția din hotărârea instanței de fond - de admitere a acțiunii - este întemeiată, întrucât această soluție se impune și potrivit aprecierii Curții de Apel Timișoara, însă ca urmare a reținerii neîndeplinirii cerinței legale a motivării actului administrativ.

În consecință, Curtea apreciază că soluția instanței de fond este temeinică și legală, recursul formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C____-S______ împotriva sentinței civile nr. 908/16.10.2015, pronunțată de Tribunalul C____-S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 al. 1 Noul Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtul Inspectoratul de Poliție al județului C____-S______ împotriva sentinței civile nr. 908/16.10.2015, pronunțată de Tribunalul C____-S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 9 februarie 2016.

PreședinteJudecătorJudecător

R_____ P____ C_____ B____ D____ P_______ D___

Grefier

E____ M_____

Red. R.P.- 15.02.2016

Tehnored. E.M. - 18.02.2016; ex. 4.-

Prima instanță: Tribunalul C____-S______

Judecător: C______ M____

Se __________________>Inspectoratul de poliție al județului T____ C____-S______- Reșița, ____________ nr. 40

„recl-int. I_______ G_______ A_____ - Caransebeș, ____________________. 47 -CS

2 __________________________>