Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel ORADEA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
58/2015 din 01 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția a II- Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal -



Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

DOSAR nr. XXXXXX/CA/2014 - P.I.


SENTINȚA nr. 58 /CA/2015 - P.I.

Ședința publică din

01 aprilie 2015


PREȘEDINTE : V______ A___ - judecător

N___ D____ - grefier

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii - în primă instanță - contencios administrativ - formulată de reclamanta ASOCIAȚIA C___ SPORTIV CICLISM MARGHITA, cu domiciliul ales la C__. Av. P_____ I___ L_____ în Timișoara, _________________. 24 Clădirea FRUCTUS PLAZA ____________ în contradictoriu cu pârâta FEDERAȚIA R_____ DE CICLISM BUCUREȘTI, cu sediul în sector 2, București, ____________________. 16, _______________ obiect - ANULARE ACT ADMINISTRATIV.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 25.03.2015, când părțile au pus concluzii, care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp în vederea deliberării, precum și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea în cauză pentru acest termen, în termenul de pronunțare acordat, prin Serviciul Registratură al instanței, la data 31.03.2015 pârâta a depus concluzii scrise, după care :


CURTEA DE APEL

DELIBERÂND :

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la instanță la data de 18.08.2014, reclamanta Asociația C___ Sportiv Ciclism Marghita a solicitat instanței, în contradictoriu pârâta Federația R_____ de Ciclism, anularea hotărârii Adunării Generale Ordinare a Federației Române de Ciclism din data de 14.07.2014 emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că prin hotărârea a cărei anulare se cere s-a procedat la alegerea unui nou președinte al pârâtei în persoana domnului P______ N______.

A mai arătat reclamanta, în esență, că pârâta funcționează în baza statutului propriu care conține prevederi exprese și imperative cu privire la modul de alegere al președintelui cât și cu privire la atribuțiile Consiliului de Administrație precum și referitor la funcționarea și convocarea Adunării Generale. Conform susținerilor reclamantei, la data de 15.03.2013 a fost ales președinte al pârâtei domnul E_____ Novak precum și cei doi vicepreședinți. Ulterior, susține reclamanta, în ședința Consiliului de Administrație din data de 12.11.2013 s-a adoptat hotărârea nr. 6 prin care s-a decis demiterea președintelui însă acest lucru nu putea fi realizat decât de Adunarea Generală. Reclamanta afirmă că a formulat plângere penală împotriva secretarului general și trezorierului, acestora fiindu-le suspendate contractele individuale de muncă. Arată reclamantul că la data de 06.12.2013 a fost convocată Adunarea Generală Extraordinară a pârâtei însă hotărârea acesteia a fost declarată nelegală de către Tribunalul București prin sentința civilă nr. 311/13.03.2014 pronunțată în dosar nr. xxxxx/3/2013.

Învederează instanței reclamanta, că a fost nelegală convocarea Adunării Generale pentru ședința din data de 14.07.2014 deoarece aceasta s-a făcut de către o persoană căreia i-a încetat contractul de muncă cu pârâta și nu de către președintele pârâtei. În plus, reclamanta susține, în esență, că nu există nicio hotărâre a Consiliului de Administrație care să fi dispus convocarea Adunării Generale pentru ședința din data de 14.07.2014 și că nu au fost respectate termenele impuse pentru convocare.

Mai arată reclamanta, în esență, că s-a făcut convocarea a 28 de cluburi deși numărul total de cluburi afiliate pârâtei este de 46. Reclamanta pretinde că hotărârea a cărei anulare se cere este lovită de nulitate absolută având în vedere că s-a procedat la alegerea președintelui pârâtei fără ca anterior să se dispună demiterea președintelui în funcție. De asemenea, reclamanta arată, în esență, că prin comunicarea convocatorului cu doar 11 zile înainte de data ședinței Adunării Generale Ordinare s-a îngrădit dreptul membrilor de a face propuneri privind candidaturile.

În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 554/2004.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 12-80, 94-105 vol. I).

Deși legal citată cu mențiunea obligativității depunerii întâmpinării, pârâta nu a depus întâmpinare la dosar.

Printr-un înscris intitulat „note scrise” pârâta a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare, pârâta a arătat, în esență că prin Hotărârea Consiliului de Administrație al pârâtei nr. 5/12.11.2013 reclamantei i-a fost suspendată calitatea de membru al pârâtei astfel că reclamanta este lipsită de calitate procesuală activă.

Pe fond, pârâta a arătat, în esență, că la data de 04.10.2013 figurau afiliate în cadrul pârâtei un număr de 33 de structuri sportive din care la 5 le-a fost suspendată activitate prin hotărârea din data de 06.12.2013 iar ulterior, Clubul Sportiv Maros și-a întrerupt activitatea la data de 04.07.2014, astfel încât au rămas un număr de 26 de structuri sportive afiliate cu drepturi depline și nu 46 cum afirmă reclamanta.

Referitor la respectarea termenelor pentru convocarea adunării generale, pârâta arată, în esență, că inițial Adunarea Generală Ordinară a pârâtei a fost convocată pentru data de 29.06.2014 când, existând divergențe de opinie, 16 structuri afiliate cu drepturi depline au hotărât reconvocarea pentru data de 14.07.2014 ora 9, fiind respectate prevederile art. 48 teza a II-a din Statutul pârâtei inclusiv cele referitoare la termenul de 15 zile. Cu privire la cea de-a doua ședință din data de 14.07.2014 ora 10.30, pârâta arată că au fost respectate prevederile art. 48 din Statut.

În ceea ce privește propunerea privind candidaturile pentru funcții alese, pârâta arată că propunerea candidaturii domnului N______ P______ a fost făcută de Asociația Județeană de Ciclism Prahova iar depunerea efectivă a candidaturii s-a făcut la data de 10.06.2014.

În drept, pârâta a invocat prevederile Legii nr. 554/2004, Legea nr. 69/2000, H.G. nr. 884/2001, art. 57 și 394 C.proc.civ.

În probațiune, pârâta a depus la dosar înscrisuri (filele 130-263).

Asupra excepției decăderii pârâtei din dreptul de a invoca excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 25.10.2015, respingând-o pentru motivele acolo arătate.

La termenul din data de 25.02.2015 instanța, apreciind că pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei este necesar a fi administrate probe comune cu fondul, a unit excepția cu fondul.

Părțile au depus la dosar concluzii scrise, reiterând, în esență, susținerile din cererea introductivă, respectiv notele scrise depuse de pârâtă.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :

Prin hotărârea Adunării Generale Ordinare a Federației Române de Ciclism din data de 14.07.2014, ora 10.30 (filele 254-255 vol. I) s-a stabilit că începând cu data de 14.07.2014 CCS Bikexpert București și CS Bike Racing sunt membri cu drepturi depline ai pârâtei, a fost ales cu majoritate de voturi domnul N______ P______ în funcția de președinte al pârâtei, s-a dispus delegarea competenței pentru alegerea membrilor Comisiei de cenzori Consiliului de Administrație al pârâtei, s-a hotărât păstrarea însemnelor pârâtei, reluarea activității CS Otopeni, CS Still Gaz București și CS Delma 2003 Medgidia și confirmarea listei membrilor afiliați.

Anterior adoptării acestei hotărâri, prin hotărârea nr. 5 din 12.11.2013 a Consiliului de Administrație al pârâtei s-a dispus suspendarea a 5 structuri sportive, printre care și reclamanta, pentru neparticiparea la campionatele naționale cu cel puțin un sportiv (fila 203 vol. I).

În urma desfășurării în data de 29.06.2014 a Adunării Generale Ordinare a pârâtei, un număr de 16 cluburi sportive au hotărât organizarea unei noi adunări generale ordinare pentru data de 14.07.2014, ora 9 (fila 230 vol. I).

Prin convocatorul nr. 265/03.04.2014 (fila 228) transmis cu confirmare de primire către 28 de structuri sportive, a fost convocată o nouă adunare generală a pârâtei pentru data de 14.07.2014 cu aceeași ordine de zi, arătându-se că organizarea unei astfel de adunări se impune dat fiind faptul că majoritatea membrilor cu drept de vot au apreciat în data de 29.06.2014, în cadrul Adunării Generale organizate în acea dată, că nu se poate ajunge la un consens în privința adoptării unei hotărâri unanime, existând divergențe de opinie. Prin același convocator, s-a stabilit că în ipoteza în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 teza I din Statutul pârâtei, se reconvocă Adunarea Generală Ordinară a pârâtei pentru aceeași dată la ora 10.30.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepție invocată de pârâtă și unită cu fondul, instanța constată următoarele :

Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana care are poziția procesuală de reclamant și titularul dreptului subiect pretins prin acțiunea în justiție.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”

Articolul 2 alin. 1 lit. a din același act normativ statuează că prin persoană vătămată se înțelege „orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate”.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că în materia contenciosului administrativ orice persoană care se pretinde vătămată printr-un act administrativ poate avea calitate procesuală activă într-o acțiune în justiție.

În speță, simplul fapt că printr-o hotărâre a pârâtei i s-a suspendat reclamantei calitatea de membru în cadrul pârâtei, nu este de natură a o lipsi pe aceasta din urmă de calitate procesuală activă în condițiile în care, pe de o parte, statutul de membru nu a fost pierdut de către reclamantă iar, pe de altă parte, reclamanta a înțeles să conteste și hotărâre prin care i-a fost suspendată calitatea de membru.

În plus, instanța reține că față de dispozițiile Legii 554/2004 chiar și în situația în care reclamanta nu ar avea calitatea de membru al pârâtei însă, prin natura activității sale, drepturile sau interesele legitime i-ar putea fi afectate printr-o hotărâre a pârâtei, acest fapt ar fi în sine suficient pentru a-i conferi calitate procesuală activă într-o acțiune în anulare introdusă pe rolul instanțelor de contencios administrativ.

Pe cale de consecință, instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele :

Conform prevederilor art. 36 alin. 5 din Legea nr. 69/2000 „ federațiile sportive naționale se organizează și funcționează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi și cu statutele federațiilor internaționale corespondente.”

Din interpretarea acestei dispoziții legale rezultă că regulile cu privire la organizarea și funcționarea federațiilor sportive naționale, cum este pârâta, inclusiv cele privind adoptarea hotărârilor de către forurile interioare ale acestora, sunt guvernate de statutul fiecărei federații în parte.

În speță, conform art. 43 din Statutul pârâtei, „convocarea Adunării Generale ordinare se face în scris, de către Consiliul de Administrație cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării acesteia”.

Articolul 48 din același statut dispune că „Adunarea Generală este statutar constituită și are putere de decizie în prezența a 2/3 din numărul delegaților cu drept de vot, afiliați. În situația în care nu se întrunesc 2/3 din numărul delegaților cu drept de vot, Adunarea Generală va fi convocată în termen de 15 zile. În acest caz, Adunarea Generală se va desfășura și va avea putere de decizie indiferent de numărul delegaților cu drept de vot”.

Din interpretarea acestor dispoziții statutare rezultă că Adunarea Generală Ordinară a pârâtei trebuie convocată în scris cu 30 de zile înainte de data la care aceasta urmează a se desfășura.

De la această regulă, Statutul pârâtei stabilește o excepție la art. 48 pentru situația în care Adunarea Generală Ordinară a fost legal convocată cu 30 de zile anterior datei de desfășurare a ședinței, însă, la momentul la care aceasta are loc, se constată că nu se întrunesc 2/3 din numărul delegaților cu drept de vot. Pentru această situație, Statutul pârâtei prevede că Adunarea Generală va fi convocată în termen de 15 zile iar la această a doua convocare Adunarea Generală se va desfășura și va avea putere de decizie indiferent de numărul delegaților cu drept de vot.

Instanța reține că o astfel de reglementare este logică, deoarece, pe de o parte, convocarea într-un termen mai scurt decât cel inițial asigură celeritate în adoptarea deciziilor interne ale pârâtei, iar, pe de altă parte, în privința cvorumului necesar, se ajunge la evitarea unei situații de blocaj în care, din culpa unor membri, nu s-ar poate ajunge la nicio hotărâre deoarece nu se asigură cvorumul.

Pe de altă parte, ca orice excepție, și o astfel de situație derogatorie de la regula generală a convocării ședințelor Adunării Generale a pârâtei cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării, trebuie interpretată restrictiv neputându-se extinde prin analogie câmpul de aplicare a acestei reguli de excepție la alte situații decât cea prevăzută strict de norma statutară.

Prin urmare, în orice altă situație decât cea în care Adunarea Generală Ordinară a fost legal convocată cu 30 de zile anterior datei de desfășurare a ședinței, însă, la momentul la care aceasta are loc, se constată că nu se întrunesc 2/3 din numărul delegaților cu drept de vot, sunt aplicabile regulile generale cu privire la termenul de convocare a Adunării Generale Ordinare, respectiv convocarea acesteia în scris, de către Consiliul de Administrație, cu cel puțin 30 de zile anterior momentului de desfășurare.

Încălcarea regulilor privind convocarea Adunării Generale Ordinare a pârâtei atrage sancțiunea juridică a nulității hotărârilor adoptate în ședința care nu a fost legal convocată.

În speță, instanța constată că pentru data de 14.07.2014 au fost convocate două adunări generale ordinare ale pârâtei, una pentru ora 9 iar cea de-a doua, în ipoteza în care nu ar fi întrunite condițiile de cvorum pentru prima, pentru ora 10.30.

Instanța reține că în urma desfășurării în data de 29.06.2014 a Adunării Generale Ordinare a pârâtei, un număr de 16 cluburi sportive au hotărât organizarea unei noi adunări generale ordinare pentru data de 14.07.2014, ora 9 (f. 230 vol. I) menționându-se că o nouă convocare a Adunării Generale Ordinare a pârâtei este necesară ca urmare a suspendării lucrărilor ședinței Adunării Generale Ordinare a pârâtei din data de 29.06.2014 pe motiv că „nu se poate ajunge la un consens în privința adoptării vreunei hotărâri unanime, existând divergențe de opinie”.

Instanța constată că la ședința din data de 29.06.2014 a Adunării Generale Ordinare a pârâtei nu a fost incidentă situația specială prevăzută în Statutul pârâtei, respectiv neîntrunirea cvorumului de ședință din data de 2/3 din numărul delegaților cu drept de vot. În aceste condiții, membrii pârâtei aveau libertatea de a suspenda sau de a amâna data ședinței Adunării Generale Ordinare a pârâtei însă, în acest din urmă caz, cu respectarea prevederilor statutare privind convocarea Adunării Generale Ordinare a pârâtei, respectiv cu 30 de zile înainte.

Prin urmare, convocarea în data de 03.07.2014 a unei ședințe a Adunării Generale Ordinare a pârâtei pentru data de 14.07.2015 este nelegală și nestatutară, deoarece nu se respectă termenul de 30 de zile prevăzut de Statut pentru ședința din data de 14.07.2015 ora 9.

În aceste condiții, pentru cea de-a doua ședință ținută în aceeași dată la ora 10.30, nu se poate reține că ar fi fost respectate prevederile legale și statutare privind convocarea deoarece această ședință este urmarea unei ședințe inițiale ținute fără a fi fost convocată cu respectarea termenului prevăzut de statut. În plus, cea de-a doua ședință din data de 14.07.2015 trebuia convocată în termenul de 15 zile prevăzut de Statutul pârâtei, termen care ar fi început să curgă de la data pentru care a fost convocată prima ședință, respectiv 14.07.2015, neputând fi convocată pentru aceeași zi.

Pe de altă parte, din interpretarea prevederilor art. 43 și 48 din Statutul pârâtei, rezultă că s-a urmărit să existe o succesiune în timp a ședințelor Adunării Generale Ordinare a pârâtei în ipoteza în care pentru prima ședință nu este întrunită condiția cvorumului, astfel încât nu se poate proceda la convocarea, chiar cu respectarea termenului inițial de 30 de zile, a două ședințe pentru aceeași zi, dar la ore diferite, una dintre ele urmând a fi ținută doar în ipoteza în care nu s-ar întrunit cvorumul la prima. Din contră, din interpretarea prevederilor statutare menționate rezultă că în ipoteza în care pentru o primă ședință a Adunării Generale Ordinare a pârâtei nu se întrunește cvorumul necesar, cea de-a doua ședință urmează a fi ținută nu mai devreme de 15 zile de la data la care a avut loc prima.

Pe cale de consecință, instanța constată că hotărârea atacată este lovită de nulitate având în vedere că ambele ședințe ținute în data de 14.07.2014 au fost convocate cu nerespectarea termenului prevăzut de Statutul pârâtei.

Pe de altă parte, alegerea unui nou președinte al pârâtei prin hotărârea atacată, în condițiile în care Hotărârea Adunării Generale a pârâtei din data de 06.12.2013 prin care președintele ales a fost destituit din funcție a fost anulată definitiv prin Sentința civilă nr. 311 a Tribunalului București pronunțată în dosar nr. xxxxx/3/2013 rămasă definitivă prin Decizia nr. 24/14.01.2015 a Curții de apel București, este nelegală, neputându-se alege un nou președinte decât în ipoteza în care locul este vacant.

Având în vedere existența acestor motive de nulitate a hotărârii atacate, instanța apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate invocate de reclamantă.

Pe cale de consecință, instanța va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă, va admite acțiunea, va anula Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Federației Române de Ciclism din data de 14.07.2014 emisă de pârâtă și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :


RESPINGE ca nefondată excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâtă.

ADMITE acțiunea formulată de reclamanta Asociația C___ Sportiv Ciclism Marghita cu sediul procesual ales la avocat P_____ I___ L_____, în Timișoara, Clădirea Fructus Plaza, ________________________. 24, SAD 34, județul T____, în contradictoriu cu pârâta Federația R_____ de Ciclism cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat B______ F_____ C______ în București, ___________________, ____________. 1, ____________, sector 2.

ANULEAZĂ Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Federației Române de Ciclism din data de 14.07.2014 emisă de pârâtă.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Curtea de Apel Oradea.

Pronunțată prin punerea la dispoziția părților a soluției prin intermediul grefei, azi, 01.04.2015.


Președinte, Grefier,

V______ A___ N___ D____


Red.sent. V______ A - 09.04.2015

Tehnored. D.N. - 4 ex. - 09.04.2015 - Emis/exped – 2 comunicări

  1. reclamanta Asociația C___ Sportiv Ciclism Marghita - la avocat P_____ I.L_____, în Timișoara, Clădirea Fructus Plaza, ________________________. 24, SAD 34, județul T____,
  2. pârâta Federația R_____ de Ciclism - la C__.Av. B______ F_____ C. București, ___________________, ____________. 1, ____________, sector 2
Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025