Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
Ședința publică de la 6 noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Dr.S_____ F______ N______- președinte secție
Grefier D______ C________
Pe rol judecarea cererii formulate de reclamanta S______ O___, cu domiciliul în Focșani, _______________, ___________, ___________________ pentru anularea Deciziei nr.9/17.01.2013 emisă de pârâta DGRFP G_____ cu sediul ales la D___ V______, cu sediul în Focșani, _______________________.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta, care se legitimează cu CI ________ xxxxxx eliberat de Poliția Focșani și pârâta, prin consilier juridic L.H______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care:
Părțile nu au alte cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte cereri de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și dă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Consideră că nu datorează sumele imputate, întrucât a declarat și achitat corect sumele către bugetul de stat, potrivit declarațiilor de venit. Faptul că pârâta a încadrat greșit veniturile nu-i poate fi imputat în nici un fel, neavând vreo culpă.
Pârâta, prin consilier juridic solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru motivele din întâmpinare. Arată că decizia contestată este legală și temeinică, întrucât reclamanta a obținut venituri in calitate de proprietar și datora impozit pe venitul obtinut din cedarea folosintei bunurilor imobile.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra cererii de fata, Tribunalul retine urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.XXXXXXX/09.04.2013, reclamanta S______ O___ a solicitat in contradictoriu cu parata D___ V______, devenita pe parcus DGRFP Galati ca urmare a reorganizarii, anularea Deciziei nr.9 din 17.01.2013 emisa de parata, prin care i s-au respins contestatiile impotriva Deciziilor de impunere nr.xxxxxxxxxxxxxx si xxxxxxxxxxxxxx emise la data de 10.10.2012.
A solicitat obligarea paratei la restyituirea sumei de 516 lei achitata cu titlu de diferenta impozit pe venit.
In motivarea actiunii sale, reclamanta aratat in esenta faptul ca incepand cu anul 2008 a inchiriat o locuinta , sens in care Contractele de inchiriere nr.xxxxx din 20.07.2008, nr.xxxxx/19.09.2008, nr.xxxxx din 20.11.2009, nr.2627/28.01.2011 si nr.177 din 04.01.2012 au fost inregistrate la parata, iar prin Declaratiile privind venitul estimativ pe anii 2008-2011 a aratat ca declarat si achitat sumele stabilite in sarcina sa cu titlu de impozit pe venit.
Cu toate acestea, cu adresa nr.xxxxx/26.09.2012, parata ii aduce la cunostinta faptul ca , urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi , control finalizat prin Decizia nr.13/12.04.2012 s-a stabilit ca s –a procedat in mod netemeinic si nelegal la schimbarea incadrarii veniturilor datorate de catre ea la bugetul de stat din Venituri din cedarea folosintei bunurilor in venituri din activitati independente, motiv pentru care prin Deciziile mai sus indicat s-au stabilit in sarcina sa, cu titlu de impozit suplimentar pe venit, obligatii in suma de 516 lei.
A aratat ca a achitat aceasta suma cu chitanta __________ nr.xxxxxxx din 03.12.2012.
A aratat ca s-a procedat in mod nelegal intrucat greseala apartine organului fiscal si nu ei, ca in mod corect veniturile pe care le-a relaizat trebuiau incadrate ca venituri din activitati independente.
A solicitat admiterea actiunii si anularea Deciziei de respingere a contestatiei, anularea celor doua Decizii de impunere rectificative cu consecinta restituirii sumei de 516 lei achitata fara a fi datorata.
Nu a indicat temeiul de drept al actiunii.
In dovedirea sustinerilor sale a solicitat proba cu inscrisuri.
Prin Intampinarea depusa la dosar la data de 19.04.2013, parata D___ V______ a solicitat respingereqa actiunii ca fiind neintemeiata.
S-a aratat ca potrivit dispozitiilor art.85 din Legea nr.571/2003- Codul fiscal si punctul 183 din HG nr./44/2004 privind norme metodologice de aplicare a Codului fiscal, este socotit venit cel obtinut din exploatarea bunurilor si drepturilor de orice fel , venitul obtinut de proprietari, uzufructuari sau alti detinatori legali.
S-a aratat ca reclamanta a obtinut venituri in calitate de proprietar, ca datora impozit pe venitul obtinut din cedarea folosintei acestor bunuri imobile.
A solicitat respingerea actiunii ca fiind neintemeiata.
In dovedirea sustinerilor sale a solicitat proba cu insrisuri.
Examinand actiunea si inscrisurile depuse la dosar de parti, Tribunalul apreciaza ca actiunea nu este intemeiata pentru considerentele care urmeaza:
Reclamanta incepand cu anul 2008 a inchiriat o locuinta , sens in care Contractele de inchiriere nr.xxxxx din 20.07.2008, nr.xxxxx/19.09.2008, nr.xxxxx din 20.11.2009, nr.2627/28.01.2011 si nr.177 din 04.01.2012 au fost inregistrate la parata, iar prin Declaratiile privind venitul estimativ pe anii 2008-2011 a aratat ca declarat si achitat sumele stabilite in sarcina sa cu titlu de impozit pe venit.
Conform Declaratiilor de venit depuse de reclamanta la organul fiscal, ( filele 31-33 ) rezulta ca aceasta a declarat veniturile realizate din cedarea folosintei locuintei ca fiind venituri realizate din activitati independente, sens in care a bifat casuta corespunzatoare, astfel ca impozitul s-a stabilit pentru tipul de venit declarat a fi realizat.
Imprejurarea ca reclamanta a realizat in fapt venituri din cedarea folosintei locuintei s-a constat de catre Curtea de Conturi care prin Decizia nr.13 din 12.04.2012 a stabilit ca aceste venituri sunt realizate din cedarea folosintei locuintei si nu dintr-o activitate independenta inregistrata ca atare.
D____ urmare, parat a emis Deciziile de impunere rectificative nr.xxxxxxxxxxxxxx si xxxxxxxxxxxxxx , la data de 10.10.2012, decizii prin care a stabilit in sarcina reclamantei obligatia de a plati la bugetul de stat o difenreta de 516 lei cu titlu de impozit pe venitul realizat.
Cat timp reclamanta a realizat venituri din cedarea folosintei locuintei proprietate, conform disdpozitiilor punctului 183 din HG nr.44/2004 si nu dintr-o activitate independenta , activitate cu care reclamanta sa fie autorizata sa opereze, Tribunalul apreciaza ca in mod corect organul fiscal a stabilit diferenta de impozit in sarcina reclamantei.
Cum in sarcina acesteia s-au stabilit doar obligatii principale Tribunalul apreciaza ca actiunea de fata este nefondata, astfel ca fata de dispozitiile art. 215 din OG nr.92/2003 coroborate cu dispozitiile art.1 si 18 din Legea nr.554/2004, Tribunalul va respinge actiunea ca fiind nefondata.
Vazand actiunea legal timbrata;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S______ O___, cu domiciliul în Focșani, _______________, ___________, ___________________ pentru anularea Deciziei nr.9/17.01.2013 emisă de pârâta DGRFP G_____ cu sediul ales la D___ V______, cu sediul în Focșani, _______________________, ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 6 noiembrie 2013.
Președinte,
S.NicolauGrefier,
D.C________
Red.SN/7.11.2013, Dact.DC/8.11.2013, 4 ex.