Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare act administrativ
Număr hotarâre:
2733/2015 din 23 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. XXXXXXXXXX

Sentința civilă nr. 2733

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.10.2015

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: V____ D____

GREFIER: B____ C_______


Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta _____________________, în contradictoriu cu pârâtul M_________ F_________ Europene (fost M_________ MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE-DIRECȚIA GENERALĂ AM POS MEDIU), având ca obiect „anulare act administrativ-decizia nr. xxxxxx/09.07.2014”.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 09.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea să depună concluzii scrise, a amânat succesiv pronunțarea la data de 16.10.2015 și, apoi, la data de 23.10.2015, pentru când a hotărât următoarele:

C U R T E A,

Deliberând asupra cauzei de față reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.01.2015, sub nr. XXXXXXXXXX reclamanta _____________________ în contradictoriu cu pârâtul M_________ F_________ Europene (fost M_________ MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE-DIRECȚIA GENERALĂ AM POS MEDIU) a formulat contestație împotriva deciziei xxxxxx/9.07.2014 solicitând anularea in totalitate a acesteia, precum si , a notei xxxxxx/12.06.2014 întocmita de intimata Direcția Generala AM POS MEDIU din cadrul M_________ Mediului si Schimbărilor Climatice.

În motivarea acțiunii s-au arătat în esență următoarele:

Prin decizia contestata, pârâtul a menținut actul administrativ de neîncadrare in prevederile OG 15/2013 a corecțiilor financiare stabilite prin nota de corecție nr. xxxxxx/26.01.2012.

Decizia adoptata de către intimata este nelegala si netemeinică:

Prin decizia contestata nu se analizează argumentele expuse in faza administrativă, emitentul acesteia mulțumindu-se sa preia susținerile din actul inițial fără sa observe ceea ce contestatoarea invoca.

1.Potrivit procedurii instituite de OG 15/2013 si Ordinul 2112/2013, decizia de încadrare sau neîncadrare in prevederile actului normativ se emite in baza unei unice cereri adresate de către autoritatea contractanta.

Acest lucru a fost făcut de către contestatoare la data de 26.09.2013 prin cererea cu nr.xxxxx, cerere la care s-a răspuns o data. Astfel, pârâtul a emis in baza acestei cereri, în final, decizia nr. xxxxxx/29.11.2013, prin care corecțiile financiare din nota de corecție nr.xxxxxx/26.01.2012 au fost preluate in conformitate cu OG 15/2013.

Acesta este momentul la care autoritatea contractanta a cerut si intimata a stabilit ca _____________________ nu mai are calitatea de debitor bugetar. Acesta este momentul la care se emite un act administrativ, decizia nr. xxxxxx/29.11.2013, care creează drepturi si obligații pentru ambele părți, respectiv -contestatorul nu are de plata nimic, iar pârâtul nu are dreptul de a pretinde de la contestatoare ceva in legătura cu nota de corecție nr.xxxxxx/26.01.2012.

Acest act administrativ,decizia de încadrare, a devenit , odată cu ________________________ civil, irevocabil, eventuala sa ilegalitate putând fi cercetata doar in cadrul unei acțiuni in nulitate exercitate in condițiile art.l alin.6 din legea 554/2004.

Prin urmare, pârâtul, fără sa înlăture consecințele actului său anterior contrar actului contestat, încălcând caracterul irevocabil al actelor administrative, dar si momentul la care putea sa facă aprecierea asupra condițiilor de încadrare in OG 15/2013, emite actul contestat in condiții de ilegalitate extrinseca evidenta.

Reclamanta ,ca urmare a deciziei nr. xxxxxx/29.11.2013, este posesoarea unui bun in sensul art.l din protocolul nr.l din convenția europeana a drepturilor omului,bun pe care autoritățile statale, asa cum este intimata sunt datoare sa-l respecte si, in orice caz sa nu-l incalce.

Soluția ulterioara de neîncadrare este, in sine, netemeinică.

Intimata apreciază, după momentul la care putea face acest lucru, ca soluționarea recursului, nefavorabila contestatoarei, împotriva sentinței ce respingea contestația împotriva notei de corecție, reprezintă temeiul de încadrare a corecției respective in art.6 din OG 15/2013.

Condiția prevăzuta de art.6 lit.c din OG nr. 15/2013 se refere la situația in care cerința legala este verificata la data analizei făcute in urma cererii depuse (si care nu poate fi depusa decât o singura data-conform Ordin 2112/2013) si nu la orice moment ulterior. Procedural, analiza pe încadrare sau neîncadrare se face numai pe baza cererii contestatoarei si niciodată din oficiu, iar in cauza o asemenea cerere, după cea depusa inițial si care a fost soluționata, nu a mai fost depus nimic.

La data la care intimata a analizat cererea reclamantei nu existau corecții financiare stabilite prin note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare care sa fi fost menținute de instanțele judecătorești prin hotărâri definitive (notiunea de hotărâre definitiva trebuie privita in sensul noului cod de procedura civila).

Contestatoarea avea exercitat încă de la începutul anului 2013(când nici măcar OG 15/2013 nu exista) un recurs împotriva sentinței civile 12/2013 a Curții de Apel Constanta,al cărui prim termen era fixat in anul 2014.

Soluția din recurs a fost similara cu cea din prima instanța, astfel ca, sub acest aspect, nu exista nicio diferența fata de ceea ce intimata cunoștea de la data adoptării primei decizii.

Existenta recursului, indiferent de soluția adoptata in acesta, nu are niciun fel de relevanta din perspectiva îndeplinirii cerințelor OG 15/2013, atât timp cat la data analizării cererii depuse aceste cerințe erau respectate. Soluționarea post factum a recursului respectiv nu influențează in niciun fel hotărârea adoptată anterior cu privire la preluarea creanțelor din corecții.

Legal citat, pârâtul M_________ F_________ Europene a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate.

În fapt, S.C. A_______ S.A. T_____, beneficiar al proiectului "Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și apă uzată în județul T_____", finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu, a atribuit prin procedura de achiziție publică contractul de lucrări nr. 4245/29.04.2009 "Reabilitarea si extinderea rețelei de distribuție si a sistemului de canalizare, inclusiv stații de pompare in aglomerarea S_____"din cadrul proiectului mai sus amintit.

În baza atribuțiilor sale, stabilite prin lege și prin contractul de finanțare nr. xxxxx/09.10.2008 încheiat între M_________ Mediului și Dezvoltării Durabile și S.C. A_______ S.A. T_____, o echipă de control din cadrul Direcției Generale AM POS Mediu numită prin Decizia nr. 39/16.01.2012 de directorul general, a verificat aspectele expuse în Suspiciunea de neregulă nr.20/13.01.2012, transmisă de către Direcția Fondul de Coeziune - Serviciul Monitorizare Raportare, privind încheierea contractului de lucrări nr. 4245/29.04.2009 "Reabilitarea si extinderea rețelei de distribuție si a sistemului de canalizare, inclusiv stații de pompare in aglomerarea S_____" cu încălcarea prevederilor legale care reglementează domeniul achizițiilor publice.

Ca rezultat al verificărilor, echipa de control a emis Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. xxxxxx/26.01.2012 (numită în continuare "Nota de constatare").

Urmare verificării legalității atribuirii contractului de lucrări nr. 4245/29.04.2009 "Reabilitarea si extinderea rețelei de distribuție si a sistemului de canalizare, inclusiv stații de pompare in aglomerarea

S_____" echipa de control aplică o corecție financiară de 5% din valoarea fără TVA a contractului nr. 4245/29.04.2009 (27.605.330,00 lei), reprezentând valoarea de 1.380.266,50 lei fără TVA.

Împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. xxxxxx/26.01.2012, S.C. A_______ S.A. T_____ a formulat contestație.

Urmare verificărilor efectuate, comisia de soluționare a contestației a emis Decizia nr. xxxxxx/16.03.2012 prin care decide respingerea contestației formulată de S.C. A_______ S.A. T_____, dispune totodată menținerea drept temeinic și legal a titlului de creanță intitulat "Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare" înregistrat cu nr. xxxxxx/26.01.2012.

Prin sentința civilă nr.12/CA/17.01.2013, Curtea de Apel C________ respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de S.C. A_______ S.A. T_____ și pe cale de consecință menține corecția financiară în sarcina reclamantei.

Împotriva sentinței civile nr.12/CA/17.01.2013 S.C. A_______ S.A. T_____ formulează recurs în termen, cererea urmând a fi judecată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În data de 26.09.2013, după pronunțarea în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX a sentinței civile nr.12/CA/17.01.2013 de către instanța de fond, S.C. A_______ S.A. T_____, în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr.15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul operațional sectorial Mediu 2007-2013 (OG nr.15/2013), a solicitat prin adresa cu nr. xxxxx/26.09.2013 suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate de AM POS Mediu, pentru abaterile de la conformitate cu legislația din domeniul achizițiilor publice, mai multor contracte de achiziție publică încheiate de S.C. A_______ S.A. T_____, între care și contractul de lucrări nr. 4245/29.04.2009 ce face obiectul dosarului de instanță mai sus menționat.

Împotriva Notei de neîncadrare nr.xxxxxx/06.11.2013 _____________________ a formulat contestație prin care a solicitat anularea notei respective.

Urmare verificărilor efectuate, comisia de soluționare a contestației a emis Decizia nr. xxxxxx/29.11.2013 prin care decide admiterea în parte a contestației în sensul anulării Notei de neîncadrare nr.xxxxxx/06.11.2013 în ce privește contractele nr.1575/09.02.2009, nr.9160/07.09.2009 și nr.4245/29.04.2009, dispunând totodată emiterea unei Note pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate la contractele anterior menționate.

Până la punerea în aplicare a Deciziei nr. xxxxxx/29.11.2013 de soluționare a contestației, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al cărui obiect îl formează anularea Deciziei nr. xxxxxx/16.03.2012 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. xxxxxx/26.01.2012 prin care s-a aplicat o corecție financiară la contractual de lucrări nr.4245/29.04.2009, în data de 13.03.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție emite Decizia nr.1292 prin care respinge recursul declarat de _____________________ împotriva sentinței civile nr.l2/CA/17.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel C________ în dosarul XXXXXXXXXXXX. Astfel, prin Decizia nr.1292 instanța de recurs a hotărât menținerea corecției financiare aplicate în sarcina _____________________. Urmare acestei situații și a verificării situației contractelor pentru care _____________________ a solicitat suportarea de la bugetul de stat a corecțiilor financiare aplicate contractelor respective între care și contractul de lucrări nr.4245/29.04.2009, DG AM POS Mediu a emisă Nota nr.l40675/CG/02.06.2014 privind neîncadrarea în prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2013 în care precizează că pentru contractul de lucrări nr.4245/29.04.2009 nu au fost îndeplinite condițiile pentru plata sumelor solicitate datorită faptului că acest contract se încadrează în prevederile art.6 din OG nr.15/2013 deoarece prin Decizia nr.1292/13.03.2014 halta Curte de Casație și Justiție a respins recursul decalarat de _____________________ împotriva Sentinței nr.12 din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel C________ ca nefondat.

Împotriva Notei nr.l40675/CG/02.06.2014 privind neîncadrarea în prevederile Ordonanței guvernului nr.15/2013 _____________________ a formulat contestație prin care a solicitat anularea notei respective.

Urmare verificărilor efectuate, comisia de soluționare a contestației a emis Decizia nr. xxxxxx/09.07.2014 prin care respinge contestația formulată de _______________________ dispunând totodată menținerea Notei nr.xxxxxx/CG/02.06.2014 privind neîncadrarea în prevederile Ordonanței guvernului nr.15/2013.

Prin cerere introductivă de instanță, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, _____________________ a solicitat anularea Deciziei nr. xxxxxx/09.07.2014 și a Notei nr.xxxxxx/CG/02.06.2014 privind neîncadrarea în prevederile Ordonanței guvernului nr.15/2013, cererea făcând obiectul dosarului nr.XXXXX/2014.

În urma contestării Notei nr.xxxxxx/06.11.2013 privind neîncadrarea în prevederile Ordonanței guvernului nr.15/2013, DG AM POS Mediu a emis Decizia nr. xxxxxx/29.11.2013.

Până la punerea în aplicare a Deciziei nr. xxxxxx/29.11.2013 de soluționare a contestației formulată împotriva Notei nr.xxxxxx/06.11.2013 privind neîncadrarea în prevederile OG nr.15/2013, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al cărui obiect îl formează anularea Deciziei nr. xxxxxx/16.03.2012 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. xxxxxx/26.01.2012 prin care s-a aplicat o corecție financiară la contractual de lucrări nr.4245/29.04.2009, în data de 13.03.2014 Înalta Curte de Casație și Justiție(ÎCCJ) emite Decizia nr.1292 prin care respinge recursul declarat de _____________________ împotriva sentinței civile nr.12/CA/17.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel C________ în dosarul XXXXXXXXXXXX. Astfel, prin Decizia nr.1292 instanța de recurs a hotărât menținerea corecției financiare aplicate în sarcina _____________________. În situația în care după emiterea Deciziei nr. xxxxxx/29.11.2013 de soluționarea a contestației (a primei contestații) corecția financiară, aplicată prin Nota de constatare nr.xxxxxx/26.01.2012, ar fi fost suportată de la bugetul de stat, ținând cont de prevederile art.6 lit.c) din OG nr.15/2013 și având în vedere emiterea Deciziei nr.1292 de către ÎCCJ prin care este respins recursul formulat de reclamantă, în sensul menținerii corecției financiare în sarcina reclamantei, în mod obligatoriu AM POS Mediu trebuia să recupereze sumele aferente corecției financiare de la reclamantă.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia nr. xxxxxx/09.07.2014 , pârâtul a menținut actul administrativ de neîncadrare in prevederile OG 15/2013 a corecțiilor financiare stabilite prin nota de corecție nr. xxxxxx/26.01.2012.

Decizia adoptata de către intimata este nelegala si netemeinică:

Prin decizia contestata nu se analizează argumentele expuse in faza administrativă, emitentul acesteia mulțumindu-se sa preia susținerile din actul inițial fără sa observe ceea ce reclamanta contestatoare invoca.

Potrivit procedurii instituite de OG 15/2013 si Ordinul 2112/2013, decizia de încadrare sau neîncadrare in prevederile actului normativ se emite in baza unei unice cereri adresate de către autoritatea contractanta.

Acest lucru a fost făcut de către reclamantă la data de 26.09.2013 prin cererea cu nr.xxxxx, cerere care a fost soluționată. Astfel, pârâtul a emis in baza acestei cereri, în final, decizia nr. xxxxxx/29.11.2013, prin care corecțiile financiare din nota de corecție nr.xxxxxx/26.01.2012 au fost preluate in conformitate cu OG 15/2013.

Acesta este momentul la care autoritatea contractanta a cerut si intimata a stabilit ca _____________________ nu mai are calitatea de debitor bugetar. Acesta este momentul la care se emite un act administrativ, decizia nr. xxxxxx/29.11.2013, care creează drepturi si obligații pentru ambele părți, respectiv –reclamanta contestatoare nu are de plata nimic, iar pârâtul nu are dreptul de a pretinde de la reclamantă ceva in legătura cu nota de corecție nr.xxxxxx/26.01.2012.

Acest act administrativ, decizia de încadrare, a devenit, odată cu ________________________ civil, irevocabil, eventuala sa nelegalitate putând fi cercetata doar in cadrul unei acțiuni in nulitate exercitate in condițiile art.l alin.6 din legea 554/2004.

Prin urmare, pârâtul, fără sa înlăture consecințele actului său anterior contrar actului contestat, încălcând caracterul irevocabil al actelor administrative, dar si momentul la care putea sa facă aprecierea asupra condițiilor de încadrare in OG 15/2013, a emis actul contestat in condiții de nelegalitate.

Reclamanta, ca urmare a deciziei nr. xxxxxx/29.11.2013, este posesoarea unui bun in sensul art.l din protocolul nr.l din Convenția europeana a drepturilor omului, bun pe care autoritățile statale, asa cum este intimata sunt datoare sa îl respecte.

Soluția ulterioara de neîncadrare este, netemeinică.

Intimata apreciază, după momentul la care putea face acest lucru, ca soluționarea recursului, nefavorabila contestatoarei, împotriva sentinței ce respingea contestația împotriva notei de corecție, reprezintă temeiul de încadrare a corecției respective in art.6 din OG 15/2013.

Condiția prevăzuta de art.6 lit.c din OG nr. 15/2013 se refere la situația in care cerința legala este verificata la data analizei făcute in urma cererii depuse (si care nu poate fi depusa decât o singura data-conform Ordin 2112/2013) si nu la orice moment ulterior. Procedural, analiza pe încadrare sau neîncadrare se face numai pe baza cererii contestatoarei si nu din oficiu.

La data la care pârâta a analizat cererea reclamantei nu existau corecții financiare stabilite prin note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare care sa fi fost menținute de instanțele judecătorești prin hotărâri definitive -notiunea de hotărâre definitiva trebuie privita in sensul noului cod de procedura civila-.

Reclamanta avea exercitat încă de la începutul anului 2013- când OG 15/2013 nu era în vigoare-, un recurs împotriva sentinței civile 12/2013 a Curții de Apel Constanta, al cărui prim termen era fixat in anul 2014.

Soluția din recurs a fost similara cu cea din prima instanța, astfel ca, sub acest aspect, nu exista nicio diferență fata de ceea ce pârâta cunoștea de la data adoptării primei decizii.

Existenta recursului, indiferent de soluția adoptata in acesta, nu are niciun fel de relevanta din perspectiva îndeplinirii cerințelor OG 15/2013, atât timp cat la data analizării cererii depuse aceste cerințe erau respectate. Soluționarea post factum a recursului respectiv nu influențează in niciun fel hotărârea adoptată anterior cu privire la preluarea creanțelor din corecții.

Potrivit art. 2 al.3 din OG nr. 15/2013 sumele recuperate atât în cazul proiectelor finalizate care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, sunt contestate sau în litigiu, precum și în cazul proiectelor aflate în implementare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, în urma stabilirii corecțiilor financiare, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, de la poziția distinctă menționată la alin. (1) în situațiile prevăzute la alin. (4).

Față de cele reținute mai sus, instanța reține că sunt neîntemeiate susținerile pârâtei, care precizează că, în situația în care după emiterea Deciziei nr. xxxxxx/29.11.2013 de soluționarea a contestației (a primei contestații) corecția financiară, aplicată prin Nota de constatare nr.xxxxxx/26.01.2012, ar fi fost suportată de la bugetul de stat, ținând cont de prevederile art.6 lit.c) din OG nr.15/2013 și având în vedere emiterea Deciziei nr.1292 de către ÎCCJ prin care este respins recursul formulat de reclamantă, în sensul menținerii corecției financiare în sarcina reclamantei, în mod obligatoriu AM POS Mediu trebuia să recupereze sumele aferente corecției financiare de la reclamantă.

Față de considerentele de fapt și de drept învederate mai sus, instanța reține că acțiunea este întemeiată, astfel că o va admite.

Va anula decizia nr. xxxxxx/09.07.2014 emisă de pârât.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE ELEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta _____________________, cu sediul în T_____, _______________________, județul T_____, în contradictoriu cu pârâtul M_________ F_________ Europene (fost M_________ MEDIULUI ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE-DIRECȚIA GENERALĂ AM POS MEDIU), cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Ș_____ V___ nr. 30-32, sector 4.

Anulează decizia nr. xxxxxx/09.07.2014 emisă de pârât.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare la ÎCCJ, recursul se depune la C__.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

V____ D____ B____ C_______

Red. Jud. DV

Tehnored. CB

4 ex./25.01.2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025