Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 1197/2014)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 569/2014

Ședința publică de la 08 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ G______

JUDECĂTOR P______ I_____

GREFIER C______ L____

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta reclamantă DM I_____ C______ IPURL împotriva Sentinței civile nr. 869/27.01.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă C____ I____.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au fost prezente.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier , după care,

Curtea dispune rectificarea citativului în sensul că intimată pârâtă este C____ I____ și nu C____ S_____ cum din eroare s-a trecut.

Față de incidentul procedural invocat de către intimata pârâtă, prin întâmpinarea aflată la filele 23-25 din dosar, respectiv la recalificarea căii de atac, Curtea constată că cererea de deschidere a procedurii falimentului a fost introdusă la 16.07.2013, astfel că, incidente în cauză sunt prevederile Noului Cod de procedură civilă, calea de atac a apelului fiind demarată în mod corect de către apelanta reclamantă.

Constată că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform art. 411 aliniatul 1 punctul 2 Noul Cod de procedură civilă, motiv pentru care reține cauza spre soluționare.

C U R T E A

Deliberând asupra apelului civile de față:

La data de 16 iulie 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VII-a comercială sub nr. XXXXXXXXXX13 cererea debitorului S.C. San & Ian 2000 S.R.L. care a solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii simplificate a falimentului.

În motivare debitoarea a arătat că nu mai desfășoară activitate din 2010, că are datorii de 27.634,17 lei, că nu are bunuri mobile și imobile în patrimoniu.

În susținerea cererii, legal timbrate, a depus înscrisurile prevăzute de art. 27-28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului.

La data de 22.07.2013 s-a pronunțat Încheierea prin care s-a deschis procedura simplificată a falimentului împotriva debitoarei ________________ și a fost numit ca administrator judiciar DM I_____ C______ IPURL.

La data de 4 noiembrie 2013 lichidatorul judiciar DM I_____ C______ IPURL a depus la dosar o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului C____ I____ întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

La data de 21 iulie 2010 în Monitorul Oficial nr. 505 s-a publicat Legea nr. 169 care modifică dispozițiile art. 138 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței în sensul că „Cererea introdusă în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (3) se va judeca separat, formându-se un dosar care va purta același număr cu dosarul de fond și căruia i se va adăuga cuvântul "bis".”

Față de această nouă dispoziție procedurală instanța a dispus prin Sentința civilă nr. 9100 pronunțată la data de 04.11.2013, închiderea procedurii insolvenței, radierea debitoarei din Registrul Comerțului și disjungerea cererii formulată de lichidatorul judiciar DM I_____ C______ IPURL în contradictoriu cu pârâta C____ I____ de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și a acordat termen pentru soluționarea acestei cereri la 27 ianuarie 2014.

Cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX.

Cererea de chemare în judecată a pârâtei C____ I____ ce a avut calitatea de administrator al debitoarei a fost formulată în termeni generali, teoretici, fără a indica în concret ce fapte au fost săvârșite de administrator și cu ce se probează acestea. Reclamantul s-a rezumat doar la a indica o parte din elementele răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul (reprezentat de creanțele neachitate), vinovăția pârâtei, fără însă a arăta ce faptă ilicită a săvârșit pârâta care a produs prejudiciul respectiv, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu nu a fost demonstrată prin relația cauză-efect, ci prin analogii și supoziții. În cerere au fost citate normele legale aplicabile în cauză, prezentându-se doar considerente teoretice pe marginea acestor norme, neindicându-se însă și faptele săvârșite de pârâtă prin care aceasta a încălcat normele înscrise în art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Pârâta a depus întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii.

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă prin sentința civilă nr. 869 din 27.01.2014 a respins, ca neîntemeiată, cererea lichidatorului judiciar de atragere a răspunderii patrimoniale întemeiată pe art. 138 alin. 1 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul - sindic a reținut cu privire la cererea de atragere a răspunderii că pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei și prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere respectiv persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administratorul debitoarei.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.

În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres și limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Cererea lichidatorului judiciar s-a întemeiat pe art. 138 lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În ce privește art. 138 lit. a, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare la folosirea bunurilor debitorului în interes personal, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. a). Calitatea pârâtei de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. a) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe. Desfășurarea unei activități comerciale și folosirea bunurilor societății sunt prezumate a fi în interesul societății, nu al organelor de conducere, iar reclamantul nu a răsturnat această prezumție.

În concluzie, instanța de fond a reținut că nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de art. 138 lit. a din lege.

În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Or, în speță, reclamantul a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtei de asociat și administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea ei, în lipsa unor probe indubitabile. De asemenea, răspunderea pârâtei nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.

În concluzie, în speță s-a reținut că nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.

Fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâta a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâta nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Oricum, în ceea ce privește obligația administratorului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâta nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii ei în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, lichidatorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

În concluzie, judecătorul - sindic a reținut că în speță nu se află în nici una din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.

Față de cele ce preced instanța a respins cererea lichidatorului judiciar DM I_____ C______ IPURL împotriva pârâtei C____ I____.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta DM I_____ C______ IPURL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului s-a invocat ca temei juridic prevederilor art. 476 din Noul cod de procedură civilă, în referire la reanalizarea sub toate aspectele a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXXXX.

Consideră că judecătorul fondului nu a analizat prezumțiile create în cauză și nu a motivat neluarea lor în considerare, în condițiile în care aceasta se impunea din modul în care se coroborau între ele actele din dosar, în timp ce pârâta nu a formulat nici un fel de apărări convingătoare și nu a prezentat înscrisuri legate de activitatea debitoarei, motiv pentru care nu se poate afirma că ar fi putut să răstoarne prezumțiile instituite împotriva ei de înscrisurile aflate în dosar, prin vreun mijloc de probă.

În mod greșit instanța de fond a ignorat prezumțiile judiciare create, în înțelesul prevederilor art. 329 din Codul de procedură civilă, de modul în care se coroborează actele existente în dosarul cauzei. Pe baza probelor administrate, s-a solicitat a se observa că pârâta a fost asociat unic și a deținut și calitatea de administrator al debitoarei, astfel cum reiese din furnizarea de informații nr. xxxxxxx/2.08.2013 iar pasivul rămas neacoperit a fost cel pretins prin acțiune, adică 35.784 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor depus la dosarul de fond. Debitoarea a depus raportări în intervalul 2007-2010, astfel cum rezultă din extrasele de pe site-ul Ministerului de Finanțe, fără ca pârâta să prezinte documentele și informațiile obligatorii prin prisma prevederilor art. 28, alin. 1 din lege iar în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri. La data de 30.12.2010, ultima dată când s-au efectuat raportări, debitoarea dispunea de active imobilizate în valoare de 3.615 lei, fără a exista dovezi că ar fi fost utilizate pentru plata datoriilor debitoarei și nici nu au fost predate lichidatorului judiciar în temeiul prevederilor art. 113 din lege, ceea ce creează prezumția că au fost utilizate în interesul altor persoane decât debitoarea, motiv pentru care consideră că sunt incidemte prevederile art. 138, lit. a din lege.

Prin faptul că societatea a funcționat în pierdere, deci pe banii creditorilor comerciali și ai bugetului de stat, se creează prezumția judiciară în sensul că activitatea societății a fost continuată în interesul asociatului unic, motiv de incidență în cauză a prevederilor art. 138, lit. c din lege. Totodată, din împrejurarea că, ulterior datei de 31.12.2010, nu au mai fost depuse raportări la organele fiscale, se creează prezumția judiciară în sensul că pârâta nu a mai organizat și condus, în calitatea sa de administrator, evidențele contabile ale debitoarei, ceea ce a avut o contribuție la _______________________________ ce constituie motiv de incidență în cauză a prevederilor art. 138, lit. d din lege.

Întrucât pârâta nu a răsturnat prezumțiile relative invocate s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.

Curtea verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale reținând faptul ca lichidatorul judiciar nu a făcut dovada susținerilor sale.

Astfel, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. a), apelantul a reiterat acțiunea, făcând doar simple afirmații cu privire la desfășurarea activității societății și folosirea bunurilor, fără a aduce nici un fel de probe certe.

În ceea ce privește prezumțiile judiciare invocate de către lichidator în susținerea afirmațiilor sale, Curtea constată că acestea nu se încadrează în condițiile impuse de art. 329 Cod procedura civila, în sensul ca pot determina probabilitatea faptului pretins.

În ceea ce privește desfășurarea unei activități comerciale, care implica și folosirea bunurilor societății, prezumția legala este aceea ca aceasta se desfășoară în folosul și interesul societății, nicidecum al asociatului unic, astfel încât apelantul trebuia să aducă dovezi noi de natură să răstoarne această prezumție legală, aspect care nu a fost realizat.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit.c din legea insolvenței, apelantul a invocat existența unei prezumții judiciare de continuare a activității în interesul asociatului unic, fără însă a aduce un mijloc de probă în sprijinul afirmațiilor sale.
Faptul că societatea debitoare a funcționat în pierdere nu este de natură să dovedească împrejurarea că pârâtă a dispus continuarea activității societății în folosul propriu, în absența unor dovezi certe aduse de către lichidatorul judiciar care să ateste existenta folosului propriu ala pârâtei în continuarea activității.

Simpla calitate a pârâtei de asociat unic și administrator nu este de natură să dovedească îndeplinirea condițiilor impuse de art. 138 alin. 1 lit. c) din legea 85/2006.

La fel; în cazul formei de răspundere reglementată de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. d), împrejurarea că ulterior datei de 31.12.2010 societatea nu a mai depus raportările contabile la organele fiscale nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu prevederile legale, câtă vreme lichidatorul judiciar nu a adus dovezi concrete în sprijinul afirmațiilor sale.

Mai mult, apelantul nu dovedește în nici un fel condiția impusă de texul legal, aceea că neținerea unei contabilități în conformitate cu legea să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolventa, altfel spus nu dovedește existența legăturii de cauzalitate între pretinsa faptă a pârâtei de a nu ține contabilitatea în conformitate cu legea și ajungerea societății în stare de insolventa.

Față de aceste împrejurări, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă DM I_____ C______ IPURL cu sediul profesional în București, ____________________, sector 3, împotriva Sentinței civile nr. 869/27.01.2014 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata pârâtă C____ I____, domiciliată în București, ________________, ______________, _____________ sector 5.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Septembrie 2014.

Președinte, G_______ G______		Judecător, I_____ P______
	Grefier, C______ L____

Red.Jud. G.G.

Tehnored.A.A.

4 ex./12.09.2014

________________________>

Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă

Judecător – sindic: P________ N______