DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1451A

Ședința publică din data de 08.10.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – M______ M______

JUDECĂTOR – A__ M____ G___

GREFIER – L_____ E____ A_____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, împotriva sentinței civile nr.3373/08.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul B______ B_______ N_______.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelanta a solicitat prin cererea de apel judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.223 C.pr.civ.

Curtea ia act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea declară terminată cercetarea procesului și reține cauza spre soluționare.

C U R T E A ,

Asupra apelului de față:

Prin cererea înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX la data de 06.12.2013 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII-a Civilă, în legătura cu procedura insolvenței derulată împotriva debitoarei S.C. ZIP Finance S.R.L., în dosarul nr.XXXXXXXXXX13 aflat pe rolul aceluiași tribunal, reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, în calitate de creditor unic, a chemat în judecată pe pârâtul B______ B_______ N_______, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, să fie atrasă răspunderea personală patrimonială a acestuia pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat cererea de admitere a creanței sale în valoare de 238.729 lei, reprezentând obligații restante la bugetul general consolidat, creanță ce a fost înscrisă în tabelul definitiv al debitoarei de către lichidatorul judiciar. Întrucât nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei, se impune obligarea reprezentantului organelor de conducere ale societății debitoare la suportarea datoriilor în raport cu creditorii debitoarei.

În acest sens, reclamanta a arătat că răspunderea organelor de conducere pentru plata pasivului înregistrat de societate reprezintă o răspundere civilă delictuală specială, care intervine în situația în care faptele administratorilor au determinat starea de insolvență a societății.

În speță, reclamanta a arătat că pârâtul a exercitat un management defectuos, în sensul că a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea debitoare la starea de insolvență.

În vederea menținerii unui climat economic sănătos, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, care impune obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi suspus dispozițiilor acesteia, în termen de maximum 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, aceeași posibilitate fiind prevăzută și pentru debitorul aflat în stare iminentă de insolvență.

În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu reprezintă o opțiune, ci o obligație, astfel că aplicarea prevederilor art. 138 din Lege reprezintă o sancțiune aplicată administratorului pentru nerespectarea acesteia.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat; or, mandatul este prezumat a fi cu caracter oneros, administratorul răspunzând nu numai pentru dol, dar si pentru culpa comisă în executarea lui. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune cât și într-o omisiune.

S-a subliniat astfel că administratorul societății debitoare a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei.

În drept, sunt invocate dispozițiile art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, bilanțul contabil la data de 31.12.2011.

Legal citat, pârâtul B______ B_______ N_______ nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței, dar și-a exprimat poziția procesuală prin concluziile scrise în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.3373/08.04.2015, pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale, formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, în contradictoriu cu pârâtul B______ B_______ N_______.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a arătat că raspunderea reglementata de art. 138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.

Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.

Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.

Insa, pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.

Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.

Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine,sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.

În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acestia le au față de debitor.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.

Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

In ceea ce priveste fapta prevazuta de dispozitiile art. 138 lit. c) din legea nr. 85/2006, simpla invocare la modul general a unui management defectuos nu este in masura a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale mentionate, ci trebuie sa se arate in concret care sunt faptele savarsite de asociati care au dus la insolventa societatii.

Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.

Ca atare, in lipsa unor dovezi concrete din care sa rezulte in concret care sunt activitatile dispuse de asociati, modalitatea in care s-au realizat aceste fapte, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca acestea ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.

Totodata, nu exista legatura de cauzalitate intre neformularea cererii de deschidere a procedurii si starea de insolventa, fapta fiind ulterioara aparitiei starii de insolventa, aspect ce rezulta chiar din dispozitiile art. 27 din legea insolventei-formularea cererii in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.

Pentru aceste motive, Tribunalul a respins ca neintemeiata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de catre reclamantul Directia Generală Regională a Finantelor Publice București in reprezentarea Administratiei Sector 6 a Finantelor Publice impotriva pârâtului B______ B_______ N_______.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 la data de 01.07.2015, înregistrat la data de 24.07.2015 sub nr.XXXXXXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel București – Secția a VI-a Civilă, prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâtului pentru pasivul societății debitoare.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept, atât timp cât, potrivit art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, intimatul pârât, în calitate de reprezentant al societății debitoare, avea obligația legală de a nu dispune continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând datorii cu mult înainte de data deschiderii procedurii.

S-a mai invocat încălcarea obligației instituite de art.27 din legea menționată, care se sancționează tocmai prin aplicarea art.138 lit.c din actul normativ indicat.

În vederea menținerii unui climat economic sănătos, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006, care impune obligația debitorului aflat în stare de insolvență de a se adresa tribunalului pentru a fi suspus dispozițiilor acesteia, în termen de maximum 30 de zile de la data apariției stării de insolvență, aceeași posibilitate fiind prevăzută și pentru debitorul aflat în stare iminentă de insolvență.

În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 nu reprezintă o opțiune, ci o obligație, astfel că aplicarea prevederilor art. 138 din Lege reprezintă o sancțiune aplicată administratorului pentru nerespectarea acesteia.

S-a mai susținut existența unui mandat comercial prezumat cu titlu oneros în privința administrării societății, astfel că temeiul răspunderii este unul contractual, în care culpa este prezumată și poate consta fie într-o acțiune, fie într-o inacțiune. În acest mod, s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății și prejudiciul creat, pârâtul arătând dezinteres față de funcționarea normală a societății.

În drept, sunt invocate prevederile art.466 și urm. C.pr.civ., art.8 și art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.

Cererea de apel este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din OUG nr.80/2013.

Apelanta nu a depus înscrisuri noi în susținerea cererii de apel.

Legal citat, intimatul B______ B_______ N_______ nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de apel pentru a-și exprima poziția procesuală și a solicita probe în apărare.

În ședința publică din data de 08.10.2015, Curtea a luat act că părțile nu au depus la dosar înscrisuri noi în apel și nici nu au solicitat administrarea altor probe noi ori readministrarea probelor din fața primei instanțe.

Examinând hotărârea atacată în raport de înscrisurile dosarului și de motivele invocate de apelanta reclamantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, Curtea apreciază ca nefondat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.3373/08.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, pentru următoarele considerente:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, și nu este o răspundere contractuală, așa cum greșit susține apelanta.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1349 și art.1357 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Apelanta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipoteza reglementată de textul de lege menționat nu se regăsește în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.

Astfel, potrivit art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin fapta de a fi dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.

Apelanta a afirmat că intimatul pârât se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. c) invocând generic continuarea activității în interes personal de către aceasta, precum și dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art.138 lit. c) din lege. Apelanta nu a fost în măsură să susțină și să probeze și interesul personal pentru care pârâtul ar fi dispus astfel, ca element esențial al faptei ilicite.

De altfel, legiuitorul a avut în vedere obligația reprezentanților societății debitoare de a solicita deschiderea procedurii în cazul apariției anterioare a stării de insolvență, astfel că nu se mai poate vorbi despre neîndeplinirea obligației respective ca despre o cauză a stării de insolvență, anterioară acesteia.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită pretinsă a fi fost săvârșită de pârât și prejudiciul reținut a fi fost produs, din moment ce debitoarea a intrat în starea de insolvență, are caracter obiectiv și prin urmare, trebuie să fie dovedit ca atare. Apelanta i-a atribuit însă un caracter subiectiv, constând în dezinteresul pârâtului pentru funcționarea societății debitoare, iar acest aspect nu poate echivala nici cu vreuna dintre faptele ilicite prevăzute de legiuitor prin art.138 din Legea nr.85/2006.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, ar fi trebuit dovedită nu numai săvârșirea de către intimatul pârât a faptelor reclamate, ci și legătura de cauzalitate dintre acestea și ajungerea societății în stare de insolvență, legătura de cauzalitate nefiind prezumată.

Aserțiunile apelantei, constând în prezumții simple, nesusținute de nicio probă concretă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 C.pr.civ., potrivit căruia „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Referitor la susținerea apelantei în sensul că în cauză ar fi incidente regulile răspunderii contractuale derivând din contractul de mandat al administratorului, Curtea constată că o astfel de răspundere poate fi angajată numai în relațiile administratorului cu societatea, cea care i-a dat mandatul de reprezentare. În relațiile cu terții însă, sunt aplicabile condițiile răspunderii civile delictuale, condiții a căror îndeplinire nu a fost dovedită de apelantă.

Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.480 alin.1 C.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, împotriva sentinței civile nr.3373/08.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul B______ B_______ N_______.

Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, cu sediul în mun. București, ____________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr.3373/08.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul B______ B_______ N_______, cu domiciliul în mun. G_____, ________________________.53, __________, __________________.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M______ M______ A__ M____ G___

GREFIER,

L_____ E____ A_____

Red.jud.M.M./4 ex./03.11.2015

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă – dosar nr.XXXXXXXXXXXXXXX

Judecător fond: V_____ F______