Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 502

Ședința publică de la 07.03.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – I____ P_________

JUDECĂTOR – C_____ M_______

JUDECĂTOR – A_____ A____

GREFIER – L_____ E____ A_____

Pe rol soluționarea recursului declarat de către recurenta Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G____ G_______.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, întrucât nu sunt alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat, iar recurenta a solicitat ca judecata să aibă loc și în eventualitatea lipsei sale de la dezbateri, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.

C U R T E A

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/17.10.2012, Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea prin care Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București a solicitat obligarea pârâtului G____ G_______ la suportarea pasivului debitoarei S.C. VERON PET CONS S.R.L.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a apreciat că cererea creditoarei nu poate fi circumscrisă ipotezei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, întrucât aceasta s-a rezumat la a invoca aspecte teoretice, insuficient concretizate, care nu sunt apte să releve vreo legătură de cauzalitate între faptele reclamate și apariția stării de insolvență, astfel încât a respins cererea de angajare a răspunderii patrimoniale.

Împotriva acestei sentințe, Direcția G_______ a Finanțelor Publice a Municipiului București a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtului la suportarea pasivului debitoarei, potrivit tabelului definitiv.

În motivare, recurenta a arătat că intimatul nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar actele și informațiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, nici cea privind utilizarea și ținerea registrelor contabile, ceea ce impune concluzia că acesta nu a ținut contabilitatea conform legii, așa încât a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

În opinia recurentei, managementul defectuos desfășurat de către intimat a condus la apariția stării de insolvență, deoarece a acumulat datorii, care nu au fost achitate la timp.

Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.

Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale.

Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.

Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, dar Curtea constată că niciuna dintre ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsește în cauză.

Potrivit art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență, prin aceea că a ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile ori nu a ținut contabilitatea în conformitatea cu legea.

Recurenta a afirmat că intimatul se face vinovat de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, întrucât nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar actele și informațiile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, dar nici cele privind utilizarea și ținerea registrelor contabile.

Aceste afirmații nu sunt fondate, pentru că faptele ilicite enumerate de art. 138 trebuie să fi cauzat apariția insolvenței.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii debitorul este obligat să depună la dosarul cauzei documentele prevăzute de art. 28 din lege.

În condițiile în care obligația impusă de art. 35 din Legea nr. 85/2006 are ca premisă însăși existența stării de insolvență, nu se poate susține în mod valabil că neîndeplinirea acesteia a fost de natură să determine apariția unei stări, deja instalate.

Eventualul management defectuos de care ar fi dat dovadă intimatul nu este de natură, prin el însuși, să determine apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe.

Fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din lege cuprinde trei ipoteze, care se referă la faptul că pârâții ar fi ținut o contabilitate fictivă, ar fi făcut să dispară unele documente contabile ori nu ar fi ținut contabilitatea în conformitate cu legea, însă Curtea constată că recurenta nu a probat asemenea împrejurări.

Pe de altă parte, trebuie notat că nedepunerea tuturor bilanțurilor contabile la organul fiscal teritorial competent, chiar dacă ar putea să fie asimilată neținerii contabilității în conformitate cu legea, nu este aptă, prin ea însăși, să conducă la apariția stării de insolvență, în lipsa unor probe certe – care, în speță, nu au fost administrate.

Împrejurarea invocată de recurentă, potrivit căreia intimatul nu și-a îndeplinit obligațiile legale privind utilizarea și ținerea registrelor contabile, a fost afirmată în termeni prea generali, care nu au aptitudinea să contureze elementele răspunderii civile, cât timp niciun fapt concret care să fie circumscris ipotezei art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 nu a fost susținut.

Pentru a putea fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, recurenta ar fi trebuit să dovedească săvârșirea de către intimat a faptei reclamate și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de insolvență.

Nici o probă administrată nu relevă fapta reclamată de recurentă, iar simplele aserțiuni ale acesteia, nesusținute de nici o dovadă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, întrucât părților le revine sarcina de a-și proba afirmațiile, în condițiile art. 1169 C.civ., iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.

Prin urmare, nu se poate reține în sarcina intimatului săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.

Având în vedere considerentele reținute mai sus, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G_______ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/17.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul G____ G_______.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.03.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I____ P_________ C_____ M_______ A_____ A____

GREFIER,

L_____ E____ A_____

Red. Jud. C.M./2 ex./05.04.2013

Judecător-sindic – M______ M_____

Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă