Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:047.xxxxxx

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXXX

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 32R

Ședința publică de la 21.01.2016

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A_____ A____

JUDECĂTOR – I____ P_________

JUDECĂTOR – M______ M____ I____

GREFIER – L_____ E____ A_____

Pe rol fiind recursul formulat de recurenta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 6049 din 25.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ M____.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin cererea înregistrată în data de 11.12.2013, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr.XXXXXXXXXX5 al aceleiași instanțe având ca obiect procedura insolvenței derulată față de debitorul _________________, reclamanta Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, a chemat în judecată pârâtul M____ M____, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitorului.

Prin sentința civilă nr.6049 pronunțată la 25.06.2015 de către Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX s-a respins cererea de atragere a răspunderii pârâtului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că răspunderea reglementată de Legea nr.85/2006 este de natură delictuală și pentru a fi antrenată reclamantul trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor necesare atragerii răspunderii civile delictuale, care reies din art.998-999 C.civil, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa, condiții care nu se prezumă.

Pentru aplicarea art.138 lit.c) creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de pârât în interes personal și care ar fi dus în mod inevitabil debitorul la încetarea de plăți, nefiind suficientă susținerea în sensul că pârâtul nu a solicitat _________________________________. Nu s-a probat faptul că prin nedepunerea unei cereri de deschidere a procedurii, pârâtul ar fi cauzat starea de insolvență a debitoarei și a dispus, în interes personal, continuarea activității în detrimentul creditorilor.

Prin dispoziția de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duc în mod vădit societatea la starea de insolvență, se înțelege acel ansamblu de activități, care, deși sunt vădit prejudiciabile , din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod voit de către administratorul societății, cu scopul de a obține câștiguri personale.

Prin motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a făcut doar afirmații generale, a prezentat intenția legiuitorului la momentul edictării normei de drept invocate, respectiv la enumerarea principiilor care stau la baza unui climat economic sănătos. Prin această expunere reclamantul nu a dovedit faptul că pârâtul a dispus continuarea activității societății în interesul său personal.

Din probele administrate în cadrul procedurii de insolvență nu s-a putut reține că pârâtul ar fi dispus continuarea activității în interes personal. Lichidatorul judiciar a intrat în posesia documentelor financiar contabile, pe care le-a analizat fără a sesiza aspecte care să conducă la atragerea răspunderii personale a fostului administrator.

În această împrejurare reclamantul este cel care trebuia să dovedească susținerile sale prin administrarea de dovezi, respectiv faptele săvârșite de către pârât care atrag răspunderea sa, întemeiat pe prevederile art.138 din lege.

Mai mult, în cazul răspunderii civile delictuale este obligatorie întrunirea cumulativă și a celorlalte trei condiții: existența prejudiciului, a faptei ilicite și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauza, iar fapta să fi fost săvârșită cu vinovăție. Raportul cauzal trebuie să existe între fapta ilicită menționată la lit.c) a art.138 și starea de insolvență a debitorului, în sensul că prin săvârșirea unei asemenea fapte debitorul a ajuns în imposibilitatea de a acoperi datoriile societății.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâtului.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că sentința atacată este netemeinică și nelegală, tribunalul apreciind în mod greșit că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pentru pasivul debitorului.

În cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau, conform art.27 din Legea nr.85/2006, obligația legală să solicite deschiderea față de aceasta a procedurii insolvenței și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.

Administratorii societății debitoare răspund și pentru culpa cea mai simplă, în condițiile în care mandatul lor este oneros.

Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este determinată de managementul defectuos și constă în dezinteresul manifestat de administratorii statutari în privința îndeplinirii condițiilor legale pentru funcționarea societății în mod normal.

Recursul a fost înregistrat mai întâi în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă, care, prin Încheierea nr.17 din 13.11.2015 a înaintat dosarul la Secția a VI-a a aceleiași instanțe, la completul de judecată care a mai soluționat anterior alte cereri de recurs privind aceeași cauză.

Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, trebuie să se probeze de către reclamant îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor legale referitoare la săvârșirea de către pârât cel puțin a uneia dintre faptele ilicite enumerate în mod expres și limitativ prin art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea menționată, la prejudiciul specific produs prin faptă în cazul procedurii insolvenței, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la vinovăția pârâtului.

Aceasta cu precizarea că în speță numai cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoare s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr.64/1995, în timp ce cererea de atragere a răspunderii a fost întemeiată pe dispozițiile legii incidente la momentul formulării acesteia, Legea nr.85/2006.

Recurenta nu a fost în măsură să susțină și să probeze în mod concludent săvârșirea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006. Probarea săvârșirii faptei ilicite se constituie doar în una dintre condițiile legale pentru atragerea răspunderii, impunându-se însă îndeplinirea în aceeași măsură și a celorlalte condiții menționate, similare răspunderii civile delictuale.

Obligația legală de a solicita deschiderea procedurii conform art.27 din Legea nr.85/2006, iar nu de a continua o activitate de natură să conducă la încetarea de plăți, intervine practic după apariția stării de insolvență, iar în această situație este exclusă relația de cauzalitate la care se referă art.138 alin.1 din legea insolvenței.

Răspunderea patrimonială pentru pasivul debitorului nu este de natură contractuală, astfel că nu îi sunt proprii prevederile care reglementează contractul de mandat și, prin urmare, nu se poate prezuma culpa. Aceasta în condițiile în care în general Legea nr.85/2006 nu prevede nicio prezumție în materia atragerii răspunderii.

De asemenea, mandatul tacit și dezinteresul manifestat pentru funcționarea normală și în condiții legale a societății debitoare nu se regăsesc între faptele enumerate expres și limitativ de art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea insolvenței.

În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de formulat de recurenta DIRECȚIA G_______ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 6049 din 25.06.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ M____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2006.

Președinte, Judecător, Judecător,

A_____ A____ I____ P_________ M______ M____ I____

Grefier,

L_____ E____ A_____

Red.Jud.A.A.

Tehnored.F.L.

26.01.2016

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă

Președinte: A___ S____ B_______