Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRAŞOV
Materie juridică:
Faliment
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006
Număr hotarâre:
1420/2015 din 28 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


SENTINȚA CIVILĂ nr. 1420/sind Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX


Ședința publică din data de 28.09.2015

Completul constituit din

JUDECĂTOR SINDIC - S_____ O____

GREFIER – M______ G_____


Pe rol fiind soluționarea cererii reclamantei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ de atragere a răspunderii patrimonială a pârâtei V___ M_____ D______ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat M______ Chivărat pentru pârâta V___ M_____ D______ și se constată lipsa reclamantei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care :

Instanța acordă cuvântul la probe.

Reprezentantul convențional al pârâtei, avocat M______ C_______, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Instanța în baza art. 258 Cod procedură civilă admite pentru reclamantă și pârâtă proba cu înscrisurile de la dosar .

Reprezentantul convențional al pârâtei arată că nu are alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, închide dezbaterile și în baza art. 394 Cod procedură civilă acordă cuvântul pe fond .

Reprezentantul convențional al pârâtei , având cuvântul solicită respingerea cererii reclamantei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_____ ca neîntemeiată și nedovedită, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea formulată. Motivele invocate de reclamantă sunt o înșiruire a cauzelor prevăzute de lege. Arată că a existat o preocupare continuă a pârâtei față de activitatea societății, a pus la dispoziția administratorului judiciar toate documentele solicitate. Cererea reclamantei este neîntemeiată și nefondată motiv pentru care solicită respingerea , fără cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii reclamantei.


JUDECĂTORUL SINDIC


Deliberând în cauza de față constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2015, sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXXXX, reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____, în calitate de creditoare a debitoarei __________________ – în faliment, în contradictoriu cu pârâta V___ M_____ D______, în calitate de administrator social al debitoarei, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la plata sumei de 49.194 lei, reprezentând prejudiciul cauzat debitoarei.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că este creditor majoritar al debitoarei, iar din analiza fișei sintetice aflate la dosarul cauzeirezultă că societatea a desfășurat activități economice, a declarat obligații de plată, însă nu a achitat datoriile către bugetul de stat, fapt care prezumă că societatea a folosit în interes personal veniturile și nu a virat cu rea credință obligațiile fiscale.

Se mai arată că potrivit practicii judiciare în cazul organelor de conducere care manifestat pasivitate cu privire la recuperarea creanțelor provenite de la diverși parteneri de afaceri s-a considerat că acestea au fost folosite în interesul personal al persoanelor în favoarea cărora au fost lăsate să curgă.

Tot reclamanta a arătat că din analiza documentelor financiar-contabile ale debitoarei, respectiv din ultimul bilanț contabil depus la organele fiscale la data de 31.12.2013 rezultă că în patrimoniul debitoarei figurau active circulante în sumă de 69.823 lei, din care casă/conturi la bănci suma de 8.927 lei, ce nu au fost identificate de lichidatorul judiciar în vederea valorificării, iar totalul creanțelor de încasat se ridica la 60.896 lei.

Mai arată reclamanta că deși societatea înregistra dificultăți financiare, administratorul acesteia a dispus continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetare de plăți.

Tot reclamanta a arătat că indiferent de faptul dacă pârâtul a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, aceasta se face vinovată de încălcarea legii, situație care a determinat prejudiciul creditorilor.

Mai arată reclamanta că sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii pârâtului, respectiv existența unei fapte ilicite, prejudiciul, raport de cauzalitate și vinovăție.

În drept au fost invocate prevederile art. 169 al. 1 lit. a, c și h din Legea nr. 85/2014 și art. 411 NCPC.

Prin întâmpinarea depusă pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii sale, respectiv fapta ilicită, prejudiciul și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția.

Mai arată pârâta că în raportul depus de administratorul judiciar cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență adebitoarei, se relevă faptul că nu au fost identificate elemente de atragerea răspunderii personale patrimoniale ale membrilor din conducere, acest raport nefiind contestat de creditori.

Tot pârâta a arătat că în ceea ce privește creanțele existente în evidențele contabile la data de 31.08.2014, acestea se datorează faptului că au făcut un transfer bancar în sumă de 30.603,70 lei reprezentând 6.000 GPH, către LASERTECK/A KARIN KERZOG, în vederea achiziționării de produse marca Karin care în contabilitate s-a transcris ca și creanță.

Ulterior, LASERTECK/A KARIN KERZOG a trimis produsele cu aviz de însoțire a mărfurilor fără a trimite și factura, motiv pentru care nu a putut radia suma respectivă din contabilitate.

Se mai artă de pârâtă că această creanță a fost recuperată faptic dar nu a fost posibilă finalizarea ei scriptică din lipsa facturii, acest lucru rezultând din toate celelalte acte contabile ale societății.

Tot pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii patrimoniale, simpla neplată a creanțelor bugetare nereprezentând un temei al răspunderii sale, sumele reclamate d ecreditoare neîncadrându-se în condițiile impuse de lege.

Mai arată pârâta că nu există creanțe nerecuperate, motiv pentru care nu se poate dispune atragerea răspunderii sale patrimoniale.

În drept au fost invocate prevederile art. 205 și următoarele Noul Cod de procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat reclamanta a solicitat respingerea apărărilor pârâtei și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fiind îndeplinite cumulativ toate cele patru condiții pentru atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raport de cauzalitate și vinovăție.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2014.

În dovedire și în apărare instanța a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia s-au depus la dosarul cauzei fotocopii de pe adrese, situații financiare, note, extras cont, tabel definitiv, listă produse, factură proformă, raport inspecție fiscală.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2429/CC/sind/2014 pronunțată în Dosarul nr. XXXXXXXXXX14 s-a deschis procedura simplificată a falimentului împotriva societății __________________, societatea care a avut-o ca administrator pe pârâtă.

Instanța mai reține că pârâtul a depus documentele prevăzute de art. 67 și 82 din Legea nr. 85/2014, iar în dosarul de faliment nr. XXXXXXXXXX14 lichidatorul judiciar a arătat în Raportul prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014, cât și în alte rapoarte că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru atragerea răspunderii fostului administrator, cauzele care au condus la apariția stării de faliment fiind criza economică, volumul scăzut al disponibilităților bănești, concurența tot mai mare pe piața care activează societatea debitoare, volumul scăzut al disponibilităților bănești, lipsa unei baze materiale care să permită defășurarea activității.

Instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată pentru motivele care vor fi arătate în continuare:

Astfel, potrivit art. 169 al. 1 lit. a, c și h din Legea nr. 85/2014, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, care au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți și orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.

Pentru ca pârâta să poată fi obligată la plata pasivului societății debitoare, trebuie ca faptele săvârșite de acesta să se încadreze în dispozițiile art. 1357-1359 Noul cod civil.

Vom analiza în continuare condițiile care trebuiesc îndeplinite, prevăzute de art. 1357-1359 Noul cod civil, pentru a atrage răspunderea delictuală a pârâtului, respectiv: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția.

Fapta ilicită este orice acțiune sau inacțiune prin care încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane.

În cauza de față, presupusele fapte ilicite săvârșite de pârâtă sunt folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, dispunerea în interes personal și continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți și orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a debitoarei.

Din întreg materialul probator administrat în cauză nu reiese că pârâta a săvârșit aceste fapte ilicite, acțiunea reclamantului bazându-se numai pe prezumții deduse din faptul că nu au fost plătite obligațiile față de stat și existența unor creanțe de încasat de la o societate comrcială.

Așa cum a arătat și lichidatorul judiciar prin raportul asupra cauzelor care au dus la starea de insolvență a debitoarei, administratorul special, cât și din actele existente la dosarul cauzei, creanța în sumă de 34.854 lei existentă la data de 31.08.2014, a fost recuperată faptic dar nu a fost posibilă finalizarea ei scriptică din lipsa facturii.

Această creanță se datorează faptului că societatea debitoare a făcut un transfer bancar în sumă de 30.603,70 lei reprezentând 6.000 GPH, către LASERTECK/A KARIN KERZOG, în vederea achiziționării de produse marca Karin care în contabilitate s-a transcris ca și creanță.

Deși LASERTECK/A KARIN KERZOG a trimis produsele cu aviz de însoțire a mărfurilor societății debitoare, nu a trimis și factura, motiv pentru care debitoarea nu a putut radia suma respectivă din contabilitate

Oricum nerecuperarea creanțelor de la debitori nu este imputabilă pârâtei deoarece introducerea unor acțiuni în instanță ar fi impus costuri suplimentare ce ar fi agravat și mai mult starea de insolvență a debitoare și nici nu se poate aprecia reușita unor asemenea acțiuni.

În ceea ce privește disponibilitățile bănești acestea sunt de 14 lei la data de 31.08.2014, fiind găsite de lichidatorul judiciar.

Mai mult decât atât, pârâtul a pus la dispoziția ANAF li a administratorului/lichidatorului judiciar toate actele și documentele, iar organul de inspecție fiscală nu a constatat vreo încălcare a legislației, întocmind în acest sens și un raport deinspecție fiscală.

În plus, pârâta a finanțat societatea cu sume de bani personale, respectiv suma de 47.561,91 lei, așa cum reiese din raportul pe cauze și din tabelul definitiv de creanțe.

În aceste condiții reclamanta nu a făcut dovada că pârâta a folosit bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu, respectiv a scos bunuri sau sume de bani și le-a folosit în interes propriu. Faptul că nu au fost plătite obligațiile bugetare nu este de natură să conducă la concluzia că pârâta a folosit bunurile în folos propriu sau al altei persoane.

Așa cum am arătat, cauzele care au condus la apariția stării de faliment au fost criza economică, volumul scăzut al disponibilităților bănești, concurența tot mai mare pe piața care activează societatea debitoare, volumul scăzut al disponibilităților bănești, lipsa unei baze materiale care să permită defășurarea activității.

Este și motivul, așa cum reiese din Raportul prevăzut de art. 97 din Legea nr. 85/2014 pentru care lichidatorul judiciar nu a formulat acțiune în atragerea răspunderii pârâtei.

Nu se poate reține nici faptul că pârâta a dispus în interes personal și a continuat activitatea care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți, neexistând nicio dovadă în acest sens.

Instanța nu va reține nici fapta prevăzută de art. 169 al. 1 lit. h din Legea nr. 85/2014, respectiv orice altă faptă săvârșită de pârâtă cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a debitoarei, deoarece nu există nicio dovadă că pârâta ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de art. 169 din Legea nr. 85/2014.

Pârâta a predat documentele contabile lichidatorului judiciar.

Concluzionând, pârâta nu a săvârșit faptele ilicite imputate.

Prejudiciu prezumat este de 49.194 lei, reprezentând prejudiciul cauzat debitoarei, conform tabelului definitiv consolidat al creanțelor debitoarei, prejudiciu care însă nu a fost produs de către administrator.

Între așa zisele fapte ilicite ale pârâtei și prejudiciu nu există nici raport de cauzalitate, neexistând o relație directă de la cauză la efect, lipsa disponibilităților nedatorându-se faptelor ilicite prevăzute de lege, fapte care așa cum am arătat nu au fost săvârșite de pârâtă, deoarece societatea debitoare a ajuns în încetare de plăți din alte motive, precum criza economică, volumul scăzut al disponibilităților bănești, concurența tot mai mare pe piața care activează societatea debitoare, volumul scăzut al disponibilităților bănești, lipsa unei baze materiale care să permită defășurarea activității, etc..

Oricum faptele arătate puteau cel mult să favorizeze dar nu să determine starea de insolvență a debitoarei.

Nu există nici vinovăția pârâtei, deoarece așa cum am arătat cauzele care au dus la _____________________ insolvență a societății debitoare au fost altele, iar aceasta nu a acționat cu intenție sau culpă pentru a aduce societatea în faliment.

Având în vedere cele arătate, instanța constată că nu este îndeplinită niciuna din condițiile prevăzute de art. 1357-1359 Noul cod civil, condiții care ar fi atras răspunderea pârâtei pentru prejudiciul cauzat ca urmare intrării în insolvență a societății debitoare __________________.

Față de acela arătate, instanța, în baza art. 169 al. 1 lit. a, c și h din Legea nr. 85/2006, rap. la art. 1357-1359 Noul cod civil, va respinge acțiunea reclamantei ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____, în calitate de creditoare a debitoarei __________________ – în faliment, împotriva pârâtei V___ M_____ D______, CNP xxxxxxxxxxxxx, în calitate de administrator social al debitoarei, ca neîntemeiată.

În baza art. 451-453 Noul Cod de procedură civilă , instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de părți.



PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE


Respinge acțiunea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B_____, în calitate de creditoare a debitoarei __________________ – în faliment, cu sediul în B_____, _____________________________. 7, jud. B_____, în contradictoriu cu pârâta V___ M_____ D______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în _______________________, ______________________. 438, jud. B_____, în calitate de administrator social al debitoarei, ca neîntemeiată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul B_____.

Pronunțată în ședință publică azi 28.09.2015.


JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

S_____ O____ M______ G_____






Red.O.S./Dact.M.G./09.10.2015

4 ex.




Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 43/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 359/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 313/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 164/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 762/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1532/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 27/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 4871/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 809/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 899/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 2023/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1369/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 528/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2370/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 91/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1358/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 570/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 225/2012 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 851/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 38/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1554/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 151/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 4227/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1868/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 343/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1292/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1309/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1182/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 844/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 18/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 720/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 153/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 81/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1367/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 59/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1180/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 845/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 673/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 1474/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2803/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1835/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1235/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Recurs
  • Hotărârea 660/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2401/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 520/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 295/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 3025/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 280/2014 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 2985/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 883/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 62/2016 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1296/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 503/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 3168/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 120/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1512/2013 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 1152/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Hotărârea 465/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 1472/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Apel
  • Hotărârea 4600/2015 - Angajarea raspunderii conform art.138 din Legea 85/2006 - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025