Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Codul operatorului de date personale: 4670
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B_____
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 7589
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F______-Tincuța R______
Grefier D______ C______ A______
Pentru azi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe petentul B_____ E____ A________, cu domiciliul în comuna Farcașești, ___________________, nr. 520, jud. Gorj, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ B_____, cu sediul în mun. B_____, _______________________, jud. B_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție - BRC NR.xxxxxxx/28.01.2015.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele, lucrările dosarului, și pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 27.10.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 19.02.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul B_____ E____ A________ a solicitat anularea procesului verbal _________ nr. xxxxxxx din 28.01.2015 întocmit de intimatul POLIȚIA L_____ B_____.
În fapt, petentul a arătat că la data de 02.02.2015 a primit o recomandată prin care a fost încunoștințat că la data de 28.01.2015 a fost încheiat un proces verbal de contravenție de către Poliția L_____ B_____ prin care se presupunea că la data de 27.01.2015 ora 14:41 în mun. B_____ ar fi condus autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ____________________________ direcția ________________________. Împăratul T_____ și ar fi oprit voluntar în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”.
A mai arătat petentul că este proprietarul autoturismului sus menționat dar că la data respectivă el nu se afla în zona unde a fost încheiat procesul verbal. A mai precizat că în mod abuziv agentul constatator s-a folosit de datele sale personale din baza de date pentru a încheia procesul verbal fără să legitimeze persoana care conducea autoturismul la momentul respectiv.
A mai precizat petentul că nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni.
In drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001.
În dovedirea plângerii a solicita încuviințarea probei înscrisuri și a probei testimoniale.
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, conform art.19 din O.U.G nr. 80/2014.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea ca fiind legal și corect încheiat procesul verbal contestat. A susținut că fapta a fost constatată în mod direct, iar procesul verbal este legal și temeinic, fiind semnat de către un martor asistent.
A mai precizat că apărarea petentului referitoare la împrejurarea că în data de 27.01.2015 nu el conducea autoturismul nu poate fi reținută întrucât petentul a refuzat să dea curs invitației lăsată pe bordul autoturismului pe care agentul constatator o afișase și care este depusă la dosar în copie. A mai precizat că petentul nu specifică nimic despre discuția pe care a avut-o cu agentul constatator în ziua respectivă și despre purtarea sa necuviincioasă afișând dispreț prin ruperea invitației în mod ostentativ.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și a fost ascultat martorul asistent indicat în procesul verbal.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx din 28.01.2015 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 292,50 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 142 lit. a) din RA OUG 195/2002 și sancționată de art. 99 alin 2 din OUG nr. 195/2002 și art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 din același act normativ. S-a reținut astfel că la data de 27.01.2015 ora 14:41 în mun. B_____ a condus auto marca Skoda cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________________ direcția ________________________. Î_______ T_____ și a oprit voluntar, zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, fiind efectuate planșe foto datate.
În drept, potrivit art. 142 lit. a) din RA OUG 195/2002, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor: a) în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”.
Potrivit 99 alin 2 din OUG nr. 195/2002, amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a), or alineatul 1 prevede: (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a I-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice.
În conformitate cu dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 din OUG nr. 195/2002 săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare după cum urmează: lit. a) 2 puncte de penalizare pentru oprirea neregulamentară.
Analizând conținutul procesului-verbal de contravenție contestat, având în vedere probele administrate în cauză, instanța constată legalitatea acestuia, procesul-verbal cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, neexistând nici un motiv de nulitate absolută a acestuia.
Instanța constată că procesul verbal cuprinde corecta încadrare și sancționare a faptei săvârșite.
Totodată, reține că au fost respectate dispozițiile art.19 din OG nr.2/2001, procesul verbal fiind semnat de către un martor asistent, ale cărui date personale au fost menționate, respectiv numele și codul numeric personal, astfel încât acesta a putut fi identificat și deși, instanța a folosit toate mijloacele procedurale legale pentru a asigura prezența acestuia, în temeiul art. 313 alin. 3 a procedat la judecarea cauzei fără a fi ascultat.
Cu privire la susținerea petentului în sensul că procesul-verbal de contravenție ar fi nul pentru că nu i s-a adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, instanța constată că lipsa obiecțiunilor nu este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității absolute a procesului-verbal de contravenție. Potrivit art. 16 alin. 7 din O.G. nr. 2/2001, „În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.” Sancțiunea incidentă în cazul lipsei obiecțiunilor este, eventual, nulitatea relativă a actului astfel încheiat. Însă, pentru a se reține nulitatea relativă, este necesar ca petentul să facă dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal. Ori, în speță, instanța observă că petentul nu a făcut dovada unei astfel de vătămări, cu atât mai mult cu cât acesta a avut și s-a folosit de posibilitatea de a formula plângere conform dispozițiilor legale și de a-și valorifica toate obiecțiunile în ceea ce privește legalitatea si temeinicia procesului verbal în fața instanței de judecată.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Totodată, instanța mai reține că procesul verbal de contravenție este un act juridic administrativ întocmit de către un reprezentant al statului, bucurându-se astfel de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.
De asemenea, instanța reține că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce în sarcina statelor obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală sarcina probei să revină organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.
Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N_______ G_______ împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.
În plus, în decizia H______ și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.
De altfel, prin decizia nr. 205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.
Totodată, prin Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza de față, instanța consideră că întreg ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză vine să susțină mențiunile din cuprinsul procesului verbal atacat, iar petentul nu a reușit să prezinte probe care să răstoarne prezumșia de temeinicie a procesului verbal. Instanța mai are în vedere și faptul că abaterea contravențională a fost constatată ex propriis sensibus de către agentul constatator și reține că fapta a fost apreciată nemijlocit de către acesta.
În plus, din planșele foto (filele nr. 22-23) rezultă că autoturismul condus de către petent a fost oprit chiar în dreptul indicatorului „Oprirea interzisă”.
Totodată, instanța constată că autoturismul a fost oprit în acel loc, astfel cum contrar susține petentul, constată că există la dosar dovada prin care petentul a fost invitat la sediul Poliției Locale pentru a da explicații și a i se aduce la cunoștință săvârșirea faptei contravenționale, motiv pentru care instanța va respinge apărarea acestuia în sensul că nu se afla în localitatea B_____ la acea dată. Instanța reține că petentul a refuzat să dea curs invitației lăsată pe bordul autoturismului pe care agentul constatator o afișase și care este depusă la dosar în copie.
Așadar, prin fapta sa, petentul a nesocotit dispozițiile Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002 ce îi interziceau oprirea voluntară a vehiculului în zona de acțiune a indicatorului „oprirea interzisă”.
Pentru aceste considerente, instanța conchide că procesul verbal întocmit în cauză este temeinic.
Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzii aplicate.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Instanța constată că nivelul amenzii și sancțiunea complementară corespund pericolului social al faptei și conduitei petentului. Instanța consideră că fapta acestuia de a opri un vehicul chiar în dreptul indicatorului „Oprire interzisă” denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja siguranța în trafic.
Instanța consideră că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit și că este necesară sancționarea contravențională cât mai adecvată a acestor fapte pentru a se realiza scopul educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale. De asemenea, aceste fapte contravenționale prezintă un grad de pericol social ridicat, prin aceea că pot conduce la blocarea traficului.
Având în vedere cele menționate, instanța consideră că dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sancțiunii contravenționale, aceasta fiind una proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.
Față de cele expuse instanța va respinge acțiunea formulată de către petent ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B_____ E____ A________, cu domiciliul în ______________________________________, nr. 520, jud. Gorj, CNP xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimata Poliția L_____ B_____, cu sediul în mun. B_____, _______________________, jud. B_____, ca neîntemeiată.
Menține procesul - verbal _________ nr. xxxxxxx din 28.01.2015 întocmit de intimată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2015.
Președinte, Grefier,
R______ F______-TincuțaAmariei D______ C______
RFT/ADC/ 27 Octombrie 2015/ 4 ex/ 2 ex _____________________________________________>